8 18.8.08 Banda Roșie https://www.bandarosie.ro/2008/08/o-zi-n-ible-16-august-2008.html

O zi în Ţibleş (16 august 2008)



M-am cam grăbit să zic că n-o să mai merg la munte luna asta, căci iată că Alex s-a hotărât să vină a doua oară în august de la Bucureşti pââână în nordul ţării.

Pe la 8:30 ajungem la „cantonul silvic” Groşii Ţibleşului (ditamai viloiu), după 8 km şi jumătate de drum forestier. Continuăm traseul pe bandă albastră, iar după 45 de minute trecem pe lângă mină (părăsită?). Facem primele poze cu Arcerul şi povestim cu clujenii care s-au încumetat să urce cu maşina până acolo (adică până la mină).

Foto 1. Vârful Arcer, văzut de la mină


Foto 2. Drumul spre înălţimi

Părăsim valea Bradului şi începem urcuşul pe drumul de tractor, prin fosta pădure (defrişare?). Ajungem pe culmea Arcerului şi povestim cu ciobanul (?, cu spatele în poza asta) pe care l-am cunoscut în primăvară. Iar căţelul lui e primul câine ciobănesc cu care îmi face o deosebită plăcere să mă întâlnesc.

Foto 3. Poza săptămânii

Foto 4. Munţii Lăpuş (dreapta) şi munţii Gutâi (stânga, plan îndepărtat)

Foto 5. Silueta Gutâilor

Foto 6. Ne apropiem de Arcer

Foto 7. Se vede şi vârful Ţibleş (în dreapta)

După refugiul Arcer cotim stânga pe punct albastru şi ţinem culmea până ajungem pe vârf (11:30). Poteca e destul de evidentă, marcajul destul de des, iar muchia seamănă cu Buila. Aşa mi s-a spus.

Foto 8. La refugiul Arcer ne intersectăm cu o turmă de oi...

Foto 9. ... şi ne latră câinii poleiţi

Foto 10. Refugiul Arcer - nu tocmai un hotel

Foto 11. Abruptul Arcerului

De pe vârful Arcer (1834 m) ne facem plimbarea „de sănătate” pe creasta principală a muntelui, trecând peste vf. Ţibleş (1839 m) până pe vf. Bran (1837 m). Luăm pauza de masă binemeritată şi admirăm împrejurimile: Gutâi, Lăpuş, Maramureşului, Rodnei, Carpaţii Ucrainieni, iar undeva în depărtare silueta Călimanilor.

Foto 12. Ţibleşul (dreapta, prim-plan) şi Branul (centru, în planul secund)

Foto 13. Arcerul

Foto 14. Ţibleşul (prim-plan) şi Arcerul (dreapta, în plan îndepărtat)

Foto 15. Culmea Arcerului

Foto 16. Vf. Pietrosul Rodnei şi vf. Buhăescul Mare

Foto 17. Creasta munţilor Rodnei (click pe poză pentru detalii)

Revenim pe Ţibleş şi găsim un indicator ruginit cu triunghi albastru înspre Suplai. Urmăm pe poteca evidentă (nemarcată) domoala culme a Gorganului şi trecem peste vf. Gorgan înspre Ouşor (1489 m), văzând de la distanţă crucea de pe acesta din urmă. Când am ajuns aproape, am rămaşi uimiţi de măreţia acesteia, noi crezând că e o simplă cruce din lemn.

Foto 18. Crucea de pe Ouşor

Foto 19. Dealuri pătate cu verde

Foto 20. Grădina Fetei Pădurii, văzută de pe Ouşor

Foto 21. Creasta Ţibleşului şi culmea Gorganului

Ne continuăm marşul pe un marcaj dubios: triunghi alb pe fond roşu. Îl urmăm o vreme, până când îl părăsim, coborând pe un picior spre valea Bradului, înspre „cantonul silvic”. Cu puţin noroc, nu avem parte de bălăureală, şi ajungem în vale pe la 16:30, pe vreme bună, contrar prognozei meteo.

Foto 22. Marcaje gay: pe invers

Ceva lume venită la iarbă verde: micii sfârâie, berea e la rece în pârâu, dar măcar e linişte. Maneliştii lipsesc cu desăvârşire. Ăsta chiar că e motiv de sărbătoare!

Foto 23. România soal

Foto 24. Floricica polenizată

Iar Alex, după încă o noapte dormită la cuşetă, a dat o raită până pe Omu! Iată ce mi-a scris:
"La 6.15 începeam să urc din Buşteni pe Jepi - La Cruce - Obârşie, ajungând la Omu la 09.45. M-a enervat, evident, că nu aveau ciorba gata, aşa că, după un ceai, am luat-o la vale prin Hornul Mare - Mălăieşti - Prepeleac - Take Ionescu - Pichetul Roşu - Căminul Alpin, ajungând în gara din Buşteni la 14.15, vreme numai bună de un suc înainte de rapidul de 15.01 de Bucureşti. Vremea a fost superbă, puţin vânt şi soare cu foarte rari şi mici nori. Însă la Buşteni la coborâre erau peste 35C!"



Comentează folosind contul Facebook:

8 comentarii

  1. Mândrã atitudinea "ciobãnescului" din poza sãptãmânii si ager ochiul tãu în "Foto 23" :)

    Alexandru

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa doua incercari nereusite ai ajuns pe Tibles pe o vreme de-a dreptul impresionanta. De mult as vrea sa ajung si eu pe Tibles dar timpul, vremea si munca nu se potrivesc inca pt. o tura de-a dreptul fascinanta. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am plecat pe avertizari meteo de conditii de furtuna! Bine ca nu ne-am lasat pacaliti.

    RăspundețiȘtergere
  4. Superbe pozele,superb munte.Tocmai m-am intors de pe Tibles.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Missa: presupun ca ai facut parte "din grupul de 11" care a urcat in weekend de pe valea Fiadului :)

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire