14 12.5.09 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2009/05/3-zile-in-muntii-capatanii-buila.html

3 zile în Munţii Căpăţânii / Buila-Vânturariţa (1-3 mai 2009)



Seara de 30 aprilie ne prinde fără planuri concrete pentru scurta vacanţă "muncitorească" de 3 zile, în care vremea se anunţa execrabilă. Totuşi, nu putem sta acasă, aşa că ne facem bagajele (fără să uităm costumele de baie!) şi pornim spre Băile Olăneşti - Călimăneşti - Căciulata - etc. să ne recreăm într-un bazin de "12 mp cu o apă cafenie plină de 300 de pensionari a câte 4000 ani fiecare" (Groparu).

Foto 1. Bine-am ajuns!

Dracul nu e chiar aşa negru, iar odată ajunşi în Râmnicu-Vîlcea ne schimbăm planul şi o luăm spre Bărbăteşti, o localitate vâlceană prin care se intră în Parcul Naţional Buila-Vânturariţa, cel mai mic parc naţional din România. Potrivit informaţiilor pe care le deţineam, în dreptul ultimelor case de la ieşirea din Bărbăteşti ar fi trebuit să găsim un loc de parcare, însă nu reuşim să-l reperăm, ceea ce ne determină să intrăm pe drumul forestier care urmăreşte valea Otăsăului.

După aproape 3 km de drum forestier destul de bunicel, ne apare în faţă o staţie de captare/filtrare a apei potabile, în dreptul căreia, pe un tăpşan, şedeau ţanţoşe 8 corturi şi 5 maşini cu numere de... CLUJ! Uimiţi de coincidenţa întâlnirii cu concetăţeni la peste 300 de km de casă, ne oprim şi hotărâm să ne stabilim tabăra de bază lângă tinerii clujeni (montaniarzi, normal, că doar nu baţi atâta amar de drum doar ca să bei şi să mănânci).

Alegerea de a rămâne acolo se dovedeşte a fi inspirată, fiindcă starea drumului se înrăutăţeşte pe ultimul kilometru, până "La Crac" (la confluenţa dintre valea Pătrunsa cu Pârâul Mărului, care formează Otăsăul), unde se termină cu o mică parcare şi ceva căsuţă călugărească.

Punem cortul şi ne pregătim de culcare. Am fi vrut să mai stăm "în poveşti", dar o scurtă ploaie ne trimite înspre vastele apartamente.

Dimineaţă, ceasul sună pe la 6 şi jumătate, însă mai lenevim până aproape la 7, când ne trezim, mâncăm şi pornim la drum. În câteva minute ajungem "La Crac", cu mare atenţie să nu călcăm sutele de salamandre care ne apar în cale. De acolo, urcăm pe culme până la Schitul Mănăstirea Pătrunsa, o mănăstire de călugări, aşezată sub creasta Builei.

Foto 2. King Julien

Foto 3. Mănăstirea Pătrunsa

Foto 4. Căsuţa din poveste

Salutăm călugărul care ne iese în cale şi îl întrebăm pe unde să ajungem în creastă. El ne recomandă să urcăm pe culme, pe o potecă, dar noi pornim în direcţia indicatorului pe care îl descoperim ulterior. După scurt timp pierdem poteca şi suntem nevoiţi să o luăm înspre culme (oarecum "simţind traseul", ca să citez din clasici ), unde descoperim poteca şi marcajul punct galben, care ne duce în creastă. (traseul e explicat foarte frumos aici)

Foto 5. Trilurind

Foto 6. Casa de piatră. (Cu dedicaţie pentru proaspăt căsătoriţii noştri prieteni, Geta şi Radu)

Foto 7. Brânduşărie

Vremea e bunicică, puţin înnorat şi în rest soare, însă în creastă e ceaţă. Nu găsim marcajul punct roşu din creastă, aşa că ocolim vreo 2 vârfuri pe versantul estic. Ceaţa se îngroaşă, în multe momente nu vedem mai departe de 10 m, ceea ce ne obligă să scoatem busola - nu că ar fi multe opţiuni de direcţii. Mergem încet şi relaxat pe potecile ciobăneşti până când ajungem, în sfârşit, într-o şa. Mare ne-a fost mirarea când am văzut că suntem în şaua Ştevioara (iar vârful Buila e la o oră şi jumătate în urmă, deşi noi am venit în 30-45 de minute pe sub creastă).

Din şaua Ştevioara mergem în 20-25 de minute până pe vf. Vânturariţa Mare (punctul terminus al traseului propus), unde ajungem un pic mai repede decât ne-am programat. Facem poze şi ne aducem aminte că pe o vreme similară am făcut creasta Pietrei Craiului astă-vară.

Foto 8. Am ajuns! Cel puţin aşa zice indicatorul

Foto 9a. Enjoying the ride

Foto 9b. Enjoying the ride

Reveniţi în şaua Ştevioara trebuie să hotărâm întoarcerea la cort: pe creastă, peste vârful Buila, sau pe sub creastă, pe la Schitul Pahomie. Decidem că nu are rost să parcurgem creasta pe ceaţă, pe principiul celebrei vorbe "vor mai fi ocazii viitoare!"

Intrăm pe traseul marcat cu punct albastru (descris aici) şi nu regretăm nicio secundă alegerea făcută. Coborârea până la stâna Ştevioara e deosebit de pitorească, mai ales că am ieşit şi din pătura de nori/ceaţă de la altitudine.

Foto 10a. Pe piciorul Ştevioarei

Foto 10b. Pe piciorul Ştevioarei


Ajungem la schitul Pahomie unde, din păcate, există un drum accesibil maşinilor, asta însemnând revenirea în civilizaţie. Apoi pornim spre Pătrunsa şi, deşi indicatorul arată 30 min., noi facem mult mai mult (deşi n-am prea zăbovit, ceea ce mă determină să suspectez o greşeală pe respectivul indicator). La Pătrunsa ne prinde o ploaie adevărată de vară, motiv întemeiat să ne ascundem 20 de minute sub copertina unei dependinţe a mănăstirii.

Foto 12. Schitul Pahomie

Foto 13. Îndemn

Foto 14. Piţiponceală

O oră mai târziu ajungem la tabăra de bază, unde suntem singuri, clujenii noştri fiind pe traseu. Spre înserare se întorc şi ei de pe acelaşi traseu, obosiţi, dar foarte voioşi. Fac foc de tabără şi cântă la chitară, acorduri sonore melodioase care ne fac să adormim şi noi fericiţi.

Foto 15. Şi chiar i-am cântat!

Foto 16. Lui nu!

Foto 17. Traseul parcurs (roşu - dus; albastru - întors)

Duminică dimineaţă lenevim până soarele începe să strălucească şi în valea noastră ascunsă şi, pe o vreme extraordinară, părăsim parcul, cu direcţia Peştera Muierii.

Foto 18. Bună dimineaţa!

Foto 19. Garsonieră, 4 mp, panoramă deosebită. Priceless!

Foto 20. Tabăra de bază

Harta pe care o avem noi e neclară şi arată o peşteră importantă în cheile Olteţului. Bănuind că este vorba de Peştera Muierii, ne îndreptăm spre chei, însă la sosire aflăm că este vorba de Peştera Polovragi. Nu pierdem ocazia să o vizităm (alături de un grup de septuagenari veniţi la tratament la Băile Olăneşti, încadrându-ne bine în peisaj ) şi bine facem, căci se dovedeşte a fi foarte interesantă. Atât peştera, cât şi informaţiile ghidului: în peşteră a stat şi s-a rugat multă vreme Pahomie (da, cel cu schitul din Buila!), despre peşteră a scris Alexandru Vlahuţă în România Pitorească, şi nu în ultimul rând, ceva ce nu ştiam şi ar cam fi trebuit să ştiu: Olteţul desparte munţii Parâng de Căpăţânii!

Foto 21. Mănăstirea Polovragi

Foto 22. Cheile Olteţului

Foto 23. Rapelatori

De la Polovragi ne îndreptăm spre Baia de Fier, unde găsim... Peştera Muierilor (deşi probabil că e corect spus şi Peştera Muierii). Interesant e că denumirea vine de la faptul că aici se ascundeau femeile când bărbaţii rămâneau în sate să lupte împotriva cotropitorilor, deşi mi-am imaginat că vine de la faptul că aici s-au descoperit osemintele umane ale unei femei care a trăit în urmă cu 30.000 ani!

În final, revedem cu plăcere Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului din Târgu-Jiu, iar apoi parcurgem impresionantul defileu al Jiului. Cireaşa de pe tort - Retezatul! Iată-l:

Foto 24a. Retezat

Foto 24b. Retezatul... explicat, vârf cu vârf (click pe poză pentru mărire)



Comentează folosind contul Facebook:

14 comentarii

  1. Incepi si tu sa aduni poze cu indicatoare?

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, indicatorul de pe Vânturariţa e o întâmplare. Deşi... poate ar fi o idee bună.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cuprinzatoare tura! Poza cu indicatorul mi-a sarit imediat in ochi. Sunt putine locuri in tara unde se utilizeaza stalpi de lemn.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit declaratiile unuia din administratorii parcului si zicea ca folosesc indicatoarele din lemn pentru ca sunt mai usor de carat si nu reprezinta o tentatie pentru hotii de fier vechi :)

    O problema reprezinta insa faptul ca vopseaua se "scorojeste" mai usor, desi ei zic ca au cumparat cea mai buna vopsea (ceva vopsea pentru submarine).

    RăspundețiȘtergere
  5. Superb itinerariul. am citit cu drag si cu placere aceste randuri. Pozele foarte reusite. Felicitari

    Salutari din munti

    Christian-Alexandru
    http://christian-alexandru.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  6. brava Aditza! si chiar mi-a placut sa-l revad pe king julien

    RăspundețiȘtergere
  7. Superbe poze, iar King Julien ăla, e genial :)

    RăspundețiȘtergere
  8. In timpul saptamanii Tiff in weekend la narcise! :)

    RăspundețiȘtergere
  9. fain.
    felicitari Adi pentru traseu, cat si pt. proaspetii insuratei :D)
    numai bine, Marius.

    RăspundețiȘtergere
  10. frumoasa zona ati ales! felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ar fi foarte folositor daca ati indica si timpii parcursi, ca reper :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Ar fi foarte folositor daca ati indica si timpii parcursi, ca reper :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De la "Crac", de unde incepe urcarea, circuitul ar fi cam 17 km cu 1100 m diferenta de nivel in urcare. Asta inseamna cam 8-9 ore in ritm lejer.

      Mai multe detalii tehnice despre traseu gasesti pe site-ul parcului: http://www.buila.ro/trasee_turistice_ro

      Ștergere

Pagina de pornire