2 6.10.10 Banda Roșie https://www.bandarosie.ro/2011/02/doua-revederi-cu-tiblesul-25-aprilie-si.html

Două revederi cu Ţibleşul (25 aprilie şi 3 octombrie 2010)



- reeditarea turei din 2008; două noi abordări -



Varianta 1: Claudia şi Adi, 25 aprilie 2010.

Duminică, 25 aprilie, cu lecţiile învăţate de pe Google Earth, atacăm entuziasmaţi valea Fiadului pe care o parcurgem cu maşina cu extrem de mare atenţie: 11 km în cca. o oră! Imediat după clădirea salvamontului, lăsăm maşina şi pornim pe jos pe valea Mesteacănului.

Foto 1. Intrarea pe valea Mesteacănului; pe-aici e primăvară


Cer senin, 10 grade, vreme ideală de plimbare! Treptat, drumul forestier se pierde, devenind drum de TAF. Facem alimentarea cu apă proaspătă de la borcut, iar apoi cotim dreapta pe drumul care urcă pe versantul stâng al văii Mesteacănului. Câştigăm rapid în altitudine, dar la o răscruce de drumuri, alegem varianta proastă: un drum care se termină brusc câteva minute mai târziu.

Foto 2. Borcutul cu apă minerală natural carbogazoasă!

Foto 3. La cascadă virăm maxim dreapta. Data trecută am continuat direct înainte pe vale (şi n-am ajuns foarte departe)

N-avem încotro, continuăm prin pădure, iar apoi urcăm pieptiş pe un văiug înzăpezit. Pe zăpadă şi jnepeni înaintăm mult mai greu, aşa că, deşi ajungem la o distanţă relativ redusă faţă de vf. Bran, hotărâm să ne întoarcem.

Foto 4. Schimb de anotimp

Foto 5. Lupta cu jnepenii şi zapada

Foto 6. Rodnei luminoşi

La coborâre, urmărim culmea piciorului ce coboară dinspre Bran înspre Şetref, pe o ipotetică bandă roşie. Marcajul devine palpabil câteva minute mai târziu, acolo unde găsim şi nelipsitele drumuri forestiere.

Foto 7. Surpriză!

Foto 8. Fiind băiet, "păduri" cutreieram

Foto 9. Traseul, cu capu-n jos (Nordul e în jos); albastru - la urcare, galben - la coborâre.




Varianta 2: Iuliu, Dorin, Dudu, Alex şi Alina, 3 octombrie 2010.

Cum Ţibleşul a rămas necucerit dinspre valea Fiadului am revenit cu o a doua încercare.
Din Fiad ne aşteaptă aproximativ 14 km de drum de ţară pentru început iar apoi forestier. Drumul se află într-o stare de zile mari: noroi de-o palmă, numai bine cât să facă de nevăzut orice piatră. După ce parcurgem jumătate din lungimea drumului... inevitabilul se produce... sparg baia de ulei. Uleiul se scurge parcă cu viteza luminii lăsându-ne timp numai cât să întoarcem maşina.
Din acest momentul ne piere cheful de orice tură şi vreme de o oră jumate dăm telefoane şi facem rost de o platformă. Aflăm de la un localnic că drumul numai ce a fost răscolit de un boldozer, iar multe pietre nu s-au tasat...
Văzând că din când în când mai trece câte un camion în sus, după lemne, hotărâm să mergem în tură dacă tot am venit până aici.Astfel, kilometrii rămaşi îi parcurgem în remorca unui camion.

Foto 1. În remorcă

Din punctul în care camionul rămâne la încărcat de lemne începe lupta cu acelaşi noroi..care se pare că e din belşug. Trecem de borcut şi imediat facem dreapta pe drumul de TAF care urcă susţinut. Tot de acolo începe o ploaie măruntă ce se transformă rapid în lapoviţă. La1300 m deja ninge şi cum până sus mai aveam destul hotărâm să ne întoarcem. Prindem un alt camion la vale şi coborâm la maşină unde în aproximativ o oră soseşte şi platforma...

Foto 2. Căsuţa din poveşti

Şi după această dată Tibleşul rămâne de neatins...eu una o să revin!


Comentează folosind contul Facebook:

2 comentarii

  1. Aceeasi casuta din povesti :), in sept.2010 :
    https://picasaweb.google.com/Sfinx1950/Tibles1012Sept2010#5516434731475627058

    RăspundețiȘtergere
  2. o tura frumoasa ,plina de tinerete! :)

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire