5 30.4.11 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2011/05/o-zi-in-tara-motilor-30-aprilie-2011.html

O zi în Ţara Moţilor (30 aprilie 2011)



Cu toate că ştiam că sâmbătă după-amiază trebuie să fim în Cluj, nu ne-am răbdat să stăm pe-acasă, şi am ales o destinaţie relativ îndepărtată pentru timpul nostru disponibil: Detunatele!

Pe la 7 dimineaţa (cu noaptea în cap, pentru cei mai somnoroşi dintre noi) înhămăm caii putere şi ne înarmăm cu răbdarea necesară parcurgerii drumului "naţional" 75 de pe valea Arieşului.

După cca. 2 ore ajungem în apropierea comunei Avram Iancu, acolo unde facem prima oprire, pentru a lua micul dejun. Atmosfera e întreţinută de Cascada Pişoaia, o frumoasă cădere de apă de aproximativ 25 m, aflată la 500 m de şosea.

Foto 1. Cascada Pişoaia


Foto 2. La cascadă

Foto 3. Păsărele...

Foto 4. ... floricele...

Obiectivul numărul 2 pe ordinea zilei e Dealul cu Melci, aflat oarecum vis-a-vis de Cascada Pişoaia. Încă se mai văd pe pietre urmele cochiliilor de melci, însă cochilii nu mai sunt la vedere, căci românii sunt un popor foarte strângător, ca să mă exprim academic.

Foto 5. Cascada Pişoaia, văzută de la Dealul cu Melci

Scăpând două înjurături printre dinţi, ne îndreptăm spre Abrud, şi oprim în comuna Bucium, lângă biserica din satul Bucium-Şasa. Presimţind rost de plimbare, un căţel-băştinaş îşi face apariţia, gudurându-se pe lângă noi. Nu-l dezamăgim, pornim imediat la drum.

Foto 6. Detunata Golaşă

Foto 7. Detunata Flocoasă

Urcăm pe poteca din cimitir, apoi urmăm drumul şi indicatoarele. Trecem şi pe lângă popasul Fefeleaga, iar după 45 de minute ajungem sub Detunata Golaşă, la Peştera de Gheaţă. Cel puţin asta ne imaginăm că se ascunde după bolovanii care o maschează. Între timp, căţelul nostru (l-am botezat Jumi, diminutiv de la Jumară) se bucură de bucata de gheaţă găsită în exteriorul peşterii.

Foto 8. Să ne răcorim niţel

Foto 9. Jumi, cocoţat special pentru poză

Ocolim stânca, până când găsim poteca ce urcă pe vârf. Priveliştea se deschide frumos atunci când e vreme bună. Acum însă, ploaia se apropie cu paşi repezi, deci nu avem timp să zăbovim. Ne adăpostim sub un copac până se mai linişteşte ploaia, apoi o luăm la vale. Suntem în criză de timp, altfel ar fi fost mult mai logic să facem un circuit pe la Detunata Flocoasă.

Foto 10. Detunata Golaşă

Foto 11. "Orgă" de bazalt

Foto 12. Exploatarea Roşia Poieni, altă rană făcută Muntelui

Foto 13. După ploaie

Foto 14. Plaiuri mioritice

Foto 15.

La întoarcere, evităm să ne mai întoarcem pe valea Arieşului (chiar dacă e puţin mai scurt), aşa că urmăm valea Ampoiului spre Alba Iulia. Şi în Şard cotim stânga pe "Drumul vinului" prin Ighiu, Craiva şi Cricău, drum care ne scoate aproape de Teiuş.


Comentează folosind contul Facebook:

5 comentarii

  1. măi să fie..gândeşti că ne-am înţeles..şi noi am ajuns la Dealul cu Melci şi Cascada Pişoaia tot sâmbătă..:))..doar mai spre seară, că înainte am pedalat oleacă

    RăspundețiȘtergere
  2. Ei au fost weekend-ul trecut:d, cand noi eram pe la Rosia Montana.

    RăspundețiȘtergere
  3. Salutare!

    Faina tura, in curand apar si narcisele in zona.
    Cum e drumul de la Abrud spre Teius?

    RăspundețiȘtergere
  4. Drumul e acceptabil, mai bun decat cel de pe valea Ariesului (daca te ajuta comparatia :) )

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire