6 24.5.11 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2011/05/pe-versantii-vaii-cerna-20-22-mai-2011.html

Pe versanţii văii Cerna (20-22 mai 2011)



Tură cu colegii de club în munţii Mehedinţi şi munţii Cernei, sincronizată cu Hercules Maraton.

Participanţi: Adriana Sim, Adela Stan, Alex Sava, Anca Ardelean, Andrei Aschilean, Cipri Laszlo, Cristina Jurcovan, Eugen Roman, Ibi Kratochwil, Lusu Giurgea, Marian Poară, Mirela Dragomir, Raluca Leucă, Raluca Lupu, Laviniu si Irina Crăciun, Dinu şi Marlene Mititeanu, Alex Deac, Anca Brişan, Costi Gudea, Alina Cîrja
Poze: Marian şi Raluca


Foto 1. La poalele Arjanei (foto. Marian Poară)


Sâmbătă în Cernei: motel Dumbrava- Cracul Teiului- bisericuţa de la Dobraia- cătun Bedina- şaua Poiana Lungă- vf. Bedina- vf. Arjana- şaua Prislop- cătun Prisacina- cătun Ineleţ- motel Dumbrava; traseu ce a însumat 32 km.

Trezirea se dă la ora 6 iar la 7 e "startul". Din poieniţă, campingul oficial pentru participanţii maratonului, mergem pe asfalt 2.5 km. Aici e şi locul în care traseul de maraton coteşte stânga.
Aceşti munţi nu au altitudini prea mari, dar sunt foarte spectaculoşi, având urcări/coborâri lungi şi solicitante. Altitudinea maximă este dată de vârful Arjana (1512 m), care este în acelaşi timp şi ultimul vârf de peste 1500 m al crestelor carpatine, înainte de a plonja în Dunăre.
Pornim din vale de la 250 m altitudine şi până la bisericuţa de la Dobraia tot urcăm, noroc că ne-am pornit de dimineaţă şi încă soarele nu are destulă putere.

Foto 2. Bisericuţa din Dobraia (foto. Marian Poară)

Foto 3. Pe traseul maratonului (foto. Marian Poară)

Ajunşi la bisericuţă întâlnim şi primul punct de control de pe traseul maratonului. Facem pauză şi aşteptăm să-i încurajăm pe primii concurenţi ce vor trece pe aici. După ce trec şi toţi ai noştri pornim la drum, dar tot pe marcajul lui Hercules: punct roşu. E din ce în ce mai cald...
De la bisericuţă mergem pe curbă de nivel pe drumul de căruţă ce străbate cătunul Bedina şi tot aşa până la Poiana Lungă. Aici punctul roşu se continuă cu o coborâre uşoară, îndepărtându-se treptat de vf. Arjana, urmând să facă un ocol al acestuia.

Foto 4. Gospodării în cătunul Bedina (foto. Marian Poară)

Foto 5. Vf. Biliana (st.) , vf. Arjana (dr.) (foto. Marian Poară)

Noi intrăm pe marcajul bandă roşie urcând pentru început pe vf. Bedina, dar apropiindu-ne tot mai mult de Arjana. Banda roşie a munţilor Cernei este lăsată în paragină, marcajele fiind destul de rare şi foarte şterse.

Foto 6. Pe marginea abruptului (foto. Marian Poară)

Căldura sufocantă de mai devreme avea să prevească un duş rece... norii se adună rapid, începe să picure iar când ajugem la stâncăria de la baza Arjanei îşi fac apariţia şi tunele, fulgerele, vântul puternic. Cum nu e timp de stat, mărşăluim pe frumoasa creastă, neavând astfel ocazia de a admira panorama de pe vârf.

Foto 7. Tot mai aproape de Arjana (foto. Raluca)

Foto 8. Urcuşul către vârf (foto. Raluca)

Coborâm în şaua Prislop, ţinem spre dreapta şi ajungem într-o poiană unde facem o pauză mai lungă, între timp s-a oprit şi ploaia. De acolo intrăm pe poteca din pădure , iar în dreptul satului Prisăcina suntem din nou pe marcajul de maraton (PR) dar şi pe marcajul de semimaraton (PG). După ce părăsim valea Prisăcinii, urcăm lin spre Ineleţ. Aici, cele două marcaje se despart: PR merge către şaua Ciumerca, iar cel galben coboară până ajunge la nivelul Cernei, trece un podeţ şi iese pe asfalt. Cei 4,5 km îşi cer şi ei tributul şi după atâta efort e destul de greu.
La orele 20 ajungem la motel Dumbrava, numai bine ca să prindem festivitatea de premiere de la Hercules.

Duminică în Mehedinţi: valea Cernei- Crovul Mare- Poienile Porcului- vf. Broscani- poiana Beletina- Foeroaga Beletinei- valea Cernei, 16 km.
Foto 9. Prin crovuri (foto. Marian Poară)

Având antrenamentul dimineţii anterioare, duminică deşteptarea să dă cu o oră mai devreme, adică la 5. La 6 ne urcăm în maşini şi mergem în amonte până la kilomentrul 19 (motel Dumbrava se află la km 12). Povestea se respectă şi în munţii aşezaţi în partea stângă a Cernei: se plecă de la nici 400 de m şi se tot urcă până pe la 1300 m. Urcarea se face mai mult prin pădure pe potecă, pe marcaj cruce roşie/triunghi albastru. La bifurcaţia celor două continuăm pe CR.
Foto 10. În prima poiană (foto. Marian Poară)

Cum tot câştigăm în altitudine avem privelişte asupra munţilor Cernei: Vf. Vlaşcu Mare, şcoala şi câteva case ale cătunului Scărişoara, Ineleţ-faţă-n faţă cu noi şi mult mai în stânga creasta Arjanei.
Foto 11. Creasta munţilor Cernei cu vf. Vlaşcu Mare şi Valea Cernei (foto. Marian Poară)


Foto 12. Cătunul Ineleţ (foto. Marian Poară)

După un ultim urcuş pe grohotiş, brusc, orizontul se lărgeşte: suntem în crovuri.
Foto 13. Câmpuri de lapiezuri

Foto 14. Straşnici (foto. Marian Poară)

Foto 15. Oi în crovuri (foto. Marian Poară)

Primul prin care ne plimbăm e Crovul Mare, urmează Poienile Porcului (2 la număr) iar apoi mergem până la intrarea în Crovul Medved.

Foto 16. În poiana Porcului (foto. Marian Poară)

Foto 17. Crovul Medved (foto. Marian Poară)

Foto 18. Poienile Porcului 2 (foto. Marian Poară)

Foto 19. Bucheţel printre lapiezuri (foto. Marian Poară)

De acolo ne întoarcem până în Poiana Porcului 1 şi urcăm până când intersectăm marcajul bandă roşie, în dreptul vârfului Broscan (1308 m). Acum, marcajul face stânga, mergând pe lângă limita PN Domogled- Valea Cernei.
Foto 20. Urcând spre vârful Broscan (1308 m) (foto. Marian Poară)

Banda roşie ne poartă paşii printre fagi uriaşi.

Foto 21. Fagi seculari (foto. Marian Poară)

Când ne apropiem de poiana Beletina deviem de la BR, o luăm puţin spre dreapta, până ajungem la obârşia unui izvor ce traversează întinsa poiană. În comparaţie cu munţii vecini aici BR e proaspăt refăcută. În stânga Beletinei se află vf. lui Stan.

Foto 22. Căşuţă de piatră în poiana Beletina (foto. Marian Poară)

Pentru că şi în această zi urmează să facem un circuit, o luăm spre stânga
prin Foieroaga Beletinei, unde ne înscriem pe TA. Până în locul în care acesta ajunge la bifurcaţia cu CR, doar coborâm pe potecă prin pădure şi traversăm câteva poieni.

Foto 23. Poiana Beletina 1 (foto. Marian Poară)

Foto 24. Poiana Beletina 2 (foto. Marian Poară)

Jos, la maşini, pentru cei mai mulţi se sfârşeste tura din acest weekend; doar câţiva rămânem şi pentru jumătate din prima zi a săptămânii.

Astfel, noi- Raluca, Anca, Marian, Alina, ne petrecem după amiaza jos, în staţiunea Băile Herculane. Cu atâtea ispite în jur, prima dată mergem şi mâncăm ceva iar apoi o luăm la pas printre clădirile, dintre care cele mai multe sunt lăsate în paragină.

Luni, în Mehedinţi: cheile Ţăsnei- marcaj cruce albastră
Foto 25. În cheile Ţăsnei (foto. Marian Poară)

Drumeţia începe cu un urcuş abrupt prin pădure, apoi o scurtă curbă de nivel până la crucea ce marchează intrarea în chei. Cheile Ţăsnei sunt sălbatice iar la câţiva metri deasupra potecii e plin de pin negrii de Banat, specie
protejată în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.
Foto 26. La capătul aceloraşi chei (foto. Marian Poară)

Fotografiem flori, cascade şi mergem pe firul văii până la moara de apă: Moara Dracilor care încă e funcţională.

Foto 27. Moara de apă (foto. Marian Poară)

Cheile Ţăsnei - se aflau, pe vremuri, la limita dintre Imperiul Austro-Ungar şi ţara românească - poteca prin chei a fost trasată şi clădită de către austro-ungari.
Foto 28. Potecă prin chei (foto. Marian Poară)

Foto 29. Pinul negru de Banat (foto. Marian Poară)

De la moară ne întoarcem fiind oarecum presaţi de timp şi de cei 350 km care ne despărţeau de Cluj.
De pe traseu:














Comentează folosind contul Facebook:

6 comentarii

  1. EXCELENT! Felicitari pentru tura. Pozele sunt superbe

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb! Tre sa ajung si eu pe aici! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. In primul rand, multumiri pentru incurajarile din punctul de control al maratonului, de la Biserica din Dobraia :)

    Si apoi, o mentiune: nu ati fost pe varful Arjana, ci pe Zascolul Arjanei. Adevaratul Varf Arjana se afla in creasta principala a muntilor Cernei, ceva mai in stanga fata de locul unde ati iesit voi. Zascolul Arjanei este varful cel mai inalt de pe un picior de munte (acela stancos) pe care ati urcat si care se sfarseste in creasta principala a Muntilor Cernei.
    Varful Arjana nu se afla pe poteca marcata de demult cu Banda Rosie.
    Insa acest lucru e cu totul lipsit de importanta :). Varful pe care ati fost e cel mai frumos din imprejurimi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Exact cum trebuie si pe unde trebuie. Felicitari pentru post.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire