1 26.9.11 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2011/09/cu-bicicletele-prin-muntii-gilaului-20.html

Cu bicicletele prin munţii Gilăului (20 august 2011)



Traseu: Răcătău-Defileul Someşului Rece-Lacul Someşu Rece-Vojăita-La Întorsuri-Tomnatec-Găureasa-Crucea-Măguri

Aşa cum spuneam în relatarea "Înconjurând izvoarele Someşului Rece" traseul pe care l-am parcurs atunci perpedes e perfect pentru mountain bike.

Foto 1. Mountain bike (foto. Marian Poară)

Cu o zi înainte de maratonul de mtb Geiger, decid că nu vreau să lenevesc sâmbătă , aşa că rapid dau zvon în ţară. Doritorii nu întârzie să apară: Anca, Adi, Creţu şi Marian. Cu toată graba mobilizarea ne ia ceva timp şi abia în jurul prânzului reuşim să ne îndreptăm spre comuna Măguri Răcătău din munţii Gilăului.




Foto 2. Colibele Tomnatec (foto. Marian Poară)

Drumul până în Răcătău mai durează o oră. Ştiam încă de la bun început că tura avea spre 50 de km. Optimistă, deoarece cea mai mare parte a urcării se face pe drumul ce urcă la fosta cabană Blăjoaia estimez că pe la ora 20 am putea fi înapoi, în Cluj, fără să ne grăbim prea tare pe traseu.

Foto 3. Colibele Găureasa (foto. Marian Poară)

Urcarea, pe valea Someşului Rece, însumează ~25 de km. Aceasta nu e foarte solicitantă, ba chiar de multe ori pedalăm pe fals plat. Deşi e ora amiezei, pedalând pe vale, aerul e foarte plăcut, singura neplăcere fiind provocată de numeroasele maşini care au frecventat în acea zi DC 110 C.
Rând pe rând, trecem pe lângă diverse puncte de pe valea Someşului, printre acestea: biserica, intrarea în cheile Dumitresei, barajul, coada lacului de unde începe asfaltul către dreapta, către satul Măguri (pe unde aveam să ne întoarcem). Mai târziu, tunelul prin care vin apele de la barajele din văile Iara, Şoimu, Lindu şi pleacă spre lacul de baraj de pe valea Răcătău şi apoi spre lacul Beliş de pe valea Someşului Cald.

Foto 4. Veniţi la fân tocmai din Albac (foto. Marian Poară)

Foto 5. Colibă locuită (foto. Marian Poară)

Apoi Lunca Diacului cu o veche cabană silvică (stânga), ramificaţie spre stânga a drumului forestier ce duce în valea Dumitreasa şi trece şi peste culme în valea Negruţa, ce unde urcă la Dobrin- în culmea dintre valea Someşului şi valea Ierii (bazinul Arieşului). Urmează o altă ramificaţie, spre stânga, un drum forestier ce urcă pe valea Irişoara şi coboară pe valea Şoimului spre Caps, valea Ierii. Mai sus se află fostul lac de acumulare Irişoara, pentru "plutăritul sălbatic" şi cabana Irişoara (dreapta). Apoi, Vojăita, câteva cabane şi corturi. Mai sus sunt colibele "La Întorsuri" (un mare cot al Someşului Rece, vizibil pe hărţi).
Pe partea dreaptă apare un nouă ramificaţie, un drum în urcuş, ce trece prin şaua Tomnatic şi coboară "La Dorne", în valea Răcătău.

Foto 6. Garduri peste garduri (foto. Marian Poară)

Continuăm pe această bifurcaţie. Pentru că ne apropiem tot mai mult de culme, urcuşul devine tot mai susţinut. Până în "creastă" tragem pe dreapta printre afiniş.
Urcând spre muntele Tomnatec în stânga noastră, în depărtare, se vede schitul dintre colibele La Dorne. În curând ne aflăm pe culmea din văile Someşului Rece şi a Răcătăului. Tura, deşi pe biciclete se aseamănă foarte mult cu cea făcută perpedes pentru că track-ul ne duce printre grupuri de colibele. Primele pe la care trecem sunt cele de la La Întorsuri, următoarele colibele Tomnatec iar apoi cele de la Găureasa.

Foto 7. Printre cai (foto. Marian Poară)

Colibele sunt locuințe modeste pentru lunile de vară folosite de ţărani. Aceştia îşi urcă animalele aici, venind şi de la zeci de kilometri distanţă. La Găureasa am întâlnit oameni; doi bătrânei, veniţi tocmai de la Albac.
De la Găureasa ţinem curba de nivel a culmii pentru a ajunge la următorul grup de colibe, cel de la Crucea. Aceasta este de departe cel mai întins şi numeros grup.
Pedalând pe "uliţa" principală căutăm o colibă care să ne placă, intrăm fraudulos în curtea ei şi luăm masa de prânz.

Foto 8. Primele aşezări din Crucea (foto. Marian Poară)

Foto 9. Drumul şerpuieşte printre gospodării (foto. Marian Poară)

După o pauză binemeritată încălecăm din nou pe şei pentru a ne îndrepta spre Măguri. Totodată apare şi prima pană, la bicicleta lui Creţu. Satul Măguri este situat la cea mai mare altitudine din România, aproximativ 1300 m. Casele acestuia sunt răsfirate pe kilometri întregi, până spre Mărişel.

Foto 10. Impunător (foto. Marian Poară)

Revenirea la maşină constă într-o coborâre de vreo 10 km, pe un drum perfect, vechea cale de acces spre Măguri. În prezent maşinile urcă pe un asfalt nou de pe valea Someşului Rece, mai sus de lacul Someşul Rece.

Foto 11. Razele soarelui la apus (foto. Marian Poară)

La ieşirea de pe platoul unde este situat satul, avem supriza să dăm peste tot felul de indicatoare care anunţă că drumul e în lucru; să fie în curs de asfaltarea?! Coborârea e una de viteză, însă e nevoie de multă atenţie căci virajele se succed des şi e plin de pietre de toate mărimile.

Foto. 12. Pe uliţă, prin Măguri (foto. Marian Poară)

Norocul dă din nou peste Creţu, pentru a treia oară, tocmai pe coborâre, în momentul în care deja se vedea satul în vale. Băieţii rămân cu el, în timp ce eu cu Anca o luăm în faţă, urmând să-i aşteptăm la maşină.

Foto 13. Toamna e aproape! (foto. Marian Poară)

Foto 14. Case până departe... (foto. Marian Poară)

Se scurg 45 de minute şi ei tot nu mai apar. Îi sun şi aflu că aflau tot în acelaşi loc, încercând să peticească cele n pane din cauciuc. Cu o întârziere de o oră sosesc şi ei, Marian şi Adi pe biciclete, iar Creţu alergând cu biţa în spate. Ajungem mai târziu decât aş fi crezut, iar la ora 23 pornesc spre Sibiu pentru ca duminică să iau startul la maratonul Geiger.

P.S. Traseu şi profil: aici şi aici.


Comentează folosind contul Facebook:

Un comentariu

Pagina de pornire