4 15.9.11 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2011/09/piciorul-plescutei-muntii-rodnei-27-28.html

Piciorul Pleşcuţei, munţii Rodnei (27-28 august 2011)



Piciorul Pleşcuţei (piciorul nordic al vârfului Ineu) era o necunoscută pentru mine până înaintea acestei ture. În celelalte două rânduri, când am ajuns pe Ineu, o dată am venit dinspre Gârgălău, iar în cealaltă dinspre vf. Roşu... oricum ultima porţiune coincide. Aşadar, dinspre E am fost, dinspre V la fel, pe piciorul sudic am fost- chiar dacă nu am ajuns şi pe vârf, dar dinspre N cum o fi? Cel puțin de pe vârf uitându-te spre Pleşcuţa ultima porțiune arată puțin accidentă, însă din mai multe surse aflu că de fapt nu sunt probleme majore.

Foto 1. Ineul cu capul în nori

Trupa fiind cât de cât conturată, destinaţia o ştiam, rămânea doar să alegem traseul. Lumea (Radu, Geta şi Matei) a fost foarte deschisă când le-am propus varianta de a urca pe Ineu pe un alt traseu, altul decât cel marcat, unul pe care mult mai puţini îl frecventează... iar fotografia d-lui. doctor Peter Lengyel a pus capac (pentru mai multe fotografii făcute din avion cu munţii Rodnei (şi nu numai) a se consulta relatarea de aici).



Foto 2. În căldarea Bila

Caut cât mai multe pe net, mă ajută şi domnul Dinu cu unele detalii, dau chiar şi peste un track cu zona, îl băgăm în gps pentru orice eventualitate şi pornim către Borşa.
Peste noapte dormim la pensiunea unde stăm de obicei în Borşa complex, iar sâmbătă în zori de ziua, dl. Mihali, gazda noastră, maramureşan cumsecade, ne însoţeste până pe drumul forestier de pe valea Bila. Astfel el se va fi şoferul de rezervă, întorcându-se, în complex, cu maşina.

Foto 3. Ne apropiem de Ineu

Foto 4. În spate, niște vârfulețe de pe Piciorul Pleșcuței

Valea Bila este cea de-a doua vale nordică, după pasul Prislop, a munţilor Rodnei, iar intrarea pe drumul forestier e chiar cu puţin înainte de a ajunge la Şesuri. Acest drum forestier se află într-o stare foarte bună, nu există urme de la maşinile de lemne sau taf-uri... noi am înaintat aproximativ 4 km din cei 7 ai săi. La capătul acestui drum, în fundul căldării Bila există şi o stână. Din această parte, de pe valea Bila, vârful Ineu se arată a fi tare aproape, iar în plus îşi afişează o siluetă cu care nu eram obişnuiti.
Căldarea Bila este delimitată de Piciorul Pleşcuţei în stânga şi de cel al Tomnatecului în dreapta.

Foto 5. Până la Pietrosu

Există vreo trei "vâlcele" care ar putea reprezenta opţiuni care pentru a ieşi în Creasta Piciorul Pleşcutei. Din aceste variante numai una pare mai acceptabilă şi de bun simţ încă de la o primă privire: primul vâlcel de la începutul piciorului către Ineu, chiar primul după ce se termină padurea. Identificăm şi o posibilă potecă, gps-ul ne confirmă că suntem pe drumul cel bun aşa că în următorul interval avem de dovedit aproxmativ 600 de m diferenţa de nivel pentru a ajunge pe picior. Poteca e foarte clară pentru început dar devine din ce în ce mai incertă o dată ce apare afinişul, dar cu puţină atenţie şi intuiţie nu ar trebui să fie probleme.
Ştim că abundenţa fructelor de afine a vrut să mai îndulcească dificilul urcuş... dar noi fiind cu rucsaci mari, nu prea a reuşit; ca şi o recomandare, în urma acestei experienţe: această porţiune e de preferat a se face cu rucsaci mici. Cu greu ieşim în culme, însă suntem răsplătiţi pentru efortul depus, căci orizontul se lărgeşte: căldarea Lalei în stânga, Bila (de sus) în dreapta, iar pe creastă toate vârfurile de la Roşu până la îndepărtatul Pietrosu.

Foto 6. Pe Pleșcuța

Foto 7. Pe Pleșcuța

În scurt timp zăresc şi primii oameni pe creastă, alţii pe poteca spre Lala, iar la finalul zilei încă eram cu toţii uimiţi de faptul că am numărat peste 30 de persoane, doar pe creastă şi numai pe bucata Ineu- Gărgălău. Practic am luat parte la o raritate pentru munţii Rodnei!

Foto 8. Lala Mică

Revenind, acum eram oarecum la acelaţi nivel cu Ineul şi implicit tot mai aproape. Binenţeles că nu se dă cucerit cu una cu două, iar până la baza lui mai avem de trecut peste vreo 3 vârfuleţe. Drumul spre poalele Ineul este presărat cu iarbă şi din când în când şi grupuri de lespezi.
Urcuşul final are aproximativ 150 m diferenţă de nivel şi se face integral pe bolovani şi poteca. E foarte clar şi aici pe unde trebuie mers, reapare poteca.

Foto 9. Moment de respiro

Foto 10. Înainte de urcușul final

Savurăm momentul de glorie, iar apoi o luăm pe bandă roşie pentru a ajunge la creasta principală, iar de acolo înspre Gărgălău. Norii coboară din când în când peste creastă dar spre după amiază vizibilitatea e perfectă. Urmăm temeinic poteca, mai facem şi pauze, iar pe la asfinţit ajungem şi pe Gărgălău.

Foto 11. Alina, Radu, Geta, Matei

Foto 12. Printre nori: vârful Omului

Foto 13. Făgărașii Nordului

Foto 14. Pe creasta Rodnei

Chiar dacă am pornit la drum cu rezerve substanţiale de apă, pe coborârea de pe vârf zărim o băltoacă, însă apa nu pare a fi potabilă. Ne îndreptăm către şaua Gărgălău, însă cum nu ştim care stare apei din lacul Cailor, şi cum în acelaşi timp în dreapta se vede şi se aude izvorul ce se scurge în lacul Izvoru Bistriţei o luăm direct la vale. Lângă izvor găsim şi un loc numai bun de campat şi afine în jurul nostru cât cuprinde. Dimineaţa următoare avea să hotărâm care e planul pentru ultima parte a turei.

Foto 15. Brumăriţă de stâncă (Prunella collaris)

Foto. Vârful și culmea ce pleacă din Gărgălău

Deşi suntem matinali, hotărâm să nu mai revenim în creastă; până la Pietrosu chiar dacă am ajunge- în Cluj am reveni doar după miezul nopţii, ar mai fi o posibilă coborâre pe sălbatica vale a Negoieselor, dar cu toţii am mai fost şi nu mai vrem... aşa că mai stăm până pe la 10 pe la corturi şi apoi ne urnim din loc către cascada Cailor.
Dacă de dimineaţă am continuat numărătoarea, adăugând noi oameni văzuţi pe creastă nici în căldarea Ştiol situaţia nu stă mai altfel. Multă lume şi aici... unii veniţi, evident, cu maşinile chiar până la limita parcului naţional.
Traseul până la cascadă este marcat cu triunghi roşu, noi însă alegem să mergem pe drumul de deasupra teleskiul și apoi să facem stânga. La cascadă parcă s-a spart conducta de pantofari şi picnicari... Radu se enervează şi chiar le atrage atenţia unora de faptul că se află într-o arie protejată şi că focul e interzis. Răspunsul primit: "De ce să nu făcă foc dacă şi alţii au făcut înaintea lui? Doar e vatra acolo!". Dezgustaţi profund de ce era pe acolo o luăm rapid la vale, spre complex. Recuperăm maşina din curtea pensiunii ce e situată fix la intersecţia cu soşea, dar şi cu locul de unde porneşte triunghiul roşu.
Înfometaţi ne mai mai amăgim, gândindu-ne ce bine vom mânca la Popasul Haiducilor din Fiad (loc testat cu ocazia precendetei ture în Rodnei), însă după o aşteptare mult prea lungă, probabil bucătaria a fost depăşită cum dintr-o dată au avut clienţi la 4 mese, ne-am ridicat şi am plecat.
Evident că foamea s-a accentuat însă am mâncat bine la mine acasă, la Gherla.

P.S. După ce se coboară pasul Prislop se poate vizita Muzeul Rădăcinilor. Info: aici și aici.


Comentează folosind contul Facebook:

4 comentarii

  1. faina tura ! si multumim de postare ! keep high !

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce coincidenta! Noi pe 27 am fost pe Pietrosul si pe 28 pe Ineu. Ne-am ratat la mustata! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Adevarul e ca de acasa noi am plecat cu ganduri mari; trebuia sa ajungem pe Pietrosu... dar ne-am razgandit:P.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu-i nimic, oricum mie Ineul mi s-a parut mai frumos :)

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire