5 3.4.12 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2012/04/pe-creasta-fagarasilor-de-la-balea-la.html

Pe creasta Făgăraşilor, de la Bâlea la Sâmbăta (22-25 martie 2012)



Participanţi: Alex Prigoană, Alex Sava, Marlene şi Dinu Mititeanu, subsemnata.

Iarna care tocmai s-a sfârşit a fost una a turelor amânate sau anulate... aşa a fost şi în cazul turei de faţă; programată iniţial pentru sfârşitul lunii februarie, din cauza condiţiilor de zăpadă a fost amânată pentru sfârşitul lui martie. Acum prognozele aveau să ţină cu noi, speram noi că şi zăpada.

Foto 1. Trapezul Viștea-Moldoveanu (foto. Alex Sava)

Joi, 22 martie în jur de ora 8 jumătate pornim spre Făgăraş. Dl. Dinu vorbise înainte cu amicul lui Doru Oros (salvamontist sibian) care s-a oferit să ne ducă de la intersecţia cu Transfăgărăşanul până la Bâlea Cascadă. Ajunşi la locul stabilit, tot el vine cu propunerea de a merge cu ambele maşini până la Floarea Reginei de pe valea Sâmbetei, urmând ca a mea să rămână acolo pentru a ne fi mult mai uşor când vom coborî din creastă. La Floarea Reginei, mutăm bagajele în maşina dânsului, ne îmbacăm cu toţii şi pornim spre Bâlea Cascadă.

La telecabină ne luăm la revedere, mulţumindu-i pentru serviciul făcut. Mai stăm vreo oră pe acolo, între timp mai apare lume ce vrea să urce la Bâlea, astfel că la ora 15 suntem sus. Nu avem de ce să ne grăbim şi aşteptând ora 16, oră la care am hotărât că vom porni în sus, mergem să mâncăm ceva la restaurantul de pe lac. Înafară de grupul destul de numeros de nemţi, al cărui ghid e chiar noul nostru coleg de club Robert, nu prea mai e lume în căldarea Bâlii. Nimic parcă nu aduce aminte de nebunia din timpul verii.
Foto 2. Bâlea rămâne în urmă (foto. Alex Sava)
Se apropie ora plecării aşa că ieşim afară, pornim încă de pe acum piepsurile, ne luăm rucsacii şi ne îndreptăm spre poteca ce urcă spre şaua Caprei. Ne însoţeşte şi Robert, el pe schiuri de tură pentru a face o coborâre de sus.
Chiar dacă avem destule urme cel puţin până în şa, eu mă simt destul de ciudat în bocanci. Tura asta avea să fie prima pe bocanci din iarna asta. Am cam uitat cum e să te afunzi în zăpadă... ce să mai zic de echilibru.... E clar că schiul de tură dăunează grav mersului pe bocanci! N-am încotro şi sper să mă obişniesc cât mai repede.
Apropiindu-ne tot mai mult de şa, zăpada devine din ce în ce mai tare! dar asta e de bine, căci de aşa ceva avem nevoie pentru bucata pe care ne-am propus să o parcurgem în această după amiază/seară (Bâlea - refugiul de sub Fereastra Zmeilor). Ne luăm la revedere şi de la Robert şi continuăm către şaua de sub Revolver. Acolo ne punem şi colţarii. Refugiul unde ne vom petrece noaptea îl avem deja în câmpul vizual dar până acolo totuşi mai e mult...
Foto 3. Pornit-am pe creste... (foto. Alex Sava)
Coborâm din şa spre căldare, însă nu vom merge până jos ci vom face un lung traverseu pe sub creasta Arpăşel-Vârtopel. Înaintăm la distanţă unul de altul, zăpada nu prea ne ţine iar în unele zone ne afundăm şi mai sus de genunchi.
Foto 4. Undeva, jos, e refugiul în care vom înnopta (foto. Alex Sava)
Pe ultima porţiune, ne prinde şi întunericul, aşa că mergem la lumina frontalelor. De lângă Fereastra Zmeilor, pornim la vale fiind ghidaţi de gps-ul Marlenei. Zărim şi niste urme mai vechi de ski. După fix 4 ore de la start intrăm în refugiu. Panourile solare montate vara trecută şi-au făcut datoria, căci am stat la lumina furnizată de ele.
Nu zăbovim prea mult şi ne băgăm la somn. Mâine avea să ne aştepte o zi lungă.
Vineri, 23 martie, deşteptarea la ora 4, iar la 5.10 ieşim din refugiu. Temperaturile şi vântul din noaptea precentă au reuşit să îngheţe zăpada. Astfel că reuşim să ne mişcăm cu spor până în Fereastra Zmeilor.
Foto 5. Urmele pe care le-am făcut ieri (foto. Alex Sava)
În zona "la 3 paşi de moarte" ne ajutăm de lanţurile din dotare, căci nu sunt acoperite de zăpadă şi continuăm tot la frontale către Arpaşu Mic. Sperăm ca zapadă să ţină cât mai mult căci mai avem de trecut încă de câteva porţiuni mai expuse.
Foto 6. "Chiar pe acolo am venit?" (foto. Alex Sava)
Până pe vârful Arpaşu Mic, ne înscriem pe faţa lui nord-estică, apoi părăsim marcajul şi urcăm pe un vâlcel/horn aflat în dreapta noastră.
Foto 7. Pe vâlcelul ce avea să ne scoată sub Arpașu Mic (foto. Alex Prigoană)
Când ieşim din el, avem parte de câteva momente de respiro căci urmează o porţiune mai puţin tehnică. Continuăm urcarea şi doar când suntem aproape de vârf intrăm într-o traversare care ne va scoate în creasta principală. În şaua din faţă suntem întâmpinaţi de monumentul Nerlinger, iar apoi trecem în revistă următoarea bucată de traseu.
Foto 8. Vârful Paru' de fier și Arpașu Mare (foto. Alex Sava)

Foto 9. Privind înapoi spre Arpașu Mic (dr.) și vf. Buda (st.)
Din acest moment fainele vârfuri Buda şi Râiosu încep să rămână în urma noastră (în partea dreapta). Urcăm vâful La Paru' de Fier care aflându-se la "doar" 2315 m pare mic, în comparaţie cu vârfurile din prejmă. Trecem şi de el şi ne apropiem de ultima porţiune mai dificilă din acestă zi: coborârea către lacul Podu Giurgiului.
Foto 10. Asta da întâmpinare pe creasta Făgărașilor! (foto. Alex Sava)

Foto 11. Mai e ceva până la Viștea! (foto. Alex Sava)
Până să ajungem pe Arpaşu Mare cercetăm variantele de a coborî spre lac. Până la urmă aveam două: nişte culoare cam verticale, acoperite integral de zăpadă şi o coborâre care avea să aibă cam de toate (iarbă, zăpadă şi stâncă). Cum Marlene intră să testeze cea de-a doua alternativă şi constată că e ok, în scurt timp o urmăm şi noi. Având experienţa pe astfel de zone, Marlene şi dl. Dinu înaintează cu spor, la fel ar fi făcut-o şi băieţii dacă nu eram şi eu pe acolo. Până nu eram sigură pe fiecare pas următor nu mergeam mai departe... aşa că descăţararea ne-a luat ceva; dar bine ca s-a terminat cu bine.
Foto 12. Începem coborârea spre Podu Giurgiului (foto. Alex Sava)

Foto 13. Traversare (foto. Alex Prigoană)
De acum încolo 3 dintre noi vom merge legaţi în coardă: Alex P., dl. Dinu şi cu mine. Apuc să-mi trag şi eu sufletul înainte de porni pe fotogenicele turnuri ale Podrăgelului. Le vom urca pe toate, căci zăpada e în vizorul soarelui de câteva ore bune.
Foto 14. Coborârea pare mult mai înfiorătoare decât a fost de fapt (foto. Alex Sava)

Foto 15. Turnurile Podrăgelului

Foto 16. Pe unul dintre turnuri (foto. Alex Prigoană)
La fel şi vârful Podragu. Apoi jumătate de oră pauză de masă. Jos, în căldare, la cabana Podragu, e pustiu.
Foto 17. 4 din cei 5, sub vârful Podragu (foto. Alex Sava)

Foto 18. Urcând vârful Podu Giurgiului (foto. Alex Sava)
Trapezul Viştea- Moldoveanu se vede din ce în ce mai bine... însă până acolo vârfurile Tărâţa, Podu Giurgiului, Corabia, Ucea Mare îşi cer tributul, le vom urca pe toate până sus, căci nu ne permitem să le tăiem feţele înzăpezite. Să nu uit: până aici am putut admira numeroase grupuri de capre negre care se plimbau fără să le pese ne noi, pe creste.

Doar Ucişoara îndrăznim să nu o urcăm, faţă sudică fiind înierbată, mergem pe poteca de vară. Aici, băieţii o vor lua în faţă, urmând să ne vedem cu ei la refugiul din Portiţa Viştei. În şaua Orzănelei, cel de-al treilea coechipier de coardă devine Marlene. Fără să ne grăbim mai întoarcem capul şi către apus. Aşa cum ne aşteptam pe urcuşul pe Viştea ne prinde întunericul, frontalele le avea deja la îndemână, pe cap. Până pe vârf mai facem pauze şi în timpul uneia având semnal full dăm şi câteva telefoane celor de acasă.

De aici, fix încă 50 de metri diferenţă de nivel şi suntem la 2527 m, pe vârful Viştea. Înspre portiţa Viştei zărim frontalele celor 2 colegi. Începem şi noi coborârea, totuşi cu multă grijă căci s-au scurs multe ore de când ne-am trezit.

După încă o oră şi la 16 ore 15 min de la pornire intrăm şi noi în refugiul Viştea. Doar la supă şi mâncare visam cu toţii. Până pe la orele 23 am topit în continuu zăpadă.
Foto 19. Și-am plecat de la refugiul Viștea (foto. Alex Prigoană)
Pentru următoarea dimineață avem o oră mult mai omenească de trezire: 6 jumătate, dar chiar și așa cu excepția lui Marlene și Alex S. restu mai lenevim în sacii de dormit până la 7. La 8 suntem gata de "plimbarea pe creste", azi nu mai avem parte de porțiuni tehnice. Doar 5 vârfuri avem de urcat și coborât pentru a ajunge în Fereastra Mare a Sâmbetei. În prima parte a zilei vremea e foarte bună aşa că bronzul/prăjeala de pe feţele noastre se accentuează, dar apoi se cam adună norii şi zările sunt cuprinse de o pâclă.
Foto 20. Siluetă pe Hârtopu Ursului (foto. Alex Sava)

Foto 21. Ținem creasta și în această zi (foto. Alex Sava)
Luăm la rând vârfurile de pe creastă: Hârtopu Ursului, Galbena, Gălăşesu Mare, Gălăşescu Mic şi Slănina. Pentru că avem destulă vreme facem pauze dese... ascultăm fie amintiri de acum patru decenii spuse de dl. Dinu, fie suntem supuşi lecţiilor de geografie.
Foto 22. Urcăm vârf după vârf (foto. Alex Sava)
Chiar dacă astăzi traseul e mult mai simplu câteva răni de la bocanci şi o gleznă dreaptă în care încep să nu prea mai am încredere îmi cam dau bătăi de cap; astfel că voi merge legată în coardă cu dl. Dinu. În apropierea noului refugiu din Fereastra Mică vântul ne cam ia în primire aşa că ne adăpostim în el şi facem pauză de masă. Doar urcarea şi coborârea pe Slănina ne mai despar de punctul în care vom coborî din creastă.
Foto 23. Ajungem și noi în Fereastra Mare a Sâmbetei (foto. Marlene Mititeanu)
În Fereastra Mare punem beţele pe rucsaci, ne luăm căştile şi pioleţii şi studiem variantele de a coborî către valea Sâmbetei. Există urme recente dar acestea sunt mai mult decât riscante... Pe primii metri zăpada e beton, apoi dăm de zăpadă granuloasă. Marlene şi băieţii merg primii apoi eu şi dl. Dinu, dânsul asigurându-mă în piolet până când trecem de panta mai mare.
Foto 24. Prima parte a coborârii din fereastră (foto. Marlene Mititeanu)
Cu multă atenţie ajungem în zona sigură, mai studiem o dată linia urmată de urmele mai vechi, iar apoi o luăm la vale. După o oră şi jumătate, la 16.30, suntem la cabana Sâmbăta. Intrăm în sala de mese să servim câte ceva.
Foto 25. Cam asta a fost! (foto. Dinu Mititeanu)
După câte o ciorbă, bere sau un pepsi mult visat ne pregătim coborârea finală la mașină. Deşi poteca de la cabană spre "Foarea Reginei" e plină de urme, zăpada umedă devine o capcană când te aştepti mai puţin şi vreme de două ceasuri ne luptăm cu ea. Lumina de la pensiune/restaurant avea să anunţe sfârşitul unei ture extraordinare. Servim câte ceva şi aici şi apoi pornim spre casă.

Una peste alta a fost o prima experienţă de acest gen pentru mine şi drept urmare vreau să îi mulţumesc d-lui Dinu că mi-a oferit şansa de a face parte din trupă, băieţilor pentru răbdarea de care au dat dovada pe traseu şi persoanelor care m-au ajutat împrumutându-mi echipamentul care-mi lipsea.



Comentează folosind contul Facebook:

5 comentarii

  1. si nu ti-a fost frica? cand te prind odata as vrea sa-mi relatezi mai in amanuntit trairile !

    Stelian / Shtelica

    RăspundețiȘtergere
  2. SUPERB!!!! Parca ati fost in Alpi :) iar peisajele te lasa masca.
    Ar fi cabana Omu la 2505 m, dar ...la Omu se ajunge foarte usor, la Podragu accesu e incredibil de dificil.

    RăspundețiȘtergere
  3. cred ca ai dreptate in legatura cu cabana...:P
    Mersi!
    De aia is "Alpii Transilvani".:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari la toata echipa, abia asteptam jurnalul!

    RăspundețiȘtergere
  5. Felicitari pentru tura!! Foarte frumoasa!!

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire