5 4.5.12 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2012/05/muntii-macinului-delta-dunarii-27.html

Munții Măcinului, Delta Dunării (27 aprilie- 1 mai 2012)



+ vizite pe la alte obiective turistice

Foto: Marian Poară

Nici bine nu trecuse mini vacanța de Paște că deja ne era capul la cea de 1 mai. Cu doar o zi de concediu aveam în față 4 zile libere... astfel de ocazii sunt rare așa că nu trebuie ratate. După ce Mike și Radu Diaconescu au postat relatea cu bicicleta prin Delta Dunării am început să luăm în calcul tot mai mult varianta de a face o ieșire în îndepărtatul ținut al Dobrogei. Aici se regăseşte atât cel mai vechi pâmânt al ţării (munţii Măcin) cât şi cel mai nou (Delta Dunării).

Foto 1. Pe zidurile cetăţii Enisala, cu delta în faţă

Ultimele detalii şi formaţia în care vom pleca spre locaţia amintită se conturează abia joi seara. Vineri, după servici, adică pe la 18.30 pornim la drum cu două maşini. Prima cu trei pasageri: Dragoş (şofer), Raluca, Nicu, iar cea dea doua cu patru pasageri: Adi, Lilu, Marian şi subsemnata (şofer). Propunerea lui Dragoş, de a face drumul din două bucăţi, este agreată de toată lumea. În această seară avem de condus până în Breaza (judeţul Prahova), urmând să înnoptăm acasă la amicul nostru. Aici suntem primiţi ca şi unii de ai casei şi în ciuda orei destul de târzii, avem parte de un adevărat ospăţ culinar. Mulţumim mamei lui Dragoş!



Sâmbătă dimineaţa nu suntem lăsaţi să plecăm mai departe până nu mai mâncăm câte ceva.
Pentru a ajunge la baza munţilor Măcin, am ales ruta: Breaza- Ploieşti- Urlaţi- Buzău- Brăila (trecere cu bacul)- Măcin.

Foto 2. Trecea cu bacul de la Brăila

Orele petrecute pe drum au fost fructificate la maxim; Adi absolvent al facultăţii de biologie nu a venit oricum. A adus cu el mai multe cărţi (determinatoare) de păsări, flori, fluturi, constelaţii... îl luăm cu asalt cu tot felul de întrebări, iar el ca un adevărat profesionist ne răspunde cu denumirile în limba latină + română pentru fiecare exemplar. Astfel că înainte de începerea turei suntem pregătiţi; ştim cam tot ce zboară, creşte sau mişună pe aici (sau cel puţin aşa credem Emoticonuri).
Un prim "examen" îl avem imediat după ce trecem cu bacul de la Smârdan. În scurta plimbare pe malul unui vechi braţ al Dunării ne întâlnim cu păsări pe care nu le mai văzusem până acum. 

Foto 3. La doar câțiva metri distanță de asfalt

Foto 4. Vegetaţie de deltă

Foto 5. Ciconia ciconia (barza albă)

Revenind la traseu: trecem de oraşul Măcin şi apoi urmăm indicatorul care duce la mănăstirea Izvorul Tămăduirii. Aceasta se află la 3.5 km de E 87 şi coincide cu punctul de start al marcajului bandă albastră. Banda albastră însoteşte culmea Pricopanului din parcul naţional munţii Măcin. Aceşti munţi au în componenţă două culmi, oarecum paralele; culmea Pricopanului şi culmea pe care se află vârful Ţuţuiatu (467 m)- cel mai înalt de aici.

Foto 6. La poalele "Făgăraşilor dobrogeni"

Foto 7. Ş-am pornit

Foto 8. La izvorul Fântâna de Leac

Parcăm maşinile pe pajiştea din faţa mănăstirii, suntem întâmpinaţi de un guşter, iar apoi hotărâm să urmăm planul de acasă şi să ne pregătim rucsacii pentru o tură cu dormit în cort. Ţinând cont că trebuie să luăm şi ceva provizii de apă, luăm cu noi doar minumul necesar. 
Total atipic, pornim spre "creastă" la ora 17... dar de curând am descoperit că şi turele în care plecarea nu se face cu noaptea în cap au farmecul lor. Trecem prin tabăra de corturi de la intrarea de pe traseu şi după câteva minute facem un popas la izvorul Fântâna de Leac. 

Foto 9. Câştigăm altitudine

Foto 10. Printre formaţiuni granitice surprinzătoare

Nici bine nu am început să urcăm că deja şi simţim schimbările pe care le-a adus anticiclonul care s-a abătut peste ţară; e mult prea cald. De pe curba de nivel de după izvor, o luăm direct în sus şi ieşim în şaua dintre vârfulrile Caramalău şi Piatra Râioasă. Munţii mici îşi cer tributul şi suntem supuşi unui urcuş de aproape 300 de metri diferenţă de nivel până în şa. Nu e deloc uşor pe asemenea temperaturi, căci corpul nu a avut când să se obişnuiască cu ele. Sus, am fost impresionţi de formaţiunile granitice, mici sau semeţe, stânci care dau un aspect aparte culmii secundare a masivului (culmea Pricopanului). Pe alocuri peisajul se aseamănă cu cel din munţii Mehedinţi. Poteca marcată e luată cu asalat de mulţi gândaci negri, astfel că facem slalom printre ei.
Foto 11. O vale seacă înspre Jijila

Foto 12. Zig-zag

Foto 13. Cei mai vechi munţi din ţară

În ciuda altitudinilor de aici, între două vârfuri există aproape în fiecare caz câte o coborâre şi o urcare destul de susţinută.
Poteca ne mai rezervă încă o surprinză, ne intersectăm cu o broască ţestoasă ieşită la promenadă.

Foto 14. Culmea Pricopanului, cu relief de tip alpin, atinge înălţimea maximă în Vf. Sulucu Mare - 370 m

Foto 15. Antiteză

Foto 16. Rocă de milioane de ani

Foto 17. Broscuţa ţestoasă (Testudo graeca ibera)

Apusul îl prindem pe cel mai înalt vârf de pe culmea Pricopanului, pe Sulucu Mare (370 m). Profităm de altitudinea la care ne aflăm şi de panorama oferită  şi luăm şi cina pe vârf. Apoi ne luăm la revedere de la formaţiunile de granit şi coborâm spre şaua care face legătura între cele culmi.

Foto 18. Urcând spre Sulucu Mare

Foto 19. Spre vf. Ţuţuiatu

Foto 20. Cu faţa spre aparat şi...

Foto 21. apus

Rămâne ca mâine, pe lumină, să traversăm pădurea ce se întinde până în apropierea vârfului Ţutuiatu. Pentru că temperaturile nu au coborât prea mult peste noapte am hotărât să nu zăbovim prea mult dimineaţă şi mergem cât mai repede spre umbra din pădure. 

Foto 22. Campare într-un perimetru ce nu se afla sub protecţia parcului naţional

Ieşiti de pe marcaj, am luat-o spre Ţuţuiatu trecând peste vârful Îmbulzita iar apoi mai departe pe unul dintre traseele de cicloturism amenajate de PNM şi pe vechea banda roşie  a culmii principale a Măcinului. Pădurea ocupă o suprafaţă foarte mare aici, iar covorul vegetal este alcătuit dintr-o mare diversitate de specii. 



Foto 23. Aşa pădure nu am mai văzut!



Foto 24. Feriţi de soare

La fel ca şi ieri avem parte de o întâlnire cu o ţestoasă, tocmai în potecă. După această întâlnire observăm că drumul cu marcaj este frecvent interesectat de "autostrăzi" folosite de aceste vietăţi.

Foto 25. "Autostradă"

Bem apă pe săturate de la izvorul de sub vârf şi de aici urcăm pe marcajul triunghi albastru. La ora prânzului ajungem în topul celor mai vechi munţi din România, aceştia se numără şi printre cei mai vechi de pe continent.  

Foto 26. De pe Ţuţuiatu



Foto 27. Drumul care urcă până sub vârf



Foto 28. Saschiul (Vinca herbacea)

Pe o cădură care e deja insuportabilă hotărâm să nu mai continuăm pe crestul crestei până la Priopcea ci să fugim cât mai departe de ea (de căldură)... astfel că luăm drumul deltei. Înainte de a ne lăsa la vale continuăm până vârful Ghiunalul. Noroc că ne abatem puţin de la poteca principală căci astfel dăm peste mai multe tufe de bujori de munte. Încă câteva zile şi vor fi în plină floare. Revenim la "fix" pe drumul cel  bun, numai bine să plătim taxa de acces în parc (5.5 lei/persoană). 

Foto 29. Bujor (Paeonia peregrina)

Foto 30. Localitatea Greci

La fel ca şi noi mulţi alţii "cuceresc" vârful ... alţii caţără în peretele de sub Ţuţuiatu şi alţii pedalează pe drumul ce urcă până foarte aproape de vârf. Ţin să menţionez că am văzut destul de mulţi biciclişti pe parcursul acestor zile, atât pe şosea cât şi pe traseele de cicloturism din Măcin. Cândva sper să revin şi eu pe aici cu bicicleta. Emoticonuri
Puţin după vârful Ghiunaltu, luăm prânzul la umbra unui tei fain. Amânăm cât putem momentul în care să ieşim iar sub soare. 

Foto 31. Parcă am fi în Mehedinţi

Jos, în localitatea Greci, praful şi uscăciunea amplifică şi mai mult căldura pe care o resimţim la nivelul corpului. Răpuşi de căldură ajungem în centru unde nu după prea mult timp dăm de un localnic care e dispus să ne ducă, pe noi şoferii, până la mănăstirea Izvorul Tămăduirii ca să ne recuperăm maşinile. 
Revenim cu maşinile şi de aici după cum spuneam pornim către Delta Dunării. 

Foto 32. Pe lacul Babadag, lăngă localitatea Enisala

Foto 33. Guşter (Lacerta viridis)

Dacă la capitolul fauna și floră Adi a fost specilistul trupei, la capitolul obiective turistice,  Marian ne ţine la curent și ne spune de fiecare dată pe lângă ce/ urmează să trecem . În Enisala vizităm ruinele faine ale cetăţii omonime, cocoţate pe un deal din afara localităţii. Aflată la înălţime cetatea e impunătoare peste împrejurimile plate de pe aici. 


Foto 34. Ruinele cetăţii Enisala (Yeni-Sale)- situate pe un deal calcaros



Foto 35. Canale şi stuf în apropierea lacului Razim



Foto 36.



Foto 37.



Foto 38.

Suntem la numai un pas de rezervaţia biosferei şi deja avem parte de privelişte incredibile. Canalele, stufărişurile din apropierea lacului Razim în lumina începutului de apus o să-mi rămână multă vreme pe retina minţii.

Foto 39. Codobatura albă (Motacilla alba )

Foto 40. Terasări

Foto 41. În interiorul cetăţii

Pe lângă lanurile întinse de rapiţă care ne făceau mai tot timpul cu ochiul, pe drumul înspre Murighiol am avut ocazia să admirăm mai multe exemplare de fazani. Aceştia se arătau cam tot din 500 în 500 de metri. Apusul ne prinde chiar la intrarea în localitatea unde urma să rămânem peste noapte. 

Foto 42. Foarte fain pe aici!

Foto 43. Lan de rapiţă

Foto 44. Drumul cu fazani

Foto 45. Apus peste sărăturile de la Murighiol

Înfometaţi, oprim în centru pentru a ne interesa de un loc unde am putea mânca bine. După nici câteva secunde apare un localnic care se arată foarte binevoitor. Nu numai că vine cu noi până la pensiunea Sorin, ba mai mult, îi vom accepta propunerea pe care ne-a făcut-o pentru plimbarea din deltă din ziua următoare.
Fără nici o excepţie toată lumea mănâncă peşte, evident sub diverse forme: ciorbă de peşte, saramură de peşte, peşte prăjit. Porţiile mari dar şi delicioase, ne-au cam dat de furcă. La sfârşit ne era cam greu.
Către sfârşitul cinei, avem deja  două oferte pentru o plimbare cu barca. Comparabile ca şi traseu însă nu ca şi preţ. Îi acordăm încredere binevoitorului domn Caisă (nume pus de noi) şi ne dăm întâlnire dimineaţa următoare la ora 7. 
Campăm pe malul Dunării, în locul pe care tot dânsul ni l-a arătat. În final locul de base camp avea să ajungăm în topul celor mai naşpa locaţii în care am pus vreodată cortul. Ce folos că dormim pe malul Dunării dacă în jur sunt gunoaie şi ne dau târcoale câini? Să zicem că a meritat doar pentru răsăritul de care am avut parte.
Trecând peste asta, luni dimineaţă la ora stabilită, adică la 7, suntem gata de plimbarea cu barca. În zece minute apare şi barcagiul nostru şi ne urcăm în barcă. Deşi am insistat aseară să nu uite să aducă şi două veste de salvare (pentru orice eventualitate)... bineînţeles că nu a adus nici una. Mă consolez cu gândul că o să mă salveze restul dacă a fi cazul... Emoticonuri
La 7.10 pornim în plimbarea de pe Dunăre, câteva canele ce străbat cel mai nou teritoriu al ţării şi câteva lacuri. Ieşirea pe apă a durat 4 ore şi ne-a costat 60 de lei/persoană. Pornim de pe braţul Sf. Gheorghe apoi ne îndreptăm către canalul Uzlina. Fiind aşa devreme, în satul plutitor Uzlina încă nu e nici o mişcare. De aici ne îndreptăm către câteva lacuri şi canale mai mici din jurul mai marelui lac Isac. 

Foto 46. Tigănuş (Plegadis falcinellus)

Foto 47. Încă două exemplare din aceeaşi specie

Foto 48. Satul plutitor Uzlina

Foto 49. Satul plutitor Uzlina

Foto 50. Cormoran mare (Phalacrocorax carbo)

 Foto 51. Egreta mica (Egretta garzetta)


 Foto 52. Stârcul galben (Ardeola ralloides)

Foto 53. Cormorani mari (Phalacrocorax carbo)

Foto 54. Pe canele mici

Foto 55. Lebedele (Cygnus olor)

Foto 56. Lebede

 Foto 57. Să tot stai pe aici...

Asemeni unui spectacol cortina se ridică şi îşi fac apariţia tot felul de păsări. Canalele mici abundă în nuferi; păcat că încă nu sunt înfloriţi. Revenim pe marele lac Isac, apoi intrăm pe Gherasim. Din sens invers încep să apară tot mai multe bărci cu turişti. Ne pare tare bine că am insistat să plecăm cât mai devreme.
Pozele de mai sus sunt grăitoare pentru o parte din ceea ce am văzut în cele ore de pe barcă. Intrarea pe canalul Uzlina ne anunţă că plimbarea noastră se apropie de sfârşit.

Foto 58. Nuferi

Foto 59. Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Foto 60. Numai zâmbet

Foto 61. Corcodelul mare (Podiceps cristatus)

Foto 62. Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Foto 63. La plimbare

 Foto 64. Două raţe moţate (Aythya fuligula)

Foto 65. Numai noi suntem pe aici

Foto 66. În lumina dimineţii

Foto 67. Cormoran mare

Foto 68. Smocuri de stuf

Foto 69. Cormorani mari (Phalacrocorax carbo)

Foto 70. Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Foto 71. Nufăr galben (Nuphar lutea L )

Foto 72. Pescăruş sur (Larus canus)

Foto 73. Lebădă (Cygnus olor)

Foto 74. Lebede

Foto 75. Numai ochi şi urechi

 
 Foto 76. Eşuat

Cu puţin înainte de a ajunge la mal,  barca noastră coteşte brusc stânga şi imediat forfota dispare. Facem un tur al acestui ochi de apă, ne bucurăm de păsările de aici iar apoi suntem duşi către maşini. Îi mulţumim barcaghiul pentru plimbarea pe care ne-a oferit-o  ne luăm la revedere de la deltă (sper că nu pentru mult timp) şi ne mergem să mai mâncăm o dată la pensiunea de aseară. Pe când terminăm iar e căldură mare. Chiar şi aşa nu puteam rata două obiective aflate la câțiva kilometri de noi: ruinele cetăţii Halmyris şi sărăturile Murighiol.

Foto 76. Piciorong (Himantopus Himantopus)

Foto 77. Lacul lebedelor

Foto 78. Piciorong în zbor

Foto 79. Sărătura Murighiol

Până la Tulcea mai vedem o cetate, Dinogeţia. Fără grabă ajungem şi în Tulcea unde după ce o luăm pe străzile cele mai rele ajungem şi pe faleza Dunării. Facem o plimbare pe această, însă sunt total dezămăgită de cum arată. Câteva mesaje cu textul "doar delta" pe care le zărim, merg perfect cu ziua pe care am petrecut-o în zonă.
La îmbarcarea cu bacul de la Galaţi, imaginea e dezolantă; pe lângă aglomeraţia de maşini, în apa fluviului se află atât căruţe, cai, pescari dar oameni care se scaldă... parcă am fi pe malul Gangelui.
În fine... cât bacul îşi face datoria, stabilim următoarea destinaţie. Alegem campingul din staţiunea Balta Albă (situată înainte de Râmnicu Sărat) ca şi loc în care vom înnopta.

Foto 80. Apus din şosea

În schimbul a 15 lei/ persoană, avem loc de cort şi acces la duş. Condiţiile de aici sunt chiar rezonabile.

Foto 81. Camping Balta Albă

Foto 82. Balta Albă- un lac uriaş şi o rezervaţie preferată de înaripate şi pescari

Foto 83. Un stol de grauri

Ziua de 1 mai ne găseşte pe drum de întoarcere. Pornim de dimineaţă căci până la Cluj să tot fie vreo 600 de km. Evident că vom ne vom opri şi la unele obiective: conacul de la Cândeşti (care din păcate încă nu e deschis publicului), la cea mai mare tabără de sculptură în aer liber din Europa (jud. Buzău), vulcanii noroioşi de la Pâclele Mici şi Pâclele Mari, barajul de  la Siriu, biserica fortificată de la Prejmer. Aceasta e cea mai bine păstrată biserică de acest gen de la noi, iar din 1999 se află în patrimoniul Unesco.

Foto 84. Vulcanii noroioşi

Foto 85. Vulcanii sunt formaţi datoritã erupţiilor de gaze din pământ, care antreneză spre suprafaţă nămol şi apă

Foto 86. Lava noroioasă

Foto 87. Vulcanii noroioşi

Porniţi de ore bune la drum am impresia că nu mai ajungem o dată la Braşov...doar priveliştea către Ciucaş, Baiului, Bucegi şi Postăvaru ce mă contrazic. După pauza făcută în scop culinar mai facem una. Din punct de vedere auto, accesul  la faina biserică de la Viscri e unul foarte descurajant, căci drumul e destul de prost. Aşa cum bănuiam biserica e închisă, e trecut de ora 18 şi se pare că nimeni nu e dispus să o deschidă unor turişti care au sosit cu întârziere. Nu avem încotro şi ne mulţumim doar cu un tur exterior.

Foto 88. La fel cum am şi început

 Foto 89. Apus la sfârşitul celor 4 zile

Apusul ne prinde înainte de a ieşi la drumul principal şi astfel se încheie şi road trip-ul nostru. Cum teleportarea încă nu poate fi folosită, binenţeles că până la Cluj am mai condus încă vreo 3 ore jumătate şi am ajuns doar cu puţin timp înainte de miezul nopţii.
După 1570 de km conduşi în 30 de ore, nu pot spune decât că am văzut mult mai multe locuri noi şi faine decât m-aş fi aşteptat. Sper că a fost o deconectare de la cele de zi  cu zi care ne-a priit tuturor. Emoticonuri

Mai multe poze aici , track-ul din Măcin aici 

P.S. o glumă din DeltăEmoticonuri



Comentează folosind contul Facebook:

5 comentarii

  1. BESTIAL si fara cuvinte. Ce culori, ce vreme

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte frumos!
    Mă bucur că sunt există persoane care fac un efort consistent venind din depărtări pentru a se deplasa pe meleagurile dobrogene.
    Noi, gălăţenii, în perioada celor 4 zile libere am schimbat direcţia, ca şi voi dealtfel, de a vizita locuri ceva mai îndepărtate faţă de Dobrogea. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. M-am uitat cu interes la imaginile din Macin. La o saptamana dupa voi am ajuns si eu pe-acolo. Muntii astia mi s-au parut si prima oara, dar si acum, super surprinzatori si spectaculosi. Pricopanul prin stanci si abrupturi, partea cu Tutuiatu prin padurile ca niste jungle verzi. O zona ce merita vazuta cu siguranta! (atentie insa la canicula si la capuse!)

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc pentru aceste comentarii si fotografii minunate. Cu drag o macineanca

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire