3 20.9.12 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2012/09/bucegi-2-septembrie-2012.html

Bucegi (2 septembrie 2012)



Cu ocazia concertului RHCP, iată-ne, din nou la poalele Bucegilor. La recomadarea lui Cezar, vom parcurge un traseu în partea vestică a masivului.
De pe valea Prahovei, intrăm pe culoarul Rucăr- Bran şi astfel sâmbătă seara suntem la capătul satului Moeciu de Sus, la intrarea pe valea Bângăleasa.


Foto 1. Craiul văzut din șaua Bătrâna

Duminică la prima oră, pe o temperatură destul de scăzută pornim în viteză în tură. Pentru început vom merge pe triunghi roşu/ cruce roşie, pe drumul forestier. Nu pot să spun decât că acest drum e printre cele mai primitoare drumuri forestiere pe care am mers până acum... probabil datorită barierei de la începutul văii (nu prea am văzut gunoaie ori urme ale exploatărilor forestiere).

Curând, cele două marcaje vor urma destinaţii diferite, iar noi vom continua pe triunghi roşu. În punctul  în care va face stânga pe valea pârâului Seciu, vom începe şi noi urcuşul. Marcajul urmează o potecă ce urcă destul de abrupt prin pădurea de brad. Apariţia primelor raze peste creasta Grohoţisul, ne regăseşte în pădure, însă e  rost de poze şi de o pauză.


Foto 2. Suvenir?

Urcarea prin pădure nu mai durează prea mult şi ieşim în Poiana Guţanului. Priveliştea este peste aşteptări, în faţă avem o creastă de calcar, deosebită, iar în spate, dincolo de culoar, creasta Pietrei Craiului.

Foto 3. Prin contact vizual cu Craiul


Foto 4. Către șaua Strunga


Foto 5. Cam așa e pe la baza Grohotișului

Încet, urcăm către pilonul de la baza abruptului... aici intersectăm banda roşie. Vom continua pe ea, căci TR o va lua spre stânga pe o potecă pe sub abrupt.
De data aceasta vizibilitatea a fost foarte bună.
Aşadar facem dreapta, către şaua Strunga, şa care parcă rupe în două lama de calcar.

Ajunși în șaua Strunga suntem întâmpinați de un indicator , spre dreapta banda roșie va merge către culmi din Leaota și în stânga către refugiul Bătrâna. Pornim în urcare către refugiul Bătrâna. Rând pe rând identificăm: lacul Bolboci, cabana Padina, cabana Babele... nu trece mult și apare și releul Coștila, hornurile Mălăiești. Drumurile care urcă de la cabana Peștera pe valea Obârșiei mă fac să mă gândesc la un pedalat pe acolo...
Terminăm urcarea și continuăm pe curbă de nivel pe sub Colții Țapului.


Foto 6. Trascău, Retezatul Mic?
 
Foto 7. Către Crai


Foto 8. Către Leaota

Abia aici ne întâlnim cu primii oameni, ciobanul ce-și păzea animalele și doi turiști străini. Deoarece urmează să coborâm destul de mult pentru ca imediat să urcăm diferența coborâtă, mă întreb de ce oare nu au dus marcajul pe sus? Răspunsul avea să mi-l ofere marea de jnepeni care acoperea calcarul.
 
Foto 9. Mult calcar prin părțile acestea

 
 Panorama 1. Partea estică a Bucegilor văzută de sub Colții Țapului  (alegeți full-screen!)


Foto 10. Doi măgăruși imperturbabili

E incredibil cât de diferit poate fi pe aici, în comparație cu Bucegiul cu care făcusem cunoștiință în urmă cu abia o săptămână, mult calcar, liniște, poteci domoale, turiști puțini, desprins parcă din altă poveste.
Tot pe curbă de nivel până în șaua Țapului, iar apoi ultimul urcuș pe ziua de azi: cel până la refugiul Bătrâna. Inspectăm refugiul iglu, care e într-o stare foarte bună și ne instalăm pe iarba uscată de lângă el.


Foto 11. În zare Scara, Țigănești

Cu fața spre Crai, mâncăm pe îndelete până în momentul în care își face apariția un grup dinspre vf. Guțanu. După câteva minute de la sosirea lor, ne ridicăm și ne încriem  pe coborârea către Poiana Guțanului (de acum și până-n vale pe TR, căci BR se îndrepta spre Omu). Cu un ochi pe unde punem piciorul și cu un ochi la Crai, pierdem rapid altitudine față de șaua Bătrâna.

Foto 12. Pe coborârea din șaua Bătrâna


Foto 13. Floricele

Poteca cu marcaj ne  poartă către baza pereților Grohotișului. Această zonă se aseamănă destul de mult cu zona Marelui Grohotiș din muntele vecin. Pereții verticali de aici cred că ar fi pe placul multor cățărători... arată impresionant. Panta se mai domolește după ce ajungem la baza crestei Grohoțisul.

Foto 14. Frumos pe aici...

 
 Panorama 2. O parte din creasta Grohotișul (alegeți full-screen!)

Lama de calcar Grohotișul- Guțanu e atât de lungă căci nici măcar nu vedem șaua Strunga prin care am trecut acum câteva ore. O zonă cu jnepeni, apoi o scurtă porțiune prin pădure și suntem în Poiana Guțanului. Aici apar tot felul de marcaje, dar noi nu ne vom muta pe alt marcaj. Înainte să intrăm în pădure mergem puțin pe începutul culmei Pleșei, culme ce mi s-a părut perfectă de o tură cu bicicletele. Acest lucru mi se confirmă cumva, când prin pădure ne întâlnim cu 4 bicicliști care împingeau de zor la biciclete pe o potecă foarte abruptă, plină de praf și îngustă. După fix 50 de minute ajungem în drumul forestier de pe valea Bângăleasa. De aici mai avem încă vreo 20 de minute până la mașină, iar apoi lungul drum spre Cluj. Weekendul îl încheiem cu o cină în Sighișoara și o plimbare prin orașul vechi în ceas de noapte.


Comentează folosind contul Facebook:

3 comentarii

  1. Simplu: SUPERB.
    Acum un an am facut pentru prima data aceasta tura si nu ne-am intalnit cu niciun turist.
    http://dumitrelmarius.blogspot.ca/2011/12/inca-e-toamna-saua-strunga-varful.html
    Recomandarea mea pentru urmatoarea tura in Bucegi: Valea Gaura, poate cea mai frumoasa vale glaciara pe care am vazut-o pana acum

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina a vrut si acum sa mergem pe V. Gaura, dar eu am insistat cu Gutanu, caci imi doream inca de cand am vazut tura asta: http://dumitrelmarius.blogspot.ca/2010/10/bucegii-mai-altfel.html :D

    RăspundețiȘtergere
  3. de la omu in saua strunga am coborat pe bicla vara asta. numai cand vad jnepenisul ala netaiat ma ia cu nasoale :-) in rest, fain

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire