3 16.11.12 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2012/11/oslea-valcanului-25-octombrie-2012.html

Oslea Vâlcanului (25 octombrie 2012)



Foto: Marian Poară

A doua dimineaţă pornim către valea Jiului de Vest, pentru a urca pe fotogenica creastă a micuţului munte Oslea, din munţii Vâlcan.

 
Foto 1. Împotriva vântului, pe vf. Oslea

 Pentru aceasta urmăm binecunoscutul DN 66A care trece pentru început prin fostele/ actualele orăşele miniere şi continuăm către Câmpul lui Neag. Ca să nu ne rămână pentru deseară găsirea unei cazări, hotărâm să căutăm acum. Ştim de pensiunea Retezat, aşa că încercăm acolo. Chiar dacă e în cursul săptămânii, avem o surpriză căci aici se pare că nu mai sunt locuri, în aceeaşi idee încercăm şi pe drumul de cheile Buţii, însă aceeaşi poveste. Ne întoarcem puţin şi intrăm pe valea Lazărul, unde e drumul de cabana Buta şi ne punem toate speranţele că vom găsi aici. Cam la un 1 km de la intrarea pe drumul forestier se află 2 pensiuni, aşezate relativ faţă în faţă, pensiuni care abia dacă sunt semnalizate pe drumul mare. Cea de-a doua ne place mai mult, aşa că rămânem. Timpul a zburat şi e puţin prea târziu să mai pornim spre Oslea, aşa că pentru restul zilei ne vom permite un program ceva mai lejer, doar sunem în concediu. Vremea bună ne îmbie la ceva mişcare aşa că, dăm caii jos de pe maşini şi pornim, în sus, pe drumul de cabana Buta.





Foto 2. A înnebunit pădurea pe valea Lazărul

Foto 3. Pe valea Lazărul

 Din acest punct ar fi vreo 12 km până la cabană şi vreo 600 de metri diferenţă de nivel. Drumul către cabană merge în mare parte prin pădure, astfel că ne mai bucurăm o dată de culorile toamnei. Urcăm, urcăm, iar mai apoi coborâm vreo 2 porţiuni, în urma cărora nu am făcut altceva decât să rămânem la aceeaşi altitudine. S-au adunat deja vreo 7 km, prin pădure e din ce în ce mai frig, drept urmare ne întoarcem. Seara ne-o dedicăm gătitului şi statului în jurul focului. Dimineaţă, Oslea ne aşteptă. Pe la un 10 suntem la intrarea în traseu, adică în dreptul fostul canton Câmpuşel, situat înaintea celui mai nou. Ştiind de toamna trecută că întreg circuitul ne va lua maxim 7 ore, cu tot cu pauze, deci nu-i nici un stres.


Foto 4. Retezatul Mic

Frigul de dimineaţă, ne iuteşte pasul pe drumul forestier. Până în creastă, drumul de pe valea Jidanu, nu este însoţit de nici un marcaj omologat, însă totuşi este prezent unul neomologat, o panglică de nailon (când transparentă, când galbenă). Aceasta este chiar folositoare pentru a indica momentele în care trebuie trecută valea.
La un moment dat facem stânga și urcăm pe un drum pe versantul stânga; aici dispare și panglica. Găsim o fostă potecă pe care o urmăm, iar apoi urcăm piepțis pentru a ieși din pădure. Ieșim la soare și facem o pauză, pentru a ne pregăti de urcușul care ne așteaptă.


Foto 5. În curând ieșim din pădure


Foto 6. Poftiți în vagoane!

Până în creastă se urcă destul de pieptiș, prin iarbă, însă e suficient să ne întoarcem privirea în spate și energia revine, privind către Retezatul Mic, Retezatul Mare ori Godeanu.


Foto 7. Cheile și stâna Scorota

 
Foto 8. Piatra Iorgovanlui

 Creasta o intersectăm în sudul vf. Coada Oslea- 1899m și totodată suntem luați în primire de un vânt destul de tăios. Mai punem o haină pe noi și dăm o fugă, fără rucsaci, până acolo.


Foto 9. Creasta Oslei


Foto 10. Vf. Coada Oslea

De  pe vârf se vede și restul culmii munților Vâlcan, dintre care intuiesc vf. Arcanu și vf. Straja. Musai trebuie făcută iarna pe skiuri!


Foto 11. Retezatul Mare

Indicatorul de pe Coada Oslea ne înștiintează că avem 1 oră până pe vf. Oslea, așa că pornim pe creastă.
Calcarul ieșit la suprafață, porțiuni mai înguste și parțial accidentate nu pot să nu-mi aducă aminte de Piatra Craiului. Lungile picioare nordice par adevărate pârtii naturale.

Foto 12. Pe creasta calcaroasă

 
Foto 13. Pe creasta calcaroasă

Din când în când mai arunc câte o privire către munții vecini și în gând îmi revin amintiri din turele făcute pe acele meleaguri.
Atingem vf. Oslea- 1946 m dar suntem alungați de vântul care nu mai avea prea mult și ne sufla la propiu. Zăbovim un minut și pornim înspre restul crestei.

Foto 14. Pe creasta calcaroasă


Foto 15. Pe fundal culmea principală a munților Vâlcan

 Aceasta se termină în vf.  Groapele care  e doar la o aruncătură de băţ de noi, aşa că mai rezistăm cumva vântului.
 Exact la fel am fost trataţi şi anul trecut de vânt. În continuarea munţilor Vâlcan se desfăşoară munţii Mehedinţi, din care recunoaştem doar inconfudabila Piatră Mare a Cloşanilor.


Foto 16. Coborâre către șaua Șarba


Foto 17. Coborâre către șaua Șarba

În aceeaşi direcţie a apărut în cadrul şi lacul Jiu-Cerna. Fără să mai stăm pe gânduri începem şi coborâm pe piciorul Şarba. Am pus ochii pe stânca aşezată chiar în şa, acolo sperăm să găsim un loc scutit de vânt.

 
Foto 18. La scut de vânt

 Teoretic, de aici, ar trebui să apară triungiul roşu care coboară către pasul Jiu-Cerna. Practic n-am văzut nici urmă de marcaj... noroc că nici nu o situaţie în care să fie nevoie. Drumul e foarte clar. Înainte de a intra în pădure îi spunem la revedere Iorgovanului şi nu cred că nu durează jumătate de oră şi ieşim în pasul amintit.


Foto 19. Pe curând!

 Mai avem vreo 3 km de mărşăluit pe ceea ce se numeşte "drumul lui Băsescu", unde încheiem circuitul. Exact ca şi la cazarea de pe malul lacului Cinciş, hotărâm să mai rămânem în zonă în o noapte. Noi am fost foarte mulţumiţi de condiţii oferite la pensiunea Lazărul, apropo: am dat 30 lei/ pers/ noapte. Nu pot spune acelaşi lucru despre experienţa pe care am avut-o luând cina la pensiunea Cuibul cu Dor (cheile Buţii)...


Comentează folosind contul Facebook:

3 comentarii

Pagina de pornire