2 4.2.13 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2013/02/dand-tarcoale-traseului-maratonului.html

Dând târcoale traseului Maratonului Apuseni (6 ianuarie 2013)



Foto: Alina

Prima duminică a noului an, m-am hotărât să mi-o petrec într-o lungă plimbare pe skiuri alături de trei colegi de club. Dis de dimineață, ne urcăm pe rând în mașina d.lui Dinu și pornim către stațiunea Muntele Băișorii.
După vreo oră ajungem la intersecția cu drumul ce merge spre noua pârtie de la Buscat. Mijlocul de locomoție va rămâne aici, iar noi vom porni pe skiuri; primele câteva sute de metri îi parcurgem pe acest drum, iar apoi facem ușor stânga pe drumul însoțit de marcajul cruce roșie. Aflu că acesta poartă numele de drumul telefonului, iar cei câțiva stâpi de lemn, vechi, stau mărturie, căci mai demult pe aici era traseul firelor telefonice ce mergeau până la baza militară de pe Muntele Mare.


Foto 1. Apocaliptic



Acest drum pare să fie la fel de frumos și acum iarna, drum pe care l-am descoperit de curând, la sfârșitul toamnei trecute.
În cele ce urmează trecem pe la baza noii pârtii, iar apoi continuăm către colibele de la Șesu Cald. Între timp a început să fulguiască iar în zona colibelor vizibilitatea e destul de redusă.


Foto 2. În lumea uriașilor

Revenim în pădure, unde zăpada e tare bună alunecării pe skiuri. Pe curbă de nivel ajungem la Stăuina Runcanilor, cu scopul de a de îndrepta către  Bocsești, Știolne...


Foto 3. Labirint prin pădure

Aici alegem o rută pe care doar Marlene și dl. Dinu o știu, pe o curbă de nivel aflată deasupra Bocseștilor, care ne duce la obârșia unui izvor. La intersecția cu acesta coborâm pe firul lui către cele câteva colibe de la Bocșești.


Foto 4. Dealuri concave

Foto 5. A fost cândva o fântână...

Doi câini nu prea prietenoși ne întâmpină, dar din păcate nu ne prea lasă să stăm puțin de povești cu un nenea ce urcase la coliba sa. În curând vedem puțin din localitatea Săgagea și cu gândul la pauza de prânz alunecăm în continuare spre Zăpodie.


Foto 6. Z...


Foto 7. Ale nimănui?!


Foto 8. În vârf de deal

Avea să facem o pauză la căldura oferită de una din colibele de aici, la care, surprinzător, urcaseră proprietarul ei. Acesta împreună cu un consătean, ambii din Săgagea, au venit la animalele pe care nu le-au mai coborât în sat. Glume și povești faine, poze făcute unor obiecte din micuța încăpere, iar apoi revenim pe skiuri căci mai avem câțiva kilometri până în stațiune. Afară e o vreme destul de mohorâtă, însă îmi face mare plăcere să văd aceste locuri în straie de iarnă.


Foto 9. Țăruși pe post de gard


Foto 10. Aici vs. acolo

Foto 11. Fereastra unei colibe neabandonate

Pentru că acum nu suntem sub amenințarea mlaștinilor din zona Zăpodie, nu mai mergem până la Valea Vadului și o luăm direct spre colibele de aici.


Foto 12. Zăpodie

 Repejor, căci e destul de frig, urcăm spre dealul Boinic, pentru ca mai apoi să-i urmăm drumul de culme. O scurtă coborâre către Crucea Crencii și apoi încă vreo 4 km până la finish. Pentru câteva momente iese și soarele mult dorit...
Plimbarea pe skiuri, făcută în mare parte pe traseul Maratonului Apuseni, a adunat 18.5 km, conform gps-ului.


Comentează folosind contul Facebook:

2 comentarii

  1. Imi place cum ai pus tu ordine printre imagini, de la ordinea pozele pana la ordinea gandurilor, nu pot spune decat ca sunt incantat si nimic mai putin, va astept cu mult mai multe astfel de postari, imi va face placere sa le urmaresc deasta zic.
    Multumesc pentru munca voastra depusa cu blog-ul, e o apreciez!

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire