2 24.6.00 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2013/10/descoperind-bucegii-si-piatra-craiului.html

Descoperind Bucegii și Piatra Craiului (15-23 iunie 2000)



Amintiri din copilărie: este a doua mea tură la munte! (prima - aici)
Scris în 19 octombrie 2000.
Adaptat pentru internet, completat din amintiri şi publicat: octombrie 2013.
Poze: Edmond.
Participanţi: prof. Edmond "Edy" B., Mircea "Miru" M., Denisia "Deny" A., Dragoș R., Adi "Blană" P., Mihai Ş., Sorana B.



În 15 iunie am mers din nou la munte. A fost atât de greu încât și acum îmi mai aduc aminte exact întâmplările și impresiile.

 Foto 1. Copii cocoțați pe frumosul monument

Joi, 15 iunie 2000

Ultima zi de școală, am petrecut dimineața la festivitatea de premiere. După care am făcut ultimele cumpărături, pe care le-am îndesat cumva în rucsacul împrumutat de la Ricu (un rucsac destul de mic, cam de 40 litri) și am tulit-o spre Cluj.

Miru era să nu vină deloc. Dimineața nu avea nici rucsac, nici bocanci, era cam resemnat, și nici nu manifesta prea mult entuziasm. Până la urmă, a luat boncancii lui Cipri (fratele lui), și a făcut rost de o raniță (sau ceva similar, de genul ăsta). Ne-am reunit cu restul trupei în gara din Cluj, 7 participanți.

Mama lui Miru, lucrând la CFR, a rezervat pentru noi mai multe locuri decât numărul de bilete pe care le-am cumpărat (pe vremea când biletele nu se vindeau cu un sistem informatic), în total 2 compartimente de 8 locuri pentru 7 oameni.

Cei mai mari somnoroși, adică Miru și cu mine, eram la un moment dat doar noi 2 într-un compartiment, întinși pe banchete, dormeam. Trenul era aglomerat, erau și persoane care aveau bilete fără loc și stăteau în picioare, în timp ce noi ne lăfăiam. Bineînțeles că la un moment dat cineva n-a mai rezistat, și ne-au trezit să strângem rândurile.

Vineri, 16 iunie 2000

A trecut noaptea cumva, dimineața ne-am dat jos la Bușteni și am pornit pe traseu.

Pornirea fiind la 5, pe la 11 era gata traseul primei zile (Bușteni-Cabana Mălăiești), așa că ne-am întins la plajă... până când a început ploaia. Unul din corturi era mai mare, de 3-4 persoane, l-am montat repede și am intrat toți 7 în el.

Când s-a mai liniștit ploaia am aranjat mai bine cortul (n-am mai montat alt cort, ca să nu se ude inutil) și am încercat să facem focul. N-am reușit, lemnele erau prea ude.

Noaptea, câte 5 dormeau în cort, câte 2 stăteau de de gardă. Cortul era destul de încăpător, și nici noi nu eram grași. Eu cu Miru am dormit spate în spate într-un singur sac de dormit, ca sardelele! :-)

În toiul nopții, ne-a venit rândul să păzim cortul. Din canci foc, iar noi din canci geci călduroase, doar noi am plecat de acasă pe timp de vară. Mă rog, n-am murit de frig, ne-am îmbrăcat cu toate hainele pe care le aveam (inclusiv pelerinele de ploaie - aveam niște pelerine mai grosuțe, galbene, se pot vedea în poze), am mai sărit de pe un picior pe altul. În schimb, am stat cu frica de urs în suflet, după ce cabanierul ne spusese că ursul a vizitat cabana în noaptea precedentă. Să mă fi văzut cum aprindeam lanterna din minut în minut: ce-i acolo? S-a auzit ceva? Mișcă ceva în tufiș? După cele mai lungi 2 ore și jumătate din viață, cei care urmau la pază au încercat să tragă de timp. Nu ne-au înduplecat.

Sâmbătă, 17 iunie 2000

Dimineața a început cu soare. Povestea din jurul cortului era că ursul chiar venise peste noapte în zonă, nu s-a apropiat prea tare, dar cei care erau de gardă au făcut gălăgie mare, inclusiv au pocnit o petardă! Mi s-a părut o glumă, chiar să fi dormit așa buștean?

Am strâns cortul și pe soare am pornit urcușul pe Brâna Caprelor înspre Omu.
Vremea însă s-a schimbat, au apărut primii fulgi, apoi a început să ningă bine. Cu mâinile complet înghețate (nici vorbă s-avem mănuși), am ajuns pe Omu, am evitat cabana și am mers glonț la stația meteo.

Seara am sărbătorit-o pe Denisia, cu ocazia împlinirii a 16 ani!

Duminică, 18 iunie 2000

Dimineața ne-a întâmpinat cu viscol și ceață, afară era un strat de cca 15 cm de zăpadă. Dar călătorului în șade bine cu drumul, n-am stat pe gânduri. Toți eram în pantaloni scurți! Meteorologul își făcea cruce.

S-a stabilit că nu mai mergem pe la Caraiman, că n-o să vedem nici vârful crucii la ce vizibilitate era afară. Ținând direcția spre cabana Peștera, am încercat să identificăm traseul, dar vremea făcea asta destul de complicat.

Ieșisem clar de pe marcaj, înaintam destul de greu. La un moment dat, la ocolirea unui bolovan mai mare, am alunecat pe zăpada, și l-am luat de pe picioare pe Miru. Edy ne-a prins pe amândoi: pe el l-a prins de rucsac, eu m-am oprit in tibia lui, pe care i-am și epilat-o cu ocazia asta.

Puțin mai târziu, Miru a alunecat pe iarba înzăpezită și nu se putea opri. Noi ne uitam la el cum alunecă spre prăpastie, ne aflam cu toții deasupra unui abrupt. Cu 10 metri înainte de hău, a reușit să frâneze. Bocancii lui Cipri erau bocanci “de vară”, talpa era tocită, nu se mai vedeau zimții, erau un fel de botinuțe...

N-am avut încotro, ne-am întors la stația meteo cu coada între picioare. Mă rog, eu eram fericit că o să dormim la căldurică :-)

Luni, 19 iunie 2000

Dimineața, la micul dejun, tot ceață. Însă viscolul și ninsoarea se opriseră. Și cum mâncam noi liniștiți, dintr-o dată s-a luminat, ceața s-a risipit.

Priveliștea era inimaginabilă, nu mai văzusem așa ceva niciodată. Valea Gaura, Valea Cerbului, Coștila, incredibil!

Foto 2. Vârful Coștila, înzăpezit în frumoasa zi de 19 iunie 2000 (degetul e pe post de filtru gradual)

Pe vreme bună a fost mult mai ușor să urmăm traseul, am ajuns la Crucea de pe Caraiman, apoi la Babe și Sfinx. A urmat coborârea la cabana Peștera, iar după cabana Padina am căutat un loc de campare. Am campat destul de aproape de stâna din zonă, pe care Edy a vizitat-o și s-a întors cu lapte de capră proaspăt.
 
 Foto 3. Crucea Caraiman

Foto 4. Tinerii și babele

Marți, 20 iunie 2000

Ziua cu cei mai mulți kilometri. Am urcat în șaua Strunga și am coborât în Moeciu de Sus.

 Foto 5. Piatra Craiului văzută din șaua Strunga

Am sperat să prindem un autobuz/ocazie, dar n-am reușit asta decât pe porțiunea de drum național din culoarul Rucăr-Bran. Am petrecut seara în Peștera, am pus corturile în pășunea unui localnic, pe malul unui pârâiaș. Cei mai căliți au gătit mămăliguță, ceilalți ne spărgeam bășicile de prin tălpi, dobândite de la plimbarea pe drum pietruit și asfalt.

Foto 6. Piatra Craiului văzută din culoarul Rucăr-Bran

 Foto 7. Munții Bucegi văzuți din culoarul Rucăr-Bran
 
Miercuri, 21 iunie 2000

Apropierea de Piatra Craiului continuă! Am ajuns cu tabăra până pe muntele Funduri, însă am cam uitat să facem alimentarea cu apă. Soluția ad-hoc a fost să mulgem vacile care pășteau liniștite și nesupravegheate pe munte. Dragoș, Edy și Sorana au făcut aprovizionarea cu lapte.

Joi, 22 iunie 2000

Vremea ține cu noi, deși eu mi-aș fi dorit un pic de ploaie, pentru apă. Mi-a explicat Edy că nu-i prea bine să te prindă ploaia în Crai.

Foto 8. Creasta Sudică a munților Piatra Craiului

Am urcat în șaua Funduri și ne-am oprit pe vf. La Om. La un moment dat, în creastă, ne-am pus cu toții pe marginea prăpastiei, pe burtă (scoțând doar capetele în afară) și am admirat un ciopor de capre negre care era la câteva sute de metri sub noi.

Foto 9. Frăția pantalonilor scurți, sus pe Piscul Baciului

Pe cel mai înalt vârf din masiv am făcut poza de grup și am dezbătut planul. Puteam să coborâm cam o oră până la ref. Grind (unde presupunem că am găsi apă, dacă nu cumva trebuie să coborâm mai jos, La Table) și să înnoptăm, sau să continuăm pe creastă mai departe. Ca să evităm reurcarea în creastă mâine, s-a hotărât continuarea pe creastă. Asta în ciuda faptului că nu mai aveam un strop de apă la noi. Pentru mine și frica mea de înălțime, traseul a fost complet neplăcut, deci îmi doream finalizarea lui cât mai rapidă, nu prelungirea până a doua zi.

Foto 10. Priveliște spre Bucegi

Foto 11. Creasta nordică

Foto 12. Șir indian, în ordinea stabilită de conducător (vezi lista participanților de sus)

Foto 13. Urcând spre nori

De la vf. Ascuțit am luat-o pe lanțuri la vale și am găsit, în sfârșit, APĂ! Da, altă senzație (sper că) unică în viață. A fost greu să ne abținem să nu înfulecăm efectiv apa. Parțial am reușit, dar tot am avut mici dureri de burtă.

Seara am pus cortul nu foarte departe de cabana Curmătura. Noaptea, în timpul gărzilor, ne-au vizitat câinii prietenoși de la cabană.

Vineri, 23 iunie 2000

Dimineață relaxantă, prin jurul cortului, doar noi și vacile venite la păscut. Liniște și pace.

Și ce scot eu din rucsac? Ditamai halvaua de juma’ de kil (ca asta), pe care am cărat-o după mine absolut toate zilele de mai sus! Bun, o scot frumos pe o farfurie, cineva mă ajută cu împărțitul la 7, toată lumea fericită. Eu mi-am lăsat porția pe farfurie, am zis că o mănânc imediat. 3 minute mai târziu, mi-a mâncat-o o vacă, ca desert după prea multă iarbă de munte. Mă consolez zicând că e plata pentru laptele de acum 2 zile.

După prânz am strâns tabăra, am prins trenul din Zărnești, apoi pe cel din Brașov. Din Brașov până în Cluj am dormit neîntors, rezemat de un rucsac :-)



Asta a fost cea mai lungă tură a mea și nici nu cred c-o voi depăși curând.

Ce mi se pare interesant e că nu-mi aduc aminte să ne fi cumpărat alte alimente de prin Moeciu. Am avut suficiente merinde la noi de la început până la sfârșit. Țin minte sigur că în a 7-a zi (deci a 8-a zi de la preparare) am mâncat un sanviș cu șnițel, împachetat în folie de aluminiu! L-am tolerat bine, n-a urmat nimic memorabil :-)

Pentru stat în tabără, am avut șlapi! Dar cum rucsacul era mic, am prins șlapii pe exterior, erau într-o plasă, legată de rucsac cu o sfoară. În ziua cu creasta Craiului, n-am legat plasa prea bine, și a căzut la un moment dat, rostogolindu-se pe versant vreo 5 metri. Eu, la ce blană eram, am renunțat la ei, mi se părea prea periculos să merg după ei. A mers după ei Sorana, care închidea plutonul :-)

Și stânca "care cere îmbrățișări"? Asta mi s-a părut uriașă! Am avut coșmaruri 8 ani, până când am revizitat-o și am văzut că nu era dracul chiar așa de negru.

Foto 14. La câțiva pași de stânca care cere câte o îmbrățisare fiecărui drumeț (foto: Marian, text: Alina, o tură din 2012)

De ziua Denisiei, Edy i-a pregătit ceva surpriză, a făcut clătite sau un tortuleț, nu mai țin minte. Cert e că adusese unul sau două ouă crude, avea ceva ulei, făină...

Sigur am uitat multe chestii, notițele au fost cam succinte. Aștept corectări, completări + ce s-a întâmplat când eu dormeam buștean! :-)



Comentează folosind contul Facebook:

2 comentarii

  1. Sunt multe de adaugat, dar strict legat de noaptea aia de la Malaiesti tin minte ca atunci cand eram de garda(nu stiu daca eram cu Edi sau Mihai) la un moment dat s-a auzit un mormait de undeva din spatele cortului. Am facut noi galagie, am aprins lanterna, dar aproape instant s-a facut liniste. Dupa o vreme acelasi sunet, atata ca acuma ne-am prins ca sunetul se auzea din cort. Se pare ca Miru sforaia mai zgomotos si dubios de asemanator cu un mormait de urs(evident si noi extrem de paranoici :) ) Cortul ala in care am dormit avea 9kg si era pt 2-3 persoane.

    Tin minte ca in marsul de apropiere spre Pestera de plictiseala/oboseala/deshidratare am ajuns sa jucam avioane fara pix si hartie, memorand pozitia lor pe harta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire