2 10.11.13 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2013/11/ocolul-cheilor-rametului-20-octombrie.html

Ocolul Cheilor Râmețului (20 octombrie 2013)



Nu este vorba de Ocolul Silvic Cheile Râmețului, nici nu cred că există așa ceva. Mă refer la înconjurul Cheilor Râmețului, o tură care s-a vrut a fi scurtă și până la urmă ne-a luat o zi întreagă.

De dimineață bună, pe la 7:30, suntem deja în Cheile Mănăstirii, de unde mai urcăm pe vale cu mașina până aproape de startul traseului: marcajul cruce galbenă înspre Tecșești. La casa în fața căreia parcăm mașina, ne întâmpină doi căței veseli și jucăuși. Fără să-l chemăm, unul dintre ei hotărăște să ne însoțească pe traseu, celălalt rămâne acasă. Pe cel care ne urmează îl botezăm imediat Cornel.

Urcăm prin pădure, iar frigul de dimineață își spune cuvântul. Suntem destul de înfofoliți, poienițele prin care trecem sunt încă brumate de peste noapte. Dar încet-încet, soarele răzbește printre copacii desfrunziți, motiv să ne oprim mai des.

Foto 1. Lumină caldă într-o toamnă rece

Foto 2. Atașament

Foto 3. Cumințelul Cornel

Ajunși în culme, părăsim marcajul care coboară spre Tecșești, îndreptându-ne pe o potecă ciobănească înspre vârful Piatra din Chei.

Foto 4. Gospodărie din Tecșești

Foto 5. Încă blond

Vârful e împădurit, așa că renunțăm să-l mai urcăm, și pornim spre Boțani. Varianta simplă și mai lungă ar fi să mergem prin Dealul Geoagiului, pe drum, însă alegem să coborâm mai scurt înspre Boțani, direct prin pădure. Genunchii ne-au înjurat.

Foto 6. Pastel de toamnă

 Foto 7. Pregătiri conștiincioase de iarnă

În Boțani am intrat pe marcajul triunghi albastru, marcaj care ne va duce până la mașină. Dar marcajul nu semnifică capătul aventurii.

Deasupra Cheilor Pravului am oprit la masa de prânz. N-avem prea multă mâncare la noi, am pornit de acasă pentru o turișoară. Cornel e destul de dezamăgit din cauza asta.

Foto 8. Căsuță la înălțime

Foto 9. Pată de culoare

În scurt timp am ajuns la trecerea peste valea Geoagiului, nu departe de intrarea în chei. Cândva aici a fost o punte metalică, se mai văd ruinele. Ca variantă de trecere ar fi doar trunchiul unui copac căzut pe care s-ar putea traversa, dar e destul de riscant, e alunecos și e la 1,5 metri deasupra apei, o eventuală alunecare ar însemna accidentare, nu doar udare; altfel - prin apă. Valea are 10 metri lățime, adâncime maximă - până la genunchi, curent nu foarte puternic, dar nici de neglijat, avem mici emoții pentru Cornel. Temperatura apei într-o zi de Brumărel? Nu întrebați!

Foto 10a. Mierla de apă

Foto 10b. Sau Pescărel negru

Ajungem cu bine pe malul opus, ne reîncălțăm și constatăm că avem de trecut și Valea Cheii, afluentul nordic al Geoagiului. Bineînțeles că puteam să trecem de la bun început Geoagiul direct după confluența cu pârâul Cheii, dar ce să facem dacă nu căscăm ochii?

După a doua trecere prin apă, înaintăm la vale pe malul stâng al Geoagiului și în scurt timp ajungem la indicatorul cu marcaj cruce albastră care duce prin chei. În mod evident, părăsim valea, urcând pe brâna caprelor, traseul pe care continuă marcajul triunghi albastru.

Foto 11. Cheile Râmețului dinspre Boțani

 Foto 12. Forme naturale

Foto 13. Cheile Râmețului dinspre Boțani

Din neatenție, urcăm pe primul grohotiș vreo 200 m, până ne dăm seama că nu pe acolo e traseul nostru. Revenind, ajungem la primul lanț. Aici, Cornel refuză să continue, deși n-ar avea neapărat nevoie să se țină de lanț ca să treacă, e o trecere destul de ușoară când piatra e uscată. 20 de minute ducem muncă de convingere cu el, dar nu vrea și gata.

Foto 14. Mno, pe aici nu-mi place!


N-avem încotro, hotărâm să-l lăsăm singur, se va întoarce acasă pe unde a venit. Însă când ne îndepărtăm, de pe vale auzim plânsul lui. Ne uităm înapoi și vedem că s-a descurcat, a ocolit prin vale porțiunea dificilă, iar acum se apropie din nou de noi.

Problema însă de acum urmează, la zonele următoare chiar e nevoie să folosești lanțurile, sau să te cațeri liber, pe porțiuni abrupte. Și nici n-ai pe unde să ocolești. Cornel nu mai are nicio șansă. Încercăm să-l convingem, încercăm să-l luăm pe sus, dar e greu, are vreo 30 de kilograme, ar fi complicat de cățărat cu el în brațe. Și e și mare, n-ar încăpea în rucsăceii noștri de tură, și chiar dacă ar încăpea, tot ar fi problema greutății, suntem prea firavi ca să ne cățărăm cu atâta greutate în spate.

Sufletul zice: "Leave no one behind", mintea însă alege să ne despărțim aici, cu speranța că se va descurca să se întoarcă.

Foto 15. Așa l-aș fi luat pe Cornel dacă aș fi făcut armata (sursa foto: http://www.pinterest.com/pin/206673070370221926/)


Urmează porțiuni spectaculoase, unele destul de dificile, culminând cu coborârea finală în vale, pe un lanț de vreo 10 m.

În vale, dacă nu ați presupus deja, ne așteaptă o ultimă trecere a văii Geoagiului, doar circuitul nu se poate termina pe alt mal decât cel pe care a început. Ei, deja suntem căliți, însă aici nu mai avem soarele la care să ne uscăm picioarele, în primul rând pentru că nu prea bate soarele pe fundul cheilor, și în al doilea rând pentru că oricum soarele tocmai apune.

Scârbită de mizeria din rezervația naturală, dar poate și ca să-și curețe conștiința de urâta faptă a abandonului, Claudia a scos un sac menajer și s-a apucat de strâns PET-uri și cutii de băuturi răcoritoare (știți voi, "de gașcă"). Unele sticle aveau încă apă în ele (chiar, cine aruncă PET-uri pline?), iar o doză de bere era pusă în picioare, și era pe jumătate plină. I-a golit conținutul, mirosea grețos, a scuturat cutia, dar înăuntru mai era un obiect, a scuturat și n-a căzut, așa că a pus jos cutia s-o strivească înainte de a o lua în sacul menajer. Două lovituri cu talpa și doza era plată, iar prin deschizătura ei s-a ivit căpșorul unei cârtițe, mă rog, al cadavrului ei de mult aflat în această stare, dacă e să presupunem după oribilul miros de putrefacție emanat. Suntem aproape siguri de asta, n-am vrea să apelăm la celebra zicală "Drumul spre iad e pavat cu intenții bune".

În sfârșit, și nu zic asta pentru că ar fi fost o tură neplăcută, abia pe la ora 18 reușim să ajungem la mașină, aproape de înnoptare. Doar că nu ne-am așteptat să facem o tură atât de scurtă într-un timp atât de lung.


Comentează folosind contul Facebook:

2 comentarii

  1. Frumos. Ca o completare, gasiti aici http://trascau.wordpress.com/2013/10/28/sfarsit-de-octombrie-cu-vreme-de-vara/ o relatare a unei ture facute cu cateva zile dupa a voastra. Chiar daca este in general impadurit, versantul drept al cheilor Rametului permite totusi atingerea marginii prapastiei. Trebuie doar putina rabdare pentru a gasi cele mai bune locatii. Drumuri bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asa e, se poate ajunge pe versantul drept al cheilor Rametului, vazusem la Dan Tautan niste poze. Important e sa nu te lasi coplesit de lene, cum am facut noi :))

    Si ca sa mai bag o scuza, fix atunci era in zona o turma de oi cu cainii aferenti... si cum m-am saturat sa fiu latrat, i-am ocolit elegant :)

    RăspundețiȘtergere

Pagina de pornire