Plimbări pe dealurile de acasă (25-26 decembrie 2013)

Weekendul de dinaintea Crăciunului a semănat din punct de vedere meteo, perfect cu ultimele nu ştiu câte zile, poate chiar săptămâni... cel puţin în zona de deal.
Ceaţa şi un plafon de nori de altitudine mică au pus stăpânire îndrăznesc să spun că pe toată Transilvania.
Inversiunea termică e ca la ea acasă şi nu se mai dă dusă.

Foto 1. Soarele, dimineaţa de Crăciun

În cursul săptămânii, din faţa calculatorului, am privit adesea cum soarele nu răzbea să treacă de marea aşezată peste oraş iar webcamurile de prin ţară, începând cu cel instalat pe pârtia din deal (Feleac) erau în soare, iar noi la 20 de minute distanţă eram parcă în altă lume. Dar nu cred că mai are rost să insist... acelaşi scenariu se reia an de an.

Foto 2. Îmbrăţişare rece

După două weekenduri în care am cam căutat zăpadă pentru câteva coborâri am zgâriat suficient skiurile, aşa că am hotărât să mă potelosc şi să aştept zăpada care o să vină odată ce va începe cu adevărat iarna românească.

Foto 3. Aspiraţii înalte

Foto 4. Victimele chiciurii

Bun... revenind la sfârşitul de săptămână de dinaintea Crăciunului; sâmbătă am fost prinsă într-un alt gen de activitate iar duminică am lenevit şi am tânjit după chiciura extrem de fotogenică pe care o văzusem pentru câteva minute ziua anterioară. Pozele care apăreau surprinzând acest fenomen erau relevante, pentru ceea ce a fost înainte ca soarele să-şi facă în sfârşit apariţia, chiar şi numai pentru un scurt timp.

Foto 5. Jocuri de lumină

Foto 6. Cocoţate pe un muşuroi

Apoi cum se apropia Crăciunul, a început şi mult aşteptată vacanţă. Am venit acasă şi văzând că povestea parcă începe să se rescrie, m-am pus la pândă.
Ce ajun de Crăciun cu ninsoare? Seara de ajun a fost sub semnul unei ceţi lăptoase... De la atâta umiditate şi frig, chiciura a apărut ca un rezultat firesc.

Foto 7. O lume de chiciură

Foto 8. Chiciură sus, chiciură jos

Dimineţa de Crăciun. Încă de cum mă trezesc mă uit pe geam: chiciură, ceaţă, perfect!
Înainte de ora 10 reuşesc să-l mobilizez pe tata şi să ne pornim spre pădure. Aceeaşi pădure pe care o ştiam încă de mică, pădure pe care am tot colindat-o cu ai mei în toate anotimpurile de-a lungul anilor.

Foto 9. Aşteptând încălzirea

Foto 10.

Foto 11. Echilibristică

Vreme de vreo două ore reuşim să ne plimbăm prin pădurea care acum poartă haine de poveste. Fără să exagerez pădurea din dimineaţa de Crăciun a fost cea mai frumoasă pe care am văzut-o.
Copacii părcă ştiau că e zi de sărbătoare, că sunt şanse să primească vreo vizită şi astfel s-au îmbrăcat ca atare.

Foto 12. Drumul spre...

Foto 13. soare

Foto 14. Poieniţa amorţită

Fagii, stejarii, brazii, molizii toţi erau pe aceeaşi lungime de undă... iar zăpada trosnea de fericire sub paşii noştri... eu şi tata numai zâmbete, încercând să-i răspundem primirii pe care ne-au făcut-o.
Fiecare cercetăm cu mare atenţie capadoperele care ni se arătău la fiecare nou pas. Zăpada poartă amprentele animalelor pădurii, aşă că încercăm să nu facem prea mare gălăgie.

Foto 15. Parţial paralele

Foto 16. Luna

Foto 17. Drepţi de pe frig

Apropiindu-ne de liziera păduri, soarele ne iese în întâmpinare, dar pajiştea se vede că a intrat într-o amorţire profundă.
Orice fir de iarbă, ori floare de câmp uscată e plină acum de mii şi mii de cristale de gheaţă... Ici, colo, câte fruct de măceşe rămas necules, colorează întinderea îngheţată.

Foto 19. Soarele abia acum reuşeşte să treacă dealul

Foto 20. Poteci spre Observator

Bateria aparatului îmi dă semnale tot mai dese că e din ce în ce mai epuizată şi astfel hotărâm să coborâm spre poieniţa din pădure.
Câteva raze ale soarelui se vor dovedi total insuficiente pentru a resuscita copacii rămaşi fără glas.
Înspre oraş aceeaşi ceaţă pe care ne-am pornit, iar siluetele noastre asemeni unor năluci ce cutreieră pădurea în dimineaţa de Crăciun.

Foto 21. Carouri de ţărână

Foto 22. Cu stea-n frunte

Foto 23. Baie de soare

Când se apropie ora prânzului, soarele ajunge tot mai mult deasupra pădurii şi spectacolul se apropie de punctul culminant.
Fantele ce reuşesc să se strecoare printre brazi o să ne rămână ceva vreme pe retină.
Coborâm încet şi dinspre case auzim doar nişte câini, restul e încremenit şi e undeva pierdut prin ceaţă.

Foto 24. Frig de au îngheţat pietrele

Foto 25. Plimbare pe culme

Foto 26. În zare, Ţibleşul...

A doua zi de Crăciun povestea se repetă şi astfel la ora 8 luăm calea pădurii, în aceeaşi formaţie. Azi intenţionăm să ne mişcăm mai rapid căci soarele dă semne tot mai clar că va ieşi.
Mă bucur că ieri nu a reuşit să topească toată chiciura.

Foto 27. Soarele abia răzbeşte

Foto 28. Deasupra oraşului

În curând alegem o potecă care să ne scoată deasupra pădurii. De la depărtare ne salută Ţibleşul, de mai de jos întregul oraş, iar noi pornim pe culmea dealului către punctul cel mai înalt (Observatorul- aproximativ 460 m).
Temperatura tot mai plăcută ne îndeamnă să nu ne grăbim, astfel că găsim vâsc, porumbele şi măceşe.
Apoi revenim în pădure, unde printr-un labirint de poteci reuşim să ajungem în ultima poiană ce încă nu a renunţat la straiele de sărbătoare.