Pe skiuri în Oslea şi Retezatul Mic (8-9 martie 2014)

Aşa cum spuneam în ultima postare, următoarele relatări se pot încadra într-o serie de genu: una caldă, una rece. Cea caldă va fi o postare dintr-o tură cu bicicleta/ perpedes, cea rece va fi cu zăpadă.
De o săptămână încoace, în unele zone montane ninge aproape fără pauză aşa că peisajul parcă e pregătit de Crăciun. Eu cred că iarna vrea să recupereze acum pe ultima sută de metri și aproape că nici nu mai contează că în câteva zile vin sărbătorile pascale; sus e mai iarnă ca-n tot sezonul.

Foto 1. Pe creasta Oslea

Să revenim însă la luna martie, weekendul 8-9, când am ajuns pe valea Jiul de Vest. Începuse să-mi fie dor de o tură de ski de tură şi nu doar de ski, aşa că am chemat lumea la mişcare.
Vremea se anunţă bună, şansele să avem zăpadă proaspătă sunt destul de mari aşa că vineri după lucru o parte şi plecăm. Alături de Dragoş, Raluca, Adi, subsemnta şi Petru venit din Craiova, ajungem undeva după miezul nopţii la Câmpuşel.
Destul de somnambuli luăm cele necesare somnului şi încălţati în păpucei pornim să căutăm "cazarea". După câteva minute constatăm că nu suntem încălţaţi potrivit, deoarece zăpada ajunge pe alocuri deasupra gleznei.
Cazarea noastră se alfa la capătul poieniţei de unde porneşte TR ce urcă spre Piatra Iorgovanului. Cum era noapte şi noi mai că dormeam în picioare ne-a luat ceva până am ajuns la ea.

Foto 2. Căsuţa din poiană

Dimineaţa e soare şi avem privelişte spre o bucăţică din Coada Oslei. Când se apropie ora la care trebuiau să sosească Laura, Anca şi Marian facem cale întoarsă prin lunga poiană, către maşini.
Înainte cu o săptămână în zonă s-a desfăşurat concursul de freeride Oslea Hike and Ride şi după cum văzusem din poze până deasupra lizierei pădurii nu prea era zăpadă.

Foto 3. Croindu-ne urme printre brăduţi

Se pare că am nimerit la fix, stratul e măricel astfel că putem urca pe foci încă din vale. Totuşi amânăm puţin să ne suim pe skiuri pentru că intrăm prin curtea casei de vânătoare, apoi trecem o punte şi ulterior dăm în drumul forestier.

Foto 4. Urcare pe muntele Ştirbu

Foto 5. Valuri până spre Godeanu

Avem trackul în gps însă orientarea după indiciile primite de la Dorin e destul de facilă. După câteva sute de metri părăsim drumul forestier de pe valea Ştirbu şi ne înscriem pe un fost drum ce se desprinde spre stânga. Îngust şi plin de brăduleţi începe şi urcă pe versant.
Mergând în faţă am încercat să găsesc ruta cea mai bună printre puieţii de brad.
Urcăm destul de repede şi câştigăm în altitudine... în timp ce în cap îmi revin poze din ziua concursului, atunci era de-a dreptul toamnă pe aici, iar acum noi păşim prin iarnă.

Foto 6.

 Foto 7. Către creasta Oslea, pe muntele Ştirbu (foto. Dragoș)

Mai sus, drumul se transformă în potecă, păstrându-şi însă frumuseţea. Spre surprinderea mea zăresc chiar şi un vechi triunghi roşu pe unul din copaci... cei drept pe partea Munţii Noştri a masivului Vâlcan din 1979, marcajul apare...

Foto 8.

 Foto 9. Vreme schimbătoare

Ieşim din pădurea rară şi practic suntem la poalele întregii creste Oslea, creastă ce cu siguranţă e printre cele mai fotogenice de pe la noi.
Treptat zăpada de primăvară de mai jos e tot mai bună şi nu puţin mai sus de stâna de pe piciorul Ştirbu (pe care ne aflăm) dăm de pulvăr. E excelent!

Foto 10. Soarele ne ademeneşte spre creastă

Foto 11. Spre vf. Oslea

Foto 12. Vârful Coada Oslei, spre est

Foto 13. Faţă-n faţă cu Retezatul Mic

 Foto 14. Desene pe zăpadă

Facem un scurt popas la stână şi apoi continuăm urcuşul spre creastă. Deasupra crestei se opresc din când în când nori, care zăbovesc câte puţin, iar apoi urmează momente însorite... fix aşa cum era prognozat.
Desenez şi ultimele zigzaguri, iar apoi păşesc pe creastă. În cele ce urmează sunt de-a dreptul uimită de cum arată îngusta creastă acum... în ultimele zile a nins destul de mult aşa că cornişele sunt de-a dreptul periculoase...  greu de estimat unde se termină.

Foto 15. Pauză de privit...

Foto 16. Bronz de munte

Foto 17. Merele la copt

 Foto 18. Hop şi eu (foto. Dragoș)

Şi pentru că nu era deloc de joacă la cum erau condiţiile zăpezii, poposim puţin pe creastă şi apoi facem 2 coborâri pe muntele Ştirbu. Creasta o să fie acolo şi iarna viitoare.

Foto 19. Traseul din Oslea

Peste noapte rămânem la casa de vânătoare Câmpuşel, iar dimineaţa ne pregătim pentru tura din masivul de peste drum. Planul e să parcurgem un circuit al văii Soarbele pe skiuri.
Mergem cu maşinile mai sus de locul unde se termină asfaltul de pe DN 66A iar apoi o luăm la pas. În momentul în care facem dreapta spre valea Soarbele trecem pe lângă un taf imens... fostul drum pe care mi-l aduceam aminte din 2011 acum e plin de urme de taf şi zona din jur de dovezi clare ale defrişării ce se petrece pe aici. Drept urmare ne vom urca pe skiuri numai odată ce ieşim din arealul respectiv.
Iarna veritabilă de ieri s-a transformat în primăvară, astfel că pe ultima bucată a urcuşului spre stâna Soarbele mai că curg apele pe noi.

Foto 20. Traseu printre umbre

Acum avem în faţă întreaga vale şi picioarele ce o mărginesc. Înşiraţi frumos continuăm pe firul văii spre Tăul fără Fund. Vremea bună nu-i zoreşte pe amicii mei şi eu fără prea multă stare o iau iar în faţă dorind astfel cumva să-i îndemn şi pe restul să vină spre deal.

Foto 21. WMCA

Foto 22. Stâna Soarbele

 Foto 23. Şir colorat

Entuziasmul şi faptul că de la depărtare versantul care trebuia urcat pentru a ieşi, pe piciorul estic ce mărgineşte valea Soarbele părea prea abrupt mă îndeamnă să continui către versantul opus, cel vestic.
Albul şi unghiul dinspre care priveam aveau să mă înşele asupra eventualului urcuş. Piciorul ce se desprindea din culme era pur şi simplu mult prea bine mascat...
Dacă aruncam o privire pe hartă sau dacă rămâneam şi eu cu restu cu siguranţă urcam pe acolo.
Marele dezavantaj al parcurgerii circuitului în sensul pe care l-am urmat noi a fost calitatea zăpezii pe care am găsit-o după ora prânzului, pe coborâre. Piciorul estic a fost toată ziua scăldat de soare, în timp cel vestic a fost mai ferit.

Foto 24. Vecinul Iorgovan

 Foto 25. Deasupra văii Soarbele

Revenind la urcare... porţiunea până am ieşit efectiv pe picior am parcurs-o destul de repede, dar apoi bucata pe culme,  mi s-a părut interminabilă. Pantă lină şi lungă, presărată cu vreo două vârfuleţe, iar în stânga şi-n dreapta cam acelaşi peisaj.

Foto 26. Retezatul Mare în straie albe

Vizibilitatea excelentă ne-a permis să admirăm masivele din jur, astfel că am salutat creasta Parângului, apoi am identificat vârf după vârf în Retezat, o parte din Godeanu, Cernei şi readmirat Oslea în toată splendoarea ei.
Creasta principală şi marcajul bandă roşie ce trece din Retezatul Mic spre Godeanu le intersectăm în şaua Paltina.
Adhoc ne decidem să mergem dus-întors până pe vf. Paltina din Godeanu... cred că e şi primul vârf al masivului.

Foto 27. În zare Godeanu

 Foto 28. Veniţi şi voi!

Pauză pe vârf, giumbuşlucuri din partea unora şi scoatem focile de pe skiuri, pregătindu-ne de o alunecare pe skiuri care se doveşte a fi foarte frumoasă.
După această alunecare urmează momentul coborârii pe o zăpadă bătută o zi întreagă de soare. Nu a fost nici prea uşor, nici prea greu până pe firul văii. Celălalt versant începea deja să fie în umbră aşa că unii facem o urcare în mare viteză pentru a ne bucura de coborâre.

Foto 29. Şerpuim către vale

 Foto 30. Traseul din Retezatul Mic

La stână ne regrupăm, continuăm spre liziera pădurii pe skiuri, apoi le punem pe rucsac şi coborâm spre maşini.
Weekendul e departe de a se termina, căci avem în faţă drumul spre casă.