2 17.5.18 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2018/05/cu-bicicletele--pe-dealurile-si-prin-satele-aflate-la-poalele-Vladesei.html

Sate, dealuri și creasta Vlădesei văzută din Țara Călatei (15 aprilie 2018)



Traseu: Bologa - pârâul Călata - Morlaca - Brăișoru - Sâncraiu - Domoșu - Horlacea - Mănăstireni - Văleni - Călata - Sâncraiu - Horaițele Sâncraiului - DJ 103J - vârful Runcului - Bologa (track aici)

După tura din prima zi am pornit în căutarea unui loc de cort, nu departe de Almașu. Găsim o vale micuță și curată la câțiva kilometri de sat și, după treburile din camping, privim apusul colorat. Noaptea e liniștită iar dimineața, când ies afară, aflu ce am pierdut la ora 5. Cu toate că eram la altitudine mică doi lupi au concertat vreo 10 minute, însă pentru că am înnoptat în cortul de tablă (mașină) și pentru că geamurile s-au închis singure la un moment dat, eu nu am auzit nimic.
Trecând peste această întâmplare facem tranziția către partea de sud a Țării Călatei și oprim în Bologa, acolo unde avem întâlnire cu Maggie și Tibi.


Și acum, cu bicicleta pe dealurile pe care le-am tot văzut din creasta Vlădesei


O dată joncțiunea făcută pornim pe traseul propriu zis. Coborâm puțin pe asfalt și apoi urcăm repede pentru a prinde un drum de țară care ne mută în următoarea vale, pentru a traversa primul sat, Morlaca. Din Morlaca vrem să ieșim de pe drumul mare și găsim unul care pe Google Earth pare a fi un drum printre terenurile agricole. Totuși, la fața locului abia dacă se zărește o vagă urmă prin iarbă, ulterior n-am găsit nici măcar atât, însă noroc că nu avem parte de diferență de nivel. Avansăm relativ repede și la marginea următorului sat, Brăișoru, avem prima priveliște spre creasta Vlădesei.

Pajiște înierbată în drum spre Brăișoru


Primul contact vizual spre creasta Vlădesei, unde weekendul următor vom reveni la un schi de primăvară

Continuăm de-a lungul drumului comunal și ne îndreptăm spre satul Sâncraiu, unde sperăm să putem vizita biserica reformată. Eu am văzut-o acum 2 ani, însă aș revedea-o oricând... E abia ora 11 când ajungem în curtea bisericii și slujba e în toi așa că, fie așteptăm să se termine, fie putem spera că vom avea vreme mai târziu când vom reveni în Sâncraiu.


Biserica reformată din satul Sâncraiu







Căsuță tradițională

Hotărâm că e mult prea repede pentru a lua o astfel de pauză așa că, după ce colindăm puțin ulițele cochete ale satului, pornim mai departe. În curând ne dăm seama că avem șanse reale să prindem pe cineva la biserica din următorul sat. Domoșu, sat unguresc al Țării Călatei, nu se află la drumul mare și probabil că nu prea multă lume ajunge pe aici. Ne-am mișcat bine și coborând din deal ne îndreptăm spre biserica reformată pe care am văzut-o de sus. Aici avem noroc căci, printre sătenii care stau la povești, în fața bisericii se află și persoana care are cheia edificiului.


La margine de Sâncraiu revenim pe drumuri de pâmânt


Coborâm din deal în Domoșu

După ce vizităm bisericuța îngrijită ne așternem din nou la drum spre următorul sat, Horlacea. La capătul satului, drumul comunal se termină și noi ne mutăm pe un drum de pământ.




Biserica reformată din Domoșu




Miroase a primăvară

Inițial urcăm, iar apoi urmăm curba de nivel care ne duce spre Mănăstireni. Micile sus josuri cred că ne-au plăcut la toți la fel de mult și succesiunea satelor între care mergem pe drumurile de pământ, iarbă ne duc cu gândul la vacanță de Paște. În Mănăstireni găsim persoana cu cheia de la biserică, astfel că mai vedem o biserică reformată.


Pe dealuri între Horlacea și Mănăstireni






Aspect specific pentru multe dealuri din partea de sud a Țării Călatei

După popasul din Mănăstireni vom schimba direcția de înaintare și luând-o spre N-V trecem dealul pentru ca apoi să coborâm în Văleni. Visăm la un radler și înghețată însă toate birturile par să fie închise la orele amiezii; e duminică și ele vor fi deschise abia spre seară. Mânați de aceste pofte gonim spre Călata, apoi spre Sâncraiu, sperând ca măcar acolo să găsim ceva.




Ne pregătim de o nouă biserică, aici cea din Mănăstireni





E deja după amiază și vedem cum lumea din sat s-a adunat la un meci în jurul terenului de fotbal, dar ochim niște copii cu înghețată în mână, drept urmare nu ne rămâne decât să găsim unde e sursa.
Sâncraiu e cel mai turistic sat dintre cele văzute astăzi și, după ce găsim înghețata mult dorită, punem de o pauză în parculețul din centru.
E tot mai târziu și ne dorim să nu renunțăm la planul de acasă, astfel că începem o urcare spre Horaițele Sâncarului. Descoperim că drumul a fost asfaltat, probabil de curând, însă urcarea pe acest drum a fost destul de enervantă. Huruitul cauciucirilor și panta mare ne-au însoțit pe aproape toată urcarea, în timp ce la capătul drumului am dat peste grupuri de oameni veniți la iarbă verde.


Una dintre Horaițele Sâncraiului / Horaița Vlădesei



Nu zăbozim prea mult și coborâm pe un drum ce face legătura între Săcuieu și Alunișu. Aici mai dezbatem puțin și hotărâm să facem două grupuri: Lia și Leo vor coborî direct Săcuieu și de acolo până în Bologa, în timp ce eu cu Tibi și Maggie alegem culmea pentru ca la sfârșitul ei să coborâm la mașini. Ambele variante au aceeași distanță, dar cea de-a doua, vine la pachet cu diferență de nivel și de asemenea, cu o porțiune unde vom vedea dacă găsim ceva drum/potecă.
Ne salutăm și noi trei pornim în urcare asumându-ne că, dacă cumva nu vom găsi ceva drum în zona potențial problematică, vom face cale întoarsă.



Urcarea nu e mare și merge cu spor, însă cu cât avansăm pe culme cu atât drumurile sunt mai înierbate. Încet, dar sigur identificăm tot mai clar care e zona ciudată, însă vedem că există un drum care ne-ar permite să urcăm vârful Runcului. Acesta e cel mai înalt punct de pe culme și chiar dacă vedem că vom putea urca rămâne de văzut dacă vom avea pe unde coborî. Urcarea o facem integral împingând bicicletele la deal, pe niște urme care probabil au apărut de la atv-uri sau motociclete enduro și, avem mare noroc că aceleași urme și coboară.

Față în față cu Vlădeasa, creasta pe care am văzut-o pe tot parcursul zilei


Sus-josuri pe drumuri înierbate


Satul Bologa, punctul de start și finish al turei

Nu e chip să urcăm în șei, înclinația e mare chiar și dacă e să mergi pe picioare, dar ne bucurăm că reușim să traversăm porțiunea de pădure. Ieșiti din pădure revenim în sfârșit în șei, pe o coborâre frumoasă care ne-a dus până în Bologa.

*nu recomandăm urcarea, respectiv coborârea vârfului Runcului pe ruta pe care am făcut-o noi!


Comentează folosind contul Facebook:

2 comentarii

Pagina de pornire