2 în 1: 3 Apostoli - Gutâi și vârful Țibleș (24-25 martie 2018)

Trasee: - pârtii Cavnic - BR - 3 Apostoli - vf. Gutâi - Creasta Cocoșului - Jgheabul Mare - CA - valea Gutâi - DJ 184 (track aici)
- ocol silvic valea Bradul - BA - PA - vf. Oușor - vf. Țibleș - BA - refugiul Arcer - ocol silvic valea Bradul (track aici)

Ideea de a ajunge în Țibleș pe schiuri mă urmărea de câteva ierni astfel că, odată cu apropierea weekendului, mi-am zis: s-ar putea să nu fie prea târziu pentru a ajunge acolo în acest sezon! Ok, planul era pe jumătate făcut iar pentru cealaltă jumătate nu a fost deloc greu să găsesc ceva similar, tot cam în aceeași zonă.
Prognozele anunțau două zile cu vreme bună, știam că ultimele zile au adus un mic strat de zăpadă proaspătă așa că sâmbătă dimineața eram în zona pârtiilor de la Cavnic.
Echipați cu toate cele necesare, adică inclusiv colțari și piolet am purces spre intersecția cu banda roșie. Urcarea am făcut-o pe una dintre fâșiile defrișate care erau destinate unor viitoare pârtii; zonă ce se află peste drum de pârtiile Icoana.
Acest urcuș s-a terminat tocmai în momentul în zona în care BR ajunge la liziera pădurii, iar poteca marcată își schimbă direcția de înaintare.
Crengile copacilor încărcate cu un strat generos de promoroacă nu au încetat să ne surprindă nici măcar după ce am ieșit deasupra pădurii. După câteva zig-zaguri am ajuns la zăpadă înghețată, am pus schiurile pe rucsac și apoi am trecut pe colțari. Rând, pe rând am trecut de formațiunile stâncoase care poartă numele de 3 Apostoli, ulterior am revenit pe schiuri și am continuat pe platoul Gutâiului. Cu toate că eram la sfârșit de martie aveam parte de o zi autentincă de iarnă și, mare ne-a fost mirarea că nu ne-am întâlnit cu nimeni nici macăr la Creasta Cocoșului.
Soarele și plafonul de nori s-au jucat în continuu și, cu toate că am reușit să vedem o parte din munții Maramureșului, vecinii Rodnei și Țibleș au rămas după noi.
De dragul diversității, întoarcerea am făcut-o coborând din platou pe Jgheabul Mare și apoi pe cruce roșie pe valea Gutâi. Surprinzător sau nu, cu toate că eram pe sud, la o altitudine modestă, am reușit să coborâm pe schiuri până mai jos de (fosta?!) cabana Gutâi.

Foto 1. Față în față cu micuța și totodată fascinantă creastă a Țibleșului

Foto 2. Urcuș lin pe una dintre fâșiile defrișate aflate peste drum de pârtiile Icoana de la Cavnic

Foto 3. La marginea pădurii am intersectat călăuza noastră preferată

Foto 4. Puțină promoroacă și un strat nou de zăpadă au transformat pădurea într-una de poveste

Foto 5. Dintr-o rariște a pădurii i-am zărit pe cei 3 Apostoli ai vârfului Gutâiul Mic

Foto 6. Deasupra pădurii

Foto 7. Echipați cu colțari am luat la rând cele 3 formațiuni stâncoase

Foto 8. Se vede una dintre fâșiile defrișate și porțiunea de pădure prin care am urcat

Foto 9. Zona vârfului Gutâiul Mic

Foto 10.

Foto 11. După ce am trecut de 3 Apostoli am revenit pe schiuri

Foto 12. Privire în urmă către Gutâiul Mic

Foto 13. Continuăm spre vârful Gutâi

Foto 14. Vârful Mogoșa în partea dreapta și orașul Cavnic, jos în centru

Foto 15. Pe platoul dintre vârful Gutâi și Creasta Cocoșului

Foto 16. După o pauză de masă am facut cale întoarsă înspre vârful Gutâi...

Foto 17. ... iar când am ajuns în dreptul Jgheabului Mare am scos focile

Foto 18. și am început coborârea spre cabana Gutâi

Foto 19. Puțin din Jgheabul Mare pe fundal

Noaptea am petrecut-o pe valea Branului, la poalele Țibleșului, iar dimineața următoare am continuat drumul cu mașina pâna la cantonul silvic de pe valea omonimă. E bine de știut că imediat după ocolul silvic a apărut o barieră; drept urmare de aici am pornit cu schiurile în spate și abia după vreo 3 km am reușit să le punem în picioare. La scurt timp am traversat cu grijă valea ca să nu ne udăm și apoi, tot prudenți, am continuat urcarea pe foci, pe un strat minim de zăpadă. Drumul forestier pe care ne-am mutat îl știam dintr-o altă ieșire pe aici și, curând a apărut un vechi punct albastru. Noua călăuză ne-a îndemnat la o urcare continuă însă, pe bună dreptate, căci încă eram jos de tot. Treptat, stratul de omăt a devenit tot mai consistent și câștigând altitudine am început să zărim spre creasta principală.
Trecând de pădurea de foioase am ajuns în cea de conifere loc în care PA a făcut echipă cu marcajul TR, însă urcușul nostru era departe de a se fi sfârșit. Căldura care a pus stăpânire pe noi în pădure a încetat odată ce am ieșit în golul alpin și vântul ne-a luat în primire. La câțiva metri de vârful Oușor am intersectat piciorul vestic al vârfului Țibleș și, de aici, am continuat cu fața spre trapezul unic al masivului Țibleș.
În ultima porțiune a urcării spre vârf am folosit atât colțari de schiuri, cât și colțari pe clăpari, iar când am atins cei 1839 de metri ai vârfului am luat o binemeritată pauză.
Spre deosebire de ieri creasta Rodnei ne-a încântat privirea, iar celelalte împrejurimi s-au lăsat identificate.
După pauză ne-am îndreptat spre șaua dintre Țibleș și Arcer și, pentru că zăpada a permis, am început coborârea pe panta abruptă unde e poteca marcată ce urcă de la refugiul Arcer spre creastă.
Mai jos de refugiul Arcer zăpada a devenit din ce în ce mai moale însă, cu puțină determinare, s-a putut coborî până în poiana de unde drumul începe și coboară în serpentine strânse spre fosta mina.
Jos, soarele a început să prindă putere și pajiștile pline de lușcute de pe valea Branului ne-au reamintit că primăvara bate la ușă.