0 1.8.18 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2018/08/codrii-seculari-strambu-baiut-patrimoniu-unesco.html

Info-trip în sălbăticia munților Lăpușului (8 mai 2018)



În munții Lăpușului am fost doar o dată, acum 10 ani, într-o tură ambițioasă: Gutâi-Lăpuș-Țibleș în 2 zile. Atunci, din motive de condiție fizică și echipament greoi, am fost nevoit să abandonez tura după prima zi, la mijlocul munților Lăpuș. Alex, coechipierul meu în acea tură, a abandonat și el după o porție zdravănă de luptă cu vegetația luxuriantă de pe ”creasta” munților.

Anul trecut, în 2017, nu m-am mirat când am auzit că o pădure de fag de la Strâmbu-Băiuț a intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Bine, mai tare am fost surprins că avem păduri virgine în România, dar ulterior am aflat că fagul avea valoare comercială redusă, deci și de acolo norocul nostru. Ideea e că dacă m-ar fi întrebat cineva ce cred despre munții Lăpușului, i-aș fi răspuns într-un cuvânt: sălbatici.


Un an mai târziu, WWF ne-a surprins plăcut cu invitația la un info-trip în care să ne ghideze prin codrii seculari și apoi să observăm fauna de la unul din observatoarele construite în acest scop. Am răspuns pozitiv invitației, și deja visam cu ochii deschiși cum vom face poze cu Moș Martin.

Ursuleț la joacă, undeva în munții Țibleș (fotografie din arhivă)

Urma să fie o zi lungă, motiv pentru care luăm calea Maramureșului cu o zi înainte, urmând să înnoptăm în Breb. Bună alegere, suntem primiți ca la mama acasă la Pensiunea Mărioara, intrăm puțin în tema info-tripului și ne cunoaștem colegii cu care stăm la un pahar de vorbă și de afinată.

Dimineață, după ce devorăm dovleceii pane de la micul dejun, urcăm în microbuzul care ne duce la prima destinație de pe listă. Înainte de a lăsa în urmă drumul Cavnic - Târgu Lăpuș, facem o scurtă pauză pentru a-i aștepta pe ceilalți colegi, dar nu în ultimul rând pe cei 2 care ne vor ghida în arealul "Codrilor Seculari de la Strâmbu-Băiuț", și anume inginerul silvic Florin Mârzac de la Ocolul Silvic Strâmbu-Băiuț (șef de ocol) și Radu Vlad, Coordonator proiecte regionale păduri WWF-Romania.

Traversăm satul Poiana Botizii cu mașinile, intrăm câțiva kilometri pe un drum forestier, iar apoi începem plimbarea tematică propriu-zisă, evident la pas.

Pentru a conștientiza și mai mult sălbăticia și autenticitatea arealului pe care urmează să-l parcurgem, am fost informați că avem șanse reale să vedem și vreun mamifer mare; bineînțeles, asta pe lângă exemplarele arbori seculari.

După doar câțiva metri de la punctul inițial al plimbării intrăm în pădure. De la lizieră, aceasta pare ca oricare alta, însă după primele minute aflăm că momentan suntem în zona unde omul, prin activitățile sale, și-a lăsat amprenta în urmă cu aproximativ 30 de ani. Drept urmare, din loc în loc, putem observa câte un trunchi de copac care a fost tăiat pentru uzul în gospodărie, sau câte un brad care a fost testat pentru a vedea dacă lemnul lui poate fi transformat în șindrilă. Ținând cont că deja au trecut câteva decenii de când nu s-a mai intervenit, dar și datorită faptului că aici se găsesc atât exemplare bătrâne, cât și exemplare tinere acest perimetru reprezintă un tampon pentru zona spre care ne îndreptăm. Potecuța, pe alocuri abia vizibilă, șerpuiește purtându-ne pe lângă panouri informative, propunându-ne să traversăm câte un mic fir de apă, dar cu atenție să nu călcăm viețuitoarele.






Ușor, dar sigur, am făcut tranziția spre zona virgină a arealului în care ne aflăm. Cu ocazia unui nou popas aflăm că România reprezintă limita cea mai estică a pădurii de fag. În arealul de la Strâmbu-Băiuț regăsim exemplare care au o înălțime de 51 de m, în timp ce exemplarele de brad ating chiar 55 m. Copacii așa mari sunt cu adevărat impresionanți însă dacă ne coborâm privirile de sus, mai spre pământ, putem observa și copiii acestora, cei mai mici numindu-se plantule. Plantula e cel mai mic exemplar pe care-l putem observa, fiind practic o sămânță încolțită.






În timp ce suntem răsfirați pe potecă avem urechile ciulite la informațiile captivante pe care gazdele noastre ni le împărtășesc când, deodată, vedem că cei mai din față ne fac semne să facem liniște. Puțin în fața lor, printre niște tufe crescute între copaci, paște o ciută. Reușim să o vedem, e mare și aparent mănâncă liniștită, însă de cum ne reperează, o și ia la sănătoasa cât ai clipi.

Vedeți ciuta?

Revenind la copaci aflăm că circumferința unui trunchi nu e 100% direct proporțională cu vârsta lui. Cantitatea de lumină, apă dar și lupta pe care a avut-o de dus cu cei din jurul lui i-au influențat direct evoluția de-a lungul deceniilor, sau chiar secolelor. Această luptă pentru supraviețuire poate părea egoistă, dar scopul arborilor pădurii este supraviețuirea ca grup, deci prin modul lor de a acționa dau o lecție de normalitate din care avem și noi multe de învățat.


Mai mult, o mostră preluată de către biologi dintr-un trunchi unui copac e relevantă în furnizarea unor informații despre diverse perioade care s-au abătut peste acea zonă - perioade cu secetă accentuată, ierni geroase, perioade cu multe precipitații...






Informațiile ne asaltează, însă în momentul în care ajungem la unul dintre cele mai în vârstă exemplare de brad, aș putem spune că rămânem perplex. Trunchiul acestuia e considerabil mai gros decât cei la care ne-au uitat până acum, iar ghizii noștri estimează vârsta lui la peste 400 de ani.
Spre deosebire de vecinul, un exemplar similar ca vârsta, dar care acum e la pământ, acesta se ține bine și sperăm să dăinuie cât mai mult. O dată ce un arbore moare și ajunge pe sol e nevoie de aproximativ 100 de ani pentru ca materia lemnoasă să se descompună complet și să facă parte din humus (stratul fertil al pădurii).

... și Radu nu-i chiar firav

Ajunși pe culme, putem percepe și mai bine cât sunt de înalți copacii de aici. Mai mult, inginerul silvic are cu el un aparat care e folosit pentru a determina înălțimea arborilor și ne arată cum se face o măsurătoare de acest fel.



Pădurea și toate cele aflate până acum ne-au captivat întru totul, însă timpul a zburat și, se pare că prânzul e tot mai aproape. Purcedem la vale și în scurt timp încheiem un circuit ce ne-a luat aproape 4 ore, chiar dacă distanța parcursă a fost relativ scurtă.

Ghiftuiți după prânzul copios de la Podina Resort din Ungureni, revenim în zona Strâmbu-Băiuț, mai precis în localitatea Băiuț, spre cel de-al doilea obiectiv al zilei.
Pentru că suntem cam mulți și n-am încăpea într-un singur observator, ne împărțim în două echipe.

Noi ne îndreptăm spre observatorul nou, amenajat de WWF România și Romsilva, în cadrul aceluiași proiect de identificare și conservare al pădurilor virgine / seculare.

Parcurgem cu mașina distanța care ne desparte de observator și, la un  moment dat, zărim un căprior la marginea drumului! E al doilea animal sălbatic pe ziua de azi, așa că ne punem toate speranțele de îndată ce ajungem la punctul de observare. Suntem tot mai aproape de venirea serii și totodată momentul prielnic pentru ca animalele să mișune.

Observatorul-foișor e amplasat în colțul unei poieni care se află puțin deasupra văii pe care am parcurs-o cu mașina. Acesta e închis de jur împrejur și de cum urcăm în el ne punem la pândă. Pe lângă aparatele foto din dotare avem și binocluri. Din poveștile în șoaptă pe care le avem cu băieții de la WWF care ne însoțesc (Ștefan și Călin), aflăm că din acest foișor au fost văzute exemplare de mamifere mari, dar au fost și multe momente în care animalele nu și-au făcut apariția.

Un caiet cu notițe stă martor că adesea, cei care au fost să observe animale, au avut noroc și au văzut ba câte o căprioară, ba un urs, ba un mistreț, cerb, păsări, dar și femele de mistreț / urs cu pui. De asemenea, pe timpul iernii camera amplasată în zonă a reușit să surprindă prezența lupului și chiar a râsului în zonă.

Acum așteptarea pare să fie mai lungă, dar pupilele noastre caută în continuu să identifice chiar și ce mai mică mișcare la marginea poienii. Un măcăleandru și niște porumbei sălbatici poposesc puțin, iar apoi revine liniștea... Liniște în care își face apariția o căprioară. Se mișcă grațios și paște iarba fragedă, până când simte ceva mișcare din direcția noastră. Deși suntem la câteva sute de metri distanță, pare că ne fixează cu privirea (deși cred că mai degrabă ascultă atentă) și apoi se face nevăzută în codru.




Înserarea e tot mai aproape când deodată zărim o nouă mișcare... E un huhurez mare care se pare că a venit aici cu un scop bine știut. Se așează tacticos în niște tufe și apoi iese la atac. Fie a zărit ceva dintr-un survol deasupra poienii, fie știe potențialul zonei dintr-o vizită anterioară. Lumina e tot mai slabă, însă huhurezul e în elementul lui, fiind un animal nocturn. Binoclurile ne ajută să-i urmărim vânătoarea însă, curând, întunericul pune stăpânire pe întreaga poiană.


Ieșim tiptil din observator și coborâm tot așa spre mașină, căci nu avem de unde ști dacă e vreun animal prin zonă. În Băiuț facem joncțiunea cu cealaltă echipă și constatăm că noi am avut parte de ceva mai multă acțiune decât ei.


După o zi plină, ne rămâne drumul spre casă, pe care îl facem tot pe varianta scurtă pe care am și venit, și anume pe DN 18B, prin Rohia și Măgoaja. În serpentinele de pe dealul Măgoajei, un alt huhurez mare ne acompaniază: zboară prin fața noastră, se așează pe un indicator de curbă periculoasă, iar noi oprim și îl fixăm cu privirea în lumina farurilor. După câteva secunde de schimburi de priviri de la mai puțin de 5 metri distanță, își ia zborul și se pierde în întunericul pădurii, iar noi ne continuăm drumul spre casă bucuroși de dubla întâlnire cu această frumoasă pasăre răpitoare de noapte.

Huhurez mare, undeva în munții Apuseni (fotografie din arhivă)

În încheiere, vă lăsăm cu o frumoasă poezie din lirica norvegiană, ”Învață de la toate”:
Învață de la ape să ai statornic drum,
Învață de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învață de la umbră să taci și să veghezi,
Învață de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învață de la soare cum trebuie s-apui,
Învață de la piatră cât trebuie să spui,
Învață de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniștit să treci.
Învață de la toate, căci toate sunt surori,
Cum poți să treci prin viață, cum poți frumos să mori,
Învață de la vierme că nimeni nu-i uitat…
Învață de la nufăr să fii mereu curat.
Învață de la vultur, când umerii ți-s grei,
Și du-te la furnică să vezi povara ei,
Învață de la greier, când singur ești, să cânți,
Învață de la lună să nu te înspăimânți.
Învață de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învață de la toate că totu-i trecător.
٭
Ia seamă, fiu al jertfei, prin-lumea-n care treci,
Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci!


Au mai participat la infotrip și au consemnat în publicațiile lor:
V-am trezit interesul pentru o excursie similară?
Contactați WWF sau Ocolul Silvic Strâmbu-Băiuț și programați-vă o vizită ghidată de ei.


Comentează folosind contul Facebook:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Pagina de pornire