Noapte hibernală în dormitorul de sub vârful Ineu (9-10 februarie 2019)

Vremea bună și lipsa unui strat proaspăt de zăpadă ne-au deschis apetitul unei ture pe schiuri în munții mai mari. Imediat mi-au venit în cap câteva variante pentru un traseu în circuit, iar sâmbătă dimineața pornim spre Rodnei. Destinația noastră, Valea Vinului, se află în partea de sud a masivului și, după ce reușim să parcăm mașina, o luăm la deal.
În capătul caselor ne întâlnim cu 4 cehi care tocmai ce au coborât după câteva zile petrecute pe sus și, după ce le urăm drum bun, începem să facem echilibristică pe drumul care e acoperit cu un strat generos de gheață.

Lumina caldă a răsăritului

Porniți din Valea Vinului intuim că suntem în plafonul de nori, însă apropiindu-ne tot mai mult de ieșirea pe muntele Curățel soarele începe să se arate

Nămeți mari la ieșire pe culme

Cu ceva înainte de a trece Izvorul Băilor reușim să ne punem schiurile în picioare și apoi luăm rând pe rând fiecare serpentină până sus pe muntele Curățel. Cu cât suntem mai aproape de ieșirea pe culme cu atât sunt mai dese momentele în care soarele începe să se zărească. Urmează să ieșim din marea de nori!

Diagonale albe până la vâful Roșu

Spectacolul parcă tocmai a început și în câteva minute începe să se arate Ineuțul, Roșu, iar apoi și Ineul. Joaca valurilor de nori continuă și, din când în când zările se retragând însă, după ce poposim puțin la refugiul Curățel avem parte doar de soare.

Trio-ul inconfundabil: Ineu, Ineuț și Roșu

Preț de câteva minute poposim la refugiu, dar apoi ne repunem în mișcare

Jocuri ale mării de nori.. vârful Capul Beneșului ce mai înalt din prim plan

După o pauză de energizare luăm rucsacii înapoi în spate și continuăm urcarea prelungă spre refugiul de sub vârful Ineu. Zăpada ne permite să urcăm aproape tot timpul pe schiuri, dar trecem de pe schiuri pe colțari pentru ocolirea unor țancuri stâncoase. Zările largi cuprind Călimanii, Suhardul, nelipsitul Heniu, plus vârfuri din creasta principală sau culmi sudice din Rodnei.

Cam așa se vede din zona refugiului spre vârful Ineu

Corongișul ne salută de după muntele Crăciunel

Prima zonă stâncoasă pe care suntem nevoiți să o ocolim pe colțari

Roșu - acum alb și deopotrivă puțin înțepător

Ne-am apropiat tot mai mult de Ineu și căutăm cu ochii micuțul refugiu. Bineînțeles că ne așteptam să fie îngropat în zăpadă, însă mare ne-a fost mirarea când am constatat ca doar ~15 cm se mai vedeau din el.
Dezăpezirea lui ne ia ~30 de minute, interval în care soarele se pregătește de apus. Tranșeul care mărginește intrarea în micuțul refugiu are 2 metri înălțime și în timp ce încercăm să definitivăm niște scări pentru a putea coborî mai ușor în bârlog, tragem cu ochiul spre apus.
Noaptea se dovedește a fi una destul de căldurosă în refugiul aflat sub zăpadă, astfel că la ora 1 și jumătate ieșim să ne răcorim. Cerul e în continuare înstelat, iar luminile așezărilor aflate la poalele munților colorează plafonul de nori aflat la picioarele noastre, creând o atmosferă de basm.
Revenim la somn însă nu înainte de a lăsa ușa refugiului întredeschisă...

Ultimul segment spre Șaua cu Lac.. dar unde e refugiul?!

Cu toate că ne așteptam ca refugiul să fie îngropat în zăpada, nu am crezut ca va fi aproape în totalitate sub omăt. După o acțiune de apoximativ 30 de minute și mai bine de 2 metri verticali săpați reușim să-i trecem pragul

Culmi spre apus

Clocotul mării de nori e într-o neobosită mișcare

Cerul se colorează spre apus și încet, încet întunericul apare

O parte din muntele Curățel

Balcon deasupra oalei uriașe

Orele se scurg și când ceasul sună la 5 ne trezim pentru a ne pregăti de răsărit. În lumina crepsuculului urcăm până pe vârful Ineu de unde așteptăm ca soarele să apară. Vizibilitatea e de zile mari astfel că distingem cu ușurință siluetele îndepărtate ale Bucegilor, a Pietrei Craiului, toată creasta Făgărașilor, apoi mai aproape Suhardul, Rarăul, Ceahlăul, Călimanii, culmile Bârgăului, Maramureșului, trapezul Țibleșului...

Ultimii metri înainte de cei 2279 m ai Ineului...

și lumini tot mai faine spre orizont înainte ca soarele să apară

Unduirile crestei în lumina crepusculului

Zări cu: Călimani

Pietrosul Călimani, Rețitisul și Călimaniul Cerbului

Creasta Făgărașului

Trapezul Țibleșului

Vârfurile Buhăescu și Pietrosul Rodnei

Ceahlăul în fundal

Pietrele Doamnei din Rarău

Bună dimineața soare!

Prima geană de lumină care scaldă culmile spre vest

Brr....

După ce salutăm soarele revenim în refugiu și facem ultimele pregătiri înainte a porni pe creastă.
Apoi închidem ușa și pornim pe schiuri înspre vârful Toamnatec. Din șaua Ineului creasta e plină de urme de capre negre, râs și lup. Ah, la scurt timp zărim o capra pe versantul vestic al Curățelului.

Gata, am pornit pe creastă!

Sus-josuri care merg pe schiuri

Cornișele mari nu întârzie să apară

Înaintăm pe creastă și muntele Crăciunel ne atrage din nou privirile...
Ineul rămâne în urmă și cornișele specifice crestei Rodnei nu se lasă prea mult așteptate. Continuăm agale spre vârful Tomnatec și, totodată ne apropiem probabil de zona cea mai delicată de pe creasta Rodnei.

Fața vestică a Ineului

Spre vârful Tomnatec

Tururi de orizont spre nord

Zona Coasta Netedă am inspectat-o la răsărit, iar acum e momentul să facem tranziția pe colțari. Zăpada e înghețată și oricum urmează un segment îngust. Pornim și după câțiva metri în care am putut înainte ușor, începem să ne afundăm peste limita confortabilă de a înainte cu colțari în picioare. Repede ne hotărăm că nu o să fie prea ușor în doi, iar alternativa de a coborî pe pante sudice înspre muntele Cișa e tot mai tentantă în această situație.

Aproape de Coasta Neteda - una dintre zonele mai delicate ale crestei principale

Coborâre lungă pe pante sudice care acum sunt în condiții sigure

Ochim un picior care se desprinde spre sud și îl schiem. Valul de căldură din urmă cu o săptămână a consolidat foarte bine stratul de zăpadă si, astfel, versanți întregi care probabil doar primăvara pot fi abordați sunt acum în condiții excelente. O lungă și faină traversare ne poartă spre muntele Cișa, culmea care se desprinde din creastă, din vârful Cișa. Ineul a rămas mult în urmă și acum Corongișul e incredibil de fotogenic.

După două capre pe care le-am văzut ieri, încă una mai de dimineață, acum e momentul să vedem un ciopor care se deplasează pe pante sudice în căutarea unor smocuri de iarbă

Mic de tot în imensitatea albă

Încă o dată spre muntele Crăciunel

Vremea ne îmbie la două băi de soare și abia apoi coborăm ultima porțiune de pe muntele Cișa. Mai târziu alunecăm fără probleme pe drumul de pe valea Izvorul Roșu și coborâm de pe schiuri doar cu 300 de metri înainte de a ajunge la mașină.