Banda Roşie

Vizită la ţară: Plopi (21 ianuarie 2012)

2012-01-22T17:24:00.001+02:00

Plimbărica de sâmbătă la doar 30 km de Cluj-Napoca, în zona mănăstirii Muntele Rece. Am urcat cu maşina pe DJ107N până la 1 km de mănăstire. De acolo, n-am părăsit drumul - oricum zăpada era prea mare pentru mersul pe bocanci chiar şi pe drum. Am mers cca. 3 km până deasupra Văii Iara, de unde vizibilitatea ne-a permis să vedem Cheile Turzii şi Piatra Secuiului.

Foto 1. Goană

Foto 2. Plopi, jud. Cluj

Foto 3. Deasupra văilor Râşca Mare şi Someşul Rece

Foto 4. Deasupra văii Iara. Centru: vf. Ghergheleu.

Foto 5. Hibernal

Foto 6. Raze

Foto 7. Adormire

Foto 8. La revedere!

De revelion, la ski de tură în Şureanu (30 decembrie 2011- 2 ianuarie 2012)

2012-01-16T10:14:00.003+02:00

Participanţi: Adi Grancea, Alex Sava, Andrei Aşchilean, Adela şi Florin Stan, Aghiuţă, Călin Cara, Claudiu Chiorean, Cristina Donovici, Dragoş Petruţiu, Sergiu Miron, Mihaiţă Nagy, Octavian Cuibus, Graţiela Sturza, Ioana Hancilă, Severus Şepeţan, Mara Constantinescu, Ibi Kratochwil, Dana Man, Mirela Dragomir, Mihnea Prundeanu, Delia Lipscan, Claudiu Chiorean, Cristina Donovici, Dragoş Petruţiu, Marlene şi Dinu Mititeanu, Alina Cîrja.

Foto 1. Troița de pe vf. lui Pătru

Pentru al doilea an consecutiv am ales să-mi petrec ultimele zile din 2011 şi primele din 2012 alături de o parte din colegii de club. Propunerea Marei ajunge să fie pe placul multora. Astfel ne strângem o gaşcă tare faină.
Fără nici o excepţie, toate maşinile, sosesc în apropierea cabanei Şureanu, în cursul după amiezei/ serii de 30 decembrie.
Aşa zisul pachet de revelion include: cazare la preţul de 7 lei/noapte în cabana Şureanu, masa festivă de revelion (ce şi-a adus fiecare de acasă) , muultăă muzică nedorită din partea vecinilor, dar și versanţi înzăpeziţi perfecţi pentru ceea ce vroiam noi.

Foto 2. Cu soare...

Revenind la desfăşurarea cronologică reuşim ca în jur de ora 11.30 să plecăm din Cluj. După ninsoarea din noaptea precedentă hotărăsc să nu pornesc la drum fără lanţuri. Orele trec, la fel şi kilometri, astfel că ajungem la lacul Oaşa (DN 67C- Transalpina). De bucata ce urma îmi era tare groază. Ştiam ce mă aştepta căci mai fusesem şi iarna trecută, însă nu cu un VW golf cu 5 oameni şi un portbagaj plin ochi. După o oră de condus, cu mult stres, parcurgem cei 18 km de drum comunal/ forestier până ajungem pe parcarea de la baza domeniului schiabil Şureanu.
De aici, ne luăm rucsacii mult prea grei chiar şi pentru cele doar 20 de minute pâna la cabană şi ne urcăm pe skiuri. Persoana care se ocupa de cabană nici măcar nu ştie că aici trebuie să sosescă un grup numeros de la Cluj.
În fine, se rezolvă această problemă şi ne luăm camerele în primire. În curând se lasă întunericul aşa că nu ne ramâne altceva de făcut decât planul pentru ziua următoare.

Foto 3. Ultima zi a lui 2011, pe skiuri!

Foto 4. Întinderi de zăpadă

31 decembrie 2011

Dimineaţa ultimei zile din anul ce e pe ducă, ne îmbie la o tură. Fiind aşa de mulţi, evident, că e tare greu să ne sincronizăm cu ora plecării. Drept urmare, în primul grup care părăseşte perimetrul cabanei e format din: (pe skiuri) Mihnea, Delia, Adi, Mara, Aghi şi subsemnata, pedeştrii: Alex, Octavian şi Gratiela urmând ca în scump timp să ne prindă din urmă şi Dragoş, Claudiu şi Cristina.

Foto 5. Aproape de vârful Șureanu

În câţiva metri intrăm în pădure pentru ca apoi după doar câteva minute să ieşim în câmp deschis. Deja în dreapta noastră a apărut vârful Şureanu iar în partea stânga pârtiile şi apoi, în plan secund, vârful lui Pătru.

Foto 6. Spre pârtiile de aici

Pentru moment înaintăm pe curbă de nivel deasupra liniei data de pilonii aferenţi marcajului triunghi roşu. Îndată facem dreapta şi atacăm panta plină de brăduţi şi jnepeni. Zăpada şi panta destul de prietenoase la început devine din ce în ce mai dificile de urcat. Ultimele viraje ne pun destule probleme unora dintre noi. Pâna ajungem sus, cerul devine plumburiu.

Foto 7. Fereastră către Oslea și Retezat

Foto 8. Unul câte unul

Foto 9. Vârful Șureanu (2059 m)

Ieşiti în creastă, ne regrupăm şi continuăm împreună pâna pe vârf. Pentru coborâre alegem faţa care dă în drumul ce urcă în șa. Panta destul de înclinată ne face (pe mine, Mara şi Cristina) să ne gândim de doua ori înainte de a jos focile. Hotarâm că ar fi mult mai bine pentru noi să revenim în zona pârtiilor pe varianta marcată. Ne dăm întâlnire cu restul la apres skiul de pe pârtii şi pornim în continuare pe culme.

Foto 10. Picioare lungi, ideale skiului de tură

Văzând că cei pe bocanci au ajuns pe primul vârf de pe culmea Brateșului nu ezităm şi mergem şi noi până acolo. Cu siguranţă nu ne-a părut rău căci am putut admira încă o dată panorama pe care am avut-o şi de pe Şureanu: Parâng, Vâlcan, Oslea şi Retezat. În zadar am căutat vreo variantă pe care să şi schiem... pantă mare şi multe obstacole. În cele din urmă am coborât pe drum, nici pe departe cea mai fericită alegere deoarece erau multe valuri formate de zăpadă troienită.

Foto 12. Tot din întinsul Șureanu

Când în sfârşit am ajuns şi noi la căbănuţa de pe pârtii lumea se pregătea de plecare... aşa că am sărit peste o eventuală pauză şi ne-am urcat iarăşi pe skiuri. Pentru că încă mai erau destule ore de lumină am decis să pornim către vârful Auşel. O luăm prin drepta unei pârtii, ne strecurăm cu atenţie printre cei ce urcă cu teleskiul iar apoi rămânem doar noi pe urmele de ratrac de pe noua pârtie. Ca o paranteză: cei ce se ocupă de domeniul schiabil Şureanu, s-au mişcat destul de repede, căci telescaunul şi cele două varinte de coborâre (pârtii) de sub el nu existau în februarie 2011.

Foto 13. Pe culmi estice

Înainte de ajunge la capătul telescaunului, facem stânga şi mergem mai mult pe curbă de nivel pâna în şaua dintre Auşel şi Pătru. Vârful lui Pătru va rămâne pentru mâine aşa că începem să coborâm. Undeva, pe la mijlocul coborârii, îi intersectăm pe cei 4 skiori, pe care i-am văzut încă de pe la amiază cum urcau pe vârf. Aveau să fie de ai noştri? Foarte posibil! Mare ne-a fost uimirea când alături de Călin şi Sergiu erau chiar Dinu şi Marlene Mititeanu.
Continuăm împreună şi apoi ne îndreptăm cu toţii către cabană.

1 ianuarie 2012

După prea puţine ore de somn ne este foarte greu să pornim în tură, dar soarele şi zăpada parcă ne cheamă afară.

Foto 14. 1 ianuarie 2012!

Foto 15. Pătrule, venim!

Foto 16. Tot pe skiuri

Pornesc către vârful lui Pătru alături de Adi, Aghi, Claudiu şi Dragoş. Tot soarele dar şi cocheta construcţie de pe pârtie ne îndemnă la o pauză, la nici o oră după ce am plecat de la cabană. Sperăm ca între timp să mai apară şi alţii pe schiuri. Trece o ora şi abia dacă apare cineva.

Foto 17. Cot la cot

Foto 18. În spate, platoul vârfului Șureanu

Nu mai stăm pe gânduri, căci și așa e târziu, și pornim agale spre Pătru. În șaua dintre Aușel (2009 m) și Pătru ne abatem puțin pentru a fi mai aproape de Retezat și Parâng.

Foto 19. Retezat

Foto 20. Parâng

Foto 21. Aproape înghețați

Mai facem și aici o pauză înainte de a continua cu urcușul final. Soare, vizibilitate, dar sus, la 2135 m dăm de un vânt foarte rece. Căutăm refugiu puțin sub vârf dar în zadar. Tot e mult mai bine decât iarna trecută când mai că ne lua pe sus vântul.

Foto 22. Lacul Oașa și îndepărtata creastă a Făgărașilor

Foto 23. Coborârea de pe Pătru

Ochii minții fac poze cu panorama de aici: creasta Făgărașilor, Cindrel, Lotrului, Latoriței. Acum ne așteaptă o coborâre faină pană la stâna Șureanu. Trecem de apele izvorului ... iar apoi mâncăm câte ceva în pseudo restaurantul de la baza pârtiilor (mâncare nu prea bună dar scumpă!).

Foto 24. Zăpadă excelentă

Foto 25. Cam asta a fost!

2 ianuarie 2012, ultima zi în Șureanu. Vremea nu mai ține cu noi: e ceață, e cald! Am fi vrut să mergem iarași până pe Pătru dar vremea nu e de acord cu noi. Fără să ne grăbim, coborâm cu bagajele spre mașină iar apoi o luăm în sus, pe foci. Alături de Adi fac două urcări până în vârful telescaunului (aproape de Aușel) iar apoi ne îndreptăm spre mașină.

Vizite la ţară: Faţa Pietrii şi Vidreni (7 şi 8 ianuarie 2012)

2012-01-12T07:30:00.001+02:00

Sâmbătă pe la amiază am fugit spre Mănăstirea Râmeţ. Am parcat maşina la mănăstire şi am luat-o la pas. Am mai urcat câteva sute de metri pe şoseaua de pe Valea Geoagiului şi chiar înainte de Cheile Mănăstirii am cotit stânga pe marcajul nostru preferat, banda roşie. Am urmărit marcajul până în satul Faţa Pietrii, de unde am trecut pe cealaltă parte a pârâului Bodii, pe dealul Florilor. Iar de aici - la vale, înapoi la maşină.

Foto 1. Cheile Mănăstirii

Foto 2. Prin Faţa Pietrii, vreme tomnatecă

Foto 3. Bucuros de oaspeţi?

Foto 4. Iarnă grea?

Foto 5. Prezent

Foto 6. "Hienele"

Foto 7. Maxim de ură

Foto 8. Cheile Mănăstirii, vedere de pe Dealul Florilor

Foto 9. Aleea Mesteacănului

Duminică tot destul de târzior am tulit-o spre Răcătău. Am urcat pe pârâul Podului spre Vidrenii de Sus. Am mers pe culme până în Vidrenii de Jos, de unde am coborât înapoi în Răcătău pe drumul de căruţe.

Foto 10. Natură moartă

Foto 11. "Asta-i păşune?"

Foto 12. Între anotimpuri

Foto 13. Gata, plecaţi? :-(

Ski de tură în Muntele Mare (20 decembrie 2011)

2012-01-10T09:12:00.000+02:00

Zăpada găsită în Vlădeasa ne-a făcut pe unii să nu așteptăm prea mult până la prima ieșire pe skiuri de tură din această iarnă.

Foto 1. Gata de ski!

Zis și făcut: schimbăm destinația, alegem una și mai aproape de Cluj (Muntele Mare), îi mai anunțăm și pe alții și dimineața următoare pornim spre stațiunea Muntele Băișorii. Chiar dacă ne apropiam tot mai mult de stațiune zăpada întârzia să-și facă apariția. Speram ca cele câteva zile cu temperaturi destul de mari să nu fi topit stratul de care ne povestea Adi că l-a găsit, de curând, acolo.
O dată ce intrăm pe drumul ce duce către pârtiile de la Buscat peisajul se schimbă brusc: apare zăpada.

Foto 2. Ultimele pregătiri

Foto 3. Colibe la Şesu Cald

După cei 2,5 km ajungem la baza pârtiilor, de altfel și locul de unde vom porni pe skiuri. Încă 200 de m, până la colibele de la Șesul Cald și ne urcăm pe skiuri. Fără prea multă milă pentru pieile de focă chiar și acestă scurtă porțiune putea fi parcursă pe skiuri.

Foto 4. În lumina dimineţii

Foto 5. În zare apare platoul Muntelui Mare

În formația 3* Adi, Alin, Dan, Laura (perpedes) și subsemnata pornim pe drumul ce merge spre baza militară de pe Muntele Mare. Stratul de pulvăr, chiar dacă e subțire, e suficient. Astfel ne bucurăm de prima ieșire pe skiuri.

Foto 6. Popas

Foto 7. La libera alegere

În prima parte a zilei vremea e chiar neașteptat de faină, însă o dată ce ne apropiem de platoul Muntelui Mare cerul se întunecă și apar primii fulgi, iar în zona bazei militare avem parte de white out.

Foto 8. Pe drumul ce urcă spre vf. Muntele Mare

În aceste condiții renunțăm să mai coborâm spre Piatra Cântătoare și hotărâm să ne întoarcem. Ieșim rapid din white out și găsim o pantă pe care ne dăm de 2,3 ori, iar apoi facem cale întoarsă spre mașini.

Foto 9. Nori tot mai numeroşi

Foto 10. Noi şi noile zgârieturi

În aceeași săptămână, în ziua de vineri (23 decembrie), alături de Radu revin în același loc. De această dată ieșirea avea să fie una scurtă, de nici 4 ore. În intervalul dintre cele două ieșiri în masivul Muntele Mare se pare că nu a mai nins deloc.

Chiar mai mult, urmele noastre vechi, au fost acoperite de cele de snowmobile și atv-uri care, cel mai probabil, au urcat cu provizii la baza militară. Astfel că, nu a mai fost chiar așa fain ca și acum trei zile. Pe platou aceeaşi poveste: white-out asa că nu zăbovim ci pornim înapoi.

Circuitul Vlădesei pe zăpadă (18 decembrie 2011)

2011-12-26T07:04:00.001+02:00

Participanţi: (23!!!) Andrei Aşchilean, Ibi Kratochwil , Cristina Jurcovan, Vlad Iobagiu, Mara Constantinescu, Adi Pop, Mirela Dragomir, Adi Alex Pop, Călin Cara, Mihăiţă Nagy, Eva Veress, Andrei Aştilean, Puiu Chiseliţă, Bogdan Balogh, Mona Varga, Gabi Jurca, Adela şi Florin Stan, Maria şi Adrian Boer, Andra Felea, Mihai Moruţ, Alina Cîrja

Foto 1. Mult aşteptata iarnă!

După skiul din Austria nu prea am mai văzut zăpadă aşa că dorinţa de a ajunge la ea era din ce în ce mai mare. Din păcate prognoza nu anunţă vremea bună pentru tot weekendul aşa că de o tură de două zile nu poate fi vorba... rămâne varianta unei ieşiri de o zi.

Foto 2. Printre gospodării

Drumeţie de o zi dar în care să ajungem la zăpadă... prea multe opţiuni nu aveam: Muntele Mare sau Vlădeasa.
Vorbesc cu Andrei care e şi amator, trimite un mail pe grup şi ne adunăm mai mulţi decât mi-aş fi putut imagina. E clar că la atâta popor nu vom avea nu ştiu ce ritm de înaintare... însă noi avem planuri mari.

Foto 3. Căpiţe fotogenice

Fără o întârziere notabilă pornim în jur de ora 8 spre Huedin. Acolo ne regrupăm şi facem stânga spre Răchiţele. Drumul e acoperit de zăpadă şi chiar dacă e aruncat material antiderapant nu prea avem nici o şansă să urcăm cu maşinile mai sus de cascada Valul Miresei, spre noul refugiu Salvamont. Nu ne surâde ideea de a merge câteva ore pe un drum forestier ca apoi să ajungem la Pietrele Albe şi mai apoi să fim nevoiţi să ne întoarcem pe acelaşi drum. Noroc ca de aici avem varianta de a ajunge Rogojel.

Foto 4. Rogojelul rămâne în urmă

Intrăm pe valea Alunişului, parcurgem cei 5 kilometri până în centrul satului şi parcăm maşinile lângă magazinul sătesc.
La ora 10 intrăm pe traseul bandă albatră ce urcă spre cabana Vlădeasa. De la maşini pornim pe zăpadă... nu ne aşteptam ca stratul să fie aşa mare, unora ne pare rău că nu am luat skiurile de tură cu noi.

Foto 5. La momentul potrivit, o altă căpiţă

Poteca marcată ne poartă printre gospodării, pe uliţele răsfiratului sat Rogojel. Vremea e şi ea mai bună decât ne-am fi aşteptat: soarele se arată printre nori. Vântul totuşi bate cu putere pregătindu-ne pentru ceea ce ne va aşteapta sus.

Foto 6. Nori plumburii

Foto 7. În straie de iarnă

Primii ajungem la cabană după fix 1 h 40 min. Rând pe rând sosesc şi restu, mâncăm ceva în sala de mese a cabanei care brusc a devenit arhiplină şi pornim mai departe... chiar dacă meteorologul de la staţia meteo de lângă cabană ne spune că sus vântul bate foarte tare, vizibilitatea e scăzută şi că pe la Pietrele Albe dă târcoale o ursoică cu pui.

Foto 8. Mai sus sus de cabana Vlădeasa

Chiar şi aşa doar Eva şi Andrei aleg să rămână în căldura cabanei, restul continuăm. Părăsim incinta cabanei şi ne îndreptăm spre pilonii viitoarei pârtii de ski (lucrările la ea au început în primii ani ai noului mileniu, însă mare lucru dacă vor fi finalizate vreodată).

Foto 9. Încă nu e rău

Alegem să înaintăm prin pădure pentru a fi mai feriţi de vânt... însă nu pentru prea mult timp. În curând ieşim şi urmăm drumul ce merge spre culme, totuşi încă e bine chiar dacă vizibilitatea s-a redus foarte mult. Cum dăm în culme vânturile de vest (probabil :D) se fac simţite şi trebuie să avem mare grijă dacă vrem să nu ne îngheţe obrazul drept. E şi foarte frig, din cauza vântului temperatura resimţită a fost mai mică de -10 grade.

Foto 10. Îngheţaţi şi ei

În condiţiile date drumul până la cabana meteorologică de pe vârful Vlădeasa (1836 m) pare interminabil. Ne punem toate speranţele că vom putea intra în clădirea staţiei meteo pentru a ne dezgheţa.

Foto 11. Mara, insistă să deschidă portiera

Foto 12. Încă puţin şi îngheţam de tot

Avem noroc, intrăm pentru câteva minute şi pentru a hotărî ce facem în continuare: ne întoarcem pe unde am venit şi probabil ajungem pe lumină jos la maşini sau continuăm spre Pietrele Albe şi vom avea de mers 2 ore prin întuneric.
Majoritatea vrem să continuăm pentru a face astfel un circuit. Din cei 20 câţi am ajuns până aici continuăm pe punct roşu, 15, ceilalţi se întorc spre cabană, pe unde au venit, urmând ca la maşini să coborâm cu toţii.
Acelaşi vânt şi vizibilitate ne însoţesc şi până pe vârful Vlădeasa Sud iar de acolo în scurt timp intrăm sub culme aşa că nu vom mai fi în vânt. Ieşim şi din vizibilitatea redusă şi astfel, după multe ore, apare timid şi soarele. În timp ce coborâm panta spre Pietrele Albe, stâncile ce portă acest nume ni se înfăţişează tot mai frumos. Aici stratul de zăpadă atinge lejer 60-70 de cm!

Foto 13. "norii fug, doritul soare..."

Foto 14. Soarele îşi face apariţia

Facem o pauză în locul de belvedere iar apoi ne înscriem pe drumul ce merge prin pădure. De aici, vara se face o oră jumătate până la cabană. Noi vom ajungem acolo după 1 h 45 min. Îi anunţăm pe cei ce sunt în cabană că am ajuns şi coborâm împreună la maşini.
Astfel terminăm o tură destul de lungă pentru o zi de decembrie atât de scurtă şi friguroasă .

Ski în Kaprun, Austria (30 noiembrie- 4 decembrie 2011)

2011-12-15T09:41:00.001+02:00

În urma experienţei de anul trecut am hotărât să nu aşteptăm primul ski al sezonului în România ci să mergem noi la zăpadă.
Zis şi făcut: încă cu vreo două luni înainte am început să aștept momentul în care va apărea oferta pe care am ales-o acum un an (Romanian Ski Days in Kaprun). Aceasta nu şi-a întârziat prea mult apariţia şi destul de repede am găsit şi doritori.

Foto 1. Kaprun 2011

Agenţia a oferit clienţilor cazări dintre cele mai variante: de la apartamente, la hoteluri de 4 stele.
Noi am ales pentru cazare varianta cea mai ieftină: cea într-un apartament de 4 persoane, ştiind după skiul din Dolomiţi care e confortul.
Astfel am achitat agenţiei suma de 185 euro/persoană, din care: 90 euro/persoană cazarea pentru 4 nopţi şi 95 euro skipass-ul pentru 3 zile.
În dimineaţa de 30 noiembrie la ora 4.20 am pornit la drum din Cluj având ca destinaţie staţiunea Kaprun, aflată la 1000 km distanţă.

Foto 2. Pregătiți pentru prima coborâre din această iarnă

Foto 3. Ghețarul ne așteaptă!

După ce trec exact 12 ore de la plecare ajungem în micuţa piaţă din centrul stațiunii Kaprun. Ne luăm skipass-urile şi adresa la care aveam cazarea şi pornim spre ea. Cu gândul la pârtiile ce ne aşteaptă începând cu dimineața următoare ne retragem în camere.

Foto 4. Puțină zăpadă și la ei

Foto 5. Half pipe-ul este pregătit pentru etapa FIS de snowboard

Dimineața ne mobilizăm destul de rapid, exact așa cum am plănuit și la 8.15 plecăm spre telecabina Kitzteinhorn (harta cu pârtiile din zona Kaprun- Zell am See) aflată la 7 km de Kaprun. Ajungem rapid și surpriză...cu greu găsim un loc de parcare... prima telecabină urcă la 8.30 conform programului... însă marea de mașini de aici ne face să ne întrebăm la ce oră a sosit restul lumii.
În mai puţin de 2, 3 minute ne îmbarcăm și după alte câteva minute suntem la 2000 de m; de acolo mai schimbăm o telecabină până la 2500 m. Astfel avem în față toate pârtiile amenajate pe ghețarul Kitzteinhorn.

Foto 6. Skiiii....

Până în acest moment aveam destul de multe emoții legate despre starea pârtiilor și numărul celor deschise...dar totul arată mult mai bine decât am sperat.
Vremea e perfectă, puțin sub 0 grade, senin...
Până la ora prânzului profităm de pârtii foarte bune, astfel că facem ture mai pe toate.
Apoi hotărâm să urcăm și cu telecabina care urcă până la altitudinea de 3029 m, la nici 200 de metri de vârful care dă și numele ghețarului de aici.
Din punctul cel mai de sus "Top of Salzburg" avem ocazia să admirăm toate vârfurile din zonă și chiar și vestitul Großglockner (3798 m, cel mai înalt vârf de pe teritorul Austriei) care e destul de aproape de aici.

Foto 7. La 3029, chiar sub vârful Kitzteinhorn (3203 m)

Foto 8. Prinvind spre vârf

Foto 9. Furnicuțe

Renunțăm cu greu la panorama de aici, dar după așa o pauză e cazul să revenim pe pârtii...unde
schiem neobosiți până la sfârșitul zilei.

Foto 10. În zare vestitul Großglockner (3798 m)

Foto 11. Großglockner (3798 m)

Foto 12. O parte din ghețar văzută de la 3000 m

Dacă tot e ziua României, seara mergem și noi la scena unde au loc concertele.
2 decembrie, a doua zi de ski...
Hotărâm să mergem și mai repede la telecabină; aceeași poveste: ajungem înainte de 8.30 și telecabina merge.
Rapid urcăm și noi pentru a prinde pentru cât mai mult pârtiile bătute de ratracuri în seara precedentă.

Foto 13. Crevase

Treptat se adună norii, se lasă şi ceaţa, însă doar pentru câteva ore, căci la ora prânzului e senin din nou.

Foto 14. Pârtiile sunt perfecte!

Cum băieții au plănuit încă de ieri ca astăzi să urce până pe vârf le urăm succes și rămâne să ne vedem mai încolo pe pârtii. Nefiind weekend încă e bine... nu e prea aglomerat.
Pentru că zăpada naturală se lasă și aici așteptată tunurile merg non stop și până spre după amiază când se formează și hopuri sau mai ies la iveală și porțiuni cu gheață, totul e perfect.
Astfel încheiem şi cea de-a doua zi.

Foto 15. Ultima zi de ski

A treia zi, care din păcate e şi ultima, suntem şi mai matinali astfel încât la ora 8.20 suntem la 2500 m altitudine. Pe parcursul zilei avem parte şi de primii fulgi de zăpadă. Adevărata ninsoare avea să vină exact la 2, 3 zile după ce am plecat noi de acolo.

Foto 16. Salt în marea de nori?

Chiar dacă alături de pârtiile de freeride mai erau închise încă vreo 3 pârtii, datorită unui sistem foarte bine pus la punct de la austriecii beneficiază, s-a putut schia pe restul pârtiilor în condiţii similare cu cele din plină iarnă. Astfel am avut parte de 3 zile de ski tare faine, la începutul noului sezon 2011-2012.

Pentru ca mini vacanţa de 1 decembrie să nu se termine prea brusc am rămas în noaptea dinspre 4 spre 5 decembrie în Viena.
Ca şi cazare am ales hostelul Brigittenau . Condiţii decente, în preţ fiind inclus şi micul dejun. Vi-l recomand doar dacă nu doriţi să intraţi deloc cu maşina în oraş. Acesta este situat chiar la capătul liniei de tramvai, foarte aproape de Dunăre.
O dată ajunşi în capitala austriacă am pornit direct spre centru. Până să se lase întunericul am apucat să facem o tură pe traseul turistic, iar apoi, o dată cu aprinderea decorurilor specifice sărbătorilor de iarnă, am mai făcut un tur pe la principalele obiective.
Luni dis-de dimineaţă şi încă cu gândul la ski plecăm spre România.

Sfârşit de toamnă prin Muntele Mare (12 noiembrie 2011)

2011-12-13T09:15:00.000+02:00

Ultima tură din toamna ce s-a terminat...

Foto 1. Toamna e pe ducă!

Participanți: Cristina, Eva, Vlad, Andrei, Ibi, Dana, Laura, Silvia, dl. Dinu și subsemnata.

Matinali, la 7.30, pornim spre valea Ierii, județul Cluj. La nici o oră ajungem în satul Moara de Pădure, la intersecția cu valea Huzii. Hotărâm să facem un circuit pe dealurile de pe aici astfel că, Andrei și dl. Dinu urcă cu mașinile până la intrarea în localitatea Valea Ierii; una dintre mașini rămâne acolo și cu cealaltă se întorc.
Între timp noi am înaintat doar atât cât să bată soarele pe noi. Așteptarea nu e prea lungă și își fac apariția și șoferii.

Foto 2. În straie de toamnă

Foto 3. Pe dealuri

Apoi continuăm urcușul pe drumul forestier, prin pădure. Urcăm practic pe culmea ce separă valea Huzii de valea Ierii.
Pădurea încă e colorată pe aici și primele raze ale soarelui o fac și mai frumoasă. Urmărim acest drum și în final ajungem pe o potecă, în partea dreaptă, deasupra localității Muntele Săcelului.

Foto 4. Roade

Foto 5. Flori de pai

Sus, în deal se vede bisericuța la care trebuie să ajungem, așa că ținem poteca, trecem prin curtea unei gospodării, luăm câteva mere înghețate direct din pom, mai urcăm 2, 3 serpentine și ajungem.

Foto 6. Șaua și bisericuța în care am ieșit

Foto 7. Satul Muntele Săcelului

Foto 8. Gospodării până sus în culme

O parte urcăm și pe vârful de 992 m din imediata apropiere pentru a avea o priveliște cât mai bună asupra Muntelui Săcelului și Frăsinetului.

Foto 9. Spre cătunul Frăsinet

Foto 10. Mesteceni tineri

Vedem și varianta pe care am putea coborî prin Frăsinet însă aceasta ar fi prea scurtă. Revenim la bisericuță și pornim pe drumul care merge spre sat.
În scurt timp apare o intersecție unde facem dreapta pentru a ne îndrepta spre culme.
Încă de la bisericuță drumul e perfect pentru bicicletă sau ski de tură...

De aici o luăm spre culmea dealului, traseul numărul 85, pe harta celor "100 de excursii cu bicicleta în zona Clujului". Urmăm drumul și în curând avem posibilitatea de a coborî spre cătunul Frăsinet... dar cum încă e devreme și vreme e destul de bună decidem să mai stăm o vreme la înălțime aşa că mergem înspre culmea Ghergheleu.

Foto 11. La pas de plimbare

Foto 12. A dat înghețul!

Înaintăm pe curbă de nivel şi când ajungem la bifurcaţia stânga spre vârful Muntele Agrişului, dreapta dealul Frasului alegem varianta la dreapta. Practic, urmăm acelaşi traseu de biciclete, şi până vom ajunge la asfalt avem doar de coborât. În vale ieşim chiar la intrarea în localitatea Valea Ierii, în dreptul pensiunii Lara.

În unanimitate decidem că în drumul nostru spre casă să mai facem o oprire pentru a urca la cetatea Lita. Chiar dacă am fost acolo şi în urmă cu o săptămână într-o tură cu bicicletele dinspre valea Ierii nu am fost niciodată la ruine. Câteva poze de acea zonă:

Foto 13. Ruinele cetății Lita

Foto 14. Spre stâncile Ciobanului

Foto 15. "Șirul Pietrelor" și releul de pe vârful Piatra Mare

Foto 16. Poza de grup printre zidurile cetății

Foto 17. Început de apus

Muntele Piule-Iorgovan (19-20 noiembrie 2011)

2011-11-22T10:16:00.009+02:00

După mai multe zile în care am întors hărțile pe toate părțile în găsirea unui circuit cât mai potrivit pentru această perioadă am hotărât că zona Piule-Iorgovan poate fi destinația pentru acest weekend.

Foto 1. Pe culmea Piule-Pleșa (foto. Marian Poară)

Sâmbătă cu noaptea în cap, adică la ora 5 pornim spre Câmpu lui Neag, valea Jiul de Vest.
Traseul pe care ni l-a propus Marian și pe care l-am și parcurs a fost: valea Jiului de Vest- Piatra Scobită- schit- culmea Piule-Pleșa- șaua Scorota- stâna Scorota- izvorul și ravena La Bolboroși- sub vf. Albele- Piatra Iorgovanului- casa de vânătoare Câmpușel.

Foto 2. Trupa de șoc (foto. Marian Poară)

Având doar o mașină la dispoziție a rămas ca la fața locului să vedem cum vom rezolva transportul pentru duminică când vom coborî la Câmpușel, la vreo 12 km de locul în care vom lăsa mașina. După aproximativ 4 ore jumătate de la plecare parcurgem distanța de la Cluj la Câmpu lui Neag.În Uricani căutăm în zadar un taxi care ne-ar putea fi de folos duminică, așa că ne încercăm norocul la pensiunea Retezat, situată la 2 km după ieșirea din localitatea Câmpu lui Neag. Aici am găsit oameni amabili astfel că aveam promisiunea că duminică la ora 3 un tânăr de acolo ne va aștepta la Câmpușel. Bem un ceai, ne urcăm cu toții în mașină, adică și tipul pe mâna căruia rămâne mașina și mai mergem pe DN 66A, aproximativ 2 km până când zărim indicatorul cu bandă galbenă. Acesta e situat în dreptul unui podeț peste râul Jiul de Vest, după drumul spre cheile Buții.

Foto 3. Primul contact cu Oslea (foto. Marian Poară)

Foto 4. Lacul Valea de Brazi și localitatea Câmpu lui Neag (foto. Marian Poară)

Pentru că de jos vedem clar că zăpadă pe sus nu prea e hotărâm să nu ducem decât o pereche de colțari cu noi. De asemenea, decidem să dormim la stâna Scorota așa că luăm doar cortul mai mare în tură, pentru orice eventualitate. Pe indicator sunt trecuți următorii timpi: 3 h 1/2 / 4 h până pe vârful Pleșa și 5 1/2 h/ 6 h până pe Piule. Vremea pe care pornim e perfectă: soare, vizibilitate, nu prea frig...

Foto 5. De la vf. Custura până la vf. Văcarea (foto. Marian Poară)

Foto 6. Spre Retezat (foto. Marian Poară)

În prima parte a traseul pe care-l vom parcurge azi avem de urcat dintr-o bucată 1000 de m diferență de nivel, adică de jos din vale până pe vârful Pleșa (1840 m). Cea mai mare parte a urcării se face prin pădure. Până la schitul din zonă, despre care am aflat că e construit abia acum un an există și un drum.

Foto 7. Imediat după vf. Pleșa (foto. Marian Poară)

Foto 8. Aduce a Crai, nu? (foto. Marian Poară)

Înainte de tură am aruncat un ochi peste o teză de doctorat despre munții Piule-Iorgovan, recomandată de Marian. Evident că toate informațiile de acolo sunt foarte interesante, așa că vreau să preiau doar câteva lucuri pe care care le-am aflat:

Foto 9. Porțiuni înguste (foto. Marian Poară)

Foto 10. Altele expuse (foto. Marian Poară)

"Munţii Piule-Iorgovanu se prezintă sub forma unui interfluviu principal, care formează cumpăna apelor între bazinul Jiului la sud, prin Jiul de Vest şi al Mureşului, la nord, prin Lăpuşnicul Mare. Acest interfluviu constituie continuarea către sud a culmii principale a Munţilor Retezat, în legătura ei cu culmea principală a Munţilor Godeanu."

Foto 11. Pe muchie (foto. Marian Poară)

Foto 12. Privire înapoi, spre Pleșa (foto. Marian Poară)

"Treptei de peste 2000 m, care caracterizează mediul ecologic şi de modelare al munților înalți îi revine o mică suprafaţă în aceşti munţi (1,5%), aceste altitudini apărând doar insular, în jurul vârfurilor cele mai înalte: Piule, Scorota, Drăgşanu, Albele, Piatra Iorgovanului, Stănuleţi. O suprafaţă mai mare o are această treaptă în jurul Vf. Scorota, de pe Culmea Drăgşanu, întinderea mai mare din această zonă fiind asociată cu extinderea mai mare a suprafeţei de nivelare Borăscu."

"Cu toate că râurile existente în acest spațiu se drenează superficial către bazinul Jiului de Vest, cea mai mare parte a apei se infiltrează în subteran, unde, printr-un sistem de circulație carstică este transferată în bazinul Cernei. Ieșirea apelor se face prin Izbucul Cernei, aflat în Munții cernei, pe versantul drept al Cernei, în coada lacului Valea lui Iovan. Traseul subteran parcurs de apă este de 16 km."

"Lapiezurile au o mare răspândire în cuprinsul Munţilor Piule-Iorgovanu, aproape toate zonele în care calcarele apar la suprafaţă prezintă astfel de forme. Ele apar sub mai multe tipuri, putând fi astfel deosebite mai multe categorii. Cele mai numeroase lapiezuri au fost întâlnite în zona Piatra Iorgovanului – Stănuleţi – Albele, zona Pasului Cerna-Jiu şi în zona Vf. Piule către Vf. Pleşa. Tipurile de lapiezuri identificate aici includ lapiezuri tubulare, lapiezuri rectangulare, lapiezuri liniare."

Foto 13. Fotogenica Oslea (foto. Marian Poară)

Foto 14. Valea Cernei și lacul Iovan (foto. Marian Poară)

Foto 15. Piatra Cloșani, munții Mehedinți (foto. Marian Poară)

Revenind la traseu: marcajul bandă galbenă e vechi și rar, abia din zona luminișului de dinaintea stânei Pleșa (lăsată în paragină), marcajul pare să fie refăcut. Treptat câștigăm în altitudine și ajungem în zona vechii stâni Pleșa. De aici se văd cel mai frumos localitățile de pe valea Jiul de Vest, bucata de creastă de la vârful Custurii până la vârful Lazărului, vârful Arcanu, peste drum, în munții Vâlcan și în ultimul plan vârfurile de la Parângu Mic până la Parâng. Cu încă puțin efort atingem vârful Pleșa primul de pe mai puțin cunoscuta culmea Piule-Pleșa. Având rucsaci mari și grei am făcut aproape 4 ore până aici. Aici facem o pauză iar apoi pornim către vârful Piule pe care îl avem de acum în câmpul vizual.

Foto 16. Cerul la apus (foto. Marian Poară)

Foto 17. Încă o privire spre începutul culmei Piule-Pleșa (foto. Marian Poară)

Între timp și-au făcut apariția lapiezurile, specifice zonei calcaroase în care ne aflăm. Porțiunea cuprinsă între cele 2 vârfuri (Pleșa și Piule) are porțiuni mai expuse, altele pe care se merge chiar pe creasta îngustă, alteori prin jnepeniș... oricum zona e foarte faină, sălbatică și neumblată în comparație cu restul Retezatului.

Foto 18. În lumina apusului (foto. Marian Poară)

Foto 19. Vârful Piule (2081 m) a rămas în urmă (foto. Marian Poară)

Chiar dacă din depărtare am văzut zăpadă chiar pe ultimul urcuș ce dă în vârful Piule, din fericire nu au fost probleme. Cu vreo 2 ore înainte de apus eram pe vârf... lumina era din ce în ce mai faină pentru poze. Nu am amintit încă de creasta Oslea- pudrată cu zăpadă era parcă din altă poveste.

Foto 20. Oslea! (foto. Marian Poară)

După pozele de pe Piule, am continuat tot pe bandă galbenă spre șaua Scorota (sau șaua Iepii). De pe vârf, se coboară într-o șa, apoi se urcă următorul vârf după care se schimbă direcția de înaintare: se face dreapta, și se merge pe potecă pe sub culme, pe curbă de nivel. Am ținut să precizez acest lucru din cauza faptului că noi am apucat să coborâm de pe acest vârf, de după Piule, când Marian și-a dat seama că am luat-o greșit. Ne-am întors și am pornit spre șaua Scorota. Aici am prins și apusul, iar apoi am început coborârea spre stâna Scorota... o coborâre de 500 m diferență de nivel, pe punct galben. Pe semi întuneric am văzut și capre negre pe pantele foarte înclinate ale versanților ce străjuiesc cheile Scorotei. Ajunși la stâna Scorota găsim 2 rucsaci... deci mai e lume. Această stână e foarte faină, curata, dotată chiar și cu inslatație electrică... nu știu dacă sunt prea multe asemănătoare prin munții noștri. Noi patru, împreună cu un grup de 5 speologi din Hunedoara am folosit-o pe post de adăpost pentru această noapte.

Foto 21. Stâna Scorota (foto. Marian Poară)

Duminică dimineața am putut admira din nou caprele negre care sfidau pantele foarte înclinate și am reușit să ne mobilizăm și să plecăm abia în jurul orei 10. Ne-au așteptat 2 ore de urcare pentru a reveni la altitudinea de 2000 m.

Foto 22. Stâna e jos în vale (foto. Marian Poară)

De la stână am luat-o direct în sus, pe poteci ciobănești, iar apoi printr-un culoar prin jnepeni, făcut special pentru a urca cu oile de la stână. Am ajuns astfel pe culmea Dragșanu foarte aproape de tăul La Bolboroși.

Foto 23. Culmea Dragșanu (foto. Marian Poară)

Aici, brusc, peisajul s-a schimbat: totul a devenit mult mai domol, datorită șisurilor cristaline prezente în aceasta zonă.

Foto 24. La Bolboroși, înghețat (foto. Marian Poară)

Foto 25. Ravena La Bolboroși (foto. Marian Poară)

Structural, cristalinul din Culmea Drăgșanu își face simtită prezenta printr-o schimbare marcantă în peisaj..culmi domoale, prelungi, cu impresie de platou, ce aparțin ca nivel de eroziune platformei Borăscu. În câteva minute ajungem și la ravena Bolboroși și astfel ne înscriem pe banda roșie ce vine din șaua Plaiului Mic și se îndreaptă spre Piatra Iorgovanului. După ce în ziua precedentă am văzut capre negre, urme de urs și lup, acum Raluca și Dragoș văd și un lup. Coborâm la baza ravenei și apoi urcăm pe o față nordică înzăpezită până în culmea principală.

Foto 26. Pe bandă roșie spre vârful Albele (foto. Marian Poară)

Foto 27. Ravena Bolboroşi, culmea Drăgșanu și culmea Slăveiu din Retezat (foto. Marian Poară)

Piatra Iorgovanului e în fața noastră la doar o aruncătură de băț. Până la el vom merge mai mult pe curbă de nivel. Reîntâlnim zăpadă chiar la baza Iorgovanului, însă aceasta nu ne pune probleme și reușim să urcăm pe vârful calcaros.

Foto 28. Piatra Iorgovanului (foto. Marian Poară)

Foto 29. Lapiezuri verticale (foto. Marian Poară)

Foto 30. Operă a apei (foto. Marian Poară)

Scrutăm zările și din acest unghi iar apoi coborâm și o inspectăm și de jos. Suntem impresionați de lapiezurile verticale. Pentru că la ora 15 trebuie să fim jos, la Câmpușel, renunțăm să mai mergem pe bandă roșie până în șaua Paltina iar de acolo să coborâm pe valea Soarbele.

Foto 31. Iorgovanul, din alt unghi (foto. Marian Poară)

Foto 32. Fetele Iorgovanului (foto. Marian Poară)

Foto 33. "CaCO₃ + H₂O = ART" (foto. Marian Poară)

Ne înscriem pe triunghiu roșu și într-o oră jumate suntem jos. În urma unei sincronizări aproape perfecte mașina ajunge și ea iar apoi facem un popas la pensiunea Retezat, unde suntem serviți cu mâncare foarte bună la prețuri foarte rezonabile. O tură foarte faină pe meleaguri de o frumusețe aparte pe care puțină lume le străbate!

P.S.:
*track-ul și profilul turei: aici
*mai multe poze: aici

Platoul carstic Ciumerna, munţii Trascău (6 noiembrie 2011)

2011-11-17T08:58:00.004+02:00

Toamna pare să nu se dezmintă aşa că e musai să profităm şi să facem o nouă ieşire. Destinaţia acesteia e: platoul carstic Ciumerna.

Foto 1. Leneveală la soare

În acest sens ne îndreptăm cu maşinile spre Teius şi de acolo pe valea Ighiu, până la iezerul Ighiel. Asfaltul se termină o dată cu părăsirea satului Ighiu, iar de acolo să tot fie încă vreo 8 kilometri de drum pietruit până la lac. Drumul poate fi parcurs cu orice gen de maşină, însă pe ultimii 3 kilometri e nevoie de o atenţie sporită.

Foto 2. Platoul carstic Ciurmerna (foto. Ovidiu Guja)

Lacul Iezer este situat la o altitudine de 925 m. Acesta reprezintă cea mai mare dezvoltare pe calcare din România şi face parte din platoul calcaros Ciumerna, fiind amplasat la confluenţa unor torenţi : Ciumerna, Striglău şi valea Albii, activi numai la topirea zăpezilor şi la ploi.

Foto 3. Reflexie în iezer (foto. Ovidiu Guja)

Foto 4. Iezerul Ighiel (foto. Ovidiu Guja)

De la coada lacului pornim perpedes. Apoi în numai câteva sute de metri ajungem la o bifurcaţie unde drumul cu marcajele turistice merge spre dreapta, în timp ce un altul, nemarcat, în stânga. Pentru că intenţionăm să facem un circuit o luăm pe cel nemarcat. Urcuşul pe care ni-l propune drumul ne încălzeşte rapid. Nu durează prea mult şi orizontul le lărgeşte, ajungem la intrarea într-o căldare.

Foto 5. Crov de Trascău?

Foto 6. Smocuri rebele (foto. Ovidiu Guja)

Ne aflăm între dealul Podu Horai (dr.) şi dealul Grota Pragului (st.). Încă după primii paşi prin această căldare realizez că locul acestă se asemănă foarte mult cu crovurile din munţii Mehedinţi. Imensa căldare are din loc în loc şi câte o dolină. Trecem de stâna care se află aici iar apoi continuăm spre dreapta.

Foto 7. Furnici (foto. Ovidiu Guja)

Foto 8. Spre dealul Băieșului

E incredibil de cald pentru începutul acestei luni. Zona nu prezintă probleme de orientare căci există un drum aşa că e foarte clar încotro trebuie mers. Pentru a ajunge efectiv pe platoul carstic Ciumerna mai trecem printr-o scurtă porţiune de stejari. Un scurt urcuş şi ajugem în unul dintre cele mai înalte puncte ale sale: pe dealul Băieșului.

Foto 9. Singuratic

Foto 10. Către culmi înalte (foto. Ovidiu Guja)

Aici vom face o pauză mai lungă căci e ora prânzului. Platoul Ciumerna nu e practic altceva decât o imensă căldare care e mărginită în cele patru puncte cardinale de patru vârfuri: vârful Băieşului, vârful Piatra Arsă, dealul Băieşului şi vârful Ciuha. De pe vârf avem privelişte asupra: îndepărtatului platou al Muntelui Mare, platoul Buceş-Vulcan şi spre mult mai apropiatele chei ale Găldiţei şi Întregalde. După pauză pornim către cărarea care traversează acest platou.

Foto 11. În faţă, vf. Băieşului

Foto 12. Mai aproape

Jos, intersectăm marcajul cruce galbenă. Acesta vine dinspre cheile Întregalde apoi prin satul Necrileşti, urcă aici şi apoi coboară la Iezerul Inghiel. Inspectăm şi zona dinspre vf. Băieşului iar apoi mai facem o pauză aşteptăndu-i pe băieţi. Sosesc şi ei dar datorită vremii foarte plăcute cu greu ne ridicăm...
De aici continuăm pe marcaj. Când ajugem la limita pădurii apare şi crucea albatră şi banda roşie. Împreună, trio-ul patriot nou format, se îndreptă spre iezer. Cum nu mai e prea mult până la apus, soarele începe să treacă de deal, aşa că ultimele raze creează un adevărat spectacol printre triunchiurile copacilor şi covorul de frunze.

Foto 13. Aliniaţi (foto. Ovidiu Guja)

În aproximativ o oră ajugem la Iezer şi la maşini.
O plimbare foarte relaxantă cu iz ale renumitelor crovuri ale Mehedinţilor, printr-un tărâm necunoscut.

Circuit pe două roţi în jurul Clujului (5 noiembrie 2011)

2011-11-14T09:38:00.002+02:00

Traseu: Finişel- valea Pleşcuţei- dealul Căţânaş- dealul Crucii- Hăşdate- valea Stremţ- vârful Piatra Mare-
Liteni- Săvădisla- Finişel

Pentru că toamna nu are de gând să-şi arate adevărata faţă prea curând e vremea unei noi ieşiri cu bicicletele.

Foto 1. Toamna e pe sfârșite! (foto. Marian Poară)

De această dată trupa e numeroasă: Anca, Creţu, Dragoş, Dragoş, Marian, Raluca, Simona şi Alina. Ne deplasăm până aproape de satul Finişel cu maşinile, iar de acolo trecem pe două roţi.

Foto 2. Printre copaci (foto. Marian Poară)

În scurt timp, cotim stânga de pe drumul principal şi ne înscriem pe drumul ce merge de-a lungul văii Pleşcuţei. Următorii kilometri îi pedalăm prin pădure şi chiar dacă nu avem o privelişte asupra dealurilor din jur, e foarte fain şi pe aici.

Foto 3. Pe valea Pleşcuţei (foto. Marian Poară)

Aflându-ne la o altitudine destul de mică pădurea e în straie de toamnă iar noi înaintăm pe covorul de frunze. Până aici, înainte de urcuşul final spre culmea dealului Căţânaş, se poate pedala integral.

Foto 4. Crețu pe vârful Căţânaş (foto. Marian Poară)

Ultima porţiune însă e destul de abruptă şi necesită ceva voinţă pentru a rămâne în şa. Drumul de pe culme merge pe curbă de nivel. Mai tot ce e în jurul nostru e uscat şi în urma fiecăruia dintre noi rămâne o mare de praf.

Foto 5. Dealul Căţânaş (foto. Marian Poară)

De aici, de pe culme, încep să se vadă şi unele gospodării din satul Hăşdate.

Foto 6. Satul Hășdate (foto. Marian Poară)

Înspre această localitate ne îndreptăm şi noi însă vom profita la maxim de acest deal, mergând până în capătul lui, amânând astfel cât mai mult coborârea în valea Hăşdăţii.

Foto 7. Ruginoasa, ce se aseamănă foarte mult cu Râpa Roșie (foto. Marian Poară)

Între timp apar diverse variante care coboară în sat, dar noi începem coborârea doar când ajungem la dealul Crucii. Apoi în numai câteva minute, dăm de asfalt, în Hăşdate.

Foto 8. Tot pe dealul Căţânaş (foto. Marian Poară)

Foto 9. Păducele (foto. Marian Poară)

Ne regrupăm, în câteva sute de metri părăsim asfaltul şi ne îndreptăm spre valea Stremţ. Trecând de zona locuită, drumul devine din ce în ce mai neclar. Astfel continuăm exact pe firul văii.

Foto 10. Pe valea Stremţ (foto. Marian Poară)

Există şi aici o varintă pe care se poate înainta. Urmăm traseul propus de aceasta şi trecem de mai multe ori prin apa văii Stremţ; noroc că e destul de mică. Pana făcută de unul dintre băieţi se pare că e momentul potrivit pentru a face şi pauza de prânz. După ce pornim nu mai trece prea mult şi drumul de pe vale dispare, astfel că vom împinge bicicletele pe o pantă destul de mare până ieşim în drumul de pe culmea dealului La Copaci.

Foto 11. Ultima zvâcnire a toamnei (foto. Marian Poară)

Tot în acestă zonă ar fi trebuit să o luăm spre drumul ce iese în şaua Prislop. Renunţăm la această variantă şi ne îndreptăm spre vârful Piatra Mare (915 m), vârful ce se află deasupra cetăţii Lita.

Foto 12. În lumina soarelui (foto. Marian Poară)

O scurtă curbă de nivel, o coborâre prin pădure, încă o pană, un ultim urcuş pentru ziua de azi şi suntem la releul de pe vârful amintit. Cum până la apus nu mai e mult, lumina înspre ruinele cetăţii numai bună de poze nu e.

Foto 13. Urcăm spre vârful Piatra Mare (foto. Marian Poară)

Foto 14. Zburătorul (foto. Marian Poară)

În ciuda orei destul de târzii pe vârf se mai află şi alte persoane... asistăm chiar şi la o decolare cu parapanta. Mai înfulecăm câte ceva, facem o poză de grup după care începem coborârea spre localitatea Liteni.

Foto 15. Satul Săcel (foto. Marian Poară)

Prima porţiune a fost cam bolovănoasă, nefiind nici pe departe pe gustul nostru, al fetelor, dar ultima bucată e foarte faină. O dată ce am ieşit la asfalt, în Liteni, ne-am echipat cu lumini căci am mai avut de pedalat încă vreo 7,5 km pentru a recupera maşinile.

Foto 16. Poza de grup, pe vf. Piatra Mare (foto. Marian Poară)

P.S. Track şi profil: aici.

La Vulturi, pe insula Krk - Croaţia + incursiune în PN Risnjak (3/5 august 2011)

2011-11-07T07:10:00.010+02:00

Deşi, vorba unui prieten: "Pe căldura asta nu-ţi vine să porneşti în tură", ne-am luat totuşi inima-n dinţi şi am hotărât să încercăm un traseu interesant din preajma staţiunii Baška.

De bună dimineaţă, luăm autobuzul care ne duce din Baška până în pasul Treskavac. Am ales un traseu lung, care parcurge culmea ce mărgineşte la sud-vest impresionanta vale Suha Ričina.

Înainte de ora 7 intrăm în traseu. Suntem conştienţi de căldura care ne aşteaptă mai târziu, aşa că încercăm să ne mişcăm vioi, ca să putem parcurge cât mai mult din traseu pe o temperatură acceptabilă. Din păcate, deşi e destul de dimineaţă, aerul are deja peste 20 grade C.

Foto 1. Crovuri?

Foto 2. Big-footstep

O oră şi jumătate mai târziu ajungem pe vârful Obzova (569m), cel mai înalt punct al insulei Krk. E abia 8:30 şi deja soarele e neplăcut de dogoritor. Ne ascundem după păpuşa de pe vârf şi ne răcorim pe pietrele rămase încă la umbră.

Foto 3. Dealuri şi coline

Foto 4. Raritate

Foto 5. Panorama

Aproape de ora 9, trecem de vârful Zminja, traseul urmărind în continuare marginea versantului, oferindu-ne astfel privelişte înspre localităţile Draga Bašćanska, Baška şi golful Baška.

Foto 6. Golful Baška

Foto 7. Pe drumul cel bun :-)

Foto 8. Valea Suha Ričina

Şi ca să fie imaginea completă, de la înălţime ne scrutează din priviri un vultur pleşuv (Gyps fulvus)! Deşi credeam că acesta trăieşte în zonă doar pe insula Cres, se pare că există câteva exemplare şi pe Krk.

Foto 9a. Regele văzduhului, vulturul pleşuv

Foto 9b. Regele văzduhului

Foto 10. Survolare

Continuăm drumeţia prin peisajul arid. La nici 5 ore de la intrarea în traseu, ajungem în pasul Vratudih, de unde hotărâm să coborâm spre Baška. Deja căldura e complet insuportabilă, iar apa e pe terminate. Plus că am mai şi obosit de la poteca accidentată.

Foto 11. Fără paznic. Aici nu sunt lupi şi urşi. Dar nici iarba nu-i prea arătoasă

Dar nisipul e fin şi apa mării e recişoară, condiţii ideale ca să ne reîncărcăm bateriile.

Foto 12. Ultimul scăldat pe azi

Foto 13. Baška, seara

Vietăţi adaptate la viaţa grea:

Harta, o ediţie mai veche:

Birourile "info-turist" oferă gratuit harta actualizată. Tot primeşti ceva în schimb pentru cei 2EUR/zi taxa de staţiune...

Şi cum ne plimbam noi pe faleză, ne sare în ochi un panou cu toate parcurile naţionale şi naturale din Croaţia. Cel mai apropiat parc naţional e Risnjak (Parcul Râşilor; în croată, ris=lynx). Hotărâm să îl vizităm, aşa că 2 zile mai târziu GPS-ul ne ghidează spre micuţa aşezare Crni Lug.

Un procent majoritar al suprafeţei parcului e reprezentat de o pădure seculară, una dintre puţinele din Croaţia. Noi, venind din Carpaţi, o zonă cu nenumărate păduri seculare (ÎNCĂ), n-am apreciat cu adevărat plimbarea de aproape 6 ore printre copaci. Totuşi, de pe vârf am fost impresionaţi de sălbăticie, de faptul că suntem înconjuraţi de păduri cât vezi cu ochii.

Am urmat traseul Crni Lug (678m) - Veliki Risnjak (1528m) - Crni Lug, la urcare pe ruta lui Horvat, iar la coborâre pe ruta pe la Markov brlog. Mai multe informaţii: aici şi aici.

Foto 1'. Cabana Josip Schlosser Klekovski şi muuultă pădure

Foto 2'. Fauna; nici urmă de mamifere mari pe acest traseu circulat intens

Foto 3'. Flora

Foto 4'. Flora

Circuit pe două roți în Trascău (30 octombrie 2011)

2011-11-02T09:56:00.002+02:00

Traseu: Poiana Aiudului-Valea Inzelului-Valea Drăgoiu-Viceşti-BR-Florești-Valea Făgetului-Livezile-Poiana Aiudului

Un weekend cu o prognoză excelentă, dar o eventuală tură pe 2 zile s-a lăsat așteptată... așa că un circuit cu bicicletele nu se poate refuza... mai ales că nu am pedalat de ceva vreme.

Foto 1. Start!

Foto 2. Jumătate dezghețat, jumătate înghețat (foto. Marian Poară)

Duminică dimineață pe o vreme care nu te prea îmbie la predalat, cocoțăm cele patru biciclete pe Matiz și pornim spre localitatea Poiana Aiudului, județul Alba. Am ales ruta cea mai scurtă: Cluj- Turda- Buru- Poiana Aiudului. Drumul Buru- Aiud este în sfârșit gata, însă scurta bucată de la Buru și până la ieșirea din județul Cluj e groaznică.

Foto 3. Mere la discreție (foto. Marian Poară)

În Poiana Aiudului, din centrul localității am pornit pe valea Inzelului, la început printre casele din sat iar apoi pe drumul forestier Drăgoi. Frig la soare, frig la umbră... însă și așa pe măsură înaintăm ne e tot mai cald.

Foto 4. Pe valea Inzelului (foto. Marian Poară)

Foto 5. Gata de Halloween (foto. Marian Poară)

Drumul de pe valea Inzelului spre deosebire de alte drumuri de genu nu e invadat de cabane sau de locuri de picnic. După câțiva kilometri pe acest drum apare bifurcația: drepta- drumul forestier de pe valea Drăgoiu, stânga- drum de acces spre satului Valea Inzelului ce se întinde de-a lungul văii omonime.

Foto 6. Piatra Butanului (1052 m) (foto. Marian Poară)

Noi continuăm pe pârâul Drăgoi; acesta merge printre două stâncării foarte faine din Trascău: Colțul Pleșii (st.) și Piatra Butanului (dr.). Tot de aici panta se întețește, dar e pedalabil 100% până în zona în care se termină.

Foto 7. Pedalând pe valea Drăgoiu (foto. Marian Poară)

Foto 8. Cătunul Vicești (foto. Marian Poară)

Foto 9. Meleaguri de basm (foto. Marian Poară)

Marian ne spune încă de la început că nu știe cum va fi ultima porțiune a drumului, pentru că aceasta nu apare nici pe harta de la Dimap a Trascăului, nici pe hărțile militare. Exact așa cum am bănuit aici ne-a așteptat prima porțiune de împins bicicletele. Aceasta a ținut până când am ieșit sus, în culme, loc unde am intersectat marcajul bandă roșie.

Foto 10. Roade ale toamnei (foto. Marian Poară)

Piatra Secuiului deși la 2 pași de noi abia dacă se vede... din cauza atmosferei încărcate. Am încălecat pe șei și am pedalat pe același drum pe care merge și marcajul, o scurtă porțiune pe culme, urmată de o coborâre până la grupul de case care pe hartă nu are trecut nici un nume. În fața uneia din case ne întâmpină 3 localnici de la care aflăm și numele cătunului: Vicești; acesta aparține de satul Florești. Aceștia nu ne lasă să mergem mai departe până nu bem câte un păhărel de țuică. În scurt timp urmează și cea de-a doua porțiune de pushing, o urcare scurtă dar abruptă până deasupra satului Florești.

Foto 11. Satul Florești (foto. Marian Poară)

Foto 12. Lumină ireală (foto. Marian Poară)

Apoi coborâm până pe un platou înierbat, în localitate, unde facem și pauza de prânz. Suntem abia pe la jumătatea distanței traseului propus așa că nu zăbovim prea mult și ne punem în mișcare. Încă un urcuș scurt, o curbă de nivel și ajungem la coborârea care ne scoate în drumul de legătură dintre Aiud și Mogoș. În față avem satul Brădești, pe acolo am pedalat și cu ocazia unei ture de toamna trecută. De la drumul principal o luăm în direcția de mers către Aiud.

Foto 13. Spre cheile Mănăstirii (foto. Marian Poară)

Foto 14. Biserica din Valea Uzei (foto. Marian Poară)

Totodată suntem foarte aproape și de cheile Mănăstirii și cheile Râmețului (pe acestea din urmă nu le vedem). Trecem de intersecția către Valea Inzeului, aici apare și banda roșie care se va îndrepta spre satul Valea Uzei și intrăm pe drumul spre Olteni. Acum ne aflăm pe culmea dintre valea Inzelului care se află în stânga noastră și cea în care este satul Olteni.

Foto 15. Spre Valea Făgetului (foto. Marian Poară)

Foto 16. Pedalăm cu spor (foto. Marian Poară)

Pe această culme se găsesc casele satului Valea Făgetului. Drumurile de pe culme parcă sunt făcute special pentru pedalat. Nu ne grăbim prea tare căci lumina care cade peste copaci, căpițe sau căsuțe e numai bună pentru pozat.

Foto 17. Piatra Butanului dintr-un alt unghi (foto. Marian Poară)

Urmăm drumul de pe culme care e destul de clar, apoi cel de pe dealului Cacovei iar apoi pe coborârea finală până în Livezile. Ajunși pe asfalt mai avem 3 km până la mașină, în Poiana Aiudului.
Încă un traseu fain în Trascău!

P.S.:
1. Track și profil: aici.
2. Mai multe poze aici.

Plimbare la Piatra Cravei şi Piatra Bulzului, munții Trascău (23 octombrie 2011)

2011-10-26T09:33:00.007+03:00

Plimbăreţii: Ancuţa, Dani, Dragoş, Marian, Raluca, Rhea şi Alina

Traseu: Întregalde- TR- Piatra Craivei-BR- valea Bulzului-Poiana Galdei

Adevărata față a toamnei, adică cea cu ploi şi cu vreme mohorâtă, nu s-a lăsat prea mult aşteptată, astfel că prognozele sunt foarte schimbătoare până în ultimul moment.
Duminică dimineaţa, la ora plecării, ne îmbarcăm în maşini şi pornim spre Poiana Galdei cu speranţa că mai târziu sau mai devreme tot îşi va face apariţia şi soarele.
Plan e următorul: una dintre maşini va rămâne în Poiana Galdei, în locul în revenim în sat, iar cu cealaltă mergem până în Întregalde.

Foto 1. Perdea de frunze (foto. Ancuța)

Zis şi făcut: prima rămâne în dreptul birtului din Poiana Galdei, după care continuăm cu cea de-a doua până foarte aproape de locul în care marcajul triunghi roșu coboară dinspre Piatra Cetii în valea Galda.

Foto 2. Pădure tânără (foto. Marian Poară)

Pe ultima porţiune pe care am parcurs-o cu maşina, mai exact din dreptul localităţii Modoleşti, am fost însoţiţi şi de marcajele TA dar și CG, care la rândul lor au coborât în vale pentru a se continua către noi meleaguri.
Zărim şi marcajul care urmează să ne călăuzească pentru început (TR) şi astfel intrăm pe valea pârâului Turcului.
Până la ieşirea din pădure înaintăm printr-o atmosferă care e dominată de un mare grad de umiditate.

Foto 3. Pe culme (foto. Marian Poară)

Foto 4. Numai bune de cules (foto. Ancuța)

La traversarea primei poieni nu reuşim să vedem prea multe în jur, deşi în depărtare par să se zărească siluetele unor căsuţe.
Continuăm când prin pădure când prin luminişuri până aproape de vârful Sfredelașu când intersectăm marcajul bandă roşie. Banda roşie vine dinspre Platoul Carstic Ciumerna şi se îndreptă spre Piatra Craivei, mai apoi spre Piatra Bulzului după care coboară în valea Galdei.
De la intersecţia celor două marcaje traseul merge pe culme având astfel mici urcuşuri şi coborâşuri.

Foto 5. La pas de plimbare (foto. Marian Poară)

De asemenea, tot de aici, vom fi însoţiţi şi de un nou marcaj, unul neconvenţional, reprezentat de panglici de plastic de culoare galbenă. Aceastea au rămas în urma unui concurs desfăşurat la sfârşitul lunii august.
Culmea cu o altitudine medie de aproximativ 1000 m separă valea Cricăului (st.) de valea Bucerdea (dr.).

Foto 6. Mai voinic ca restu (foto. Marian Poară)

Apropiindu-ne tot mai mult de ora după amiezii soarele dă semne tot mai dese printre nori.
Până să ajungem la poalele Pietrei Crivei, de-a lungul culmii, tot în partea stângă a sa, mai trecem doar pe lângă un singur vârf: vf. Fabian.
În curând dăm de locul în care marcajele se bifurcă: banda roşie păstrează direcţia înainte, în timp ce triunghiul roşu o ia către satul Craiva.

Foto 7. Covor de toamnă (foto. Marian Poară)

Foto 8. Piatra Craivei (foto. Marian Poară)

O luăm şi noi pe TR preț de ~1km, pentru a ajunge în partea dinspre care presupunem că vom putea urca pe Piatra Craivei.
Aici suntem întâmpinaţi de un panou turistic ce prezintă câteva informaţii despre cetatea dacică Piatra Craivei.

Foto 9. Cel mai galben... (foto. Marian Poară)

"Se spune că ultima cetate dacică înfrântă de către romani a fost Craiva. Un pisc alb de piatră, de pe care regele Decebal a încercat în zadar să fugă. Înfrânt la Sarmizegetusa după o rezistenţă îndelungată, Decebal s-a retras la Piatra Craivii. Aici era una dintre cele mai puternice fortăreţe dacice, construită într-un stil unic, de meşteri greci, veniţi special pentru asta la regele Decebal. Construcţia specială a cetăţii, poziţia aproape inaccesibilă în vârful unui munte abrupt, de stâncă, făceau din Piatra Craivii un adăpost de necucerit." (sursa şi restul poveştii aici)

Prin iarba uscată se întrezăreşte o potecă aşa că ne înscriem pe ea. Pentru a fi siguri, întrucât pe hartă nu există desenată o potecă care ar urca pe ea, cobor puţin până la o locuinţă care se construieşte în zonă pentru a cere lămuriri.
De la persoanele de acolo aflu că acum 3 săptămâni cineva a pus cu intenţie foc şi de aceea acum întreaga zonă e lipsită de viaţă.

Foto 10. Prin iarba arsă (foto. Ancuța)

Foto 11. Focul a coborât până spre pădure

Foto 12. Se vede și Piatra Cetii (foto. Marian Poară)

Următoarele 15 minute urcăm pe o pantă ce are o înclinaţie foarte mare iar apoi ţinem poteca ce ne va duce până sus, la cruce.
Tot aici s-a descoperit şi o aşezare dacică şi două sanctuare, alte căror ruine pot fi observate.

Foto 13. Pe Piatra Craivei (foto. Marian Poară)

Foto 14. Piatra Bulzului (foto. Marian Poară)

După unele opinii, aici s-ar fi aflat Ranistorum, localitate unde îşi instalase cartierul general împăratul Traian în ultima parte a războiului cu dacii şi unde i s-a adus capul lui Decebal.
Urcarea până în vârful ce măsoară 1078 m e de-a dreptul sinistră datorită vegetaţiei arse şi a mirosul destul puternic care a rămas în urma incendiului.

Foto 15. Poza de grup (foto. Marian Poară)

Foto 16. Coborâm (foto. Marian Poară)

După prea mult aşteptată masă de prânz coborâm înapoi, aproximativ pe unde am venit, ne luăm nişte provizii de apă de la izvor şi ne grăbim cu paşi repezi spre locul de unde am părăsit banda roşie.

Foto 17. Ne întoarcem la banda roșie... (foto. Marian Poară)

În cele ce urmează vom coborî până la pârâul Tibrului după care vom urca spre Piatra Bulzului.

Foto 18. și continuăm a merge (foto. Marian Poară)

Nici bine nu ieşim din pădure, căci în scurt timp suntem întâmpinaţi de un drum proaspăt făcut pe locul dar şi pe lângă vechiul drum ce urca din localitatea Tibru spre stâna din zonă.
Se pare că lucrările sunt în toi căci am trecut pe lângă excavatorul care e folosit la lucrări. Acesta era parcat chiar lângă pârâu, aşa că apele acestuia erau deja murdare. Cu această ocazie îmi aduc aminte de drumul forestier pe care l-am întâlnit în tura din primăvară când am urcat la Piatra Bulzului dinspre valea Galdei. Din cauza lui au dispărut probabil şi copacii pe care era marcajul banda roşie, aşa că din vale şi până la Bulz am avut parte de o bălăureală veritabilă.
Trecem cu bine şi de turma de oi ce încă era acolo şi continuăm urcuşul către ultima ţintă a zilei.

Foto 19. La "dintele" Bulzului (foto. Marian Poară)

Foto 20. A trecut vremea lor! (foto. Ancuța)

Îi facem o poză şi "dintelui de bulz" de aproape iar apoi ieşim de pe banda roşie şi o luăm pe un drum de pe valea Bulzului, pe care revenim în Poiana Galdei.
Recuperăm maşina din Întregalde şi pornim către Cluj, fără să regretăm că ne-am pornit în tură chiar dacă prognozele erau incerte.

Foto 21. Urma a celui care a fost cândva (foto. Ancuța)

Foto 22. Poftiți de vă serviți! (foto. Marian Poară)

P.S.:
1. Traseu şi profil: aici.
2. Noul drum despre care vă spuneam.

3. Înscorburarea lui Marian:

Weekend în Retezatul Mic şi Vâlcan (15-16 octombrie 2011)

2011-10-20T09:36:00.006+03:00

Trupa: Geta, Radu, Alina

Sâmbătă
Traseu:
1) Casa de vânătoare Câmpuşel (valea Jiuluide Vest)- Piatra Iorgovanului, 2041 m (triunghi roşu)- Şaua Paltina (bandă roşie)- Tăul fără Fund- stâna Soarbele- casa de vânătoare Câmpuşel (nemarcat)
2) Cheile Scorotei (punct galben)

Foto 1. Ne îndepărtăm de Piatra Iorgovanului

În urma unui drum de 4 ore, vineri noaptea la ora 1, montăm cortul în "parcarea" situată peste drum de casa de vânătoare. Această casă de vânătoare Câmpuşel se află foarte aproape de locul unde se termină asfaltul pe DN 66A, drum cunoscut şi sub numele de "drumul lui Băsescu". Acesta face legătura între valea Jiului şi Băile Herculane. Asfaltul este foarte bun o dată cu ieşirea din localitatea Uricani şi până destul de aproape de pasul Jiu-Cerna (cu vreo 3 km înaintea acestuia), când asfaltul se termină brusc. Din acest loc şi până în Cerna Sat drumul nu poate fi parcurs cu oricare mașină! poate doar cu cele de teren.

Foto 2. Piatra Iorgovanului

Sâmbătă dimineaţa ne mobilizăm puţin mai târziu decât ne-am propus şi înainte de ora 10 reuşim să ne punem în mişcare. Cortul a îngheţat în urma frigului de peste noapte aşa că nu îl adunăm ci îl lăsăm să se usuce.
Suntem chiar lângă panoul informativ şi indicatorul cu timpul estimativ pentru urcuşul până la Piatra Iorgovanului. Pe acest panou suntem informaţi că la intrarea în Parcul Naţional Retezat se percepe o taxă de 5 lei/persoană/7 zile petrecute în perimetrul parcului. La fel este trecut şi la intrarea în cheile Scorotei, însă din câte ştiu eu singurul loc în care se plăteşte taxă pentru accesul în parc este în zona barajului Tomeasa, baraj situat pe lacul Gura Apei (accesul către Poiana Pelegii).
Preţ de o oră jumătate înaintăm, urcăm, prin pădure; numai bine cât să ne încălzim şi să renunţăm treptat la o parte din hainele de pe noi. Marcajul triunghi roşu înaintează pe piciorul ce separă valea Cheia Scolului (stânga) şi valea Iarului (dreapta).
Pe valea Iarului am coborât în urmă cu un an, mai mult din greşeală, căci aflându-ne în şaua Paltina, pe o ceaţă destul de mare, am căutat degeaba marcajul punct roşu ce apărea pe harta mea (harta din colecţia Munţii Noştri, ediţia 1982).
Nici unul nemaifiind vreodată pe acolo, am avut ceva emoţii căci o dată cu atingerea altitudinii de la care începe pădurea, şi-a făcut apariţia şi un canion. Fără a mai urca înapoi în creastă, am pornit pe labirintul propus de canion. O dată intraţi acolo, am văzut nenumărate semne de om, aşă că avem macăr certitudinea că există cale de ieşire. Chiar şi aşa zona este una foarte sălbatică şi cu siguranţă destul de periculoasă fără echipament în situaţia în care se porneşte o ploaie în timp ce încă eşti acolo, deoarece există numeroase săritori.
Să revenim... vremea devenea din ce în ce mai plăcută însă vântul foarte rece prevestea că iarna bate la uşa. Ajunşi sus pe platoul de sub Piatra Iorgovanului atenţia noastră este captată de vârfurile din Retezatul Mare. Aceasta sunt foarte fotogenice căci deja sunt pudrate cu zăpadă.

Foto 3. Retezatul Mare!

Foto 4. Peleaga (st.), Păpușa (dr.)

Tot aici îşi face apariţia şi banda roşie ce vine din şaua Plaiului Mic şi pe care vom continua. Până atunci, dăm rapid o fugă pe vârf, ţinând poteca triunghiului roşu, însă vântul ce bate foarte tare abia dacă ne lasă să stăm 2,3 minute. Apoi coborâm şi ne întoarcem puţin până la primul marcaj bandă roşie. Chiar dacă începem să mergem spre şaua Paltina până ce Piatra Iorgovanului se arată în totalitate, ochii tot spre granzii Retezatului ne sunt. Cele două marcaje vor merge în paralel până în şaua Paltina. Aici, există şi un pilon şi lângă el, pe o piatră este desenat un marcaj TR ce arată şi noua direcţie pe care aceasta o va urma. TR, coboară pe valea Lăpuşnicului Mare la Lunca Berhina. În cealaltă parte pleca, cândva, la vale, punctul roşu- marcaj ce acum nu mai exista şi care urca în şa dinspre Lunca Berhina. Toamna trecută, nu am ştiut acest lucru şi în zadar am căutat acest marcaj.

Foto 5. Încă o privire spre Iorgovan

Acum, că e vreme bună nu mai există nici un dubiu pe unde avem de coborât pentru a ajunge la stâna Soarbele, ea fiind vizibilă din creastă. Părăsim creasta fără să mai urcăm vârful de 2005 m, situat în imediata apropiere şi începem coborârea pe piciorul ce nu are nume, localizat între valea Iarului (st.) şi valea Soarbele (dr.).
Pentru că abia dacă s-au scurs 4 ore de la plecare, nu ne grăbim şi profităm din plin de fructele care mai există prin iarba uscată; de merişoare şi afine.

Foto 6. Coborând din creastă

Cu temele făcute de acasă ştiu exact unde se află Tăul fără Fund, trecem pe la el, iar apoi continuăm spre stâna Soarbele. Am constat că această stână nu apare trecută pe harta celor de la Dimap, chiar dacă ea e o stână veche! (dovadă că ea e desenată pe harta mea, harta ce are 30 de ani)

Foto 7. Peste drum, Oslea!

De la stână coborâm pe poteca ciobanilor, poteca fiind evidentă. Prin pădure mai zărim din când în când câte un marcaj vechi, punct roşu. Poteca devine mai jos, drum în toată regula, iar apoi iese în DN 66A, pe prima porţiune neasfaltată.
Reveniţi la maşină constatăm că nimeni nu a prezentat nici un interes pentru cortul meu. După ce mâncăm câte ceva şi pentru că încă mai erau câteva ore de lumină hotârâm să nu adunăm frig în noi stând în foişorul de lângă cort, aşa că mergem la o plimbare prin cheile Scorotei.

Foto 8. Stâna și căldarea Soarbele

Ne urcăm în maşină, coborâm câtiva kilometri pe valea Jiul de Vest, până la intrarea în chei. Acesta este semnalizată cu un indicator. Cheile sunt marcate cu punct galben şi de la locul de intrare se fac 2 ore până la stâna Scorota. Aflându-ne în Retezatul Mic, unde predomină relieful carstic, cheile chiar dacă se desfășoară pe firul unei ape, aceasta nu se află la suprafaţă. Drumeţia durează 2 ore dus-întors. Până să ieşim din chei, norii se adună pe cer şi începe să ningă. Revenim în "base camp" unde ne pregătim de multe ore de somn, căci ne băgăm în sacii de dormit deodată cu găinile.

Duminică
Traseu: fostul canton de vânătoare Câmpuşel- muntele Ursu- în dreapta vârfului Coada Oslei- vârful Oslea (1948 m)- vârful Pestisanu- şaua „La Suliţi”- muntele Şarba- curmătura Şarba- poiana Gura Şarbei – valea Jiului de Vest - casa de vânătoare Câmpuşel (integral nemarcat)

Foto 1'. Pe creasta Oslea

Ningea şi când am intrat noi în cort... aşa că dimineaţa când deschid fermoarul de la interiorul cortului văd un start de 5 cm de zăpadă... mare bucurie... cel puţin pentru moment. Când îl deschid şi pe cel de la folia exterioară văd că de fapt doar în jurul cortului era stratul ală... Nu stăm prea mult pe gânduri punem de un ceai şi mâncăm. Apoi repejor pornim pe asfalt, spre vale, până la fostul canton silvic Câmpuşel.

Foto 2'. Iorgovanul în straie de iarnă

Pornesc şi gps-ul căci avem track pentru traseul de astăzi şi intrăm pe valea Ursului. Înaintăm pe un vechi drum forestier, rupt de ape. Chiar dacă accesul către creasta Oslei e nemarcat, în scurt timp îşi fac apariţia, nişte panglici transparente, un marcaj mai altfel. Urcând, valea devine din ce în ce mai sălbatică, trecem de câteva ori şi firul apei. Când valea pare să se înfunde facem stânga şi urcăm o serpentină, iar apoi drumul va şerpui. Doar ultimele 15 minute înainte de a ieşi în golul alpin părăsim drumul, şi urcăm direct. Deja peste drum avem privelişte asupra Pietrei Iorgovanului care e şi ea acum pudrată cu zăpadă.

Foto 3'. Urcarea pe muntele Ursu

Lăsăm pădurea în urmă şi începem urcuşul lung prin iarbă, pe un vânt foarte tăios. În câmpul nostru vizual s-au mai înfăţişat cheile Scorotei, uriaşii pe care i-am văzut şi ieri dar dar și mai puţini cunoscuţii Gruniu, Lazărului şi Văcarea, iar departe Godeanu şi Parâng.

Foto 4'. Cheile Scorotei, în centrul imaginii

Foto 5'. Mult mai multă zăpadă în Retezatul Mare

Din cauza vântului dar şi a gustoaselor merişoare şi afine chiar şi îngheţate urcăm destul de încet.
Aproape îngheţaţi de frig renunţăm să mergem spre începutul crestei, nu mai facem puţin stânga şi ţinem direcţia înainte. Într-un final ieşim în creastă, destul de aproape de primul vârf al crestei, care e în stânga noastă, vârful Coada Oslei. Ne înscriem pe banda roşie care vine dinspre cealaltă parte a crestei munţilor Vâlcan şi pornim spre vf. Oslea.

Foto 6'. Pe creastă, înspre vf. Oslea

Foto 7'. De sub vf. Oslea

Foto 8'. Fain mai e!

Din cauza stratului de zăpadă, fie el şi mic, pe unele porţiuni am fost foarte atenţi. Creasta în sine se aseamănă puţin cu Craiul având porţiuni foarte înguste şi expuse.

Foto 9'. Plaiuri din Godeanu

Foto 10'. Mergând pe sub creasta aritmetică

Ajungem şi pe vf. Oslea cel mai înalt de aici, iar apoi în 10 minute şi pe ultimul vârf Pestisanu. De aici vedem următorii doi piloni, ultimul, din şaua având chiar şi un indicator: spre stânga TR, către Tismana, Sohodol, valea Bistriţei (jud. Gorj) şi spre dreapta TR către pasul Jiu-Cerna.
În zare se înfățișează lacul Cerna cunoscut şi sub numele de Iovanul şi piatra Cloşanilor (munţii Mehedinţi).

Foto 11'. Lacul Iovanul (Cerna)

Foto 12'. Stânci foarte fotogenice

Marcaj nu mai întâlnim însă drumul de pe Şarba este clar, aşa că îl urmăm. Mai repede decât ne-am fi aşteptat dăm în drum, chiar în locul de unde, spre stânga, începe parcul naţional Domogled-valea Cernei.

Foto 13'. Culori de toamnă

Foto 14'. La revedere, Iorgovan!

Mai trec 45 de minute şi ajungem la maşină. Fiindu-ne foarte foame, adunăm rapid lucrurile şi pornim către casă, cu o pauză de masă în Petroşani.
Încheiem astfel un weekend foarte fain, în care ne-am plimbat printre anotimpuri: sâmbătă prin toamnă, duminică prin iarnă.

P.S. Dacă cineva are nevoie de track-uri, să-mi scrie.

Întâmpinând toamna în Muntele Mare (1 octombrie 2011)

2011-10-13T09:20:00.000+03:00

Traseu: stațiunea Muntele Băișorii (hotel Alpin)- Crucea Crencii- Bocșești- dealul Româneasa- deasupra Rezervației Șesu Craiului/ Scărița Belioara- Știolne- Zăpodie- dealul Boinic.

Foto 1. Colibele Zăpodie

O plimbare alături de colegii de serviciu pe o parte din traseul de la maratonul Apuseni. Pentru a ajunge cât mai repede la Crucea Crencii, locul de unde se văd frumos vechile căsuțe am luat-o direct pe drumul forestier ce coboară către acest loc.

Foto 2. Căsuță aproape de Bocșești

Foto 3. A venit toamna!

Începând de aici parcă am făcut un pas înapoi, în urmă cu 100 de ani. Cele câteva colibe la care mai vin câțiva localnici din satele din împrejurimi, vara, acum sunt pustii.

Foto 4. Blând, a stat la pozat

Foto 5. Plimbare prin trecut

Foto 6. Piese de domino

Pădurea de deasupra dealului Țicului a început să-și schimbe culoarea, lucru pe care îl vom observa și puțin mai încolo la pădurea din zona Scăriței Belioara. Când suntem la limita rezervației liniștea din jur era perturbată de vreo 6 atv-iști care își fac apariția din direcția stațiunii.

Foto 7. De sezon

Foto 8. Tablou de toamnă

Foto 9. De sezon

Mergem până pe marginea abruptului pentru a vedea și valea Belioarei iar apoi ne întoarcem pe aceeași cale până după ce trecem de dealul Româneasa. De acolo o luăm spre dreapta pe lângă căsuțele de la Știolne, iar apoi spre stânga ca să urcăm dealul Boinic.

Foto 10. La poalele dealului Boinic

Foto 11. Colibă de Apuseni

Foto 12. Izolat

Și în continuare urmăm traseul pe unde s-a alergat la maraton, așa că suntem din ce în ce mai aproape de locul de unde am pornit.

Foto 13. Culori la apus

Întoarcerea la mașini o facem pe o scurtătură, o potecă ce urcă abrupt, dar care în final iese în șosea, la nici 1 km mai jos de parcarea din fața hotelului Alpin.

Cu bicicletele prin Muntele Mare (24 septembrie 2011)

2011-10-03T08:55:00.001+03:00

Traseu: Băişoara- Maşca- Valea Vadului- Muntele Cacovei- la Murgu- valea Mămăligii-Găbriana- dealul Penelor- Băişoara

Participanţi: Anca, Dani, Dragoş, Gabi, Marian, Raluca şi subsemnata.

Toamna a venit cu vreme perfectă aşa că e rândul unei noi ieşiri cu bicicletele. Iar cum nu ar fi prima experienţă de genu: sâmbătă tură cu biţele, duminică maraton... nu lipsesc.
La astfel de ieşiri Marian se ocupă în totalitate de partea de logistică şi pentru că ştie cel mai bine ce gen de traseu trebuie ales.

Foto 1. Spre Mașca

Asemeni celorlate ieşiri într-un munte de lângă Cluj, mobilizarea lasă de dorit şi iar pornim nu cu mult timp înainte de amiază. Sper ca pe viitor să fim mai operativi!
Cei ~30 km până în localitatea Băişoara trec repede. Lăsăm maşinile pe şoseaua ce urcă spre staţiunea Muntele Băişorii. După câteva sute de metri ieşim de pe asflat şi intrăm pe o uliţă pietruită din sat, pe care se ajunge în satul Maşca. Prima porţiune e plată, dar se dovedeşte numai bună de încălzire, căci în scurt timp ne punem la întrecere cu o basculă care lasă un nor de praf în urma ei. Cum nu vrem să ne lăsăm prăfuiţi încă de la începutul turei, îi ţinem piept şi pedalăm cu spor pe uliţele care urcă prin Maşca.

Foto 2. Valea Vadului

O dată ce ieşim din sat continuăm spre Valea Vadului. Drumul de pe Valea Vadului urcă treptat pe firul văii. După Valea Vadului urmează Muntele Cacovei; chiar dacă urcăm pe vale, aceasta nu se îngustează, ba chiar se lărgeşte şi gospodăriile îşi fac apariţia. Ici colo câte un bătrânel, uitându-se mirat la noi, ne adresează întrebarea: "Greu la deal?".

Foto 3. Gospodărie în muntele Cacovei

La un moment dat am părăsit drumul care se continuă către staţiunea Băişoara şi am luat-o către locul numit "la Murgu". În acest sens am urcat câţiva kilometri, iar apoi am avut o privelişte asupra văii de pe care am venit.

Foto 4. Ajungem la locul "la Murgu "

La sfârşitul urcuşului ieşim fix în şoseaua care merge spre staţiune. Coborâm pe asfalt, preţ de câteva minute până când pe partea stângă apare valea Mămăligii. Aceasta e urmatoarea ţintă pe circuitul nostru.
Nu numele văii cât mai ales senzaţia de foame pe care ne-a cuprins pe toţi ne îndeamnă să facem o pauză pentru a mânca. Cu burţile pline ne este foarte greu să ne mai pornim şi până la Găbriana mai mult mergem pe lângă biciclete.

Foto 5. Părăsită

Foto 6. Colibele de la Găbriana

Ultima porţiune de drum până la colibe este reprezentată de un drum forestier, abrupt și accidentat. Urcuşul final se termină cu o porţiune mai blândă, care de fapt iese în culme. În zona colibelor de la Găbriana se află şi marcajul bandă albastră care vine de la cabana Muntele Băişorii şi se îndreaptă spre cabana Muntele Filii.

Foto 7. Izolată

Dacă ora nu era aşa înaintată, mai avem vreo 2 ore de lumină, cu siguranţă am fi stat la mâncat de afine.
De acum mărim ritmul cu care înaintăm, fiind pe culme nu mai avem urcări notabile, mai mult mergem pe curbă de nivel. Piciorul pe care ne aflăm se numeşte dealul Penelor şi e foarte fain de bike sau ski de tură.

Foto 8. Protagoniștii

Am continuat să coborâm pe culmea dintre valea Săvuleştilor (Bocului) şi a Ierţii; în partea dreaptă, undeva ascunsă în vale, se află şoseaua ce urcă în staţiunea Băişoara. O dată cu lăsarea întunericului, ajungem la maşini, astfel că ne-am încadrat la fix.

Foto 9. Muntele Băișorii

Foto 10. Drum pe dealul Penelor

Duminică am participat la Maros Bike Maraton, concurs ce are loc în județul Cluj, la Gilău. Traseele, de 50 km, respectiv cel de 80 km, sunt două circuite ce străbat piesaje tipice Apusenilor și sate răsfirate ale munților Gilăului. Dacă ajungeți prin zonă vă recomand aceste trasee.

P.S. Traseul și profilul turei: aici

Cu bicicletele prin munţii Gilăului (20 august 2011)

2011-09-26T09:52:00.002+03:00

Traseu: Răcătău-Defileul Someşului Rece-Lacul Someşu Rece-Vojăita-La Întorsuri-Tomnatec-Găureasa-Crucea-Măguri

Aşa cum spuneam în relatarea "Înconjurând izvoarele Someşului Rece" traseul pe care l-am parcurs atunci perpedes e perfect pentru mountain bike.

Foto 1. Mountain bike (foto. Marian Poară)

Cu o zi înainte de maratonul de mtb Geiger, decid că nu vreau să lenevesc sâmbătă , aşa că rapid dau zvon în ţară. Doritorii nu întârzie să apară: Anca, Adi, Creţu şi Marian. Cu toată graba mobilizarea ne ia ceva timp şi abia în jurul prânzului reuşim să ne îndreptăm spre comuna Măguri Răcătău din munţii Gilăului.

Foto 2. Colibele Tomnatec (foto. Marian Poară)

Drumul până în Răcătău mai durează o oră. Ştiam încă de la bun început că tura avea spre 50 de km. Optimistă, deoarece cea mai mare parte a urcării se face pe drumul ce urcă la fosta cabană Blăjoaia estimez că pe la ora 20 am putea fi înapoi, în Cluj, fără să ne grăbim prea tare pe traseu.

Foto 3. Colibele Găureasa (foto. Marian Poară)

Urcarea, pe valea Someşului Rece, însumează ~25 de km. Aceasta nu e foarte solicitantă, ba chiar de multe ori pedalăm pe fals plat. Deşi e ora amiezei, pedalând pe vale, aerul e foarte plăcut, singura neplăcere fiind provocată de numeroasele maşini care au frecventat în acea zi DC 110 C.
Rând pe rând, trecem pe lângă diverse puncte de pe valea Someşului, printre acestea: biserica, intrarea în cheile Dumitresei, barajul, coada lacului de unde începe asfaltul către dreapta, către satul Măguri (pe unde aveam să ne întoarcem). Mai târziu, tunelul prin care vin apele de la barajele din văile Iara, Şoimu, Lindu şi pleacă spre lacul de baraj de pe valea Răcătău şi apoi spre lacul Beliş de pe valea Someşului Cald.

Foto 4. Veniţi la fân tocmai din Albac (foto. Marian Poară)

Foto 5. Colibă locuită (foto. Marian Poară)

Apoi Lunca Diacului cu o veche cabană silvică (stânga), ramificaţie spre stânga a drumului forestier ce duce în valea Dumitreasa şi trece şi peste culme în valea Negruţa, ce unde urcă la Dobrin- în culmea dintre valea Someşului şi valea Ierii (bazinul Arieşului). Urmează o altă ramificaţie, spre stânga, un drum forestier ce urcă pe valea Irişoara şi coboară pe valea Şoimului spre Caps, valea Ierii. Mai sus se află fostul lac de acumulare Irişoara, pentru "plutăritul sălbatic" şi cabana Irişoara (dreapta). Apoi, Vojăita, câteva cabane şi corturi. Mai sus sunt colibele "La Întorsuri" (un mare cot al Someşului Rece, vizibil pe hărţi).
Pe partea dreaptă apare un nouă ramificaţie, un drum în urcuş, ce trece prin şaua Tomnatic şi coboară "La Dorne", în valea Răcătău.

Foto 6. Garduri peste garduri (foto. Marian Poară)

Continuăm pe această bifurcaţie. Pentru că ne apropiem tot mai mult de culme, urcuşul devine tot mai susţinut. Până în "creastă" tragem pe dreapta printre afiniş.
Urcând spre muntele Tomnatec în stânga noastră, în depărtare, se vede schitul dintre colibele La Dorne. În curând ne aflăm pe culmea din văile Someşului Rece şi a Răcătăului. Tura, deşi pe biciclete se aseamănă foarte mult cu cea făcută perpedes pentru că track-ul ne duce printre grupuri de colibele. Primele pe la care trecem sunt cele de la La Întorsuri, următoarele colibele Tomnatec iar apoi cele de la Găureasa.

Foto 7. Printre cai (foto. Marian Poară)

Colibele sunt locuințe modeste pentru lunile de vară folosite de ţărani. Aceştia îşi urcă animalele aici, venind şi de la zeci de kilometri distanţă. La Găureasa am întâlnit oameni; doi bătrânei, veniţi tocmai de la Albac.
De la Găureasa ţinem curba de nivel a culmii pentru a ajunge la următorul grup de colibe, cel de la Crucea. Aceasta este de departe cel mai întins şi numeros grup.
Pedalând pe "uliţa" principală căutăm o colibă care să ne placă, intrăm fraudulos în curtea ei şi luăm masa de prânz.

Foto 8. Primele aşezări din Crucea (foto. Marian Poară)

Foto 9. Drumul şerpuieşte printre gospodării (foto. Marian Poară)

După o pauză binemeritată încălecăm din nou pe şei pentru a ne îndrepta spre Măguri. Totodată apare şi prima pană, la bicicleta lui Creţu. Satul Măguri este situat la cea mai mare altitudine din România, aproximativ 1300 m. Casele acestuia sunt răsfirate pe kilometri întregi, până spre Mărişel.

Foto 10. Impunător (foto. Marian Poară)

Revenirea la maşină constă într-o coborâre de vreo 10 km, pe un drum perfect, vechea cale de acces spre Măguri. În prezent maşinile urcă pe un asfalt nou de pe valea Someşului Rece, mai sus de lacul Someşul Rece.

Foto 11. Razele soarelui la apus (foto. Marian Poară)

La ieşirea de pe platoul unde este situat satul, avem supriza să dăm peste tot felul de indicatoare care anunţă că drumul e în lucru; să fie în curs de asfaltarea?! Coborârea e una de viteză, însă e nevoie de multă atenţie căci virajele se succed des şi e plin de pietre de toate mărimile.

Foto. 12. Pe uliţă, prin Măguri (foto. Marian Poară)

Norocul dă din nou peste Creţu, pentru a treia oară, tocmai pe coborâre, în momentul în care deja se vedea satul în vale. Băieţii rămân cu el, în timp ce eu cu Anca o luăm în faţă, urmând să-i aşteptăm la maşină.

Foto 13. Toamna e aproape! (foto. Marian Poară)

Foto 14. Case până departe... (foto. Marian Poară)

Se scurg 45 de minute şi ei tot nu mai apar. Îi sun şi aflu că aflau tot în acelaşi loc, încercând să peticească cele n pane din cauciuc. Cu o întârziere de o oră sosesc şi ei, Marian şi Adi pe biciclete, iar Creţu alergând cu biţa în spate. Ajungem mai târziu decât aş fi crezut, iar la ora 23 pornesc spre Sibiu pentru ca duminică să iau startul la maratonul Geiger.

P.S. Traseu şi profil: aici şi aici.

Pe creasta Pietrei Craiului (17-18 septembrie 2011)

2011-09-22T10:08:00.001+03:00

Participanți: Adi, Florina, Luci, Mihai și Alina

A venit și rândul unei ture în Piatra Craiului... la fix 5 ani de la prima ieșire pe munte.

Foto 1. Crai la răsărit

Foto 2. Simbolul Pietrei Craiului

După nici mai mult nici mai puțin de 6 ore de la ora pornirii ajungem la poalele Craiului, la Plaiul Foii. Punem cortul și rapid la somn.
Dimineața la 8.15 reușim să fim gata și să o luăm din loc. Adi, mai rămâne puțin urmând să ne prindă pe drum. Cu entuziasm și datorită vremii bune trecem de indicatorul cu banda roșie ce urcă la refugiul Șpirla... și tot mergem...
Trecem chiar și de bifurcația banda galbenă, întrebându-ne de ce nu mai apare și triunghiul albastru. Într-un final iau harta în mână... așa cum bănuiam ceva nu e în regulă: am luat-o aiurea pe drumul, spre Rudărița. Și dacă n-aș fi știut în urma rt-urilor citite și a hărții că banda roșie ce vine dinspre creasta Făgărășilor merge o bucată în paralel cu triunghiul albastru! Poate din cauza puținelor ore de somn? Acum asta e... toată plimbarea de dimineața pe care am considerat-o ca și o încălzire ce a durat o oră. Astfel la 9.15 repornim în tură. Noroc că avem semnal și putem să-l anunțăm pe Adi de isprava noastră. Intrăm pe drumul cel bun și continuăm pentru aproximativ 3 km până apare și triunghiul albastru, marcaj pe care îl vom urmări pentru prima parte a zilei. După indicatorul informativ se pare că am avea 6-7 ore până în șaua Funduri. Poteca urcă abrupt prin pădure pe și pe lângă un drum de TAF. În zonă am găsit multe tufe de mure și zmeură.
Tot urcăm și după o oră ajungem în locul în care ne aștepta Adi. Continuă, urcușul, cu unul mai blând și înainte de poiana Tămășel ne luăm provizii de apă, aceasta avea să fie și singurul izvor întâlnit!

Foto 3. Cerdacul Stanciului

Ieșind în poiană, în față se profilează abrupturile Craiului și Marele Grohotiș.
Dacă până acum TA, TR și BR au mers în paralel, la baza Marelui Grohotiș marcajele se despart, iar noi continuăm pe TA. Trecem cu bine de prima dintre cele 7 zone cu grototiș și urmăm poteca ce merge la baza uriașilor pereți din acest masiv. După Marele Grohoțiș e rândul formațiunii denumite Cerdacul Stancului a se lasă fotografiată. O dată cu zona "La Prepeleac" suntem nevoiţi să urcăm pe grohotiş mobil aşa că de multe ori facem un pas în sus şi doi în jos. După luptele duse cu acest grohotiş caracteristic Pietrei Craiului, apoi cu pământul din care ieşeau la suprafaţă numai pietre alunecoase, după ce urcăm o porţiune mai dificilă ajutându-ne de lanţul special pus, ieşim în creasta principală.

Foto 4. Învăluire

Acest lucru ne este confirmat şi de prezenţa punctului roşu cu care este marcată întreaga creastă.
Ajunşi la indicatorul către refugiul Funduri constatăm că am făcut 5 ore din Plaiu Foii. Facem o pauză de masă şi apoi începem să înaintăm pe cresta sudică a Craiului. Aceasta ţine până la refugiul Grind 2 şi din toate prezentările pentru acest munte se deduce că ar fi mai dificilă în comparaţie cu cea nordică.

Foto 5. Prin ceaţă

Temperatura este numai bună de mers, nici prea cald nici răcoare, cât să nu consumăm prea multă apă. Pentru că deja e după amiază creasta mai intră în nori, iar spre Făgăraş şi Iezer Păpuşa cerul nu arată prea bine. La un moment dat se aud şi două tunete. Chiar şi aşa vârfurile şi ţancurile pe care urmează să le urcăm ni se arată din când în când.

Foto 6. Pe creasta sudică

Înainte de ora 18 ajungem la primul refugiu de pe creastă, la Grind 2, sub vârful La Om. Aici, practic, se termină partea sudică a crestei şi începe cea nordică.
Pentru a avea rucsaci cât mai uşori cu putinţă am hotărât că dacă nu vom avea loc în refugiu vom dormi afară, sub cerul liber. La ora sosirii doar 3 izolire erau aşezate pe priciuri aşa că sperăm să nu se aglomereze prea tare. Afară, erau montate, deja, 5 corturi. Asfinţitul se apropie şi momentele senine sunt din ce în ce mai dese, iar înainte de a ne pune la somn cerul e înstelat.

Foto 7. Apus văzut de la Grind 2

Cum era de aşteptat, lumea mai soseşte la refugiu, iar în final vom fi 11 persoane pe 6-8 locuri.
Adi e singurul care rămâne să doarmă afară şi bine a făcut; înăuntru a fost mult prea cald şi prea mare înghesuială, aşă că am dormit, din nou, doar câteva ore.
Matinali, la ora 6, ieşim să aşteptăm răsăritul.

Foto 8. Către răsărit

Foto 9. A răsărit!

În curând cerul începe să prindă culoare şi spre est se arată Bucegii, Baiului, Piatra Mare, Postăvaru, Leaota, iar în spatele nostru Iezer Păpuşa şi Făgăraşii.

Foto 10. Ceaţă în vale

Foto 11. Forfota de dimineaţă

După răsărit pornim pe creasta nordică. În scurt timp atingem cel mai înalt punctul al Pietrei Craiului: vârful La Om (2238 m).

Foto 12. Curioasă

Foto 13. Stă la pozat

Foto 14. Privire în spate... către vf. La Om

Facem o poză de grup şi continuăm spre Clăile, Ţimbalul Mic, Ţimbalul Mare. În zona dintre Ţimbale pare să fie cel mai accidentat sector al crestei nordice, poteca turistică fiind presărată cu diverse hornuleţe, brâne sau alte zone expuse.

Foto 15. Sincron

Foto 16. Vf. La Om

După aceastea scoatem beţele de trekking căci poteca devine una obişnuită. La refugiul Ascuţit facem o pauză iar apoi ne pornim spre vf. Padina Popii.

Foto 17. Clăile, Ţimbalele, Ascuţit, Padina Popii

Foto 18. Scrutând zările

Punctul roşu merge mai departe până la vârful Turnu, dar noi părăsim creasta şi intrăm pe triunghi albastru.

Foto 19. Urcare

Foto 19. Coborâre

Foto 20. Roci aşezate paralel

După câteva minute de mers prin jnepeniş marcajul se bifurcă: TA în stânga spre refugiul Diana, iar BA spre dreapta, tot spre Diana, dar pe Brâna Caprelor.
Adi decide ca singur să meargă pe Brana Caprelor, iar restul o luăm pe TA.
Pentru început grotişul mobil să zicem că e destul de prietenos, dar apoi devine duşmanul numărul unu pentru noi. E foarte instabil şi într-o clipă de neatenţie se poate aluneca. Mergem când pe lângă stâncă, când pe lângă jnepeni, tocmai pentru a avea cât mai multe prize. Chinul şi emoţiile unei posibile alunecări durează aproape două ore când ajungem, în sfârşit, în poieniţa în care se află refugiul Diana. Binenţeles că varianta pe unde merge BA e mult mai directă, mai rapidă, chiar dacă şi acolo e grohoţis. De la Diana intrăm pe TG, prin pădure, grăbiţi oarecum să ajungem cât mai repede la izvor, acesta se află la ~30 de minute după pornirea de la refugiu. Bucuroşi de reîntâlnirea unui curs de apă punem de o masă pe cinste chiar în potecă.

Foto 21. La revedere Crai!

Până la izvor se coboară destul de abrupt, iar apoi în jumătate de oră ajungem la Plaiu Foii. Vremea bună din acest weekend a atras multă lume la munte dovadă stând zecile de maşini din incinta cabanei.
Mai ciugulim câte ceva şi pornim spre Cluj pe direcţia: Zărneşti- Şercaia- Făgăraş- Sibiu- Cluj. La Sebeş servim cina la un restaurant, iar apoi nu ne mai oprim până la Cluj, unde ajungem la ora 23.

Cu bicicletele prin Vlădeasa (8 august 2011)

2011-09-19T08:50:00.002+03:00

Dacă Făgăraşul nu ne-a primit tocmai cum am fi vrut noi şi cum toţi ne-am luat liber şi ziua de luni rapid punem de o tură cu biţele destul de aproape de casă.

Foto 1. Zmeură, fragi, mure, mentă şi căşti (foto. Marian Poară)

Foto 2. Alina, Ale, Lilu şi Marian (foto. Marian Poară)

În acelaşi timp e şi vremea la care zmeura şi murele sunt coapte... rapid îmi aduc aminte că anul trecut pe coborârea de la cabana Vlădeasa spre Săcuieu, pe marginea drumului, sunt kilometri întregi cu astfel de fructe aşa că o tură în zonă se profilează la orizont.
Urcăm cele 4 biciclete pe maşină şi mergem până înainte de localitatea Săcuieu. Acolo schimbăm mijlocul de locomoţie şi pornim pe valea Henţii.

Foto 3. Pedalând pe valea Henţii (foto. Marian Poară)

Afară e căldură mare aşa că nu ne grăbim. Câştigând în altitudine încep timid să îşi facă apariţia primele tufe cu zmeură.
Fără răbdare Marian îşi scoate recipentele din dotare, aduse în mod special, şi începe şi culege zmeură. O bucată de vreme mai mult stăm decât pedalăm.

Foto 4. Working hard

Foto 5. Încă 6 km până la cabana Vlădeasa

Foto 6. Cu recolta pe ghidon

Drumul şi vremea sunt ideale pentru pedalat. Ruta ce urcă la cabana Vlădeasa are 10 km şi este pedalabilă 100%, chiar dăcă ultimii kilometri au porţiuni mai abrupte.
Merg în faţă cu Alexandra, mai facem câte o pauză... iar când ştiu că nu mai avem decât foarte puţin până la cabană îi aşteptăm şi pe cei doi culegători de mure, zmeură şi frăguţe şi le spunem că îi aşteptăm sus. Noi visăm cu ochii deschişi la o mămăliguţă şi o cola/bere.

Foto 7. În curtea cabanei (foto. Marian Poară)

Lângă gardul ce împrejmuieşte cabana Vlădeasa ne intersectăm cu trei biciclişti care veneau tocmai din Padiş. Schimbăm 2, 3 vorbe cu ei şi întrucât trebuiau să ajungă în Bologa le recomandăm să coboare pe unde am urcat noi.
La cabană gazdele nu sunt acasă... deci ne-am pus pofta în cui şi am început să căutăm ceva de mâncare prin rucsaci.

Foto 8. Moment fotografic

În scurt timp sosesc şi "întârziaţii" cu bogata recoltă. Fără nici un stres stăm la poveşti pe banca din faţa cabanei... cu speranţa că poate totuşi apar şi proprietarii. Tălăngile vacilor ce se aud tot mai aproape prevestesc că nu mai e mult până la apus aşa că ne punem şi noi în mişcare.
Pentru coborâre am ales drumul ce coboară de la cabană spre Rogojel. Pietrişul şi bolovanii de pe acest drum nu prea ne-au lăsat să mergem cu prea mare viteză... aşa că din când în când au mai fost şi bucăţi când am mers pe lângă biciclete dar astfel am admirat gospodăriile răsfirate ale cătunului Rogojel.

Foto 9. Vedere spre Rogojel (foto. Marian Poară)

Foto 10. Înainte de asfinţit (foto. Marian Poară)

Acesta iese în drumul de acces al localităţii în imediat apropiere a magazinului sătesc. Până soseşte toată lumea asistăm la trierea hribilor culeşi de săteni, de la care aflăm că de aici pleacă mai departe spre centrul de colectare iar apoi iau calea străinătăţii.

Foto 11. "Boys, are you talking to me?!" (foto. Marian Poară)

Din Rogojel am fi avut două posibilităţi de întoarcere la maşină: pe culmea dintre Rogojel şi Săcuiesu denumită "Dealul Domnului" unde se alfă şi arborii sequoia sau prin valea, pe asflat, prin Săcuieu. Pentru că în scurt timp urma să se întunece alegem cea de-a doua variantă, iar vizita la arborii seculari am amânat-o pentru o dată viitoare.

P.S. Track-ul și profilul turei: aici.

Piciorul Pleşcuţei, munţii Rodnei (27-28 august 2011)

2011-09-15T09:34:00.004+03:00

Piciorul Pleşcuţei (piciorul nordic al vârfului Ineu) era o necunoscută pentru mine până înaintea acestei ture. În celelalte două rânduri, când am ajuns pe Ineu, o dată am venit dinspre Gârgălău, iar în cealaltă dinspre vf. Roşu... oricum ultima porţiune coincide. Aşadar, dinspre E am fost, dinspre V la fel, pe piciorul sudic am fost- chiar dacă nu am ajuns şi pe vârf, dar dinspre N cum o fi? Cel puțin de pe vârf uitându-te spre Pleşcuţa ultima porțiune arată puțin accidentă, însă din mai multe surse aflu că de fapt nu sunt probleme majore.

Foto 1. Ineul cu capul în nori

Trupa fiind cât de cât conturată, destinaţia o ştiam, rămânea doar să alegem traseul. Lumea (Radu, Geta şi Matei) a fost foarte deschisă când le-am propus varianta de a urca pe Ineu pe un alt traseu, altul decât cel marcat, unul pe care mult mai puţini îl frecventează... iar fotografia d-lui. doctor Peter Lengyel a pus capac (pentru mai multe fotografii făcute din avion cu munţii Rodnei (şi nu numai) a se consulta relatarea de aici).

Foto 2. În căldarea Bila

Caut cât mai multe pe net, mă ajută şi domnul Dinu cu unele detalii, dau chiar şi peste un track cu zona, îl băgăm în gps pentru orice eventualitate şi pornim către Borşa.
Peste noapte dormim la pensiunea unde stăm de obicei în Borşa complex, iar sâmbătă în zori de ziua, dl. Mihali, gazda noastră, maramureşan cumsecade, ne însoţeste până pe drumul forestier de pe valea Bila. Astfel el se va fi şoferul de rezervă, întorcându-se, în complex, cu maşina.

Foto 3. Ne apropiem de Ineu

Foto 4. În spate, niște vârfulețe de pe Piciorul Pleșcuței

Valea Bila este cea de-a doua vale nordică, după pasul Prislop, a munţilor Rodnei, iar intrarea pe drumul forestier e chiar cu puţin înainte de a ajunge la Şesuri. Acest drum forestier se află într-o stare foarte bună, nu există urme de la maşinile de lemne sau taf-uri... noi am înaintat aproximativ 4 km din cei 7 ai săi. La capătul acestui drum, în fundul căldării Bila există şi o stână. Din această parte, de pe valea Bila, vârful Ineu se arată a fi tare aproape, iar în plus îşi afişează o siluetă cu care nu eram obişnuiti.
Căldarea Bila este delimitată de Piciorul Pleşcuţei în stânga şi de cel al Tomnatecului în dreapta.

Foto 5. Până la Pietrosu

Există vreo trei "vâlcele" care ar putea reprezenta opţiuni care pentru a ieşi în Creasta Piciorul Pleşcutei. Din aceste variante numai una pare mai acceptabilă şi de bun simţ încă de la o primă privire: primul vâlcel de la începutul piciorului către Ineu, chiar primul după ce se termină padurea. Identificăm şi o posibilă potecă, gps-ul ne confirmă că suntem pe drumul cel bun aşa că în următorul interval avem de dovedit aproxmativ 600 de m diferenţa de nivel pentru a ajunge pe picior. Poteca e foarte clară pentru început dar devine din ce în ce mai incertă o dată ce apare afinişul, dar cu puţină atenţie şi intuiţie nu ar trebui să fie probleme.
Ştim că abundenţa fructelor de afine a vrut să mai îndulcească dificilul urcuş... dar noi fiind cu rucsaci mari, nu prea a reuşit; ca şi o recomandare, în urma acestei experienţe: această porţiune e de preferat a se face cu rucsaci mici. Cu greu ieşim în culme, însă suntem răsplătiţi pentru efortul depus, căci orizontul se lărgeşte: căldarea Lalei în stânga, Bila (de sus) în dreapta, iar pe creastă toate vârfurile de la Roşu până la îndepărtatul Pietrosu.

Foto 6. Pe Pleșcuța

Foto 7. Pe Pleșcuța

În scurt timp zăresc şi primii oameni pe creastă, alţii pe poteca spre Lala, iar la finalul zilei încă eram cu toţii uimiţi de faptul că am numărat peste 30 de persoane, doar pe creastă şi numai pe bucata Ineu- Gărgălău. Practic am luat parte la o raritate pentru munţii Rodnei!

Foto 8. Lala Mică

Revenind, acum eram oarecum la acelaţi nivel cu Ineul şi implicit tot mai aproape. Binenţeles că nu se dă cucerit cu una cu două, iar până la baza lui mai avem de trecut peste vreo 3 vârfuleţe. Drumul spre poalele Ineul este presărat cu iarbă şi din când în când şi grupuri de lespezi.
Urcuşul final are aproximativ 150 m diferenţă de nivel şi se face integral pe bolovani şi poteca. E foarte clar şi aici pe unde trebuie mers, reapare poteca.

Foto 9. Moment de respiro

Foto 10. Înainte de urcușul final

Savurăm momentul de glorie, iar apoi o luăm pe bandă roşie pentru a ajunge la creasta principală, iar de acolo înspre Gărgălău. Norii coboară din când în când peste creastă dar spre după amiază vizibilitatea e perfectă. Urmăm temeinic poteca, mai facem şi pauze, iar pe la asfinţit ajungem şi pe Gărgălău.

Foto 11. Alina, Radu, Geta, Matei

Foto 12. Printre nori: vârful Omului

Foto 13. Făgărașii Nordului

Foto 14. Pe creasta Rodnei

Chiar dacă am pornit la drum cu rezerve substanţiale de apă, pe coborârea de pe vârf zărim o băltoacă, însă apa nu pare a fi potabilă. Ne îndreptăm către şaua Gărgălău, însă cum nu ştim care stare apei din lacul Cailor, şi cum în acelaşi timp în dreapta se vede şi se aude izvorul ce se scurge în lacul Izvoru Bistriţei o luăm direct la vale. Lângă izvor găsim şi un loc numai bun de campat şi afine în jurul nostru cât cuprinde. Dimineaţa următoare avea să hotărâm care e planul pentru ultima parte a turei.

Foto 15. Brumăriţă de stâncă (Prunella collaris)

Foto. Vârful și culmea ce pleacă din Gărgălău

Deşi suntem matinali, hotărâm să nu mai revenim în creastă; până la Pietrosu chiar dacă am ajunge- în Cluj am reveni doar după miezul nopţii, ar mai fi o posibilă coborâre pe sălbatica vale a Negoieselor, dar cu toţii am mai fost şi nu mai vrem... aşa că mai stăm până pe la 10 pe la corturi şi apoi ne urnim din loc către cascada Cailor.
Dacă de dimineaţă am continuat numărătoarea, adăugând noi oameni văzuţi pe creastă nici în căldarea Ştiol situaţia nu stă mai altfel. Multă lume şi aici... unii veniţi, evident, cu maşinile chiar până la limita parcului naţional.
Traseul până la cascadă este marcat cu triunghi roşu, noi însă alegem să mergem pe drumul de deasupra teleskiul și apoi să facem stânga. La cascadă parcă s-a spart conducta de pantofari şi picnicari... Radu se enervează şi chiar le atrage atenţia unora de faptul că se află într-o arie protejată şi că focul e interzis. Răspunsul primit: "De ce să nu făcă foc dacă şi alţii au făcut înaintea lui? Doar e vatra acolo!". Dezgustaţi profund de ce era pe acolo o luăm rapid la vale, spre complex. Recuperăm maşina din curtea pensiunii ce e situată fix la intersecţia cu soşea, dar şi cu locul de unde porneşte triunghiul roşu.
Înfometaţi ne mai mai amăgim, gândindu-ne ce bine vom mânca la Popasul Haiducilor din Fiad (loc testat cu ocazia precendetei ture în Rodnei), însă după o aşteptare mult prea lungă, probabil bucătaria a fost depăşită cum dintr-o dată au avut clienţi la 4 mese, ne-am ridicat şi am plecat.
Evident că foamea s-a accentuat însă am mâncat bine la mine acasă, la Gherla.

P.S. După ce se coboară pasul Prislop se poate vizita Muzeul Rădăcinilor. Info: aici și aici.

Periplu printre tăurile Retezatului (13-15 august 2011)

2011-08-31T09:24:00.000+03:00

Participanți: Anca, Adriana, Lucian, Marian, Ștefan și Alina

Foto 1. Oglindirea Judelui în tăul Răsucit (foto. Marian Poară)

Sâmbătă
Fix ca și acum un an cu ocazia weekendului prelungit ajung în Retezat.

Foto 2. Curcubeu dublu (foto. Marian Poară)

Suntem sosiți încă de vineri seara în poiana Cârnic. De acolo sâmbătă la prima oră ne îndreptăm către cabana Pietrele. Pentru noi (Anca, Marian și subsemnata), izvorul de aici, va fi singura sursă de apă pentru această zi, căci vrem să mergem pe culmea Lolaia. În acest sens ne dăm întâlnire cu restu, care merg pe valea Stânișoarei, sus, pe vârful Retezat. Conform timpilor de pe indicator ei au de parcurs 3 ore jumătate până pe Retezat, iar noi 4 ore.

Foto 3. Protagoniștii (foto. Marian Poară)

Cum intrăm pe marcajul ce urcă pe culmea Lolaia, cum Ancăi îi trag cu ochiul ciupercile. Adună câțiva gălbiori și gribi cu gândul la cina pe care o vom lua la Bucura. Ieșim rapid în culme, la soare și ne uităm cu groază la marea de bolovani prin care vom merge până la prima ținta a zilei. Ne acomodăm rapid, trecem de Lolaia Nord, Lolaia Sud și ajungem în fața urcușului final, de sub Retezat.
Credeam că această ruta avea să fie una mai puțin umblată, însă grupurile de turiști ce urcă dinspre Râușor și lacul Ștevia demonstrează contrariul.

Foto 4. Tăul Ştevia şi vârful Prelucele (foto. Marian Poară)

După fix 4 ore ajungem pe vârful Retezat...unde era mare aglomerație. Nu trec 10 minute și își fac apariția și Luci și Ștefan- Adriana a rămas în șaua Retezat. Ne facem o poză de vârf și lăsăm în urmă gălăgia de la 2482 m. În șa ne regrupăm și înainte de a reporni pe traseu facem și o pauză de prânz.
Din șaua Retezat continuăm spre Portița Bucurie- tăul Porții- lacul Bucura.

Foto 5. Corturi la Bucura (foto. Marian Poară)

Foto 6. Fetele bătrânului Retezat (foto. Marian Poară)

Duminică- parcurgem un traseu de logistică căruia s-a ocupat Marian.
De la base camp-ul Bucura coborâm pe triplul marcaj triunghi roşu/cerc galben/cruce albastră pe poteca ce merge printre tăurile Lia şi Ana.

Foto 7. Lacul Ana şi culmea Slăveiu (foto. Marian Poară)

Trecem de câteva ori izvoarele ce se varsă în Lia iar apoi începem şi urcăm din ce în ce mai abrupt până ajungem în şaua de la coada culmii Slăveiului.

Foto 8. Ciobăniţă cu toiag telescopic admirând-o pe Lia (foto. Marian Poară)

În prim plan îşi fac apariţia, pe rând, lacul Slăveiu, tăul Turcelu, iar în plan îndepărtat: Retezatul Mic, culmea Piule-Pleşa, platoul Radeşului şi, şi mai departe munţii Godeanu.

Foto 9. Căldarea Bucurei- din alt unghi (foto. Marian Poară)

Foto 10. Poză cu Slăveiu (foto. Marian Poară)

În zadar ne întrebam de ce oare cele trei marcaje, care încă merg în paralele, sunt atât de vechi... Nu a trecut foarte mult după ce am trecut de tăul Turcelu şi am ieşit de pe poteca marcată, pornind în căutarea lacurilor din spatele culmei Slăveiului. Printre acestea se numără şi tăul Răsucit, tăul Urât şi tăul Ascuns.

Foto 11. Răsucit, Urât și undeva e și cel Ascuns (foto. Marian Poară)

Binenţeles că pe lângă acestea mai există şi alte tăuri şi băltoace dar care par să nu aibă nume pe hartă.
Ieşiti de pe marcaj am găsit o urmă de potecă frecventată de ciobani şi turmele lor, iar când am ajuns la marginea uriaşei căldări din spatele culmii Slăveiului am dat şi de momâi. Poteca presărată cu "păpuşi" coboară spre primul lac, cel Răsucit. Apa acestuia devine o adevărată oglindă pentru vârfulul Judele. De la acesta ne continuăm drumeţia cu o nouă pauză la lacul Urât- fiind situat foarte aproape de cel Răsucit. Intuim unde se află şi cel de-al treilea lac, cel Ascuns, însă hotărâm să nu mai urcăm până la el ci să ne îndreptăm către Zănoaga. Până aici am fost singurii turişti pe acest traseu. Între timp norii pun stăpănire peste culmile Retezatului Mic şi se apropie tot mai mult. Ne întoarcem la momâi şi le urmăm până la Zănoaga.

Foto 12. Spre Zănoaga (foto. Marian Poară)

Primii stropi îşi fac apariţia imediat cum pornim de aici către şaua Judele. Ploaia mocănească se opreşte înainte să ajungem în şau Judele, dar cum am văzut cât de alunecoase sunt uriaşele lespezi nu mai urcăm pe vârful omonim. Dacă anul trecut, din şaua Judele, am asistat la formarea spectrului din Broken, de această dată un curcubeu uriaş şi ireal de frumos apare deasupra căldării Bucura. După ce trecem şi pe la lacul Agăţat şi Porţii revenim la corturile de la Bucura.

Foto 13. Vulcanul (foto. Marian Poară)

Luni
La ora 8 intrăm pe poteca ce urcă pe vârful Peleaga. Beneficiind astfel de umbra din căldarea Berbecilor după fix o oră ajugem în cel mai înalt punct al masivului Retezat.

Foto 14. De pe Peleaga (foto. Marian Poară)

Savurăm momentul şi o luăm către şaua Pelegii. Păpuşa, mie sigur mi-a făcut cu ochiul, însă rămâne pe data viitoare.
Facem stânga către tăurile din Valea Rea, poteca ne poartă şi pe la câteva din acestea iar apoi urcăm în şaua Valea Rea, şau de legătură dintre Valea Rea şi valea Galeşu.

Foto 15. Vf. Retezat şi vf. Bucura II (foto. Marian Poară)

Foto 16. Printre tăurile din Valea Rea (foto. Marian Poară)

Chiar dacă numai eu am mai fost înainte pe la Galeşu, cu toţii suntem impresionaţi de frumuseţea acestui lac. Apele lui turcoaz parcă ne îmbie la o baie, însă puţinele grade ce caracterizează un lac glaciar ne ţin pe malul ei. Preţ de oră pur şi simplu stăm pe malul "mării".

Foto 17. Galeșu (foto. Marian Poară)

Şi cum tot ce e frumos se termină repede, ceasul ne presează să ne continuăm călătoria. Iar pentru că în drumul nostru mai e încă un tău, cel dintre Brazi, trecem şi pe acolo.

Foto 18. Tăul dintre Brazi (foto. Marian Poară)

Încet dar sigur trecem de pe valea Galeşului peste valea Rea şi mai jos şi de Pietrele. Ultima oră a turei se scurge coborând pe acelaşi drum forestier care duce în poiana Cârnic.

Alte poze: aici

Flori, capre şi turişti... în Piatra Craiului (27 iulie 2011)

2011-08-23T10:18:00.001+03:00

Cazaţi fiind la cabana Plaiu Foii, abia pe la 9 izbutim să ne urnim din loc. Eh, suntem tot în concediu şi nici nu avem planuri măreţe pentru azi. Iar ceaţa de afară parcă nu te îmbie la plimbare...

Foto 1. Bine aţi venit în Parcul Naţional Piatra Craiului!

Planul iniţial e să ajungem „La Lanţuri”! Habar n-avem cum e pe acolo, dar sună interesant! Şi de acolo... vom vedea.
Înaintăm greu pe forestier. Pe la corturile orăşenilor veniţi să-şi petreacă concediul la munte abia acum se trezeşte câte cineva. Forestierul se termină, continuăm pe vale pe marcaj bandă roşie. Traseul urcă mai apoi brusc spre Refugiul Şpirla, la care ajungem pe la 10:30.

La refugiu ne întâlnim cu 3 excursionişti, alături de care parcurgem următoarea porţiune de traseu. Mergem pe urmele lor până după Zaplaz, când hotărâm să îi depăşim, noi fiind ceva mai rapizi şi muuult mai silenţioşi.

Foto 2. La Zaplaz, de jos

Foto 3. La lanţuri

Foto 4. La lanţuri

Foto 5. La Zaplaz, de sus

Iar liniştea ne e răsplătită de apariţia caprelor negre.

Foto 6. "Iar ne deranjaţi? Nu puteţi sta şi voi acasă?"

Foto 7. "Hai, puiule, să mergem, că iar au venit animalele astea bipede."

Foto 8. "Dar mami, nu par să aibă intenţii rele... N-am putea să ne jucăm cu ei?"

După ce le-am făcut poze şi caprele se cam îndepărtau de noi, am încercat să le facem semn celorlalţi turişti să le observe. Iar în momentul în care le-au remarcat, unul dintre ei a strigat destul de tare: "Uite, băăă, capre negre!" 5 secunde mai târziu, nici urmă de capră.

Foto 9. Ieşirea în şaua Grindului

Motiv pentru care am apăsat acceleraţia şi la 13:00 suntem sus în şaua Grind. Încă nu ştim dacă să mergem pe Nordică sau pe Sudică, aşa că, până una-alta, hotărâm să mergem pe vf. "La Om". Dar nici n-apuc să trec de refugiu, că am parte de cea mai mare surpriză de când merg pe munte! Iat-o:

Foto 10. "Zău!"

Foto 11. "Nu-mi spuneţi că şi vouă vă plac floricelele albastre!"

Încântaţi de întâlnirea de gradul 3, facem următoarea oprire pe vârf. Ne facem repede calculele şi ne dăm seama că avem timp şi energie să parcurgem creasta până la Padina Popii, de unde să coborâm pe la Ref. Diana înapoi spre Plaiu Foii.

Foto 12. Privind spre Sudică

Foto 13. Bolovanul de ocolit, coşmarul meu din tinereţe

Foto 14. Pe creastă

Foto 15. Văi abrupte

Foto 16. Pe creasta-nceţoşată

Plecăm la 13:30 de "La Om", trecem Ţimbalurile şi pe la 15:30 suntem la Ascuţit. Apoi mai facem cca. o oră până la Padina Popii, de unde începem coborârea pe marcaj triunghi albastru. Ne ajung din urmă şi ne depăşesc un român şi un francez foarte sprinten, deşi are undeva la 50 de ani. Urmează 30 de minute de grohotiş, cam neplăcut, până sub Turnurile Dianei.

Foto 17. Coborâm?

Foto 18. Da, pe aici!

Foto 19. Grohoting

Foto 20. Vertical limits

Foto 21. Vale seacă

Foto 22. Un ultim lanţ pe ziua de azi

Aici, facem iar o scurtă pauză foto:

Foto 23. Minune sub bolţi

Foto 24. Din piatră seacă

Abia pe la 18:00 ajungem la Ref. Diana, după care schimbăm marcajul şi tipul de "carosabil": marcaj triunghi galben pe valea Urşilor, o coborâre destul de neplăcută, pe rădăcini umede.

O oră şi jumătate mai târziu încheiem tura la cabană, exact la timp să-i salutăm pe românul şi francezul care ne depăşiseră pe traseu (şi cu care am schimbat câteva cuvinte).

Pe creasta Făgărașilor (5-7 august 2011)

2011-08-18T09:16:00.004+03:00

Pornim la drum având în gând planuri mari: bucata de creastă de la Scara la Fereastra Mare a Sâmbetei. În acest sens, alocăm 4 zile timp efectiv de ajuns la poalele Făgărașilor, urcare în creastă, parcurgerea ei și recuperat mașina.

Foto 1. Vechiul și noul refugiu Scara (foto. Marian Poară)

În trioul: Lilu, Marian și subsemnata părăsim Clujul vineri dimineața și avem ca și destinație Poiana Neamțului- punctul de acces către cabana Bârcaciu.
Încă de jos, din Avrig, creasta nu arată prea bine: e în nori. În 2 ore suntem în poiana unde este situată cabana Bârcaciu, facem o pauză mai lungă și cerem cât mai multe informații astfel încât să evităm urcușul vârfului Scara.

Foto 2. În căldarea Puha (foto. Marian Poară)

După ce ieșim din pădure, afinele prezente din abundență ne fac cu ochiul însă trebuie să profităm de orice fereastră în care soarele apare pentru a reuși să identificăm corect scurtătura care ne va duce la refugiul Scara.

Foto 3. La izvor (foto. Marian Poară)

În urma detaliilor obținute de la fiul lui nea Petre- cabanierul de la Bârcaciu, facem stânga imediat după primul și de altfel singurul marcaj cruce roșie care are asociată și o săgeată- înainte de urcușul către vârful Scărișoara.
Intrarea către căldarea Puha este semnalizată și prin câteva momâi. Poteca ce coboară în căldare este destul de bătută, iar o dată identificat pilonul situat pe traseul ce urcă dinspre cabana Negoiu către refugiu Scara, nu există probleme de orientare... binențeles în caz de ceață lucrurile nu mai stau chiar așa. Ajunși la acest pilon mai avem doar câteva minute până la refugiul Scara aflat în șaua cu același nume. Acolo drumeții sunt întâmpinați de un nou refugiu, mare și încă curat, în comparație cu cel vechi.

Foto 4. Siluete la apus

La refugiu întâlnim 2 fețe cunoscute: Ale și Vasile Stan care au aproximativ același plan ca și noi, doar că ei au pornit de la Turnu Roșu și vor să meargă până în Plaiul Foii. Ni se alătură iar sâmbătă dimineața continuăm pe creastă, împreună.

Foto 5. Scara în prim plan și Ciortea în plan secund (foto. Marian Poară)

Foto 6. Din seria: "Omul și muntele" (foto. Marian Poară)

Cu puțin înainte de ora 8 o luăm din loc... doar e lung drumul până la lacul Capra...
De dimineață vremea pare perfectă. Luăm la rând vârful Musceaua Scării, șaua Şerbotei, vârful Şerbota și ajungem în fața Custurii Sărății.

Foto 7. Către vârful Șerbota (foto. Marian Poară)

Vântul a bătut cu putere chiar de la prima oră iar între timp norii de pe cer s-au tot înmulțit.
Custura Sărății- cea mai dificilă porțiune a celei mai înainte creste din România.
Rucsacii grei dar și vântul îi determină și pe ceilalți să aleagă varianta de ocolire a acesteia.

Foto 8. În căldarea Pietrosa (foto. Marian Poară)

Foto 9. Custura Sărății de pe Șerbota (foto. Marian Poară)

Foto 10. Custura Sărății din șaua Cleopatrei (foto. Marian Poară)

De pe vârful Șerbota nici măcar nu este semnalizată varianta de ocolire a Custurii!!! Ea totuși există: banda galbenă ce coboară în căldarea Pietrosă iar de acolo intersectează triunghiul roșu ce vine de la lacul Vidraru și urcă în șaua Cleopatrei-locul unde se sfârșește Custura Sărății. Avem noroc cu un grup de moldoveni care vin exact de pe acest traseu, astfel că primim câteva indicii folositoare. Banda galbenă abia dacă se zărește... de pe Șerbota coboară abrupt către mare căldarea Pietroasă și dispare fix când ajungi la marea de bolovani. Există câteva momâi, le urmărim, dar apoi le pierdem noroc că vedem un triunghi roșu, noul marcaj pe care trebuia să intrăm. Tot aici reapare și banda galbenă, fiind apoi prezentă până la revenirea în creastă.
Am estimat că ocolul nostru a durat tot cam atâta cam cât ar dura traseul pe custură, dar acesta, cu siguranța, cere un consum mai mare de energie din partea celui care îl parcurge.
Din șaua Cleopatrei ultima bucată din custură, dar și prima care se vedea de pe Șerbota nu pare înfiorătoare... dar vorba mea: "vor mai fi ocazii!".

Foto 11. Poza de grup (foto. Marian Poară)

Reintrăm pe marcajul de creastă și până pe Negoiu mergem printr-o ceață deasă.
Pe vârf avem parte de câteva momente de înseninare însă foarte puține. Ceilalți, cu excepția mea, coboară de pe Negoiu prin strunga Dracului.

Foto 12. Strunga Dracului (foto. Marian Poară)

Eu o aleg pe cea a Doamnei. Am noroc că mă alătur unui grup..astfel greu m-aș fi descurcat cu rucsacul mare dar și greu pe primii metri ai strungii. Spre deosebire de 2009, când am fost prima dată pe acolo, acum, strunga este echipată cu lanțuri în partea superioară.

Foto 13. Lacul și refugiul Călțun

Înainte de Călțun ne regrupăm, facem o pauză pe malul lacului și pornim spre lungul
urcuș al Lăițelului. E din ce în ce mai frig și din ce în ce mai multă ceață... prognoza zicea fix pe dos, dar se pare că Făgărașul nu se încadrează în nici o prognoză.

Foto 14. Parapantiști la antrenamente (foto. Marian Poară)

Lumea din ce în ce mai obosită, dar și vremea ne determină ca din vf. Paltinului să nu mai continuăm spre lacul Capra (chiar dacă nu mai era mult) ci să coborâm la Bâlea. Agitația de acolo o auzim încă de la distanță. Campăm aproape de refugiul salvamont și așteptăm să vedem ce ne rezervă următoarea zi.

Foto 15. Piscul Bâlii

Duminică aceeași poveste... de la 2100 m în sus, adică tocmai creasta, e în nori. Chiar și așa aveam un plan de rezervă: o tură până pe Vânătoarea lui Buteanu. Dar, se pare că și acesta va rămâne pentru o dată viitoare, nu are nici un sens să urcăm și să nu vedem nimic. La ora 11 ne luăm rucsacii și facem autostopul pentru a coborî de pe Transfăgărășan.

Foto 16. Privind spre Bâlea Lac (foto. Marian Poară)

Foto 17. Tranfăgărășan aglomerat (foto. Marian Poară)

Trecem printr-un șoc hipertermic (de la vreo 10 grade la 28), scăpăm rapid de cât mai multe haine de pe noi și facem al doilea, respectiv al treilea autostop pentru a recupera mașina din Poiana Neamțului.
Înainte de a părăsi locurile de la poalele Făgărașului trecem pe casa Marei, stăm la o poveste... însă creasta tot în nori e... un lucru știm sigur: vom reveni!
Dacă tot mai avem încă o zi liberă luni hotărâm să nu stăm degeaba și facem o tură
cu biciclete în Vlădeasa.

O zi în Bucegi (25 iulie 2011)

2011-08-16T00:01:00.000+03:00

Ceasul sună la 6:30. Mă ridic din pat, mă uit pe geam. Plouă, e frig şi ceaţă, nicio şansă să vezi Crucea. Mai dormim.
Ne trezim pe la 8:30. Afară picură uşor. Hotărâm să mergem la telecabină şi-om mai vedea.

Înainte de a ajunge la telecabină, un "rechin" cu un Hyundai Tucson ne invită să mergem cu el în tură, minim 75 lei de persoană, şi vedem locuri mai faine decât pe unde ne duce telecabina. Refuzăm politicos.

La 9:45 pleacă telecabina (cred că prima pe azi!) şi nu e plină! Asta da raritate într-o zi de iulie!

Foto 1. Sfinxul din Bucegi

Foto 2. Babele

Sus la Babele, pe platou, vânt puternic, dar puţină ceaţă. O luăm uşor uşor spre Omu. Ceaţa revine, vântul bate tot mai tare. Noroc cu stâlpii ăştia puşi din loc în loc, că nu ne putem pierde.

Foto 3. Marcaj în Parcul Natural Bucegi

Ajungem "La Cerdac", ceaţa se sparge complet, vremea se îmbunătăţeşte treptat.

Foto 4. Valea Cerbului

Foto 5. Valea Cerbului, cu om

Foto 6. Valea Gaura

La 12 ajungem pe vf. Omu. Intrăm pentru ceai şi să ne adăpostim de vântul care bate tot mai puternic.
În cabană, bate vântul. Doar la o masă sunt doi tineri. Intrăm în vorbă cu ei şi ne întreabă dacă pot să coboare cu noi spre Buşteni. Deşi ei ar fi coborât pe Valea Cerbului, căci au bagaje mari şi nici nu-s foarte antrenaţi, până la urmă se pun de acord să ne urmeze pe bandă roşie peste Bucşoiu Mare.

Foto 7. Spre Bucşoiu Mare

Foto 8. Valea Morarului

Foto 9. Valea Morarului, cu om

Foto 10. Valea Mălăieşti, Padina Crucii, Muntele Ţigăneşti şi, pe fundal, Piatra Craiului

Foto 11. Valea Bucşoiu şi Valea Morarului; departe - Coştila

Foto 12. Hornurile Mălăieşti, văzute de pe culmea Bucşoiu Mare

Foto 13. Creasta Crăiesei în zare

"Cât de greu poate fi un traseu marcat cu bandă roşie?" m-am întrebat eu, fără să am habar ce traseu urmează.
Răspunsul a venit abia "La Prepeleac", unde am găsit un indicator cu inscripţia "Interzis iarna şi pe vreme rea: furtună, vânt puternic".

Foto 14. Începe ditamai coborârea

Foto 15. Doi voievozi ne privesc de sus

Pe porţiunea [Omu - intersecţia cu Brâna Caprelor] am prins cel mai puternic vânt de când merg la munte, dar nu am simţit vreun pericol. A urmat o coborâre abruptă până "La Prepeleac", o porţiune pe care mai bine o urci decât s-o cobori, după părerea mea. Noi doi, deşi ne-am uitat beţele la maşină, nu ne-am plâns; dar noii noştri colegi (Moni şi Sebi), având şi rucsacii mari, au resimţit dificultatea traseul din plin.

Foto 16. Ne delectăm cu nişte lanţuri

Foto 17. Valea Bucşoiu (cred)

În pădure, atenţia noastră se îndreaptă spre micile vieţuitoare. Ursul lipseşte complet din peisaj.

Foto 18. Lăcomilă

Foto 19. Fluturaş 1

Foto 20. Fluturaş 2

Foto 21. 5, 6, şi...

Foto 22. ... 7 petale!

Am trecut pe lângă cabana Poiana Izvoarelor, apoi am ajuns la Gura Diham, într-o oarecare civilizaţie.

Cu greu am parcurs cei 4 km de drum prăfuit până în Buşteni, dar şi premiul a fost pe măsură: duş la pensiune şi mâncare bună la "restaurantul cu văcuţa"! Ca la munte!

Canionul "7 Scări", munţii Piatra Mare (24 iulie 2011)

2011-08-11T23:23:00.000+03:00

După o noapte petrecută nu departe de Câmpulung Muscel, iată-ne din nou la drum, îndreptându-ne spre Buşteni. Prietenii noştri, Miru şi Oana, erau deja acolo şi ne aşteptau să mergem pe traseul promis prin telefon.

Foto 1. Mierlă neagră, la Câmpulung

Am presărat drumul cu opriri. Am vizitat Castrul roman Jidava, centrul Câmpulungului (pe care, din păcate, l-am prins în zi de "sărbătoare", fiind zilele oraşului), mausoleul de la Mateiaş (unde ghidul ne-a ţinut o lecţie de istorie de nota 10 cu steluţă!) şi Peştera Dâmbovicioarei. Şi, dacă tot eram în culoarul Rucăr-Bran, am oprit în pasul Fundata, de unde, în zilele fără ceaţă, se pot admira Bucegii şi Piatra Craiului.

Foto 2. Căţelul orb de la Mateiaş

Foto 3. Prin culoarul Rucăr-Bran

În Dâmbul Morii am lăsat maşina într-o parcare imediat după ieşirea de pe DN1 şi am pornit pe valea Şipoaia (marcaj bandă galbenă) înspre canion. Până la intrarea în canion am făcut cam o oră.

Foto 4. Codobatură de munte

La intrarea în Canionul 7 Scări tronează un anunţ mare: "Accesul interzis! Traseu impracticabil". Bine, asta nu ne-a împiedicat pe noi să purcedem, că doar veneam din Valea lui Stan, care e departe de a fi traseu omologat.

Foto 5.

Foto 6.

Foto 7.

Foto 8.

Foto 9.

Parcurgerea traseului a durat doar 15 minute , iar la întoarcere am ocolit canionul pe traseul de ocolire marcat cu punct roşu.

Într-adevăr, traseul pare afectat de calamităţile care s-au abătut asupra lui, lipsesc şipci de pe podurile suspendate, vreo 2 scări se cam zgâlţâie. Dar, per total, n-am simţit niciunul că am fi în pericol pe traseu. Totul e să fii atent.

Foto 10. O cascadă micuţă pe final

Înconjurând izvoarele Someșului Rece (31 iulie 2011)

2011-08-11T10:06:00.003+03:00

Participanţi: Adi Grancea, Andrei Aștilean, Călin Cara, Cristina Jurcovan, Cristi Chira, Dana Man, Dan Dragusin, Gabi Jurca, Ioana Diaconu, Marius Colcer, Marius Chiorean, Mona Varga, Dinu şi Marlene Mititeanu, Alina Cîrja.
Tură propusă de familia Mititeanu.

Foto 1. Punte peste valea Someșului Rece

Sâmbătă sunt anunţate ploi mai peste tot, însă duminică prognozele sunt destul de optimiste- cel puţin în privinţa acestei destinaţii.
Dimineaţa, la ora 6 jumătate trebuia să plecăm din Cluj, dar fiind destul de mulţi acest lucru se petrece cu o oarecare întârziere. Dată fiind ora aceasta, chiar dacă e duminică, am bănuit eu ca fie vrem să prindem vremea bună ce se anunţa până spre după amiază, fie tura avea să fie una lungă.

Foto 2. Colibele Damiș

După comuna Măguri-Răcătău părăsim asfaltul şi intrăm pe DC 110 C, drum ce nu e pentru orice maşină... ci doar pentru acele cu gardă mai înaltă.
Pe parcurs, dl. Dinu ne atrage atenţia asupra unor puncte de pe valea Someşului; printre acestea: biserica, intrarea în cheile Dumitresei (stânga), barajul (dreapta), coada lacului de unde începe asfaltul către drepta, spre satul Măguri- sat mare, aflat la cea mai mare altitudine din România (aprox. 1300 m). Apoi, în stânga, tunelul prin care vin apele de la barajele din văile Iara, Şoimu, Lindru şi pleacă spre lacul de baraj de pe valea Răcătău şi apoi spre lacul Beliş de pe valea Someşului Cald. Apoi Lunca Diacului cu o veche cabană silvică (stânga), ramificaţie spre stânga a drumului forestier ce duce în valea Dumitreasa şi trece şi peste culme în valea Negruţa, de unde urcă la Dobrin- în culmea dintre valea Someşului şi valea Ierii (bazinul Arieşului). Urmează o altă ramificaţie, spre stânga, un drum forestier ce urcă pe valea Irişoara şi coboară pe valea Şoimului spre Caps, valea Ierii. Mai sus se află fostul lac de acumulare Irişoara, pentru "plutăritul sălbatic" şi cabana Irişoara (dreapta). Apoi, Vojăuta, câteva cabane şi corturi. Mai sus sunt colibele "La Întorsuri" (un mare cot al Someşului Rece, vizibil pe hărţi). Pe partea dreaptă apare un nouă ramificaţie, un drum în urcuş, ce trece prin şaua Tomnatic şi coboară "La Dorne", în valea Răcătău.

Foto 3. Un hrib uriaș și câteva kg de gălbiori în pungă

În fine, după 20 de km de macadam cu unele zone "delicate" (denivelări, bălți adânci, noroaie alunecoase) ajungem aproape de Blăjoaia, unde există o fostă cabană a Inspectoratului Școlar Județean, unde mii de foști elevi clujeni petreceau zile de vacanță în tabere școlare. Acum cabana e tristă, părăsită...
Parcăm, ne echipăm și la 9.15 pornim conduși de Marlene și dl. Dinu care cunosc bine zona, dar au traseul și în GPS, căci au apărut drumuri noi, care i-ar putea deruta.

Foto 4. Punctul de interes: harta!:))

Foto 5. Mușchi

Colibele (locuințe modeste pentru lunile de vară) Damiș, apoi pădure, colibele Muntișorul, pădure, afine, ciuperci, traversăm izvorul văii Răcătău și ajungem la Steaua. Urcăm apoi prin pădure spre stânga, pe un alt drum decât cel știut de fam. Mititeanu (marcat în anii '87 și '88 cu bandă roșie de dl. Dinu și fiul său, de la Muntele Băișorii până la ghețarul de la Scărișoara- aprox. 16-18 ore!).
Dar GPS-ul ne duce tot în poiana Nedeia- Fundoaia- Brădeana. Trei colegi (Cristi Chira, Andrei Aștilean și Gabi Jurca) rămân să o însoțească pe un alt drum, mai scurt, pe Mona, pe care o doare un genunchi.

Foto 6. Crucea din întinsa poiana a Balomiresei

Noi continuăm prin marea poiană, prin ceață, apoi prin pădure (pe marcajul care mai există!); ieșim din pădure la colibele Picioragu, urmează lunga poiana Balomireasa. Intrăm iarăși în pădure. Drumul spre poiana Căpățana e blocat de mulți brazi doborâți de furtună. Așa că avem o probă "cursă cu obstacole".

Foto 7. Cam așa arată toate izvoarele din zonă

Foto 8. O fi apa potabilă?

Pauza de masă o luăm la colibele părăsite- Căpățâna. Iar pădure, din care ieșim în Muntele Mic. De la colibele Smidele, părăsim drumul marcat și cotim stânga. În acest punct suntem, în urma estimării dlui. Dinu la doar 2 ore de vf. Muntele Mare. După puțin timp petrecut pe noul drum mergem să vedem Molhașul "lui Arnold".
În zonă se află rezervația Molhașurilor Căpățânii: "Molhaşurile Căpăţânii sunt o rezervaţie situată între vârfurile Căpăţâna şi Balomireasa, pe un platou împădurit, la circa 1600 de metri altitudine, la limita între judeţul Cluj (com.Măguri - Răcătău) şi judeţul Alba. Molhaşurile Căpăţânii sunt tinoave ce adăpostesc specii rare de plante, enumerate anterior. Pentru ocrotirea acestor valori, zona a fost pusă sub protecţie în 1969, fiind interzise orice activităţi de construcţii, exploatare sau alte modificări ale situaţiei actuale." (sursa)

Foto 9. Limita Molhașurilor Căpățânii (circuitul roșu-mare), Molhașul "lui Arnold" (circuit roșu-mic), rezervația botanică din zonă (cu verde)

Foto 10. Răsărită după atâta ploaie

Coborâm apoi spre drumul ce leagă valea Someșului Rece pe la Letoasa- Ciunget- Fieșul- Rotunda cu cel din valea Irișorii. Îl traversăm la colibele Fieșul, mai avem de urcat și apoi vom fi în fața unei lungi coborâri... coborâre, dar și traseu pe care soții Mititeanu au făcut-o pe skiuri de tură pe o vreme superbă, după cum ne povestesc.
La 19.15 (după 10 ore de la plecare) închidem circuitul la mașini... în acest interval am parcurs distanța de 33,5 km, un circuit ușor (700 m diferență de nivel în urcare și 800 în coborâre).
Traseul nu este nu spectaculos fiind de mers mult prin pădure și traversând din când în când grupuri de colibe situate în poieni, însă traseul pare ideal pentru a fi parcurs pe skiuri de tură (poze aici, aici sau aici) sau cu bicicleta (idee de traseu aici).

Foto 11. Track-ul înregistrat de gps

Foto 12. Panou din zona la Steaua; slogane cam comuniste

Plimbare în Parâng cu pornire de pe Transalpina (17 iulie 2011)

2011-07-26T08:51:00.000+03:00

Dacă tot mi-am făcut drum până la Hunedoara pentru a participa la prima ediţie a DHS Corvin Mtb Maraton, m-am gândit să lansez o invitaţie printre colegii de club. Contrar aşteptărilor, multă lume era în tabăra din Bucegi, mulţi studenţi plecaţi deja din Cluj, în mai puţin de o oră după ce am trimis mailul eram de o maşină.
Vineri după amiază, în formaţia: Cristina, Elodie, Ioana, Laura, Raluca, Alin, Bogdan şi Alina, aşadar cu două maşini plecăm spre Hunedoara. Căldură mare şi pe acolo: 35 de grade la ora 20... mă gândesc cu groază ce mă aşteaptă sâmbătă: 60 de km cu 1750 m diferenţă de nivel.
Noaptea ne-o petrecem în campingul din incinta castelului Huniazilor (Corvinilor), loc ales pentru startul şi finishul concursului. Căldura insuportabilă de peste noapte, dar și cheful celorlaţi de a sta la poveşti până după miezul nopţii mă determină să îmi pară puţin rău de decizia luată, aceea de a dormi în camping.

Foto 1. Panoramă 1

Foto 2. Panoramă 2

Foto 3. Panoramă 3

Sâmbătă dimineaţa, după maxim 5 ore de somn, mă alinez la start. Noroc că nu ne bate soarele în cap încă de la început. Rapid, îmi vine cheful de pedalat, mai ales că ultimele două maratoane (maratonul Medieval Mediaş şi mtb maraton Baia Mare) au avut noroi din belşug.
Cum eu sunt singura care particip, restu lumii merge la lacul Cinciş, până când eu îmi termin treaba.

Foto 4. Lună plină

În jurul orei 20 părăsim Hunedoara, având ca destinaţie pasul Urdele de pe Transalpina. La interesecţia către Voineasa ne întâlnim cu Adi, Claudia şi Cristina, ce ne aşteptau de o oră, iar apoi pornim cu toţii la drum. "Transalpina este cea mai înaltă şosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). La mijlocul lunii iulie 2011 Transalpina era asfaltată în proporţie de peste 98 % iar până la finalul lui 2011 va fi în totalitate reabilitată". (sursa)

Foto 5. Coborârea de pe Setea Mare- la întoarcere

Foto 6. Departe, Rânca

Fiindcă e noapte nu ne dăm seama exact unde suntem, iar atunci când găsim un loc în care să putem scoate maşinile de pe carosabil ne oprim. Dormim în munţii Latoriţei, iar dimineaţa mai urcăm încă 6 km pe soşea, până aproape de pas. Ideea de a veni până aici şi a face o tură pe ultima bucată de bandă roşie (până la lacul Câlcescu) îi aparţine lui Adi. Încă de la locul unde am campat se vedea cum Parângul e în nori... dar acum, dacă tot suntem aici, ne echipăm de tură. Intrarea pe traseul marcat cu bandă roşie este semnalizată de un pilon.

Foto 7. Pe bandă roşie

Vremea nu prea intenţionează să se schimbe; e frig, ceaţă, începe şi ploia, se aud tunete, vedem şi fulgere. Aproape de vf. Setea Mare apar primele momente în care vedem lacurile de deasupra Câlcescului. Tot pe ploaie ajungem şi la 15 minute de vf. Piatra Tăiată, moment în care hotărâm să ne întoarcem. Nu mergem decât 2, 3 minute şi dintr-o dată orizontul se deschide și astfel avem privelişte spre toată creasta munţilor Parâng. Cum unii mai înfriguraţi au luat avans, nu ne mai întoarcem spre lac, dar nici nu ne grăbim înapoi la maşini.

Foto 8. Vale sudică

Foto 9. "Atacaţi" de oiţe

Banda roşie e refăcută, altfel cred că ne-am fi descurcat mai greu prin ceaţa groasă. De asemenea am rămas destul de surprinşi de apariţia în creastă, în şaua dintre vf. Setea Mare şi vf. Pleşcoaia, a triunghiului roşu. Acesta nu apare pe ediţia din 2009 a hărţii de la Dimap, însă l-am găsit pe o hartă mai veche. Aşa cum bănuiam coboară spre lacul Câlcescu prin Hornul Lacurilor. Ajunşi pe ultimul vârf, vf. Iezer, înaine de a coborî spre soşea pur şi simplu stăm şi privim către serpentinele până în pasul Urdele.

Foto 10. Ca la spectacol

Foto 11. Zoom pe maşini

Foto 12. Ultimele serpentine către pasul Urdele

Acestea sunt asaltate de multe maşini, mult mai multe decât ne-am fi imaginat, deşi, oficial, drumul e închis (de la Obârşia Lotrului în sus).
Cum nu am reuşit să facem tura pe care o aveam în plan cu siguranţă vom reveni.

Tură CAR U Cluj în Cheile Bicazului (22-24 iulie 2010)

2011-07-25T09:10:00.000+03:00

Participanți: Adela Stan, Lori Tompa, Alexandra Tibu, Andrei Aştilean, Bogdan Boer, Maria Boer, Adi Alex Pop, Bogdan Şaitis, Laura Hurdubae, Raluca Leuca, Sergey Suslov, Eva Veress, Cristina Jurcovan, Victor Ghiţu, Laura Toader, Lucian Moisuc, Ione Nechiti, Octavian Cuibus, Ştefan Tamaşi, Adriana Moca, Voinov Vitalii, Alin Hapca, Raluca Lupu, Titus Hen, Alina Cîrja.

Foto 1. O parte din cei 25 de participanți

Joi seara, rând pe rând, sosim la Lacu Roșu. Din centrul stațiunii, intrăm pe drumul ce urcă spre schitul din zonă. Acolo lăsăm mașinile și continuăm preț de maxim jumătate de oră pe triunghi galben până în șaua Țifrea.

Foto 2. Printre căpițe

Vineri: șaua Țifrea- cheile Lapoșului- Piatra Bardoș- vf. Ciurgău- satul Bârnadu- șaua Țifrea
După câteva reprize de ploaie pe parcursul nopții, vineri dimineață, vremea pare să fie destul de bună pentru tură. La ora 8 părăsim fânațul unde ne-am instalat tabăra de bază. Înainte de a coborî pe triunghiul galben spre șoseau ce traversează Cheile Bicazului, Titus ne duce la un prim punct de belvedere.

Foto 3. Scurtăm serpentinele șoselei

Revenim pe poteca marcată, coborâm la șosea, o traversăm și ne înscriem pe triunghiul roșu, marcajul cheilor Lapoșului. Pentru început urmăm marcajul, apoi coborâm pe firul apei și continuăm să urcăm pe valea Lapoșului.

Foto 4. Cheile Lapoșului

TR rămâne în pădure, mergând paralel cu apa. Din bolovan în bolovan ajungem sub Piatra Cupaș. De cealaltă parte a Lapoșului se află Piatra Bardoș, iar Titus un bun cunoscător al acestor locuri, ne duce pe brâna din peretele acesteia. Înainte de a intra efectiv pe brână, luăm o pauză forțată din cauza ploii care își face apariția apariția. Nu durează prea mult astfel încât ne putem urma planul. Având şi unele porțiuni destul de expuse fiecare a parcurs brâna atâta timp cât s-a simțit în siguranță. După ploaie au apărut și primele momente cu soare. Ne întoarcem la baza Pietrei Bardoș, însă drumul până la căsuța din spatele pietrei devine unul lung din cauza frăguțelor și afinelor care ne ies în cale.

Foto 5. Realimentare

Chiar dacă pare locuită nu ne întâmpină nimeni așa că alimentăm cu apă proaspătă din fântână și ne pregătim sufletește de urcușul până pe vârful Bardoș (1273 m). După efortul depus pe urcare, pe vârf suntem răsplătiți cu o priveliște asupra traseului pe care l-am parcurs. Coborâm pe același traseu, mergem pe lângă gardul ce înconjoară gospodăria din zonă și urmăm drumul ce trece pe lângă Căpușeni.

Foto 6. Locuințe de vară

Foto 7. În zare, Cheile Sugăului

La scurt timp îl părăsim și facem dreapta pentru a urca pe vârful Ciurgău. Prin milioanele de flori și iarba înaltă abia daca se mai zărește o potecă până pe vârf.

Foto 8. De sezon

Foto 9. Noi informații

Foto 10. Valuri

Nu zăbovim prea mult căci vântul bate cu putere și o luăm la vale pe un drum ce ajunge în satul Bârnadu. Trecem de el și coborâm în continuare până la șosea, parcurgem Cheile Bicazului pe asfalt iar apoi urcăm înapoi la corturi.

Foto 11. Case ce aparțin de satul Bârnadu

Sâmbătă: șaua Țifrea- Polițele Bardoșului- cheile Bicăjelului- Piatra Poienii- șaua Țifrea

Foto 12. Dimineața celei de-a doua zi

Aproape la aceeași oră ca și în dimineața precedentă reușim să părăsim zona corturilor.
Parcurgem același traseu până la șosea, intrăm pe TR, însă doar pentru câteva minute.
Facem brusc dreapta pe o potecă destul de bine definită și marcată cu linie albă- marcaj pentru alpiniști.
Poteca noastră merge pe sub Piatra Altarului, pe polițele Bardosului până când iese deasupra Santinelei. Aceasta este situată în capătul crestei ce urcă pe deasupra marilor tavane.

Foto 13. Ca din avion

Așa cum ne-a obișnuit Titus ne scoate din când în când din potecă pentru a ne arăta diverse
puncte de belvedere. De pe creastă a urmat coborârea în drumul Lapoșului și revenirea la șosea.
Vremea din această zi a fost mult mai bună, astfel că la orele prânzului ne-am îndreptat spre
cheile Bicăjelului.

Foto 14. Punte peste Bicăjel

Și aici există marcaj turistic, banda galbenă, noi, însă le-am parcurs prin apă. Această traversare cu siguranță a reprezentat punctul culminant al turei. Echipați cu sandale și cu cât mai puține articole vestimentare am intrat în apele repezi ale Bicăjelului.

Foto 15. Cheile Bicăjelului prin apă

Foto 16. Răsfirați

Foto 17. Baie la cascadă

Din capătul canionului, aflat în amonte, am urcat pe Piatra Poienii. Și aici am urmat un marcaj bandă albă.

Foto 18. Ce sus suntem!

Foto 19. Zoom pe mașini

Ajunși sus am făcut circuitul celor trei puncte de belvedere: spre Gâtul Iadului, spre Piatra Surducel și spre Piatra Altarului.

Foto 20. Valea Bicăjelului

Foto 21. Piatra Surducului- în prim plan și Piatra Rotundă- în depărtare

De pe piatră am coborât spre aceeași șa Țifrea, locul nostru de tabără.

Foto 22. La povești

Duminică: Ploaia nu s-a oprit nici până la ora 10, așa că am strâns corturile și am pornit spre casă. Până la Cluj ne-am oprit în Praid pentru a vizita salina, care ni s-a părut mult prea kitschoasă.

Valea lui Stan, Munţii Făgăraş (23 iulie 2011)

2011-07-23T23:15:00.000+03:00

Din Valea lui Stan am văzut primele poze acum vreo 7 ani, pe reţeaua din căminul studenţesc. În 2007, am citit la Răzvan şi Ştefan. Iar anul trecut, Marius şi Irina+Laviniu mi-au împrospătat memoria. Într-un fel, e mai bine să nu vezi prea multe poze, ca să fii mai plăcut surprins! Însă oricum pozele n-au cum să surprindă realitatea.

Şi cum tot nu aveam un plan concret pentru cele două săptămâni de concediu, am hotărât să începem cu dreptul.

Am plecat din Cluj sâmbătă dimineaţa (o dimineaţă aşa, mai leneşă), şi abia pe la 16:30 eram gata de intrat în traseu. Traseul nemarcat (!) începe la o troiţă de pe marginea drumului, la cca. 1 km de barajul Vidraru pe Transfăgărăşan (în direcţia de coborâre spre Curtea de Argeş).

Foto 1. Bun venit în Paradis!

Foto 2. Hop şi eu

Foto 3.

Foto 4. Cotloane

Foto 5. Ieei, scări!

Foto 6. Ultima suflare

Foto 7.

Foto 8. Suspendată

Foto 9. Aşa vă rog să staţi

Foto 10.

Foto 11.

Foto 12.

Foto 13. Doamne, fainu-i!

Foto 14. Obstacole plăcute

Foto 15. Apă mică

Foto 16. Şi gata

Foto 17. Înapoi la Vidraru

În mai puţin de 2 ore am terminat de parcurs valea şi, urmând indicatorul cu "Ieşire spre Călugăriţa" şi poteca prin pădure, am ieşit pe drumul forestier care ocoleşte lacul Vidraru prin vest. Cu puţin noroc, am fost "pescuiţi" de nişte pescari cu o maşină, evitând marşul pe şosea.

Fără îndoială, traseul este "a must see" pentru amatorii de trasee de gen Cheile Râmeţului, Cheile Galbenei, Canionul 7 Scări. Întâmplător, noi am prins apa mai mică pe vale (probabil e o perioadă mai secetoasă), aşa că am avut noroc să nu trebuiască să ne bălăcim, dar cred că şi cascadele sunt mai fotogenice când au debit mai puternic. Sper să mai revenim.

Rezervaţia Naturală Râpa Roşie (16 iulie 2011)

2011-07-21T16:50:00.001+03:00

Ş-apoi dacă n-am auzit de un milion de ori "Da` la Râpa Roşie când meeeergem?"...

Accesul la rezervaţie prin oraşul Sebeş, din centrul căruia porneşte drumul comunal spre localitatea Daia Română. La aproximativ 200 de metri după trecerea peste calea ferată se ramifică un drum de ţară la stânga (în dreptul unităţii militare) ce strabate Lunca Sebeşului, iar apoi traversează pârâul Secaşul Mare chiar în abruptul rezervaţiei.

La podul peste Secaşul Mare lăsaţi maşinile şi puteţi începe plimbarea. În mod normal ar trebui urmate marcajele, însă noi n-am văzut decât nişte panouri informative destul de cojite. Panourile au fost montate în 2007, dar trebuie răbdare să mai descifrezi ceva pe ele, căci materialele utilizate n-au fost prea bine alese, încât să reziste la soare şi ploi.

Din faţa râpei, noi am ales să urcăm prin stânga şi am coborât prin dreapta. Am urcat aiurea, "pe nemarcat", iar la coborâre am mers pe un presupus traseu (din panou în panou). Plimbarea a durat mai puţin de 3 ore (dar a părut mai lungă din cauza celor 32 de grade Celsius).

Mai multe informaţii pe situl www.rapa-rosie.ro (la ora actuală site-ul e destul de "în construcţie", dar vă faceţi o idee generală).

Foto 1. Panoramă 1

Foto 2. Panoramă 2

Foto 3. Panoramă 3

Foto 4. La păscut

Foto 5. Detaliu: "coloane"

Foto 6. Detaliu: "Orga roşie"

Foto 6. Detaliu: "Piciorul uriaşului"

Foto 7. Urcăm?

Foto 8. Încet, să nu deranjăm animalele!

Foto 9. Bine, nici CHIAR aşa de încet...

Foto 10. Călugăriţă camuflată

Foto 11. Amfiteatru

Foto 12. Hai, la vale, că vine seara

Foto 13. Libelulă pe valea Secaşului Mare