Traversând Muntele Mare pe skiuri (17-19 februarie 2012)

Participanți: Cătălin Grigoriu, Dragoș Hazi, Dragoș Petruțiu, Dragoș Roncu, Raluca Lupu, Vasile Stan, Marlene și Dinu Mititeanu, Alina Cîrja

Zăpezile mari care au pus stăpânire peste toată țară au cam dat peste cap planurile de câteva weekenduri bune încoace. Călimanii au rămas pentru altă dată din cauza gerului, tura clubului "Memorialul Cuxi Șerban" a fost și ea inițial amânată iar apoi anulată... așa că revenim cu o nouă tură în munții de lângă noi. O astfel de tură oricum era trecută în calendarul activităților din acest an. Aceeași zăpadă, prognoze nu prea optimiste dar și găsirea mult mai ușoară a unor mijloace de transport dau practic și varianta câștigătoare: vom face o traversare de la Răcătau (munții Gilăului) către stațiunea Băișoara (Muntele Mare), în timp ce Vlădeasa-Padiș rămâne pentru altă dată :)

Foto 1. Iarnă adevărată! (foto. Marlene Mititeanu)

Direct în clăpari, cu skiurile după noi și rucsacii mari și grei ne facem apariția unul câte unul în autogară. Autobuzul spre Răcătău pornește la ora 17 din Cluj Napoca. Biletul costă 11 lei și după aproximativ o oră și jumătate coborâm în ultima stație din Răcătău. Apoi, mai avem de mers încă câteva sute de metri pe strada principală până ajungem la podețul peste Someşul Rece, ce apare în stânga noastră. Conform track-ului, pentru această seară, avem de parcurs aproximativ 600 de m diferență de nivel: din sat, până sus în culmea, deasupra cătunului Bușești. Această diferenţă de nivel aveam să o facem în aproximativ 3 ore jumătate şi o distanţă de 7.8 km.Prin Răcătău ne mai întâlnim cu câte un sătean care uimit ne întreabă încotro mergem... dar în Ghermăneşti doar câinii de prin curţi ne întâmpină.

Foto 2. Mișcarea de seară (foto. Dragoș Roncu)

După Ghermăneşti, urmează Buşeşti, ultimul grup de case sub culme. Din greșeală o luăm pe uliţa ce merge printre gospodării dar fără nici un fel de probleme ieşim în final, în culme. Acolo suntem luaţi în primire de vânt.Teoretic, suntem pe marcaj triunghi roşu, de fapt acesta nu prea mai există (am văzut doar vreo 2 urme vechi, ziua următoare, aproape de Dobrin). Imediat după ce intrăm pe drumul de pe culme, pe care dimineaţa următoare vom continuăm către Dobrin, căutăm un loc ferit de vânt pentru a ne instala corturile.Având pădure atât în stânga cât şi în dreapta, hotărâm să campăm chiar în drum. Pregătirea locului pentru corturi nu a fost o activitate nici pe departe plăcută; chiar dacă prima dată am bătătorit zăpada aflându-ne pe skiuri, apoi am coborât de pe ele, am revenit pe ele... zăpada tot nu se susţinea greutatea şi ne afundam în ea. În cele din urmă pe la 00.30 eram gata de somn şi la 6.30 eram treziţi de ceas. -11 grade au fost pe noapte şi a nins mai tot timpul.
Ora plecării a fost ora 8 , însă din cauza unui primus (pe benzină) buclucaş, "reuşim" (Raluca, Dragoş, Cătălin, Dragoş şi cu mine) să pornim în urma celorlaţi cu o oră întârziere. Avantajul a fost că am avut urme proaspete, astfel că la schitul Dobrin, am reuşit să-i prindem pe ceilalți din urmă şi să ne regrupăm. Ne adăpostim într-o colibă de la Dobrin pentru a lua o pauză de ceva dulce. Am uitat să precizez: pe ninsoare ne-am pornit de la locul unde am înnoptat şi ninge în continuare ca-n poveşti. Mai în glumă şi nicidecum în serios, de aici exista şi varianta de a coborî pe valea Negruţei, înapoi în civilizaţie. Dar track-ul nostru prin alta părţi e trasat. Pe acolo sigur e mult mai fain vara pe bicicletă decât ar fi fost acum, cu dulapul în spate. Vezi tura pe care am făcut-o cu biciclete în zonă. Până la Dobrin, am trecut prin locul numai Scoborâşu, pe lângă vârful Buturii (1569 m) care a rămas în dreapta noastră şi am intrat şi pe teritoriul marcajului cruce galbenă care continuăm tot pe culme până dă în banda roşie din masivul Muntele Mare. Acest marcaj a fost refăcut chiar de dl. Dinu în anii '87- '88, aşa că abia dacă se mai zăreşte din când în când pe câte un stâlp de înaltă tensiune.
Cum formaţia e reîntregită reintră în vigoare regula 25 / 50 de paşi / om, la făcut de urme, apoi persoana din faţă îi ia locul ultimul şi tot aşa. Altfel nu am fi răzbit în zăpada abundentă! deşi suntem pe skiuri adeseori suntem nevoiţi să facem urme în zăpadă în care intrăm până la genunchi!

Foto 3. Vreo 17 km tot prin ninsoare

Lăsăm în urmă colibele de la Dobrin, care deşi sunt în număr foarte mare abia dacă zărim câteva din cauza ninsorii care tot cade din cer şi continuăm pe culme. În următoarele ore trecem pe lângă Cracul Dobrinului (1614 m), vf. Dumitreasa (1638 m)- în poiana Dumitreasa luăm masa de prânz. Tot cam din această poiana încep să se zărească în parte stângă-faţă şi colibele de la Piatra Albă. Acestea sunt situate însă de cealaltă parte a văii Şoimului, vale pe care urmează să o traversăm. După poiana Dumitresei urmează poiana lungă a Bogdanului în capătul căreia se află şi veche cabană Bogdanu. De ceva vreme bună avem în vizor şi mare provocare a acestei zile: urcarea în culmea, aflată de cealaltă parte a văii Şoimului: culmea Groşilor. Până acolo studiem varianta de a traversa pârâul Şoimu fără a face un ocol pe la fosta cabană. Malul văii însă este prea abrupt aşa că vom face un ocol pe la cabană acolo unde este un pod. O dată traversaţi, ne îndepărtăm din ce în ce mai multe de cele câteva colibe ce poartă numele de Bogdanu (nu am trecut pe la ele). O nouă pauză pentru a ne pregăti psihic de ultima urcare din acestă zi. Aceasta însumează ~200 m diferenţă de nivel.

Foto 4. Urcarea spre Piatra Groșilor

Există chiar şi un drum ce numără doar 3 serpentine și care iese sus în şa. La început ţinem linia drumului, dar pentru că linia propusă de acesta ar cere din partea noastră nişte energie irosită în plus, îl abandonăm şi facem zig-zag-uri, căci brazii oricum suntem suficienţi de răsfiraţi. După o oră şi zece minute ieşim în culmea Groşilor. De acum mai avem doar o lungă linie dreaptă şi o scurtă coborâre până la colibele Prislop, unde aveam să ne petrecem cea de-a doua noapte. Dupa vârful Piatra Groşilor (1758 m) intersectăm pe banda roşie care vine tocmai dinspre gheţarul Scărişoara şi se îndreaptă spre Băişoara. Ocolim vârful Prislop (1729 m) şi fix când începe să se lase întunericul ajungem la cobibele omonime. În timp ce Marlene, dl. Dinu, Dragoș și Vasile îşi caută un loc de cort, noi intrăm în colibă nouă, pe care am pus ochii încă de la depărtare. Înăuntru găsim 2 mese mari şi lungi, bănci, curăţenie... la ce ne puteam aştepta mai mult?! Rămânem aici peste noapte şi din patru corturi în prima noapte, doar două mai răsar din zăpadă. După atâta poveste un rezumat al zilei de sâmbătă ar suna în felul următor: vreo 17 km pe skiuri, istovitori din cauza zăpezii şi a rucsacilor mari, chiar dacă fără o diferenţă de nivel cumulată prea mare. Fără skiuri cu siguranţă că ne era imposibil să-i parcurgem.

Foto 5. Colibele Prislop

Foto 6. Adăpostul pentru noapte

Duminică: plecarea e la ora 9. Dimineaţa parcă suntem răsplătiţi pentru efortul depus în ziua anterioară când am înaintat doar prin ninsoare şi fără o vizibilitatea prea bună asupra locurilor pe care le-am traversat.

Foto 7. Ș-am pornit la drum! (foto. Marlene Mititeanu)

Foto 8. Cu forțe proaspete

Acum e soare şi de la uşa colibei vedem Retezatul şi Piatra Vulcan! E tare fain!
Pornim cu zâmbetul pe buze în traseu. Cu aşa o vreme efortul depus la făcutul urmelor abia dacă se simte. De la colibe urcăm puţin pentru a intra în vastul platoul al Muntelui Mare.

Foto 9. Însoțitori de nădejde

Foto 10. Încă puțin și ieșim în platoul Muntelui Mare

Regula valabilă pentru făcut de urme e tare greu de respectat pentru că frecvent unul dintre noi rămâne în urmă pentru a face poze.
Pentru că vizibilitatea în aceste condiţii este excelentă, nu avem nici o problemă de orientare. Dar pe timp de ceaţă sau white out, platoul Muntele Mare devine un adevărat duşman. Singurul reper e baza militară de aici... însă până la ea calea poate fi tare lungă.

Foto 11. Povară grea

Foto 12. La orizont: munții Bihorului

Foto 13. Tot înainte (foto. Marlene Mititeanu)

La vreo 2 ore după ce am pornit facem o pauză în apropierea (şi totuşi la distanţă) de clădirea acestei baze militare. Când suntem în cealalt capăt al ei, dăm focile jos, pentru prima dată data de când am pornit şi ne pregătim de coborârea ce ne va scoate în drumul ce vine dinspre Şesu Cald spre vârf.

Foto 14. Popas (foto. Marlene Mititeanu)

Foto 15. Baza militară de pe vârf

Ştim că de pe vârful Muntele Mare (1826 m) vom beneficia de urmele pe care Luşu (coleg de club), le-a făcut sâmbătă. Zăpada pe care soarele a bătut-o de dimineaţă şi până acum, începe să se cam lipească de tălpile skiurilor unora dintre noi. În consecinţă cei mai mulţi punem înapoi focile şi pornim spre Buscat.

Foto 16. Opt din cei nouă

Foto 17. Care pe unde

Nu avem altceva în gând decât mâncare, cola sau bere... De la cobilebe Şesu Cald, mai trec doar câteva minute până când ajungem la baza pârtiei. Facem pauza mult aşteptată iar apoi ne pornim cu mare groază pe ultima bucată care în final ne va scoate la pârtia veche din Băişoara. La sfârşit am fost tare surprinşi să aflăm că de la pârtia Buscat până la finish au mai fost încă 5 km. Am urmat drumul, ce merge pe curbă de nivel, prin partea estică a vârfului Buscat.
Reveniţi în stațiune suntem așteptați de un microbuz care în schimbul a 33 lei/persoană ne aduce în Cluj.

Foto 18. După așa o tură, numai zâmbete! (foto. Dragoș Roncu)

Foto 19. Traseul înregistrat de gps