2 3.3.16 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2016/03/ski-tura-pasul-rotunda-rodnei-suhard.html

Ture la est și vest de pasul Rotunda, pe zăpadă proaspătă (27-28 februarie 2016)



Trackuri: aici și aici

În ultimul weekend al lui februarie m-am alăturat colegilor din CAR care s-au îndreptat spre pasul Rotunda, pentru a participa la deja obișnuita tabără de schi de tură.


Foto 1. Din Rodnei înspre vârful Omu din munții Suhard (foto. Dan Tăuțan)

Vineri, în oraș plouă mai toată ziua așa că abia aștept să ajung la cabana Croitor, (0263-372149 / 0786-579645) basecamp-ul nostru.
În pasul Rotunda ajungem și de această dată urmând drumul național DN 17D, care pe ultima porțiune ne rezervă 14 km de macadam ce aduc tare mult cu condițiile pe care le poți întâlni pe un drum forestier.
Cu multă atenție și răbdare ajungem pe întuneric în pas, ne bucurăm că avem parte de zăpadă proaspătă și ne pregătim de cele aproximativ 10-12 min de mers pe jos până la cabană.
O parte din lume e venită deja, alții urmează să sosească și, cu gândul la ziua de mâine mergem la somn.

Sâmbătă avem parte de o dimineață cețoasă și, după ce se fac echipele - una de începători și alta pentru cei mai familiari cu schiul de tură, o luăm din loc înspre pantele din munții Suhard.


Foto 2. Sâmbătă mergem pe schiuri la est de pasul Rotunda

Prima pantă care ne pune la încercare abilitățile orientare prin ceață e cea spre vârful Cociorba. Chiar dacă unora locurile ne sunt cunoscute, confirmarea care vine din partea GPS-ului e binevenită în altfel de condiții.
Câțiva ajungem puțin mai repede pe vârf și hotărâm să facem o coborâre pe lângă liziera pădurii pentru a vedea cum e de fapt zăpada. Ceilalți împreună cu Marlene continuă pe schiuri având ca direcție vârful Omului.


Foto 3. Din când în când plafonul se ridică și astfel putem vedea împrejurimile


Foto 4. Înspre vârful Omu

Prognozele au anunțat vreo 2 ore în care sunt șanse să-și facă apariția Soarele, iar cele câteva rânduri în care deasupra noastră zărim petece de cer albastru ne dau speranțe.


Foto 5. Vreme de iarnă

Așadar, scoatem focile și facem prima coborâre; zăpada e foarte bună însă faptul că poate undeva mai sus s-ar putea să fie soare mă determină să mă răzgândesc și astfel după ce revenim cu toții pe vârful Cociorba plec să-i ajung pe ceilalți. Cei 4 colegi rămân la panta  de aici, iar eu plec în ceață de una singură.
La scurt timp după ce am pornit în prinderea din urmă a celorlați am început să mă gândesc dacă am procedat bine plecând singură. Mi-am făcut eu ceva calcule încercând să estimez cam ce distanță ar putea fi între mine și ei, apoi între mine și Cristi care constat că a tot continuat față de momentul în care ne-am întâlnit pe coborâre... Totuși, vreme de vreo 35 de minute am mers pe urmele celor din față uitându-mă mai mult la vârfurile schiurilor, vizibilitatea fiind foarte scăzută. De câteva ori am comparat traseul ales de cei din față cu cel pe care aveam în GPS, m-am uitat să văd cât timp a trecut de când am plecat, m-am oprit câteva clipe să aud dacă nu aud vreo voce de la cei pe care speram să-i ajung cât mai curând și nu în ultimul rând mi-am îndreptat gândurile spre animalele pădurii în porțiunile în care eram destul de aproape de lizieră.
Văzând că în sfârșit am terminat de parcurs lunga curbă de nivel care e până la prima șa (fără nume), dar spre care se coboară, îmi zic că totuși ar trebui să-i prind din urmă pe colegi.
Am mers bine până aici și acum mă pregătesc de câteva viraje pe foci până în șa unde se află o stână mare. Mi-ar fi plăcut să dau focile jos, dar în condițiile date (ceață deasă) nu avea nici un sens. Apropiindu-mă tot mai mult de șa aud o primă voce, în sfârșit! Mă bucur că s-a încheiat traseul pe care l-am parcurs solitară. Îl întâlnesc pe Cristi, care i-a ajuns pe restul și apoi continuăm împreună.
Din șa urmează o porțiune în care culmea se îngustează destul de mult față de platoul pe care am înaintat până acum și la fel ca în alte rânduri vântul a format niște cornișe impresionante.
De cum m-am alăturat grupului încep să apară momentele în care avem vizibilitate mai bună și încerc să ochesc eventuale pante de schi.
Recunosc că nu am stare să stau în coada grupului prea mult timp și că mă îndrept spre prima parte a lui, în timp ce mai schimb câte o vorbă cu unii și cu alții.
Curând ajungem sub vârful Omu și astfel ne pregătim sufletește de cei aproape 350 de metri diferență de nivel care sunt până sus.
Înaintarea noastră e în continuare asistată de GPS și cu pași mici dar siguri înaintăm prin zăpadă proaspătă spre vârf.
Tocmai în momentul în care ajungem sus, soarele își arată puțin conturul prin ceață însă nu răzbește să și rămână.


Foto 6. Poza de grup pe vârful Omu - 1932 m (foto. Dan Tăuțan)


Foto 7. De pe vârf facem cale întoarsă bucurându-ne de ce am urcat
 
Foto 8. Vârful rămâne în urmă și-n ceață

Remarc prezența crucii mari care și-a făcut apariția de la vizita mea anterioară pe vârf, în iarna lui 2012 și după ce zăbovim vreo 10 minute facem cale întoarsă.
Împreună cu Cristi și Florin o iau în față căci noi ne-am scos focile dorind să ne bucurăm de coborârea de pe vârf. După noi pornesc și restul, însă vin puțin mai greu lăsându-și focile pe schiuri.
În fine: zăpada e tare bună, vizibilitatea rezonabilă și în cele din urmă hotărâm să rămânem la schi în zona vârfului de 1723 m, primul sub vârful Omu. În timp ce facem prima urcare ne întâlnim și cu restul trupei care continuă spre cabana Croitoru.


Foto 9. La schi cu noi!


Foto 10. Cineva încearcă să ia o gură de aer de sub zăpadă


Foto 11. O fereastră mică spre Rodnei

În formula amintită mai sus reușim să facem 3 coborâri foarte frumoase pe pantele acoperite cu zăpadă proaspătă.
Târziu în după-amiază punem focile pe schiuri și pornim spre cabană unde ajungem deodată cu întunericul.

Seara parcă zboară stând la povești și ascultând cântecele Adrianei....

Duminică primul lucru pe care-l fac după ce mă trezesc e să mă uit pe geam și să văd cum e pe afară. Cerul arată bine înspre pantele din Suhard, doar că azi avem în plan să mergem spre Rodnei, unde pentru moment e ceață. Cu speranță că soarele trebuie să se arate la un moment dat pornim la drum.
La fel ca ieri o parte din trupă e în față, însă nu e stres știind că în scurt timp îi vom ajunge.
Planul e să mergem până înspre vârful Gajei, cu urcare prima dată pe vârful Nichitaș.
Ritmurile fiind diferite se fac câteva grupulețe, iar din când în când ne regrupăm.


Foto 12. Aha, deci eram în marea de nori


Foto 13. Și acum deasupra clocotului, unde zările se lărgesc

Zăpada e ceva mai moale ca în ziua precedentă, căci temperaturile au crescut, însă tot e bună.
Trecem de vârful Nichitaș și nu mult timp se pare că dăm să ieșim din marea de nori în care de fapt ne aflam. Mai vin câteva valuri de ceață, însă e tot mai clar că se face vreme bună. Acum urcăm cu și mai mult spor către vârful Gaja, mai ales că o parte din trio-ul crestei principale (Roșu, Ineuț, Ineu) ni se arată.


Foto 14. Urcând spre vf. Gaja, munții Rodnei


Foto 15. Creasta principală ni se arată


Foto 16. Vreme bună, zăpadă bună...


Foto 17. Regrupare înainte de vârful Gaja

Zările se deschid tot mai mult și acum vedem pe unde am umblat ieri, vedem chiar și coborârile pe care le-am făcut sub vârful Omu, o parte din Călimani și Oușorul ce străjuiește celălalt capăt al culmii principale din Suhard.
E excelent, căci demult n-am mai prins o mare de nori.


Foto 18. Cățelul pe care noi l-am botezat Kaju ne-a însoțit în ambele zile, bucurându-se și el de omătul proaspăt

Foto 19. Poză cu vârfurile Roșu și Ineuț în fundal (foto. Marlene Mititeanu)

Tura noastră continuă până pe vârful de 1752 m de dinainte de vârful Gaja unde facem o pauză, o poză de grup și apoi începem coborârea. Azi, spre deosebire de ziua precedentă mai toată lumea zăbovește puțin mai mult pe pante de schi bucurându-se de viraje și de vremea bună.


Foto 20. Privind spre Roșu și Ineuț
 
Foto 21. Azi avem parte de o zi tare frumoasă


Foto 22. Clocot peste creasta principală


Foto 23. Lăsăm în urmă priveliștea spre creastă și ne îndreptăm spre pantele de schi (foto. Dan Tăuțan)


Foto 25.


Foto 24. Viraje în tandem (foto. Dan Tăuțan)

Câțiva nu ne mai săturăm de schi și "închidem" pârtia abia la ora 3 după amiaza.
Lihniți ne îndreptăm spre cabană, ciugulim câte ceva și apoi ne dăm întâlnire la restaurantul Decorale de pe valea Cormaia.


Comentează folosind contul Facebook:

2 comentarii

  1. acum am vazut catel. E tare frumusel :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca e cel mai fericit catel care ni s-a alaturat vreodata in ture. In ambele zile ne-a insotit si se bucura la maxim de zapada... ca sa nu mai zic ca era cel mai in forma dintre noi toti; topaia mai tot timpul inafara urmelor noastre si, sigur a parcurs o distanta mai mare ca si noi.

      Ștergere

Pagina de pornire