Weekend în Retezat (13-14 septembrie 2008)

Ignorând complet prognoza meteo pentru weekend, iată-ne plecând vineri seara înspre Retezat, în aceeaşi echipă-minune: Alina şi subsemnatul. Drumul e bun (cu excepţia drumului forestier Nucşoara - Cârnic, practicabil cu orice maşină, dar cu prudenţă!), aşa că după 4 ore şi jumătate ajungem la Cârnic, la limita Parcului Naţional Retezat.

Foto 1. Cârnic: Cabana Cascada

Foto 2. Aproape plină

Seara e frumoasă, luna e plină şi te îndeamnă parcă să pleci într-o tură nocturnă, dar noaptea încep să se adune norii care aduc furtuna. Dimineaţa vine cu ploaie. Într-o fereastră de “vreme bună”, ne strângem lucrurile şi pornim spre Pietrele. Nu facem doi paşi, că ploaia începe din nou. Şi plouă, şi iar plouă… Ne întâlnim cu doi turişti mai în vârstă, care ne întreabă dacă ne place pe ploaie. Eu zic “da”, Alina nu e de acord.

Două ore mai târziu, ajungem la cabana Pietrele şi hotărâm să ne cazăm. Era ora 10 dimineaţa. Alegem o micro-cabană cu două paturi (30 lei/noapte) şi dormim. Ne trezim şi afară tot plouă, aşa că ne continuăm somnul. Ploaia se opreşte abia spre seară, aşa că pe la 6 PM facem o scurtă tură printre cabane. După care urmează ultima tranşă de somn, somnul de noapte.

Vremea e dezolantă, dar aerul curat de munte şi susurul Stânişoarei (care trece prin faţa cabanei) fac somnul dulce. Deşi iniţial dezamăgit de vreme (gândindu-mă că era mai bine să fi stat acasă, unde ploua mai ieftin), până la urmă mă liniştesc: ziua de sâmbătă e concediul de odihnă pe care nu l-am avut recent.

Deşi părea că o să ne trezim foarte devreme, ne-am ridicat din pat abia pe la 7 dimineaţa. Vremea e bună, doar puţină ceaţă, aşa că înviorarea ne-o facem urcând prin pădure spre culmea Lolaia. O oră mai târziu eram pe culme, bucurându-ne de privelişte.

Foto 3. Retezat, venim!

Foto 4. Ardeee!

Foto 5. Fumegând

Foto 6. Valea Stânişoarei - pe acolo ne întoarcem

Foto 7. Deasupra

Înaintăm spre vârful Retezat, trecând peste Lolaia Nord şi Lolaia Sud, admirând lacul Ştevia în dreapta şi creasta principală în stânga. Şi după 4 ore fix (exact cât zicea indicatorul), ajungem la 2485 m! Ceaţa ne mai taie din vizibilitate, dar e atât de bine la înălţime!

Foto 8. Iar printre pietre :)

Foto 9. Pe culme. Lol, asta? Lol, aia!

Foto 10. Căldarea lacului Ştevia

Foto 11. De pe Lolaia, Retezatu-i retezat!

Foto 12. De la stânga spre dreapta: Păpuşa, Peleaga, Curmătura Bucurei.

Foto 13. Pândind lacul Ştevia

Începem apoi coborârea spre şaua Retezat, de unde coborâm în valea Stânişoara, pe care o urmărim până la Pietrele, unde ajungem la ora 14.

Foto 14. Coborâm spre şaua Retezat

Foto 15. Etajate: lacul Gemenele şi lacul Negru.

Foto 16. Lacul Stânişoara

Foto 17. Lacul Stânişoara, de aproape

Foto 18. Culmea Stânişoara

Foto 19. Cădere de apă pe valea Stânişoarei

Foto 20. Detaliu...

Nu pierdem vremea şi coborâm spre Cârnic, cu o mică „escală“ la cascada Lolaia, asta ca să încheiăm conturile cu Lolăile odată pentru totdeauna!

Foto 21. Cascada Lolaia

Foto 22. În locul obişnuitelor flori galbene, nişte ciuperci de băligar :)

P.S.1 Pe traseu am întâlnit unguri, polonezi, cehi şi nemţi. Românii au stat acasă: ei au înţeles prognoza meteo.

P.S.2 Nu-i de râs: nişte tineri era s-o păţească grav pe drumul forestier Nucşoara-Cârnic! Şoferul a adormit la volan (s-ar părea) şi a ieşit cu maşina în afara "carosabilului", fiind la un pas de a se rostogoli sute de metri în valea Nucşoara. Maşina a rămas suspendată şi apoi readusă pe drum tractată cu ajutorul unui tractor.

P.S.3 La Cârnic, am lăsat maşina în faţa Cabanei Cascada, şi am plătit 10 lei parcarea pe două zile. Am găsit-o intactă, nu ca ghinioniştii ăştia.