Weekend în Ceahlău (3-4 iulie 2010)

Pe la mijlocul săptămânii Iuliu vine cu propunerea de a merge în masivul Ceahlău, iar pentru că nu am mai fost sună destul de tentant. Vineri căutăm informaţii în legătură cu drumurile închise prin zonă din cauza inundaţiilor şi cum vremea se anunţă destul de bună, sâmbătă la 5 jumătate pornesc spre Bistriţa, îi iau pe băieţi şi ne continuăm drumul în direcţia Vatra Dornei- valea Bistriţei- cabana Izvorul Muntelui. Până în Vatra Dornei starea asfaltului e excelentă, iar mai apoi destul de rea (plăci de beton, gropi, porţiuni bunicele)...

Foto 1. În lumina apusului

La cel de-al doilea pod peste lacul Izvorul Muntelui ne întâlnim cu trupa din Iaşi: Marius, Ovidiu şi Bazil (membri în Hai pe munte).

Foto 2. Trupa şi fotograful- Iuliu

Înainte de a intra pe traseu achităm taxa de acces în Parcul naţional Ceahlău (5 lei/persoană).
Ne facem că intrăm pe marcajul punct albastru, dar pentru că ieşenii cunosc zona Marius devine ghid şi înaintăm pe traseu nemarcat. Poteca lată merge prin pădure, e chiar destul de frecventată până la un anumit punct, iar pe porţiunile mai înguste urzicile dornice să facă cât mai multe victime ne dau bătăi de cap.

Foto 3. Veselie!

Foto 4. În mişcare

O bună bucată de timp mergem în paralel cu o vale aşa că avem apă câtă vrem, o mai traversăm de câteva ori şi admirăm formaţiunile stâncoase caracteristice masivului, pe care Marius, ni le prezintă cu tot cu denumire. După ce poteca dispare înaintăm prin bălării, inevitabil dacă am ales varianta unui traseu nemarcat, urcăm pieptiş printre copaci, trecem cu bine şi de unele porţiuni ce necesită mai multă atenţie iar în cele din urmă ne intersectăm cu traseul bandă roşie ce urcă de la cabana Izvorul Muntelui până la cabana Dochia.

Foto 5. Cabana Dochia

Foto 6. Nori pufoşi

În aproximativ 20 de minute ieşim în campingul din preajma cabanei Dochia, iar pentru că se strâng ceva nori ameninţători foamea mai aşteaptă şi ridicăm rapid corturile. Începe şi ploaia însă apucăm să ajungem în sala de mese a cabanei udaţi de numai câteva picături. Chiar dacă nu este drum de acces până sus, la cabană, se pot servi mâncare caldă şi tot felul de bunătăţi la preţuri pe măsura altitudinii la care e cocoţată cabana (1750 m). Ploaia ce seamănă cu una mocănească aduce ceaţă şi frig, iar astfel Ovidiu vine cu ideea de a merge pe Toaca (1900 m) la miezul nopţii. La ora 18 se dă bătută şi dăm o fugă până pe vârf.

Foto 7. După ploaie

Foto 8. Staţia meteo de sub Toaca

Foto 9. Ca şi cum ar ieşi din pământ

Foto 10. Gânditorul

Orizontul se deschide, apare curcubeul şi soarele, iar norii pufoşi se joacă pe văile de la poalele masivului. Dacă tot e vizibilitate nu plecăm până nu identificăm crestele Rodnei, Călimanilor şi Bistriţei.

Foto 11. Stăm frumos la poză

Foto 12. D'ale Ceahlăului

Foto 13. Flori de colţ încă neînflorite

Foto 14. Tabăra de corturi

Noaptea este una foarte liniştită iar dimineaţa ne trezeşte ciripitul păsărelelor. Chiar dacă aşteptăm ca soarele să-şi facă datoria şi să usuce roua de pe corturi, corturi tot ude rămân pentru că în scurt timp se lasă ceaţa. Pentru coborâre alegem banda roşie; la început poteca merge pe curbă de nivel pe sub zona protejată a vârfurilor Ocolaşu Mare (1907 m) şi Ocolaşu Mic, însă trebuie să ne mulţumim cu ceea ce am văzut ieri. Din acest loc începe coborârea, trecem de Poiana Maicilor (1328 m) iar apoi intrăm pe valea unde se află Clăile lui Miron.

Foto 15. Clăile lui Miron în ceaţă

Foto 16. În pădure

Foto 17. Abrupturi spectaculoase

Astfel după 2 ore jumătate suntem la maşini şi gata pentru drumul spre casă. Pentru întoarcere ne încercăm norocul pe o altă variantă: Izvorul Muntelui- Borsec- Topliţa- Reghin- Bistriţa- Gherla, care se dovedeşte a fi mult mai bună decât prima.