Weekend în Retezatul Mic şi Vâlcan (15-16 octombrie 2011)

Trupa: Geta, Radu, Alina
Sâmbătă
Traseu:
1) Casa de vânătoare Câmpuşel (valea Jiuluide Vest)- Piatra Iorgovanului, 2041 m (triunghi roşu)- Şaua Paltina (bandă roşie)- Tăul fără Fund- stâna Soarbele- casa de vânătoare Câmpuşel (nemarcat)
2) Cheile Scorotei (punct galben)

Foto 1. Ne îndepărtăm de Piatra Iorgovanului

În urma unui drum de 4 ore, vineri noaptea la ora 1, montăm cortul în "parcarea" situată peste drum de casa de vânătoare. Această casă de vânătoare Câmpuşel se află foarte aproape de locul unde se termină asfaltul pe DN 66A, drum cunoscut şi sub numele de "drumul lui Băsescu". Acesta face legătura între valea Jiului şi Băile Herculane. Asfaltul este foarte bun o dată cu ieşirea din localitatea Uricani şi până destul de aproape de pasul Jiu-Cerna (cu vreo 3 km înaintea acestuia), când asfaltul se termină brusc. Din acest loc şi până în Cerna Sat drumul nu poate fi parcurs cu oricare mașină! poate doar cu cele de teren.

Foto 2. Piatra Iorgovanului

Sâmbătă dimineaţa ne mobilizăm puţin mai târziu decât ne-am propus şi înainte de ora 10 reuşim să ne punem în mişcare. Cortul a îngheţat în urma frigului de peste noapte aşa că nu îl adunăm ci îl lăsăm să se usuce.
Suntem chiar lângă panoul informativ şi indicatorul cu timpul estimativ pentru urcuşul până la Piatra Iorgovanului. Pe acest panou suntem informaţi că la intrarea în Parcul Naţional Retezat se percepe o taxă de 5 lei/persoană/7 zile petrecute în perimetrul parcului. La fel este trecut şi la intrarea în cheile Scorotei, însă din câte ştiu eu singurul loc în care se plăteşte taxă pentru accesul în parc este în zona barajului Tomeasa, baraj situat pe lacul Gura Apei (accesul către Poiana Pelegii).
Preţ de o oră jumătate înaintăm, urcăm, prin pădure; numai bine cât să ne încălzim şi să renunţăm treptat la o parte din hainele de pe noi. Marcajul triunghi roşu înaintează pe piciorul ce separă valea Cheia Scolului (stânga) şi valea Iarului (dreapta).
Pe valea Iarului am coborât în urmă cu un an, mai mult din greşeală, căci aflându-ne în şaua Paltina, pe o ceaţă destul de mare, am căutat degeaba marcajul punct roşu ce apărea pe harta mea (harta din colecţia Munţii Noştri, ediţia 1982).
Nici unul nemaifiind vreodată pe acolo, am avut ceva emoţii căci o dată cu atingerea altitudinii de la care începe pădurea, şi-a făcut apariţia şi un canion. Fără a mai urca înapoi în creastă, am pornit pe labirintul propus de canion. O dată intraţi acolo, am văzut nenumărate semne de om, aşă că avem macăr certitudinea că există cale de ieşire. Chiar şi aşa zona este una foarte sălbatică şi cu siguranţă destul de periculoasă fără echipament în situaţia în care se porneşte o ploaie în timp ce încă eşti acolo, deoarece există numeroase săritori.
Să revenim... vremea devenea din ce în ce mai plăcută însă vântul foarte rece prevestea că iarna bate la uşa. Ajunşi sus pe platoul de sub Piatra Iorgovanului atenţia noastră este captată de vârfurile din Retezatul Mare. Aceasta sunt foarte fotogenice căci deja sunt pudrate cu zăpadă.

Foto 3. Retezatul Mare!

Foto 4. Peleaga (st.), Păpușa (dr.)

Tot aici îşi face apariţia şi banda roşie ce vine din şaua Plaiului Mic şi pe care vom continua. Până atunci, dăm rapid o fugă pe vârf, ţinând poteca triunghiului roşu, însă vântul ce bate foarte tare abia dacă ne lasă să stăm 2,3 minute. Apoi coborâm şi ne întoarcem puţin până la primul marcaj bandă roşie. Chiar dacă începem să mergem spre şaua Paltina până ce Piatra Iorgovanului se arată în totalitate, ochii tot spre granzii Retezatului ne sunt. Cele două marcaje vor merge în paralel până în şaua Paltina. Aici, există şi un pilon şi lângă el, pe o piatră este desenat un marcaj TR ce arată şi noua direcţie pe care aceasta o va urma. TR, coboară pe valea Lăpuşnicului Mare la Lunca Berhina. În cealaltă parte pleca, cândva, la vale, punctul roşu- marcaj ce acum nu mai exista şi care urca în şa dinspre Lunca Berhina. Toamna trecută, nu am ştiut acest lucru şi în zadar am căutat acest marcaj.

Foto 5. Încă o privire spre Iorgovan

Acum, că e vreme bună nu mai există nici un dubiu pe unde avem de coborât pentru a ajunge la stâna Soarbele, ea fiind vizibilă din creastă. Părăsim creasta fără să mai urcăm vârful de 2005 m, situat în imediata apropiere şi începem coborârea pe piciorul ce nu are nume, localizat între valea Iarului (st.) şi valea Soarbele (dr.).
Pentru că abia dacă s-au scurs 4 ore de la plecare, nu ne grăbim şi profităm din plin de fructele care mai există prin iarba uscată; de merişoare şi afine.

Foto 6. Coborând din creastă

Cu temele făcute de acasă ştiu exact unde se află Tăul fără Fund, trecem pe la el, iar apoi continuăm spre stâna Soarbele. Am constat că această stână nu apare trecută pe harta celor de la Dimap, chiar dacă ea e o stână veche! (dovadă că ea e desenată pe harta mea, harta ce are 30 de ani)

Foto 7. Peste drum, Oslea!

De la stână coborâm pe poteca ciobanilor, poteca fiind evidentă. Prin pădure mai zărim din când în când câte un marcaj vechi, punct roşu. Poteca devine mai jos, drum în toată regula, iar apoi iese în DN 66A, pe prima porţiune neasfaltată.
Reveniţi la maşină constatăm că nimeni nu a prezentat nici un interes pentru cortul meu. După ce mâncăm câte ceva şi pentru că încă mai erau câteva ore de lumină hotârâm să nu adunăm frig în noi stând în foişorul de lângă cort, aşa că mergem la o plimbare prin cheile Scorotei.

Foto 8. Stâna și căldarea Soarbele

Ne urcăm în maşină, coborâm câtiva kilometri pe valea Jiul de Vest, până la intrarea în chei. Acesta este semnalizată cu un indicator. Cheile sunt marcate cu punct galben şi de la locul de intrare se fac 2 ore până la stâna Scorota. Aflându-ne în Retezatul Mic, unde predomină relieful carstic, cheile chiar dacă se desfășoară pe firul unei ape, aceasta nu se află la suprafaţă. Drumeţia durează 2 ore dus-întors. Până să ieşim din chei, norii se adună pe cer şi începe să ningă. Revenim în "base camp" unde ne pregătim de multe ore de somn, căci ne băgăm în sacii de dormit deodată cu găinile.


Duminică
Traseu: fostul canton de vânătoare Câmpuşel- muntele Ursu- în dreapta vârfului Coada Oslei- vârful Oslea (1948 m)- vârful Pestisanu- şaua „La Suliţi”- muntele Şarba- curmătura Şarba- poiana Gura Şarbei – valea Jiului de Vest - casa de vânătoare Câmpuşel (integral nemarcat)

Foto 1'. Pe creasta Oslea

Ningea şi când am intrat noi în cort... aşa că dimineaţa când deschid fermoarul de la interiorul cortului văd un start de 5 cm de zăpadă... mare bucurie... cel puţin pentru moment. Când îl deschid şi pe cel de la folia exterioară văd că de fapt doar în jurul cortului era stratul ală... Nu stăm prea mult pe gânduri punem de un ceai şi mâncăm. Apoi repejor pornim pe asfalt, spre vale, până la fostul canton silvic Câmpuşel.

Foto 2'. Iorgovanul în straie de iarnă

Pornesc şi gps-ul căci avem track pentru traseul de astăzi şi intrăm pe valea Ursului. Înaintăm pe un vechi drum forestier, rupt de ape. Chiar dacă accesul către creasta Oslei e nemarcat, în scurt timp îşi fac apariţia, nişte panglici transparente, un marcaj mai altfel. Urcând, valea devine din ce în ce mai sălbatică, trecem de câteva ori şi firul apei. Când valea pare să se înfunde facem stânga şi urcăm o serpentină, iar apoi drumul va şerpui. Doar ultimele 15 minute înainte de a ieşi în golul alpin părăsim drumul, şi urcăm direct. Deja peste drum avem privelişte asupra Pietrei Iorgovanului care e şi ea acum pudrată cu zăpadă.

Foto 3'. Urcarea pe muntele Ursu

Lăsăm pădurea în urmă şi începem urcuşul lung prin iarbă, pe un vânt foarte tăios. În câmpul nostru vizual s-au mai înfăţişat cheile Scorotei, uriaşii pe care i-am văzut şi ieri dar dar și mai puţini cunoscuţii Gruniu, Lazărului şi Văcarea, iar departe Godeanu şi Parâng.

Foto 4'. Cheile Scorotei, în centrul imaginii

Foto 5'. Mult mai multă zăpadă în Retezatul Mare

Din cauza vântului dar şi a gustoaselor merişoare şi afine chiar şi îngheţate urcăm destul de încet.
Aproape îngheţaţi de frig renunţăm să mergem spre începutul crestei, nu mai facem puţin stânga şi ţinem direcţia înainte. Într-un final ieşim în creastă, destul de aproape de primul vârf al crestei, care e în stânga noastă, vârful Coada Oslei. Ne înscriem pe banda roşie care vine dinspre cealaltă parte a crestei munţilor Vâlcan şi pornim spre vf. Oslea.

Foto 6'. Pe creastă, înspre vf. Oslea

Foto 7'. De sub vf. Oslea

Foto 8'. Fain mai e!

Din cauza stratului de zăpadă, fie el şi mic, pe unele porţiuni am fost foarte atenţi. Creasta în sine se aseamănă puţin cu Craiul având porţiuni foarte înguste şi expuse.

Foto 9'. Plaiuri din Godeanu

Foto 10'. Mergând pe sub creasta aritmetică

Ajungem şi pe vf. Oslea cel mai înalt de aici, iar apoi în 10 minute şi pe ultimul vârf Pestisanu. De aici vedem următorii doi piloni, ultimul, din şaua având chiar şi un indicator: spre stânga TR, către Tismana, Sohodol, valea Bistriţei (jud. Gorj) şi spre dreapta TR către pasul Jiu-Cerna.
În zare se înfățișează lacul Cerna cunoscut şi sub numele de Iovanul şi piatra Cloşanilor (munţii Mehedinţi).

Foto 11'. Lacul Iovanul (Cerna)

Foto 12'. Stânci foarte fotogenice

Marcaj nu mai întâlnim însă drumul de pe Şarba este clar, aşa că îl urmăm. Mai repede decât ne-am fi aşteptat dăm în drum, chiar în locul de unde, spre stânga, începe parcul naţional Domogled-valea Cernei.

Foto 13'. Culori de toamnă

Foto 14'. La revedere, Iorgovan!

Mai trec 45 de minute şi ajungem la maşină. Fiindu-ne foarte foame, adunăm rapid lucrurile şi pornim către casă, cu o pauză de masă în Petroşani.
Încheiem astfel un weekend foarte fain, în care ne-am plimbat printre anotimpuri: sâmbătă prin toamnă, duminică prin iarnă.

P.S. Dacă cineva are nevoie de track-uri, să-mi scrie.