În weekend-ul prelungit de "sfântă Mărie", am ales ca destinaţie Parângul.
Sâmbătă după-masa ajungem în Petroşani, având ca plan să dormim la cort undeva în zona telescaunului/cabanei Rusu, iar dimineaţă să luăm telescaunul, să trecem pe la Mija, să urcăm pe vf. Cârja şi să revenim la maşină.
Urcăm cu maşina până la cabana Rusu, însă nu ne sare în ochi niciun loc decent de cort. Încercăm pe valea Jieţului înspre Groapa Seacă. Găsim un tăpşan înierbat unde ne stabilim tabăra.
Şi dacă tot avem timp de relaxare, analizez harta şi reconfigurez traseul pentru a doua zi. Planul e sa pornim de la Cotul Jieţului, pe marcaj cruce galbenă până înainte de căldarea lacului Cârja, de unde să urcăm pieptiş spre muchia Mija. Şi la întoarcere, vom vedea, sunt mai multe variante.
Duminică dimineaţă, pe la 7, parcăm maşina pe marginea drumului la Cotul Jieţului şi pornim la drum. E devreme, înaintăm greu. Însă luăm micul dejun şi ne încălzim, încet-încet.
Traversăm pârâul Burtan, apoi pârâul Pârlele şi ieşim din pădure direct la un balcon de stâncă cu privelişte spre Parângul Mare.
Foto 1. Pe balcon
Nu peste mult timp, jneapănul se mai răreşte, deci hotărâm să urcăm pieptiş. Ne luptăm cu câteva tufe de jneapăn, dar apoi ne strecurăm înspre culmea golaşă.
Foto 2. Lacul îngheţat
Foto 3. Lacul Cârja
Foto 4. Ou de Paşti
Şiiii... după 4 ore de la plecarea de la maşină suntem sus pe culmea Mija, la peste 2300 m altitudine. Dacă până acum am avut privelişte doar spre est, acum ne bucurăm de peisajul vestic, cu căldarea Mija la picioarele noastre şi vârful Parângul Mic (care maschează staţiunea Parâng).
Foto 5. Lacul Mija
Continuăm să ne apropiem de vârful Cârja, iar culmea Mija se tot îngustează. Prognoza vremii nu arată prea îmbucurător, aşa că nu zăbovim prea mult (deşi ajuns aici nu prea-ţi mai vine să cobori). N-am vrea să prindem udă stânca de pe custură.
Foto 6. Custura Cârjei
Foto 7. La finish! (foto: George Neculai)
Cu maximă atenţie trecem fără probleme de porţiunea dificilă a traseului nostru şi ajungem sus pe vf. Cârja, practic înapoi în civilizaţie. Ne întâlnim accidental şi cu prietenul nostru ieşean, George Neculai!
Foto 8. Aglomeraţie alpină
N-ajungem bine pe vârf, că începe ploaia, şi încet-încet se transformă în ploaie cu grindină, iar apoi în măzăriche! Răbdăm bărbăteşte pişcăturile şi suntem cu ochii în patru să nu ratăm muchia Slivei pentru coborâre.
Ceaţa se ridică puţin ca să ne arate clar direcţia de pe vârful Gemănarea, aşa că mai departe continuăm ajutându-ne de momâi. Iar după ce trecem de vf. Slivei, coborâm sub ceaţă şi chiar şi ploaia se opreşte.
Pe măsură ce înaintăm, poteca se conturează din ce în ce mai bine. Iniţial urmează matematic creasta, apoi coboară în serpentine spre lacul Zănoaga Stânei şi spre stâna Roşiile.
Vremea e din ce în ce mai bună, aşa că nu ne mai grăbim. Coborâm alene spre maşină, schimbăm chiar şi două vorbe cu ciobanul-blogger!
Foto 9. Lacul Roşiile în depărtare
Foto 10. Valea Roşiile
Foto 11. Monstrul mustăcios
Aproape de ora 18, după 11 ore de la plecare (dar cu timp efectiv de mers mult mai mic), ajungem la Cotul Jieţului, încheind tura cu succes.
De fapt, cu succes am încheiat-o a doua zi, în grădina cu piscină a Vilei Cornelia din Roşcani:
Foto 12. Zile senine!
PS. I-am ratat "la mustaţă" pe cei de la carpati.org.
PS2. Deşi foarte aproape, vremea e extrem de diferită pe munte. Nu mi-aş fi dorit vremea de la Rânca.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu