Intro: Pentru al doilea weekend consecutiv ajung în pasul Rotunda (1271 m). Acest pas se află pe DN 17D, ce leagă localitatea Valea Mare de pe valea Someşului Mare de şoseaua Vişeu- Vatra Dornei (peste pasul Prislop).
Foto 1. Sus încă e iarnă! 
Pe parcursul săptămânii prognozele sunt într-o continuă schimbare, de la prognoză bună se ajunge la una mai puţin bună + atenţionare cod galben de vânt (viteza vântului putând ajunge până la 80-90 km/h în zona montană). Nu renunţăm la tură şi sperăm să nu fie prea rău.
Astfel că vineri seara cu puţin înainte de miezul nopţii intrăm în cabana Croitoru, unde suntem aşteptaţi de proprietarul acesteia cu compot de mere. Pentru că până la ora 6 nu mai erau prea multe ore rapid ne retragem la somn.
Sâmbătă la 7 o luăm din loc. Afară vremea pare decentă: senin către Transilvania şi înnorat spre Moldova. Totuşi reuşim să zărim vârful Roşu din Rodnei şi inconfudabilul vârf Heniu cu al său releu, din munţii Bârgăului. Înaintăm cu spor, căci zăpada este bună, nu ne afundăm mai deloc şi după vreo 2 ore jumate suntem în dreptul drumului ce coboară către pârâul Ursul, afluent al văii Rusaia. Între timp a început să ningă, vântul să bată, vizibilitatea a scăzut considerabil (aveam un deja vu al primei zile din tura de parcurgere a Muntelui Mare). În acest loc, eu şi Marian hotărâm să coborâm din creastă. Deja avem beşici/răni de la clăpari. Înainte de a o lua la vale ne urăm drum bun unii altora şi rămâne să ne auzim la telefon. Ne înscriem pe valea pârâului Ursu, urmăm drumul fără probleme, mai târziu trecem în valea principală, Rusaia şi după vreo 2 ore jumătate de la despărţirea de restul lumii ajungem la asfalt. Am ieşim cu vreo 600-700 m mai jos de cazărmile Rotunda, înspre Cârlibaba. Acesta e şi primul sat, dar până la el avem aproape 8 km. Chiar dacă ninge ca-n poveşti şi deja ne gândeam cu groază cum s-ar putea să fim nevoiţi să-i facem pe skiuri (pe drum, căci zăpadă era destulă). Avem mare noroc şi în scurt timp, ne ia o maşină. Ajungem în Cârlibaba şi cu mai puţin noroc, adică stăm ceva în frig, în staţia de autobuz, vine şi microbuzul de Satu Mare- Iaşi şi ajungem într-un final în Ciocăneşti. Aici se aflau şi maşinile cu care am venit şi la care trebuia să coborâm duminică după amiază. Hotărâm să rămânem peste noapte aici şi mâine să mergem la schi la Vatra Dornei. Ne-am cazat la această pensiune în schimbul a 60 de lei/cameră. V-o recomand dacă ajungeţi în zonă. Duminică dimineaţa ieşim în stradă cu skiurile după noi şi aşteptăm microbuzul de Vişeu-Vatra Dornei. Până pe la ora prânzului schiem pe pârtiile din centrul staţiunii. Apoi ne dăm întâlnire cu restul trupei. Au reuşit să parcurgă traseul propus în ciuda vremii. RT-ul turei lor, aici .
Revenind la cel de-al doilea weekend... ştiam încă de acum o săptămână că iar voi ajunge în pasul Rotunda. De aceasta dată cu ocazia taberei de iarnă, tură oficială a CAR Cluj Universitar.
Participanţi: Linda Popovics, Liviu Faur, Csaba Papp, Andra Felea, Mihai Moruț, Adi Alex Pop, Răzvan Samoilă, Marius Colcer, Adriana Sim, Ionuț Șipețean, Eva Veress, Adi Grancea, Ciprian Lazslo, Adrian Hogiu, Marius Chiorean, Adela și Florin Stan, Cătălina Zăgrean, Tibi Iozsa, Mihai și Mihaela Constantinescu, Titus Hen, Horaţiu Baban, Andrei Bica, Adi Boer, Adi Rus, Dinu Mititeanu, Alina Cîrja
Tot aici, în urmă cu doi ani, am participat la prima tură în compania celor din club.
În acest an cei mai mulţi participanţi aveau să sosească doar de vineri. Totuşi, joi după amiază reuşim să plecăm, din Cluj, 8 oameni cu două maşini. A fost aleasă ruta cea mai scurtă (Cluj- Salva- Năsăud- Rodna- Şant- Valea Mare) ca şi distanţă pentru a ajunge la cabana familiei Rizea din pasul ce separă munţii Rodnei (vest) de munţii Suhardului (est). Din punctul în care se termină asfaltul, la ieşirea din satul Valea Mare sunt 15 km până la cazarea noastră pentru tabăra ce avea să înceapă. Drumul este bun şi poate fi parcurs cu orice maşină echipată corespunzător pe timp de iarnă.
În ciuda unui eveniment nefericit petrecut cu doar 7 km de destinaţia din acestă zi, ajungem cu toţi la cabana Rizea. Condiţiile de aici le ştiam încă de acum 2 ani, cabana e tare faină şi aduce mai mult a pensiune decât a cabană de munte.
Vineri, 9 martie
La 8 jumătate pornim către est, spre munţii Suhard, în formaţia: Andra, Linda, Adi, Liviu, Mihai, Titus, Horaţiu, Csaba şi subsemnata.
După multe weekenduri din acestă iarnă, cu vreme nu prea strălucită, acum e soare!
Foto 2. În fața cabanei Croitor
Foto 3. Fereastră
Foto 4. Trioul din RodneiDeşi sunt şi pedeştrii printre noi încercăm să mergem cât de cât grupat, respectiv să facem pauze în care să-i aşteptăm pe cei pe bocanci.
Ţinta din acestă zi e vârful Omu. Aflat la 1932 m, acesta este şi cel mai înalt vârf din munţii Suhard. Spre deosebire de acum o săptămână există un strat nou de pulvăr ce măsoară 10-15 cm, aşadar totul e perfect.
Foto 5. Prin poiana Rotunda
Foto 6. Pe skiuri ne e foarte ușorDupă părăsirea cabanei nu trece prea mult şi ieşim în poiana Rotunda. Aici se află şi cabana Croitor. Tot de acum cele trei vârfuri de peste drum încep să ne tragă cu ochiul. Pe parcursul întregii zile aveam să le fotografiez din/în numeroase unghiuri până când soarele a coborât după ele şi întunericul i-a luat locul.
Foto 7. Vârful Roșu
Foto 8. Vârfurile Ineuț, Ineu și o parte din piciorul Pleșcuței
Foto 9. Alt unghi, același fundalDupă ce părăsim poiana, pedeştrii nu mai au urme şi încep să se afunde tot mai mult în încercarea de a face urme. Urcăm şi primul vârf, de 1543 m şi facem o pauză înainte de următorul vârf, Cociorba. Evident cu faţa către Rodnei. Înainte de a porni din loc, dăm jos focile căci urmează coborârea faină de pe vârful Cociorba până în şaua unde se află şi o cruce. Acolo jos, ne regrupăm şi continuăm împreună în zona unde creasta e destul de îngustă şi sunt prezente şi cornişe.
Foto 10. Dimineața / după amiazaOra amiezii se apropie cu paşi repezi aşa că înainte să ajungem în locul de unde porneşte pârâul Ursu, hotărăsc cu Csaba să mărim pasul pentru a merge spre vf. Omu. Aveam contact vizual spre el şi vf. Stânişoarei încă de dimineaţă.
După scurta porţiune prin pădure, ne pregătim de urcare. Până pe Omu avem de urcat ~450 m diferenţă de nivel.
Prima "treaptă" ne scoate la 1723 m, apoi ne putem trage sufletul căci urmează o curbă de nivel şi apoi urcarea finală. Un ochi în spate, către Rodnei, altul către piciorul ce vine din vale până în vârful Suhard şi mai apoi în vf. Omu şi ajungem sus.
Foto 11. De pe topul Suhardului
Foto 12. Și-am ajuns pe vârf
Foto 13. Abia acum se vede restul cresteiAbia de aici se văd celelalte vârfuri ale crestei Suhardului. Cu harta în mână, identificăm rând pe rând toate vârfurile până la Ouşorul. Din dreptul lui porneşte culmea Runcului care coboară până în Vatra Dornei. Vremea e perfectă: abia dacă adie vântul. Vizibilitatea la fel: distingem Pietrele Doamnei (Rarău), platoul Giumalăului, împăduriţii munţi ai Bistriţei, întinşii Călimani, Heniul şi iarăşi Rodnei... Nu zăbovim prea mult, între timp a apărut şi Andra (pe bocanci)... şi apoi pornim. Coborârea de pe Omu a fost pe crustă, deci nu prea plăcută. În curând zăpada devine din ce în ce mai bună. Mai facem câte o pauză pentru a o aştepta pe Andra. Surprinzător, îşi fac apariţia şi baieţii din Mureş care dau o fugă până pe vârf. Nu îi reţinem prea mult căci ne vom revedea deseară la cabană. O nouă coborâre, până la liziera pădurii. O pauză înainte de şaua cu cruce şi deja începem să-i zărim pe câtiva din grup, urcând vf. Cociorba.
Foto 14. Vârful Stânișoarei și vârful OmuPe urcare ne întâmpină Titus, iar sus dl. Dinu care după ce a rezolvat treburile din vale, rapid a dat o fugă, pe skiuri, până aici.
Foto 15. Popas pe urcarea către Cociorba
Foto 16. Întâlnire cu cei ce tocmai au sosit în zonăRând pe rând mai apar şi alţii care au plecat din Cluj de vineri dimineaţa. Câţiva zăbovim pe sus până vine apusul şi apoi ne bucurăm de coborârea până la cabană.
Foto 17. Soarele se pregătește să apunăSâmbătă, 10 martie
Foto 1'. Azi o să-i avem tot timpul în față!Ultimi plecaţi din Cluj au sosit vineri seara în pasul Rotunda aşa că sâmbătă dimineaţa la ora 8 o luăm spre Rodnei.
Era clar ca şi acum nu toţi vom avea acelaşi ritm. Împreună cu: Adela, Florin, Cătălina, Tibi, Adi, Andrei, Adi, Adi, Csaba pornim spre către vârful Ineuţ. Din drumul naţional porneşte un drum până în şaua Gajei. Suntem pe banda roşie de Rodnei. La fel ca şi în Suhard, după câteva minute ieşim din pădure. Parcurgem o lungă curbă de nivel şi apoi urcăm pe vârful Nichitaş (1451 m). Aici drumul spre şaua Gajei merge pe mijlocul versantului. Cum zăpada e îngheţată şi suficient de stabilă hotărâm să o luăm pe sub drum, puţin deasupra marginii pădurii.
Foto 2'. Pe culmea Dosu GajeiÎn alte condiţii se merge pe culme; pe acolo aveam să ne întoarecem după amiază. Până la şaua Gajei am avut parte de câteva traversee nu prea comode, ţinuând cont că în orice moment puteam derapa la vale. Pentru că nu vrem să pierdem din altitudine, nu coborâm spre şa ci urcăm în culme. Aici ne regrupăm şi continuăm împreună pe culme Dosul Gajei.
Foto 3'. Ineuțul
Foto 4'. Faina căldare mărginită de Roșu și Ineuț
Foto 5'. Cu greu ne luăm ochii de la eiTrioul din Rodnei e atât de frumos şi impunător de aici! Nici unul dintre noi nu îl ştiam din acest unghi. Înainte de a ajunge la limita rezervaţiei Bila-Lala, loc semnalizat cu un indicator şi un panou, luam masa de prânz. La fel ca şi ieri vântul abia dacă adie şi soarele ne arde în continuare feţele. În această şa urcă marcajul punct roşu de la lacul Lala.
Foto 6'. Furnici
Foto 7'. PopasDupă pauză mai avem doar o scurtă porţiune de mers pe schiuri, căci apoi creasta devine mult mai accidentată şi abruptă. Suntem sub vf. Ineuţ şi totuşi mai sunt 450 de metri diferenţă de nivel până sus.
Foto 8'. Pare atât de aproape...
Foto 9'. Suntem în perimetrul rezervației Bila-LalaCoborâm de pe schiuri, ne echipăm cu colţari şi piolet şi fix când începem să urcăm prima panta auzim o voce din depărtare. Era dl. Dinu care ne îndeamnă să nu mai urcăm căci ne va prinde întunericul la întoarcere. Până sus mai aveam 2 ore, apoi coborârea la schiuri si apoi câțiva kilometri până la cabană.
Foto 10'. Încă pe schiuri
Foto 11'. Până aici ne-a fost 
Renunţăm şi pornim pe schiuri. Doar Adi şi Andrei care zic că vor urcă doar jumătate de oră vor ajunge pe vârf. Restul facem cale întoarsă, dar acum integral pe culme.
Foto 12'. Creasta rămâne tot mai mult în urma noastră
Foto 13'. Peste drum, Suhardul!Nu ne mai grăbim, îi prindem din urmă şi pe câțiva pe bocani şi dl. Dinu înmânează două carnete unor colegi noi. Culmea aceasta e foarte asemănătoare cu culmea nordică a Ineului, culmea Pleşcutei. E lungă şi e presărată de tot felul de vârfuleţe de 1700 m. După ce trecem de vârful Gagei renunţăm la foci.
Foto 14'. Zăpadă excelentă pe coborârea spre vârful Nichitaș
Foto 15'. Schi....
Pentru început zăpada are crustă dar apoi dăm de pulvăr. Aşa de mult ne-a plăcut, că nu am stat prea mult pe gânduri şi am mai făcut o urcare până în culme. Apusul e tot mai aproape şi vârfurile din Suhard (Stânişoarei, Omu şi Suhard) sunt din ce în ce mai frumos scăldate în lumină. După această coborâre pornim şi noi spre cabană.
Foto 16'. După cea de-a doua coborâre pornim agale spre base camp
Foto 17'. La revedere, Suhard!Duminică, 11 martie
Vremea s-a stricat, exact aşa cum au spus prognozele.
La ora 10 jumătate aveam întâlnire cu toţii la una dintre stânile din poiana Rotunda pentru a asista la "lecţia" despre folosirea pioletului, colţarilor şi a echipamentului în caz avalanşă.
Până la această întâlnire am stabilit încă de cu seara că mergem să schiem în zonă. În jur de 8 jumătate ne mobilizăm (Adela, Florin, Adi, Ionuţ şi cu mine) şi pornim către "creste". În poiana Rotunda, suntem luaţi în primire de vânt şi white out. Urcăm până pe primul vârf, verificând din când în când gps-ul. "Pârtia" de vineri a cam fost distrusă de două snowmobile cu care ne-am întâlnit şi în ziua precendetă în Rodnei. Noroc că nu au lăsat urme chiar pe toată lăţimea ei. Se apropie ora întâlnirii aşa că ne îndreptăm spre stână.
Foto 1''. "Lecția" de inițiere în turele de iarnăDupă mini cursul de iniţiere iarna pe munte mai facem o urcare până în vârf. Ceaţa s-a mai ridicat aşa că această coborâre o savurăm din plin. Cu greu renuţăm la încă una... probabil a fost ultimul pulvăr din iarna aceasta.
Revenim la cabană, ne facem rucsacii, mulţumim gazdelor şi pornim spre Cluj. Afară a început să ningă. Pentru a ne astâmpăra foamea ne abatem puţin din drum până la intrare în localitatea Cormaia, pentru a mânca la restaurantul Decorale . Mâncare foarte bună şi servire rapidă.
Cam aceasta a fost tabăra din această iarnă!
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu