Drumeții cu pornire de pe valea Râului Bărbat- Retezat (28-29 iulie 2012)

O  tură într-o parte a masivului mult mai puțin umblată și necunoscută mie până în acest moment...

Foto: Marian Poară

Ca de multe ori, lăsăm orașul în urmă o dată ce ieșim de la serviciu. În aceeași zi mergem până în localitatea Hobița, cea din urmă așezare de pe valea râului Bărbat. Aici, aveam stabilită o întâlnire cu un localnic, amic cu un coleg de club. Dânsul avea să ne urce cu o mașină 4x4, dimineața următoare la stâna de Râu, aflată la aproximativ 30 de km, în capătul drumului forestier. Acesta, om foarte cumsecade și primitor, ne găzduiește atât pe noi cât și mașinile cu care am venit. După ce ne înțelegem asupra orei la care plecăm mâine, ne retragem la somn. Pentru unii somnul avea să fie mai special... nu refuzăm propunerea de a dormi în fân. Deși am adormit ceva mai greu, ciulind urechile la fiecare mișcare, nu ne-a părut deloc rău de alegerea făcută.

 Foto 1. Tăul Țapului

Dimineața sosesc și cei ce au pornit noaptea din Cluj, trupa se întregește și cu 2 mașini pornim către stâna de Râu. Deși pasager, încerc să privesc lungul drum forestier cu ochi de șofer; la capătul lui pot spune așa: drumul poate fi parcurs cu aproape orice gen de mașină, însă e nevoie de multă atenție și, și mai multă răbdare. În poiana de dinaintea stânei, am rămas uimită să văd că sunt parcate tot felul de mașini. Eu sigur nu o să conduc niciodată pe drumul ală un volan de mașină, poate un ghidon de bicicletă.

Ultimele pregătiri, stabilim ora de întâlnire pentru mâine și deoarece e destul de târziu ne îndreptăm către refugiul Stâna de Râu. Aici, ne întâlnim cu 4 colegi de club soșiti azi noapte în zonă. Pentru că pe cer sunt ceva nori, revizium planul de acasă: inversăm traseele.

 Foto 2. În apropierea refugiului Stâna de Râu

Nu zăbovim prea mult, ne luăm cele necesare pentru tură de o zi și pornim în sus. După traversarea apelor învolburate care cad din cascada Ciumfu, părăsim marcajul turistic triunghi albastru, care urcă către șaua Custurii. Cascada Ciumfu ne impresionează încă de când o vedem.

Foto 3. Pauzele dese...

 În dreapta ei e plin de tufe de afine... am fi putut sta acolo ore bune, dar vrem să profităm de orele de vreme bună, așa că urcăm prin dreapta apei, pe o potecă. O urmărim căci se îndreptă către lacul Ciumfu.

Foto 4. Deasupra cascadei Ciumfu

Foto 5. Vârful Țapului, Porțile Închise și Vârful Mare

 Câștigăm în altitudine și intrăm într-un prag glaciar foarte sălbatic și virgin.... lacul Ciumfu cu a lui forma de rinichi, cascade mici și mai mari, pârâiașe la tot pasul, mușchi ce băltește, pereți de stâncă și în spate, impozantul vârf al Țapului, Porțile Închise, Vârful Mare, căldarea din care încă nu se zărește tăul Țapului... un alt fel de Retezat și din cauză că nu prea sunt turiști pe aici.

Foto 6. Tăul Ciumfu

Facem pauză foto la lac, unii fac și un tur al lacului, iar apoi mai urcăm un etaj și ajungem la un lac mai mic, dar foarte frumos, lac ce nu apare pe hartă, chiar dacă nu pare a fi doar o băltoacă provizorie.

Foto 7. Oglindă glaciară

Foto 8. Așa e prin partea asta a Retezatului...

 Vremea încă ține cu noi, așa că  ne permitem o pauză de masă destul de lungă pe malul lui. Când ne pornim suntem înconjurați de același gen de peisaj... încă un prag și ajungem la tăurile Custurii, două la număr, între timp s-au adunat ceva nori, destul de amenințători deasupra crestei. Tragem cumva de timp, pentru a vedea dacă va începe să plouă ori ba și mergem către muchia fără nume ce mărgineşte cădarea tăurilor Custurii.

Foto 9. Tăurile Custurii

Foto 10. Două rupicapre

 Printre lespezi avem ocazia să admirăm pentru câteva secunde o marmota, iar puţin mai târziu trei capre negre. Majoritatea ignoră norii şi hotărăsc să urce pe această muchie pentru a ajunge în creastă. Eu, împreună cu Marian şi Rareş, o luăm agale înapoi. La un moment dat ne gândim să urcăm pe piciorul Ciumfu Mare, dar primii picuri ne fac să mărim pasul spre refugiu. Nici nu ajungem la tăul Ciumfu că începe să plouă din ce în ce mai tare. Cu tot cu pelerine şi foiţe de ploaie, ploaia avea să ne ude până la piele. Aşa ploaie eu nu am mai prins pe munte... Cam la jumătate de oră după ce ajungem noi la refugiu, încep să vină rând pe rând şi ceilalţi, la fel de plouaţi şi ei. Vreme de vreo 2 ore tot plouă, dar apoi se opreşte, iese soarele şi ieşim şi noi afară cu mai toate lucrurile la uscat.

Foto 11. Ca după o ploaie de vară

Foto 12. Oițe disciplinate

După amiaza o vom petrece lenevind pe izolire, la poveşti, moţăind sau plimbându-ne desculţi în jurul refugiului. O dată ce soarele coboară în spatele crestei, deşi destul de devreme ne cam retragem la corturi. Avem planuri măreţe pe mâine, ştim că prognoza era mai bună aşa că vrem să profităm cât mai mult până la ora plecării.
Pentru că vrem să ne bucurăm cât mai mult de răcoarea dimineţii, în formaţia Andra, Anca, Marian şi subsemnata, reuşim ca la 6.40 să intrăm în traseu. Trecerea pârâului, deşi printr-un loc unde se află şi marcaj turistic, constituie o adevărată provocare, căci bolovanii sunt depărtaţi şi apa e mare... bocancii noştri deşi erau încă uzi după ploaia de ieri, parcă nu vroiam să se îmbibe cu şi mai multă apă...
Intrăm în pădure şi ne străduim să depăşim următoarea probă: cea de găsire a momâilor şi a punctului roşu care însoţesc poteca către tăul Ţapului. Fără a avea vreun indiciu asupra direcţiei, pierdem vreo 15 minute căutând. Prima momâie şi primul punct roşu (marcaj neomologat) se află în partea stânga, după trecerea apei. Această însoţesc călătorul până la tăul Ţapului. O mare parte a traseului se desfăşoară prin pădure, doar pe ultima bucată se iese deasupra etajului de conifere, printre jnepeni şi tufe de afine.

  Foto 13. Bună dimineața!

Foto 14. Apă proaspătă

 Situat la altitudine de aproximativ 2000 m, tăul Ţapului este un lac deosebit datorită prezenţei unei mici insule. În timpul unei mici gustări pe malul lui studiem posibilităţile de a ieși în creastă.

Foto 15. Tăul Țapului și Porțile Închise

Foto 16. Insula din lac

Pentru că vâlcelul cel mai din stânga, primul după vârful Ţapului, ni se pare cel mai accesibil, hotărâm să urmăm pe acolo. Fără probleme ieşim chiar la câţiva metri de vârful Ţapului. În partea dreaptă rămâne tăul Ţapului, iar în dreapta ni se arată tăul Adânc... vârfurile Păpuşii în stânga, Porţile Închise şi Vârful Mare în dreapta.

Foto 17. Vârful Păpușa, 2508 m

Foto 18. Tăul Adânc...deloc adânc

  Mai urcăm puţin şi vedem pilonii cu marcaj din creasta principală. O ultimă privire către frumosul lac şi apoi către banda roşie. Din partea aceasta avem ocazia să vedem locuri din Retezat din unghiuri total necunoscute. În curând privim ca din avion lacul Galeşul şi numeroasele lacuri din Valea Rea.

Foto 19. Valea Rea, iar în plan secund vf. Retezat

Foto 20. Urcarea pe Păpușa

 Urcarea pe Păpuşa nu prezintă probleme, cu excepţia unui singur loc (Spălătura Păpuşii) se merge pe potecă. În locul amintit există montat un lanţ tocmai pentru a facilita înaintarea pe o porţiune de vreo 3 m.

Foto 21. În spate, Vârful Mare

Foto 22. Peleaga, Colții Pelegii

Foto 23. Ne-am pozat cu Păpușa

Aşa cum era de aşteptat suntem primii turişti pe vârf din acea zi... pe Peleaga vedem oameni. Ciugulim câte ceva, facem poze şi continuăm pe cruce galbenă către şaua Custurii, prin Spintecatura Păpușii. Coborârea de la 2508 până în şaua dintre cele două păpuşi e lungă şi abruptă. Poteca marcată ocoleşte pe curbă de nivel sora mai mică a vârfului Păpuşa.

Foto 24. Peleaga și tăul Pelegii

Foto 24. Impresionantă Păpușa

Foto 25. Din șaua Custurii: Peleaga (st.), Păpușile  (dr.)

 De pe Custura Păpuşii vedem tăurile Pelegii şi obârşia celei mai lungi văi din Retezat, valea Lăpuşnicului Mare. Din şaua Custurii continuăm către vârful Custura (2457 m), în ultima bucată prin mare de lespezi, atât de caracteristice Retezatului. Efortul ne este răsplătit la fiecare pas; tăurile Custurii (pe malul cărora am fost ieri) se văd incredibil de aici, iar muchia cu vârfurile: vârful Morii, Gruniu, Lazărului, Văcarea aduc mult a Făgăraş. Picioarele lor sudice, către vale Jiului de Vest, par perfect pentru coborâri pe skiuri de tură.

Foto 26. Să sar, să nu sar?! (tăurile Custurii)

Foto 27. Și pe vf. Custura

După ce ne luăm la revedere de la Custura, revenim în şaua Custurii, de unde vom coborî pe triunghi albatru către refugiu. Circuitul nostru ne mai rezervă surprize, pereţi aproape verticali desprinşi din creastă, o curgere de apă care coboară în grabă piramida vârfului Ţapului...

Foto 28. La revedere Retezat!

Căldura mare şi-a făcut de mult timp simţită prezenta şi parcă se intentifică şi mai mult în timp ce mergem pe poteca înierbată către refugiu. Până soseşte şi restul trupei, avem timp să adunăm cortul, să mâncăm şi să ne pregătim rucsacii. La ora stabiliă, la 16, coborâm către stâna de Râu, de unde suntem preluaţi de domnul care ne-a şi adus în sus.
Cei aproape 30 de km până în Hobiţa trec destul de greu, probabil şi din cauza căldurii... în sat, recuperăm maşinile de la gazda noastră care îi mulţumim pentru ajutorul oferit şi pornim la drum. În Haţeg luăm masa împreună cu ceilalţi colegi de club care au fost au avut şi ei base camp-ul în zona refugiul Stâna de Râu, iar apoi pe nelipsitul drum către Cluj.
Faină tură, faină trupă şi un Retezat sălbatic! 

Track și profil: aici