Printre stâncile Călimanilor (9-10 noiembrie 2013)

Într-un alt weekend din această toamnă a venit rândul Călimanilor să ne primească în vizită. Marlene și dl. Dinu aleg zona celor 12 Apostoli, iar câțiva prieteni și colegi de club hotărâm să-i însoțim.

Foto 1. Apusul văzut de la Cei 12 Apostoli (foto. Dragoș)

Sâmbătă dimineața pornim având ca destinație satul Poiana Negri, de fapt drumul forestier de acces către schitul 12 Apostoli.
Vremea bună care se anunța pentru acel weekend ne întâmpină cu mare de nori peste depresiunea Dornelor, cu priveliști amețitoare către Rodnei, pe toate admirându-le din preajma pasului Tihuța.

Foto 2. Ceață peste depresiunea Dornelor

 După terminarea drumului asfaltat, continuăm pe drum forestier (de pe Pârâul Pintii?) cale de aproximativ 10 km, până lângă schitul 12 Apostoli. Nu am plănuit/ anticipat asta de acasă, dar sus ne-am trezit brusc că suntem deja la aproape 1600 de m iar apostolii erau la doar 1 oră distanță. Luăm rucsacii mari în spate și pornim în traseu.

Foto 3. Drumul spre Apostoli

După 3-4 minute de la pornire ajungem la intersecția marcajelor PA și PR... foișorul de aici ne îmbie la o pauză pe care cu greu o amânăm pentru mai încolo. Lăsându-l în urmă continuăm pe drum înierbat, înspre sud, care păstrează câteva petece de zăpadă și trece prin pâlcuri de pădure.

Foto 4. O fantonă sub acoperire

Refacem proviziile de apă dintr-un izvor aflat cam la 150 m înafara marcajului (există un indicator spre izvor), iar apoi pășim agale spre stâncăriile de sub vârful Lucaciu.

Foto 5. Pe vârful Lucaciu- 1770 m, pe fundal creasta munților Suhard

 Vizibilitatea excelentă ne-a permis până acum să admirăm valea Bistriței, munții Bistriței, munții Ceahlău, iar în momentul în care urcăm vârful Lucaciu panorama se întregește. Rarăul, Suhardul și munții Rodnei în toată spendoarea. Identificăm rând pe rând vârfuri cunoscute, facem poze și apoi coborâm pentru o plimbare printre stâncile împrăștiate prin tufele de afine și ienupări. Acestea par a fi aruncate de undeva de sus, dar ele nu s-au oprit lovindu-se de limita superioară a pădurii ci și-au continuăm fuga spre vale, unele stând acum ascunse printre copaci.

Foto 6. Printre pietrele Lucaciu

 

 Foto 7. Printre pietrele Lucaciu

 În funcție de imaginația fiecăruia acestea pot căpata asemănări dintre cele mai diverse. Stâncile își arată adevarata frumusețe abia după ce coborâm panta destul de accentuată. Poposim câteva clipe la baza fiecarei coloane de roci vulcanice iar apoi ne întoarcem la rucsacii lăsați sub vârful Lucaciu. Pe o vreme frumoasă și o temperatură ce nu amintea de ninsorile căzute zilele trecute, prânzim lângă rucsaci. Apoi unii revenim pe vârf pentru a mai admira o dată zările dar și pentru a ridica zmeul în bătaia vântului.

Foto 8. Spre Rodnei

Foto 9. Zboară zmeule, zboară!

 Apostolii ne tot fac cu ochiul și ne cheamă spre ei... Apropiindu-ne, Moșul ne întâmpină, soldații răsfirați ne privesc și ascultă de Mareșal. Înainte de a-i vizita, căutăm un loc cât mai bun pentru a monta corturile. Ne învârtim puțin pe acolo, mergem până la panoul informativ, însă nu găsim un loc aflat cât de cât la scut în cazul în care se pornește vreo vântoasă peste noapte.
 

Foto 10. Citind povestea Apostolilor

 Panoul informativ aflat la câteva minute înspre sud față de cei 12 Apostoli ne ajută să distingem toate vârfurile pe care le avem în față. Din marea potcoavă pe care o descriu munții Călimani, înspre nord se înaltă semeț vârfuri precum: trio-ul Străcior, Bistriciorul,Zuzurgău, Pietrosu, Negoiu Unguresc, Rețitisul sau Căliman Iezer... Revenim în base camp, ne echipăm și pornim în plimbarea de după amiază în așteptarea apusului.

 Foto 11. Pentru o noapte ne-am alăturat în formația de soldați care păzesc zona

Foto 12. Mareșalul și soldații

 Mareșalul e primul pe lângă care trecem, îl inspectăm și îl admirăm cu poate rămâne nemișcat de atâtea mii de ani... Pașii printre soldați îi facem în cea mai mare liniște pentru a nu-i trezi înainte de apusul ce se apropie. Trecem rând pe rând pe lângă fiecare soldat și prindem apusul de după una dintre stânci. Moșul e destul de indiferent stând cu spatele spre apus, așteptând parcă bosumflat un nou răsărit.

Foto 13. Străjer viu

Foto 14. La sfat

 Ultimele raze de lumină ne trimit către corturi, unde după ce mai ciugulim câte ceva ne lăsăm în voia unui somn de vreo 10 ore.... Dimineața ne trezim imediat după s-a luminat. Soarele mai are până va trece de înălțimile Ceahlăului, iar noi ne mobilizăm repede și mergem în întâmpinarea lui lângă Mareșal. Vizibilitatea e din nou foarte bună spre E, însă nu și spre înălțimile din creasta munților Rodnei. Plafonul de nori stă fix pe creastă, iar mai jos, picioarele sudice încep să capate lumini dintre cele mai interesante.

Foto 15. Panaghia și platoului Ocolașului Mare înainte de răsărit (în drepta imaginii)

 Foto 16. Rodnei cu căciulă

După ce adunăm corturile, ascundem rucsacii printre jnepeni și chiar dacă pe cer s-au adunat ceva nori, noi pornim înspre Pietrele Roșii și cetatea Tămăului, alte grupuri de stânci din acești "munți negri" (metaforă dată munților Călimani de un turistic ceh/slovac, într-una dintre incursiunile pe care le-a făcut în munții noștri). Călimanii într-adevăr sunt niște veritabili munți negri dacă ne gândim la suprafața mare acoperită de jnepeni dar și roca vulcanică din care s-au format. Sub îndrumarea potecii ce e însoțită de marcajul PR coborâm din zona unde se află cei 12 Apostoli, spre pădure pe care o străbatem urmându-i poteca bine bătută... Semne de sălbăticie vedem în câteva rânduri, iar poveștile d.lui Dinu și Marlene din turele precedente pe aici completează ceea ce vedem. Trecem o poiană și o șa iar apoi urcăm lin prin pădure spre Pietrele Roșii. Alăturându-ne amicilor noștri care sunt niște buni cunoscători ai acestor locuri prindem poteca slab vizibilă ce ne duce în culme.

Foto 17. Pe Pietrele Roșii (foto. Marlene)

Foto 18. Dragonii (foto. Marlene)

 De acolo, Dragonii îți arată creasta deasupra pădurii iar abrupturile pe care facem un popas sunt amețitoare. Pe o potecă și mai slabă, continuăm puțin pe culme pentru ca mai apoi să prindem marcajul ce a rămas în pădure și se îndreaptă spre cetatea Tămăului (poze de acolo aici). Traseul ne invită să trecem prin pădurea la fel de misterioasă ca și cea de mai devreme, iar apoi ne scoate într-un mic luminiș pentru a ne arăta stâncile cetății. Cezarul și celelalte ar fi fost mult mai fotogenice dacă cerul nu era acoperit de nori, însă acesta e un semn să revenim cu altă ocazie. Sub amenințarea norilor mergem ață spre rucsacii pitiți în jnepeni. Cu cât ne apropriem mai tare de mașini, norii se risipesc, reapare soarele, iar weekendul e pe sfârșite.