De Paşte, la schi în căldarea Cailor și căldarea Știol- Rodnei (19-20 aprilie 2014)

Anul acesta cu ocazia Paștelui am ales să merg la schi. Cum mai toată iarnă am preferat să aleg o zonă sigură din punctul de vedere al prezenței zăpezii (foarte rar schimbând locul), acum am propus altă destinație. Una care-mi place tare mult și în care n-am mai fost de câteva luni.

Foto 1. Primăvară vs. iarnă

Propunerea de a merge către Rodnei e primită cu răspunsuri afirmative de către posibilii doritori.
Zona aleasă, poiana Știol, are vreo 2 avantaje esențiale pentru acestă perioadă în care zăpada se retrage tot mai sus.

Foto 2. Băieți, atenție la căprioare!

Calea de acces cea mai rapidă e dinspre pasul Prislop (1416 m) de unde în maxim o oră și jumătate suntem în poiana Știol, loc în care plănuim să instalăm base camp-ul. În formație de cinci, sâmbătă cu noaptea-n cap fugim efectiv către Maramureș. După aproximativ 3 ore jumătate ajungem în pasul Prislop, unde suntem singurele vietăți care mișună.
Vântul care suflă ne zorește să pornim din pas cât mai repede. Unii direct în clăpari, alții în bootsi, alții în papucei și cu schiurile/plăcile pe rucsac cel puțin pentru început.

Foto 3. Gonim spre zăpadă

După ce trecem de prima pantă, practic prima urcare pornind din pas, ajungem la pădure; aici trecem pe schiuri, urmând să rămânem pe ele până la intrarea în poiana Știol.
Zona aproape plată a poienii e bătută de soare cam pe tot parcursul zilei, astfel încât pe aici au mai rămas doar petece răzlețe de omăt.

Foto 4. Prima fereastră spre căldarea Gărgălău

Foto 5. Prin poiana Știol

De o parte și de alta a drumului, lanuri mov au apărut pentru a colora iarba ce încă nu a înverzit.
Pustietatea pe care am regăsit-o de dimineață când am plecat din pasul Prislop, parcă nu avea nici o sanșă să prevadă un moment destul de comic în timp ce ne apropiam de poiana Știol. Răsfirați de-a lungul drumului și ușor gânditori sub povara bagajelor, la un moment dat îmi întorc privirea în spate și ochii îmi rămân mirați la vederea unui grup numeros care era în spatele nostru. Schimbând două vorbe constat că mulți dintre ei erau turiști străini. Deși deja am priveliște către creastă și spre abruptul Gărgălăului ce sunt încă acoperite de zăpadă, totuși suntem întrebați dacă vom mai găsi zăpadă.

Foto 6. Spre creastă

Continuăm marșul în clăpari și încet, dar sigur, ajungem în poiana Știol, iar de aici continuăm spre culmi cu zăpadă.

Foto 7. Verdele tot mai crud pune stăpânire

Foto 8. Maramureșului în zare, poiana Știol în prim plan

 Fix acum un an eram exact în aceeași zonă, însă acum situația stă cu totul diferit. Atunci am putut schia până la baza pârtiei de la teleschi (aprox. 1500 m), acum zapadă compactă abia dacă întâlnim sus, pe piciorul Mușceta.
Totuși reușim să ne punem schiurile în picioare ceva mai jos pentru a scapa de lupta enervantă cu tufele de ienupăr. În momentul în care ajungem în creast[, în zona șeii Gărgălău, decidem ca în cele ce urmează să mergem către pantele ce mărginesc căldarea Cailor.

Foto 9. Sus, situația încă arată bine

Foto 10. Vreme bună de făcut tură pe creastă

Prima coborâre o facem pe cel mai estic vâlcel care marginește căldarea, practic prima variantă pe care se poate coborî venind dinspre Mușceta. Unul câte unul pornim pe panta destul de măricică... zăpada e excelentă în primele două treimi, abia în a treia e cu adevărat moale.

Foto 11. Și acum la vale!

Foto 12. Portret al Gărgălăului

 Foto 13. Viraje spre căldarea Cailor

Foarte faină această coborâre... pentru următoarea ne îndreptăm spre partea cealaltă a căldarii, către pereții spectaculoși ce fac parte din Rezevația Piatra Rea..

Foto 14. Culmi sudice

Foto 15. 

Norii foarte fotogenici și cu zăpadă pe care acum câteva minute îi vedeam cocoțați pe Toroiaga au venit cu viteză înspre noi și pentru moment vizibilitatea s-a redus considerabil și ninge cu măzăriche. Speraăm ca toată treaba să fie la fel de trecătoarea precum a și venit.

Foto 16. Coborârea noastră

Foto 17. Măzăriche și soare

Împreună cu Tommy o iau pe curbă de nivel pe sub peretele stâncos până la baza pârtiei. Apoi începem zig-zigarurile pe care le desenăm până pășim pe creasta principală. Soarele a reapărut între timp așa că nu ne grăbim.

Foto 18. Creasta principală spre vest

Foto 19... și acum spre est

Foto 20. 

Vlad ni se alătură și facem toți trei facem o coborâre spre căldare, coborând până pe ultimul petec pe care îl putem schia. Apoi o luăm la pas pe firul pârâului ce gonește spre vale, printre brândușe.

Foto 21. Alunecăm până la sfârșitul ultimului petec de zăpadă

 Foto 22. În spate căldarea Cailor și o parte din Rezervația Piatra Rea

 Ziua de Paște nu începe cu vreme foarte bună în parte de sus a căldării... e ceață, vânt și fulguiește din când în când. În speranța că plafonul se va ridica curând, mai zăbovim puțin în sacii de dormit.
Ceea ce speram se întâmplă după vreo 2-3 ore, când ne echipăm și plecăm spre creastă, via lacul Știol.

Foto 23. Dimineața de Paște

Foto 24. Culoarul Y al Gărgălăului

În timp ce băieții urcă spre vârful Gărgălău pe culoarul Y-ului, eu mă învârt prin zonă și îi urmăreșc cum avansează metru cu metru. După o oră și un sfert Vlad e primul care ajunge pe vârf, urmat mai apoi şi de Matei. Nu se scurg decât câteva minute şi băieţii pornesc la vale pe pantele abrupte ale culoarului Y... mie nu-mi rămâne decât să privesc şi să mă bucur de coborârea pe care o fac.

Foto 25. Vestitorii primăverii la altitudine

Foto 26.

Foto 27. Floricele

Deşi vremea bună persistă, după un prânz copios, cu imaginea Gărgălăului alături ne pregătim rucsasii şi plecăm spre pasul Prislop.

Foto 28. Oglindire într-un ciob

Foto 29. Trupa

Foto 30. Ineul și Pleșcuta

Pentru mine aceasta a fost ultima ieşire pe schiuri din sezonul 2013-2014, însă în câteva luni vine următorul care sper să fie mult mai bogat în omăt...