2 5.10.15 Banda Roșie https://www.bandarosie.ro/2015/10/5zile5munti-pe-bicicleta-ziua-2-tataru.html

#5zile5munți pe bicicletă - ziua 2: Tătaru (6 august 2015)



Traseu: Mâneciu Ungureni - barajul Mâneciu - vf. Telejenelului - Vârful lui Crai (track în curând)

A doua dimineață ne regăsește la aceeași pensiune din Cheia (Floare de soare) și fără prea mari efoturi nici azi nu reușim să fim foarte matinali. Aproape că ne prinde din nou ora prânzului până când suntem gata. Parcurgem cu mașina cei aproximativ 16 km până în Mâneciu-Ungheni și apoi încălecăm bicicletele.

Foto 1. Munții Tătaru - un masiv ideal pentru pedalat


Afară e o căldură insuportabilă și după ce ne învârtim puțin pe ulițele din sat reușim să ajungem la baraj și să ne apropiem de urcare.

 
 Foto 2. Pe barajul de la Mâneciu

Imediat după ce trecem de baraj drumul se bifurcă și noi alegem varianta din dreapta și după ce asudăm pe câteva serpentine ajungem în culme.

Foto 3. Puțină umbră în urcarea spre culme


Foto 4. Departe mai e Vârful lui Crai!


Foto 5. Uliță deasupra satului Slon

Plaiurile de pe aici îmi aduc aminte de Apuseni deși suntem la câte sute de kilometri distanță de ei.
Drumul când urcă când coboară și din când în când mai adie vântul.
Când ajungem în dreptul satului Slon, sat care se desfășoară în dreapa noastră înspre sud-est începem să ne intersectăm cu mașini care vin dinspre culme. Și nu e vorba de una, două mașini ci pe măsură ce înaintăm dinspre culmea munților coboară tot mai multe, pline de oameni... Ni se pare ciudat și în zadar ne întrebăm de unde vin și de ce tocmai astăzi; răspunsul îl vom afla doar mai târziu când facem o pauză la o stână situată lângă drum.


Foto 6. Copaci coafați de vânt


Foto 7. Sus-josurile culmii

 
Foto 8. Lacul Mâneciu, punctul de unde ne-am început tura


Foto 9. Pauză la stână

Se pare că am avut neșansa de a nimeri fix în ziua cu traficul ce mai ridicat căci azi e sărbătoare mare la Tabla Buții. Sărbătoarea constă în comemorarea celor care au murit în luptele date acolo acum aproape 100 de ani. Ultimele evenimente importante ce au avut loc aici au fost luptele purtate în 1916  în timpul Primului Război Mondial.
Pe vremuri, drumul de culme al munților Tătaru e principul punct de trecere din Muntenia în Transilvania și drept urmare la Tabla Buții era punct vamal.
Victimele acelor lupte sunt înmormântate într-un cimitir militar situat în acest loc și clasificat ca monument istoric.

Pauza la stână o luăm și pentru e momentul să mâncăm dar și pentru că ar putea începe o ploaie.
Stăm ce stăm, dar  pentru că timpul zboară și ploaia întârzie să apară hotărăm să continuăm înspre culme. De menționat că de la această stână panta crește considerabil.


Foto 10. În partea dreaptă se înalță Vârful lui Crai


Foto 11. Lacul se pare că ne urmărește indiferent cât de departe am fi de el

Mașinile continuă să coboare întorcându-se așadar de la Tabla Buții, iar pe ultimele serpentine ne vom intersecta și cu o ambulanța, respectiv  mașina salvamontului, semn că sărbătoarea de la Tabla Buții s-a încheiat.
După un ultim efort ajungem în dreptul Vârfului lui Crai -1472 m, punctul cel mai înalt al zilei de azi. Trecem de șaua pe care o vedem de ceva vreme și brusc suntem uimiți de priveliștea care ni se arată.


Foto 12. Caii noștri și Siriu pe fundal


Foto 13. Culmea munților Tătaru în continuare spre Tabla Buții


Foto 14. Ciucașul ni se arată și astăzi

 Culmi scăldate în lumina după amiezii, munții Ciucaș în zare, Siriul...
Punem de-o pauză și hotărăm că datorită faptului că e destul de târziu nu vom mai continua ci vom face cale întoarsă înspre Mâneciu.

Foto 15. După o pauză la soare facem cale întoarsă și ne bucurându-ne de lunga coborâre


Foto 16.


Foto 17.


Foto 18.

Foto 19.

Foto 20. La păscut în contre-jour

Foto 21.


Foto 22. După câteva minute de adunat crenguțe de cătină rucsacul lui Marian e plin

Foto 23. La vâslit în ceas de seară



Comentează folosind contul Facebook:

2 comentarii

Pagina de pornire