Traseu: valea Dâlma (Câmpu lui Neag) - șaua Dâlma Căzută - muntele Turbanu - poiana Ștevioara - poiana Măcrișului - Gura Plaiului - muntele Arcanu - fântâna Lotrului - vârful Arcanu - vârful Prisloapele Mari - vârful Prisloapele Mici - șaua Nedeilor - vârful Nedeilor - valea Gârbovu - DN 66A - Câmpu lui Neag - valea Dâlma
Perioada cu vreme stabilă de la începutul lunii august m-au îndemnat să-mi iau o zi liberă și, cum Lia a lansat deja ideea de a ne sincroniza la niște ture pe 2 roți, nu ne-a rămas decât să cercetăm în ce zone dorim să ajungem și apoi să pornim la drum.
Prima noapte am rămas în regim de bivuac în pasul Merișor în locul identificat de Lia și Leo care au ajuns acolo înaintea noastră. După traseul spre vârful Tulișa, primul vârf mare din extrema estică a Retezatul, ne-am mutat pe valea Jiului de Vest, mai sus de barajul lacului Valea de Pești.
Știind că ziua de sâmbătă urma să aibă mai multe ore cu soare și temperaturi mai mari am plănuit să pornim mai matinal pe traseu.

Prima noapte am rămas în regim de bivuac în pasul Merișor în locul identificat de Lia și Leo care au ajuns acolo înaintea noastră. După traseul spre vârful Tulișa, primul vârf mare din extrema estică a Retezatul, ne-am mutat pe valea Jiului de Vest, mai sus de barajul lacului Valea de Pești.
Știind că ziua de sâmbătă urma să aibă mai multe ore cu soare și temperaturi mai mari am plănuit să pornim mai matinal pe traseu.


Dincolo de șaua Dâlma Căzută, pe muntele Turbanu, o piramidă din sticle :(
Primii kilometri de pe valea Dâlma, DJ 672C (legătura dintre Câmpu lui Neag și Runcu), se află în proces de modernizare, un segment având chiar și asfalt. După ce am rulat pe asfalt, numai bun de încălzire, substratul și calitatea drumului s-au schimbat și înaintat pe vechiul drum forestier care urcă mult prea abrupt spre șaua Dâlma Căzută. Unele bucăți au sens în șaua bicicletei, altele nu, ținând cont că eram abia la începutul turei.
Banca din șaua amintită, care reprezintă cel mai jos punct ca altitudine de pe culmea principală a masivului Vâlcan, parcă ne invita la un popas, însă văzând cum arată continuarea pe culme am luat rapid harta. Noroc că traseul nostru nu a urmat direct linia "dreaptă" spre vârful Dâlma Căzuă, respectiv vârful Măcrișului și, chiar dăcă e total neintuitiv să ne înscriem pe o coborâre scurtă, continuarea pe curbă de nivel spre muntele Turbanu a fost ruta pe care am continuat.
Banca din șaua amintită, care reprezintă cel mai jos punct ca altitudine de pe culmea principală a masivului Vâlcan, parcă ne invita la un popas, însă văzând cum arată continuarea pe culme am luat rapid harta. Noroc că traseul nostru nu a urmat direct linia "dreaptă" spre vârful Dâlma Căzuă, respectiv vârful Măcrișului și, chiar dăcă e total neintuitiv să ne înscriem pe o coborâre scurtă, continuarea pe curbă de nivel spre muntele Turbanu a fost ruta pe care am continuat.

Fericiți că am ieșit din pădure, aici în poiana Ștevioara unde am avut prima prilește spre golul alpin pe care urma să-l parcugem

Poiana Ștevioara și vechea stână
Chiar înainte de pârâul Turbanu am schimbat direcția de înaintare și am început urcușul spre muntele omonim. Inițial în versant, pe panta numai bună de împins biciclete, apoi direct pe culme, mai mult pe lângă ele, până ce am ieșit în poiana Ștevioara. Aici veche stână e acum aproape o ruină, însă pentru prima dată de la pornirea, priveliștea e generoasă.

După ploile din ultima perioadă ciupercile de tot felul au început să apară; în ziua precedentă am găsit niște hribi chiar lângă drumul pe care l-am urmat spre Tulișa
Am uitat să menționez că am intersectat marcajul TA încă de când eram pe drumul pe curbă de nivel și pe aici l-am tot însoțit, acesta conducându-ne printr-o succesiune de pâlcuri de pădure la liziera cărora am întâlnit cai și vaci care se adăposteau din calea soarelui, poieni fotogenice și treptat, treptat ne-am apropiat tot mai mult de muntele Arcanu.
După ce un cioban aflat sub vârful Maciavela ne-a spus că vom găsi izvor la stâna lui, am pus de o pauză la umbră unor fagi răzleți, într-un peisaj de care nu ne puteam sătura.
După ce un cioban aflat sub vârful Maciavela ne-a spus că vom găsi izvor la stâna lui, am pus de o pauză la umbră unor fagi răzleți, într-un peisaj de care nu ne puteam sătura.
Creasta crenelată, ascuțită și cu versanți abrupți ai fotogenicei Oslea, muntele Arcanu, vârfuri din Retezatul Mare, dar și repere de calcar din Retezatul Mic... toate îndemnându-ne la zăboveală dacă nu știam că mai aveam lung drum în față.

Ne facem curaj pentru restul traseului în care vom fi doar prin gol alpin și punem de o pauză de energizare

Creasta fotogenică și îngustă a Oslei și cocoașa vârfului Nedeilor, 1619 m
Cu priviziile de apă refăcute am purces spre Arcanu, știind că de aici încolo vom fi la mila soarelui.
La baza sudică a muntelui Arcanu am resimtit arșita, versantul acesta fiind în bătaia soarelui încă de dimineață și după o porțiune de împins bicicletele drumul s-a mutat în versantul estic, iar mai apoi în cel nordic.
Din când în când o mică adiere de vânt parcă ne-a dat putere și, de îndată că am ajuns pe curba de nivel aflată pe nord, Retezatul ne-a atras ca un magnet și kilometru după kilometru am ajuns la Fântâna Lotrului. Aici ne-am mai hidratat o dată și în timp ce Leo a rămas cu bicicletele, noi am dat o fugă până pe vârful Arcanu. E o premieră atât pe mine, Marius cât și pentru Lia și după aproximativ 10 minute de urcare lejeră am ajuns pe vârf. De aici am putut observa sus-josurile culmii până pe vârful Nedeilor, punct în care vom părăsi "drumul" de culme.
Reveniți la biciclete am continuat în ușoară coborâre care, bineînțeles, a fost precedată imediat de o urcare înierbată, porțiune în care ne-au atras atenția 2 panouri informative.
Acestea marchează existența Traseului Tranșeelor, primul de acest gen, amplasate chiar lângă tranșeele bine păstrate folosite în primul război mondial.
La baza sudică a muntelui Arcanu am resimtit arșita, versantul acesta fiind în bătaia soarelui încă de dimineață și după o porțiune de împins bicicletele drumul s-a mutat în versantul estic, iar mai apoi în cel nordic.
Din când în când o mică adiere de vânt parcă ne-a dat putere și, de îndată că am ajuns pe curba de nivel aflată pe nord, Retezatul ne-a atras ca un magnet și kilometru după kilometru am ajuns la Fântâna Lotrului. Aici ne-am mai hidratat o dată și în timp ce Leo a rămas cu bicicletele, noi am dat o fugă până pe vârful Arcanu. E o premieră atât pe mine, Marius cât și pentru Lia și după aproximativ 10 minute de urcare lejeră am ajuns pe vârf. De aici am putut observa sus-josurile culmii până pe vârful Nedeilor, punct în care vom părăsi "drumul" de culme.
Reveniți la biciclete am continuat în ușoară coborâre care, bineînțeles, a fost precedată imediat de o urcare înierbată, porțiune în care ne-au atras atenția 2 panouri informative.
Acestea marchează existența Traseului Tranșeelor, primul de acest gen, amplasate chiar lângă tranșeele bine păstrate folosite în primul război mondial.

Vârful Sigleu Mare și vârful Coarnele pe fundal, alte vârfuri aflate pe culmea principală a întinsului masiv Vâlcan

Retezat, Retezatul Mic cu vârful Piule (și blocul de la calcar asfalt chiar sub vârf) și culmile domoale din Godeanu (în partea stângă a pozei)

Cu Arcanu în ceafă
"Greu" de pedalat în așa decor
Mici sus-josuri între Prisloapele Mari și Prisloapele Mari

Culmea până la ultimul vârf al zilei: căușul întors al vârfului Nedeilor
Traseul nostru a continuat cu sus josurile propuse de relieful culmii, în mare parte însoțite de drum înierbat ceea ce ne-au îngreunat înaintarea mai ales pe porțiunea aflată între șaua Nedeilor și până pe vârful Nedeilor. Turma de oi ce se afla chiar pe vârf și pe care am văzut-o încă de la mare distanță, aveam să o găsim tot acolo însă, noroc cu băiat de 12 ani, care însoțea ciobanii turmei și care a avut grijă de niște kangali impresionanți. Aceștia l-au ascultat întocmai și, după ce am povestit preț de câteva minute cu băiatul, ne-am înscris pe piciorul nordic ce pornește din vârful Nedeilor. Deasupra lizierii pădurii se află o stână activă, însă am avut noroc ca oile să nu fie acolo dar, la scurt timp am ajuns chiar la pădure unde am dat nas în nas cu drumul pe care trebuia să continuăm. Acesta e spălat bine de ape și după un kilometru, care a părut mult mai lung de altfel, căci am mers din piatră în piatră pe panta considerabilă am ajuns la drumul aflat pe un afluent de-al văii Gârbovu.
Acesta e ciclabil și după aproape 5 km ne-a scos în cheile Scocului, la DN 66A. Tura noastră nu s-a încheiat aici, ci am continuat vreme de 10 kilometru pe asfalt iar apoi încă 5 pe valea Arcanu.
Acesta e ciclabil și după aproape 5 km ne-a scos în cheile Scocului, la DN 66A. Tura noastră nu s-a încheiat aici, ci am continuat vreme de 10 kilometru pe asfalt iar apoi încă 5 pe valea Arcanu.
În drum spre șaua Nedeilor
O altă turmă de cai și Piatra Iorgovanului pe fundal

Arcanu, impundându-se pe fundal și panta care abia se distinge (deși e provocatoare din cauza substraturlui) în urcare spre vârful Nedeilor
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu