0 1.11.18 Banda Roșie http://www.bandarosie.ro/2018/11/zade-suri-traditionale-si-mesteceni-in-jurul-Scaritei-Belioara.html

Zade, șuri tradiționale și mesteceni în jurul Scăriței Belioara (20 octombrie 2018)



Traseu: Poșaga de Jos - Poșaga de Sus - Săgagea - Bocșești - Știolne - punct de belvedere Scărița Belioara - Știolne - valea Tisei - Lunca Largă - Runc - Ocoliș - Poșaga de Jos

Traseul ales e unul ciclabil 100%, cu excepția porțiunii unde am făcut un dus-întors. Acesta pornește de pe valea Arieșului și urcă ușor pe valea Poșaga, trecând rând pe rând prin defileul Poșegii, pe lângă schitul Poșaga, pe la baza pereților ce formează cheile Poșegii, iar apoi pe valea care șerpuiește tot mai mult spre satul Săgagea.
În două-trei locuri putem zări stânci ce mărginesc rezervația Scărița-Belioara, intersecții spre micuțele sate Orăști, Incești sau Bețești, toate acum cătune aflate sub platoul Muntele-Mare.
Satul spre care ne îndreptăm noi, Săgagea, e probabil cel mai plin de viață dintre toate așezările aflate chiar poalele platoului Muntelui Mare. Aici, dar și în cele amintite mai sus, încă putem găsi șuri cu acoperiș de paie, gospodării care arată ca acum câteva secole, toate încadrate într-un peisaj pe măsură. Pe urcarea susținută spre Bocșești am vreme să-mi aduc aminte cum într-o iarnă am pornit de la intrarea în sat într-o tură pe schiuri pe dealurile din jurul Săgagei, cum în alta am ajuns tot pe schiuri la Bocșești și Știolne. Doar 2-3 colibe dintre cele care poartă numele de Bocșești, respectiv Știolne, mai sunt vizitate din când în când de sătenii care-și urcă animalele la păscut. 
Sub amenințarea câtorva nori negri care s-au adunat pe Muntele Mare hotărâm să continuăm spre Scărița-Belioara și astfel să facem dus-întorsul propus de mine. Cu siguranța nu ne-a părut rău căci am prins întinderi de mesteceni colorati,  zadele din rezervație îngălbenite și am revăzut locuri prin care nu am mai ajuns de ceva vreme.

E vremea zadelor!

Împinsul bicicletelor de la dus s-a transformat într-o coborâre plăcută la întoarcere, iar de la Știolne am continuat spre valea Tisei. Pădurea colorată ne-a însoțit pe coborârea spre valea Ocolișului, iar covorul de frunze ce a acoperit drumul ne-a ținut la cote maxime concentrarea. Coborârea pe valea Ocolișului ne poartă prin satele Lunca Largă, Runc și în cele din urmă în Ocoliș. Primele două încă au numeroase case vechi care se țin bine, dar o bună parte a lor nu mai sunt locuite. Satul Runc mai are doar un singur copil, restu sătenilor fiind adulți, respectiv oameni în vârsta.
Am fost plăcut surprinși să descoperim Țara Nomadă, o variantă drăguță de cazare tocmai în Runc, sat cu priveliște spre cheile Pociovaliștei.


Prognozele anunțate de mâine încolo ne determină să pornim la drum cu gândul că aceasta e probabil ultima zi de toamnă... desigur, nu avem de unde ști de zilele călduroase de la sfârșit de octombrie

În zona schitului Poșaga avem priveliște spre pereții cheilor Poșegii

Schitul Poșaga

Gospodărie pe valea Belioara


Fereastră spre zona "La Stânci"



În caz că cineva nu știe unde e Nordul


Săgagea, 565

După o pauză de alimentare la birtul din sat, începem urcarea spre Bocșești

Căldură mare, mon cher!

Mesteceni la miez de zi

Deasupra satului, dar încă departe de sfârșitul urcării


Culmi sub pâclă de toamnă

Covor de toamnă

Dincolo de frunze două șuri au mai supraviețuit o toamnă

Ceva nori apar pe cer și astfel am scăpat de căldură

Curbă de nivel între sălașele de vară de la Bocșești și Știolne

4 cai


Spre Știolne, față-n față cu dealul Româneasa

Ignorare completă

Pe dus-întorsul spre punctul de belvedere din rezervația Scărița-Belioara

Lumânări galbene printre brazi

O zadă solitară




Mic și încăpățânat

Pereți din Scărița Belioara

Valuri de mesteceni


După o coborâre frumoasă revenim la Știolne și de acolo cotim dreapta spre valea Tisei

Însă nu înainte de a arunca o privire și grupului de colibe Zăpodie

Coborârea pe valea Tisei ne ține în priză căci drumul e tapetat cu un covor generos de frunze, iar sub el se ascund pietre.. abia când ajungem la asfaltul din cheile Runcului ne putem relaxa

Puțin din cheile Pociovaliștei



Comentează folosind contul Facebook:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Pagina de pornire